Literatura şi muzica sunt două manifestări artistice care ne umplu de încântare şi fară de care, cei mai mulţi dintre noi nu pot concepe viaţa. Legăturile dintre cele două domenii sunt variate, de la melodii inspirate de personaje literare celebre sau romane, la muzicieni a căror viaţă a constituit sursa de inspiraţie pentru scriitori, de la cărţi despre istoria muzicii şi până la minunate versuri, melodios puse pe note. Cărţile şi muzica s-au întâlnit într-un mod inedit anul acesta la Tomorrowland, unul dintre cele mai mari festivaluri muzicale, care a avut loc în Belgia la sfârşitul lunii iunie.

Compania care s-a ocupat de organizarea evenimentului a avut ideea inspirată de a introduce miile de oameni care au fost prezenţi timp de trei zile la acest festival  într-o lume magică, de basm. Şi a reuşit acest lucru transformând scena principală într-un uriaş raft de bibliotecă, plin cu cărţi de poveşti.

Pe ecranul – carte deschisă s-a derulat întregul basm, unde eroii nu au purtat săbii şi armuri, ci instrumente muzicale şi microfoane şi nu s-au luptat cu balauri, ci au cântat cum s-au priceput mai bine.Iar dacă în felul acesta au reuşit să cucerească vreo tânără domniţă, să le urăm să traiască fericiţi până la adânci bătrâneţi (dacă tot a fost o poveste, să păstrăm linia fanteziei până la sfârşit!)!

sursa fotografiilor Tomorrowland

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *