Yann Martel, scriitor canadian născut în Spania, este cunoscut cititorilor români îndeosebi prin romanul Viața lui Pi pentru care a și câștigat Man Booker Prize, ecranizarea acestuia primind patru Oscaruri și Globul de Aur. În 2016, la Editura Polirom, a apărut un alt roman foarte bun semnat de Yann Martel, tradus în română de Dan Croitoru, cu titlul Munții Înalți ai Portugaliei. E un roman ciudat, la începutul căruia ne întâmpină un personaj sucit, care merge cu spatele la lume, pentru că are obiecții. Dar acesta e doar începutul, stranietatea romanului fiind cu mult dincolo de previzibil. La final, de exemplu, un bărbat învață simplificarea vieții de la un cimpanzeu.
Romanul are trei părți ce pot fi citite și ca microromane. Acțiunea este plasată în perioade diferite (1904, 1938 și 1981), iar personajele centrale sunt trei bărbați cărora moartea le ia ceea ce iubesc cel mai mult, iar ei au nevoie să găsească un sens al vieții, un acasă, dincolo de singurătatea care le dă târcol „precum un câine care amușină”. De aici și cele trei titluri: „Fără casă”, „Spre casă” și „Acasă”. Și pentru asta au nevoie să se întoarcă, fiecare în felul său, cu spatele la lume.
Din amestecul de literatură, religie și misticism se nasc trei povești legate prin fire subtile, cu elemente suprarealiste ori care țin de realismul magic. Toate acestea îl provoacă pe cititor să caute el însuși, necontenit, sensuri. Un cimpanzeu imaginar sau real prezent în toate trei poveștile, imaginea miticului rinocer indian, o valiză cu diverse obiecte, rude sau cunoștințele care fac legătura între cei trei bărbați, mersul cu spatele la lume, drumul lăuntric străbătut de fiecare în singurătate, încercarea fiecăruia de a păstra ceea ce a iubit, credința negată sau asumată, ținutul Munților Înalți ai Portugaliei (lipsit de munți) – sunt o parte dintre firele ce țes desenul din covor, un desen ce se adâncește parcă pagină cu pagină, tocmai în momentele în care ai impresia că suprafața e netedă, că simplificarea e sigură. Nu de puține ori, când te aștepți mai puțin, zâmbetul încremenește. Chiar și în ultimele rânduri ale cărții.
Prima poveste, ce mai dinamică, este plasată în anul 1904, în Portugalia, iar straniul personaj se numește Thomás. După ce îi pierde pe toți cei pe care îi iubește, în semn de protest alege să meargă cu spatele la lume. Indiferent de câte ori se împiedică, indiferent de câte ori dă cu capul în stâlpi, continuă să meargă cu spatele. Spatele devine fața. Pentru a salva ce mai este uman în el, caută un sens și pleacă într-o călătorie prin Portugalia. Și acest sens al vieții se concretizează într-un crucifix pe care un călugăr, misionar în Africa, îl lăsase într-o mănăstire din ținutul numit Munții Înalți ai Portugaliei. Jurnalul acestui călugăr îl obsedează. Își ia trei zile libere de la muzeul unde lucra și pleacă în misiune cu mașina unchiului pe care nu știa să o conducă, într-o vreme în care apar primele mașini și tot drumul său prin Portugalia este unul tragic și comic în același timp. Dar, spre surprinderea cititorului, găsirea crucifixului nu e decât un pretext pentru a vedea în Isus nu fiul lui Dumnezeu, ci un cimpanzeu, căci un fiu luat cere alt fiu luat. Și abia aici, prin această răsturnare de situație, după o poveste care cursese cuminte, frumos, Yann Martel începe să dea peste cap așteptările cititorilor și o va face în continuare, căci urmează alte două părți care mai de care mai bizară și mai frumoasă.
Partea a doua ne poartă în secția de biologie patologică a unui spital, unde moartea e deghizată în viață. Eusebio e doctorul preocupat de conservare, nu doar cu ajutorul soluțiilor și al lamelor de microscop, ci și cu ajutorul cuvintelor. Maria, soția lui, e un teolog amator, un preot care și-a ratat vocația. Crede cu ardoare în cuvântul rostit. Pentru ea a scrie echivalează cu a face o supă. Citesc amândoi cu pasiune cărțile Agathei Christie și discută despre minunile lui Isus privind trupul omenesc. Romanele polițiste și Biblia sunt citite în oglindă, reinterpretările fiind provocatoare. Suprarealismul învăluie încet-încet această parte a romanului, doctorul fiind, de fapt, un alt om singur, care face o autopsie ciudată, cimpanzeul ascuns în trupul unui bărbat mort, adus din Munții Înalți ai Portugaliei de către soția sa, într-o valiză, fiind unul dintre punctele de legătură dintre cele trei părți.
Cimpanzeul devine punctul central al ultimei părți care este, de departe, preferata mea. E povestea unei singurătăți îmblânzite de tandrețe. Un alt bărbat, senator, căruia îi moare soția, singura femeie pe care o iubise, își schimbă viața radical. Cumpără un cimpanzeu și se retrage din Canada în aceiași Munți Înalți ai Portugaliei. Învață de la acesta lecția ieșirii din regulile artificiale, lecția simplificării, a liniștii, a ieșirii din goana timpului, a iubirii. Învață să fie o ființă a timpului prezent. Scapă de piedicile pe care le pune deseori gândirea. Învață să trăiască simplu și firesc. Inclusiv moartea.
„În timp ce Odo a deprins trucul facil al oamenilor de a face terci de ovăz, Peter a învățat dificila abilitate a animalelor de a nu face nimic. A învățat să se descătușeze de goana timpului și să contemple timpul însuși. […] E o lecție greu de deprins: să șezi pur și simplu și să ființezi. La început a tânjit după distrageri. Evada în sânul amintirilor sale, proiectându-și iar și iar aceleași filme în cap, măcinat de regrete și tânjind după fericirea pierdută. Dar acum îi vine din ce în ce mai ușor să se regăsească în starea de pace iluminată a celui care șade pe marginea fluviului”.
Saudade, mister, suspans detectivistic, personaje bizare, reinterpretări ale Bibliei, elemente ludice postmoderne, umor adesea negru, absurd suprarealist, realism magic, plăcerea de a spune povești, dimensiunea metafizică a parabolei, amestecul de frumusețe, tandrețe și întristare – toate acestea fac din Munții Înalți ai Portugaliei una dintre cele mai bune cărți traduse anul acesta la noi.
Yann Martel, Munții Înalți ai Portugaliei, traducere din limba engleză de Dan Croitoru, Polirom 2016
Cumpără cartea din librăria online Cărturești!
