Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: să zicem că sunteţi în drum spre Mega şi în faţa voastră a aterizat o farfurie zburătoare. Din ea iese un marţian simpatic. Se apropie, îşi dă jos ochelarii de soare şi întreabă: „Care e treaba cu voi, oamenii?”. Grea întrebare! Grea chiar şi dacă v-o pune copilul de 10 ani în drum spre şcoală sau vărul de la ţară după a cincea bere. Darămite pusă de un marţian într-o întâlnire de gradul trei! Aşa cum se întâmplă deseori, aveţi doar două soluţii: prima ar fi să bâiguiţi ceva ininteligibil şi să o luaţi la fugă – nu înainte de a pune pe facebook un selfie cu marţianul. A doua ar fi să îi daţi o carte care se cheamă „Sapiens” şi să speraţi că înţelege englezeşte.
Yuval Noah Harari, un tânăr profesor de istorie la Universitatea din Ierusalim, şi-a propus să scrie o carte despre (aproape) tot. Mă rog, tot ce are legătură cu umanitatea. De la succesul nostru în faţa celorlalte specii de hominizi în urmă cu zeci de mii de ani până la ultimele cercetări despre ADN. De la predicile lui Buddha depre suferinţă la rolul creditului în economie. Ceea ce face însă această carte extrem de interesantă nu este vreo pretenţie de exhaustivitate, ci lentila originală şi ideile extrem de provocatoare prin care Harari interpretează istoria noastră pe Pământ. Nu vreau să explic cartea (e mai bine să o citiţi), nici să stric prea mult plăcerea descoperirii (totuşi: spoiler alert următoarele trei paragrafe!), aşa că o să înşirui doar trei idei care pe mine m-au surprins.
Revoluţia cognitivă. Felul prin care Homo Sapiens a devenit, din doar o altă specie de hominizi (una din şase), stăpânul de necontestat al planetei este dat de capacitatea sa de a crede în mituri sau convenţii abstracte. Capacitatea noastră de a colabora vine de la acceptarea în grup a unor noţiuni fictive, cum ar fi zeii, banii, imperiul, naţiunea, creditul, comunismul sau societatea cu răspundere limitată.
Efectul devastator al omului. Harari face un inventar lugubru al speciilor pe care umanitatea le-a făcut să dispară – de la mamuţi la populaţia umană aborigenă a Tasmaniei, a cărei ultimă reprezentantă, prinţesa Truganini, a murit în 1876.
Cum o bulă speculativă din America a stat la originea Revoluţiei Franceze. În 1717, francezii instituie, după model britanic, Mississippi Joint-Stock Company, o companie care plănuia să colonizeze valea râului Mississippi şi să înfiinţeze oraşul New Orleans. Acţiunile s-au vândut şi re-vândut ca pâinea caldă, crescând de zeci de ori în valoare, generând o bulă speculativă. Spre deosebire de Anglia, însă, unde companiile erau separate de stat şi de Coroană, Mississippi Company era condusă de un domn care ocupa în acelaşi timp şi fotoliul de guvernator al Băncii Franţei, precum şi acela de ministru de finanţe. Ceea ce a făcut ca, atunci când preţul acţiunilor s-a prăbuşit, statul francez să se implice. Din şocul financiar rezultat astfel, Ludovic al XV-lea nu a ieşit niciodată cu adevărat şi a reuşit să echilibreze bugetul doar împrumutându-se la dobânzi uriaşe. La moartea sa, Ludovic al XVI-lea a căutat rezolvarea îndatorării falimentare prin convocarea Stărilor Generale la 5 mai 1789. Şi restul e istorie.
Harari a scris „Sapiens: O Scurtă Istorie a Umanităţii” ca pe o carte de istorie abordată prin prisma biologiei evoluţioniste. Cu inserţii ingenioase, dar atent documentate, de economie, istoria religiilor şi antropologie. Ceea ce face argumentele sale puternice este abundenţa de exemple aproape anecdotice, dar şi reţinerea, după ce prezintă două teze concurente, de a îi da vreuneia câştig definitiv de cauză. Pot să ilustrez această ultimă afirmaţie cu felul în care Harari descrie cum imperiile, de la cel Roman la cel Britanic, au fost un element cheie al evoluţiei umane. Apoi autorul dă cuvântul antiimperialismului (povestind crimele imperiilor de-a lungul istoriei), precum şi celor ce susţin că imperiile au catalizat dezvoltarea culturală a umanităţii. În final, Harari spune rabinic că şi unii, şi alţii au dreptate.
Ceea ce i-aş reproşa acestei cărţi este tonul uneori senzaţionalist sau voit exagerat, de tip titlu de tabloid. Dar poate că tocmai acest artificiu este ingredientul cheie al succesului său.
În ultimul capitol, Harari ne spune că umanitatea a ajuns în cel mai bun moment al existenţei sale, iar acum se concentrează pe cucerirea fericirii şi a imortalităţii. O bună introducere pentru „Homo Deus”, următoarea carte a acestui autor, carte ce îşi propune să analizeze perspectivele ce se deschid omenirii de azi înainte. Şi „Homo Deus” pare foarte interesantă, tocmai m-am apucat de ea. Revin.
„Sapiens” a fost publicată pentru prima oară în ebraică, în 2011, apoi în engleză în 2014 şi a devenit, între timp, un best seller internaţional, fiind tradusă în 30 de limbi. Eu am savurat-o dual pe Kindle şi pe Audible.
