Tag: sf
Poștașul, de David Brin – cartea, filmul și Kevin Costner
Hyperion Cantos de Dan Simmons – cu John Keats într-o călătorie de descoperire a sensului existenței umane
(Închis) Concurs: Câștigă două pachete de cărți de la Editura Nemira!
“Gully Foyle is my name” – The Stars My Destination de Alfred Bester
Ficțiune senzorială, cartea care trăiește acțiunea odată cu tine
Maddaddam – cu Margaret Atwood la o șezătoare post-apocaliptică
Jocul lui Ender, cartea și, în sfârșit, filmul
Nova de Samuel Delany – romanul pe care-l tot aștepți să înceapă
O zi științifico-fantastică cu Stanislaw Lem
Wastelands: 22 de apocalipse într-un singur volum
Cea mai importantă sarcină a science fiction-ului, dacă mă întrebați pe mine, este să dea cât mai multe răspunsuri la întrebarea ce-ar fi dacă...?. Iar fascinația dezastrului total care se petrece dincolo de oglindă, în lumea aia care nu e a ta, e la fel de confortabilă ca o seară rece și înzăpezită de iarnă pe care tu ți-o petreci înăuntru, la căldură, nu afară în frig.
Poate de-aia ne plac atât apocalipsele, post apocalipsele și distopiile. Citeşte tot articolul
Serial: Under the Dome, după Stephen King
Recent a avut loc premiera unui nou serial mystery SF thriller, care nu ar fi putut trece neobservat, dat fiind că flutură pe generic două nume rezonante ale literaturii şi filmului: Under the Dome (Sub dom) este adaptarea romanului omonim al lui Stephen King (care colaborează şi la scenariu), iar printre (cei 15) producători se numără şi Steven Spielberg. Citeşte tot articolul
Lois McMaster Bujold – Cioburi de onoare și de science fiction făcut praf
Cineva îmi spunea odată, când încercam să îi explic fascinația mea pentru cărți pe care alții nu le-ar răsfoi nici la budă, între două integrame și o tentativă de a citi cu voce tare textele în poloneză de pe cutiile de detergent, că viața e prea scurtă pentru cărți proaste. L-am contrazis. Dincolo de o lungă dezbatere apropo de ce înseamnă asta pentru oameni diferiți, cărțile cu adevărat proaste, cele absolut ridicole, pe care la fiecare două - trei pagini le arunc de pereți sau mă trezesc zbierând la vreun personaj stupid ca bunică-mea la Tânăr și neliniștit - alea sunt, pentru mine cel puțin, o plăcere mai mult sau mai puțin vinovată. Odată la câteva luni, o carte precum Fifty Shades of Grey e ca o gură de aer proaspăt pentru că nu e nimic mai hilar decât un autor de dramolete bombastice care chiar se ia în serios. Citeşte tot articolul