Tag: umberto eco

Caracterul caleidoscopic al „Bibliografiei generale”

Bibliografie generală, romanul lui Mircea Horia Simionescu, este cel de-al doilea volum al fabulosului Ingenios bine temperat, fiind o scriere satirică și umoristică care ia în derâdere toate convențiile literare. Autorul opereză aici cu o serie de inserturi de surse livrești pe care le topește parodic în discursul său. Acesta resuscitează și redimensionează pattern-uri narative și stilistice, dezlănțuind un gigant carnaval al literaturii. Astfel, ia naștere o construcție multietajată, eterogenă, un mutant stilistic și narativ. Ingeniosul, pus pe șotii, sfidează nestingherit orice normă, limită sau convenție. De data aceasta, literatura joacă după regulile lui, iar el se prăpădește de râs (și de jale) în spatele cortinei.

Eseu de Dana Tudor

Citeşte tot articolul


Cărți de colecție: 5 albume de artă

Din motive legate, cel mai probabil, (tot) de programa școlară, arta și manifestările artistice sunt văzute de mulți oameni la fel de îndepărtate de viața reală ca și, să zicem, călătoria în afara sistemului solar. Dacă literatura sau filmul au reușit să devină manifestări artistice tot mai populare (să nu mai vorbim de fotografie), lucrurile nu stau la fel în ceea ce privește pictura, sculptura sau arhitectura pe care mulți contemporani le consideră de neînțeles. Citeşte tot articolul


2015. Traducerile de pe raftul din față – Dana Jenaru

Iar mă uit în urmă la anul isprăvit și, ca de fiecare dată când mă întreb ce aș reciti, mă simt cu musca pe căciulă că n-am mistuit decât o parte din ce mi-ar fi plăcut, ca să nu zic din ce ar fi „trebuit”. Cum majoritatea cărților despre care am scris în 2015 au fost traduceri (în ciuda faptului că la fiecare început de an îmi propun să schimb proporțiile), mă voi limita și aici să amintesc traducerile preferate din 2015, cele care s-au așezat aproape de la sine pe raftul din față. Citeşte tot articolul

2015 literar, un bilanț personal al cărților – Laura Câlțea

2015 mi s-a părut un an bun din punct de vedere al lecturilor și al aparițiilor editoriale. Nu am citit cât aș fi vrut (de altfel, nu știu dacă o să mi se pară vreodată că am citit destul), însă am reușit să citesc mai multe noutăți (mai ales ficțiune) și mai multă literatură română. Dacă ar fi să am vreo dorință („rezoluție” în noul jargon ronglez), pe lângă multele liste de lectură pe care deja mi le-am făcut, cred că ar fi să mai citesc din când în când și clasici. Și să citesc și să recitesc. Valul noutăților mătură totul în jur, toată lumea vorbește doar despre ultimele cărți apărute, fiecare carte e vedetă timp de câteva zile-o săptămână și apoi lasă locul altora. Citeşte tot articolul

Umberto Eco – Numărul zero sau haosul din jurul nimicului

Început cu mulți ani în urmă, romanul Numărul zero a fost terminat și publicat de Umberto Eco abia de curând. Cu o acțiune plasată în Italia anilor ’90 (însă atât de familiară și zilelor noastre), romanul are în centrul său teme nu tocmai străine de cărțile anterioare ale scriitorului italian. Teoria conspirației care naște paranoia și culisele jurnalismului de scandal susțin spectacolul haosului care se ridică în jurul nimicului, se hrănește din nimic și duce la nimic, prinzând în vârtejul său oameni ce au senzația că muncesc pentru a-și clădi viitorul. Sugestia se regăsește și în titlul romanului care face trimitere la ziarul inexistent în jurul căruia se agită personajele. Un ziar numit Mâine (un mâine ce moare constant azi), care nu o să apară niciodată, dar care poate funcționa ca instrument de șantaj. Citeşte tot articolul

Minunate călătorii imaginare, despre „Istoria tărâmurilor și locurilor legendare”, de Umberto Eco

După Istoria frumuseții și Istoria urâtului, Umberto Eco ne-a fericit cu un nou volum de excepție, Istoria tărâmurilor și locurilor legendare, o carte pe care o aveam de mult în wishlist, alături de The Dictionary of Imaginary Places al lui Alberto Manguel și Gianni Guadalupi. Volumul e construit pe același tipar ca și celelalte două istorii: fiecare capitol cuprinde câte un eseu-sinteză dedicat unui anumit subiect, textul este însoțit de reproduceri color de foarte bună calitate, iar la finalul eseului avem fragmente din diverse opere care completează informația. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: panel Bookaholic la Colocviul Internațional de la Litere și multe, multe altele

Bine v-am regăsit, cu un material proaspăt în rubrica „Ce e nou în lumea cărții din România”. Am avut o mică pauză - fiind la FILTM 3 :) -, dar ne-am întors cu vești bune. Astfel, avem o deosebită plăcere să vă invităm la un panel organizat de Bookaholic, cu specialiști din industriile cărții, în cadrul minunatului Colocviu Internațional cu tema „Cartea-obiect. Istorie culturală, strategii de marketing și tehnologii multimediale”, colocviu pus la cale de Departamentul de Științe ale Comunicării din cadrul Facultății de Litere a Universității din București. Apoi, vă dăm de știre în legătură cu nominalizările la Premiul PEN România pe anul acesta, despre lectura scriitoarei Andra Rotaru de la New York, Poets House, respectiv despre cea a Sînzianei Popescu, de la Stockholm, vă îndemnăm să vă înscrieți la Atelierul „Incubatorul de condeie” (vă spunem cum să faceți asta :) ) și vă informăm cu privire la dramatizarea, în limbile maghiară și română, a romanului „Vizuina”, de Norman Manea.  Citeşte tot articolul

Nu există povești fără sens / “Baudolino”, de Umberto Eco

Să citești o carte de Umberto Eco e un sport al minții extrem de provocator. “Baudolino”, apărut anul acesta în noua serie de la Polirom, “Esențial”, mi-a biciuit nervii așa cum nu a făcut-o până acum nici o altă carte. Și asta nu doar pentru că e amplă (are aproximativ 600 de pagini), ci și pentru că e plină ochi - ca toate cărțile lui Eco (“Pendulul lui Foucault”, “Numele trandafirului” etc.) - de termeni biblici, filozofici, de date istorice și denumiri ce țin de știință și istoria artei, de teorii ale conspirației, de referințe la ocultism. Citeşte tot articolul

Literatura cu teme ezoterice, varianta necomercială. Umberto Eco, „Pendulul lui Foucault”

Citind Pendulul lui Foucault (1988), înţelegi de unde s-au inspirat Dan Brown şi alţi scriitori amatori de literatură senzaţionalistă, cu iz ezoteric, dar cartea nu a fost un bestseller, căci nu face compromisul unei intrigi uşurele, tot mai des întâlnită în literatura de gen din următorii ani, mergând pe o reţetă sigură, cu succes la publicul larg. Aşadar, nu Dan Brown a fost iniţiatorul acestei tendinţe de resuscitare a interesului faţă de misterele templierilor şi faţă de ceea ce se presupune că s-ar afla în spatele „adevărurilor” religioase, ci Umberto Eco, în Pendulul lui Foucault, o carte amplă, construită multiplu, îmbinând romanul istoric cu cel de mistere şi, evident, cu cel ironic, postmodern. Citeşte tot articolul

Bookaholic trage linie: 2011 în cărți – Ioana

Că așa e la sfârșitul anului, începi să tragi concluzii. Și te gândești că anul viitor o să faci asta și asta. Ca-n școală, când începeam un caiet nou și-mi juram că o să scriu frumos și îngrijit. Mă ținea o pagină - dar nimic nu se compară cu acea primă pagină a unui caiet nou, nu? Citeşte tot articolul