Alina Purcaru

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


O călătoare despre cărţi, hărţi şi prejudecăţi: Nadine Vlădescu

Nadine Vlădescu este foarte multe lucruri: traducătoare, călătoare, jurnalist cultural, interpretă de conferinţe şi scriitoare. Din 25 februarie, va fi gazda unui club aparte, Voyage, Voyage, Clubul Călătorilor Revoluționari, o serie de întîlniri în care se vor discuta cărţi şi experienţe de călătorie şi se vor proiecta filme. Liantul: o destinaţie aleasă, oriunde în jurul lumii. Citeşte tot articolul

Frumuseţe şi întristare de Yasunari Kawabata

Relaţiile dintre puţinele personaje distribuite de Kawabata în romanul Frumuseţe şi întristare (Ed. Humanitas, traducere  din limba franceză de Sorin Mărculescu) sînt următoarele: Oki e un scriitor trecut de 50 de ani. Îl cunoştem chiar din prima pagină a romanului, cînd decide să se ducă la Kyoto să audă acolo clopotele de sfîrşit de an. Spera ca în „vechiul oraş imperial“ s-o revadă şi pe Ueno Otoko, o cunoscută pictoriţă în stil tradiţional, iubita lui din tinereţe. Renunţase la ea, după ce fata născuse un bebeluş mort, întorcîndu-se, dărîmat,  la nevasta Fumiko şi la fiul Taikiro. Citeşte tot articolul

Club de citit şi călătorit, cu un bonus pentru cinefili

Asta anunţă să fie întîlnirile pe care Nadine Vlădescu le va iniţia la Librăria Bastilia: un prilej pentru a discuta despre un loc şi o carte şi de a urmări un film, elementul de legătură fiind de fiecare dată o destinaţie de călătorie. Seria de întîlniri se va numi Voyage, Voyage : o dată pe lună, cei cărora le place să asocieze cititul cu călătoriile, se pot întîlni pentru a asculta doi invitaţi discutînd despre o carte asociată cu un oraş sau cu o destinaţie de voiaj, discuţie urmată de proiecţia unui film, legat, la rîndul lui de tema serii. Citeşte tot articolul

O alegere riscantă: Cină cu Anna Karenina, de Gloria Goldreich

Dacă e ceva mai rău ca o carte proastă, e o carte proastă care promite, exact cînd eşti gata s-o laşi din mînă, că ar putea fi altceva decît pare. Nu m-am chinuit cu prea multe, dar m-a ros curiozitatea să văd ce-i cu Cină cu Anna Karenina, şi ca să fiu în stare să vă povestesc despre riscurile de a investi în aşa ceva, a trebuit să merg pînă la capăt. De ce m-am apucat s-o citesc, cînd am cît de cît un fler care funcţionează? Păi pentru că am vrut să văd ce face o new-yorkeză dintr-un subiect din care Azar Nafisi a făcut Citind Lolita în Teheran: discuţiile unor femei despre cărţi şi despre propriile vieţi.

Citeşte tot articolul


Wolf Hall, de Hilary Mantel. Povestea unui lup singuratic

Dacă m-ar fi fost zilele astea prăpăd afară, nu cred că aş fi reuşit să dau gata un roman cu acţiune plasată în secolul XVI, în Anglia, care durează mai mult de 700 de pagini. Nu-mi place să vorbesc în termeni cantitativi despre cărţi, dar sînt convinsă că pe timp de vară nu v-aţi îngrămădi să vă burduşiţi rucsacurile de vacanţă cu piese masive cum e cea despre care o să povestesc mai jos. Citeşte tot articolul

O săptămînă în cărţi

Chiar dacă gerurile şi nămeţii ne-au cam ţinut pe loc, săptămîna care a trecut n-a fost deloc una oarecare pentru lumea cărţii. A murit, pe 1 februarie, poeta poloneză Wislawa Szymborska, despre care nu cred că ştim mare lucru în afară de faptul că a primit Nobelul pentru literatură în ’96. Citeşte tot articolul

Legături de familie în Lumina clară a zilei, de Anita Desai

Am ales să citesc un roman indian, zilele trecute. Nu pentru că am prea mult timp, nu dintr-o curiozitate capricioasă şi în nici un caz din cauza condiţiilor meteo. A fost vorba de o foarte personală meteorologie a lecturii, pentru că în ultimii doi ani, la sfîrşitul lui ianuarie îmi strîngeam bine rucsacul de şireturi şi plecam în India. Pentru că anul ăsta nu s-a mai putut, am rămas măcar cu cititul şi n-a putut să mă scuture de nostalgia asta subcontinentală mai nimic altceva. Citeşte tot articolul

Bîlciul deșertăciunilor – Bal de iarnă cu un victorian hîtru şi invitaţii lui

Pătura groasă de zăpadă îmi face poftă să scriu despre o carte numai bună de scuturat în zile ca astea. E un clasic de proporţii respectabile, genul în jurul căreia te învîrţi mult pînă s-o alegi, una pe care  aş pune-o în oglindă cu Război şi pace. Şi e, mai ales, acel gen de roman care nu se mai scrie şi care nu se mai poate scrie azi: buna şi vechea panoramă cu vedere de sus, oferită cînd cu maliţie, cînd cu ironie, cînd cu înţelegere de un observator care are acces la fiecare gînd şi copcă de corset. E o carte cu personaje de toată mîna, dar foarte clar distribuite în rol, excepţii confirmînd doar regulile unei lumi bine aşezate, chiar şi în ficţiune. E Bîlciul deşertăciunilor. Citeşte tot articolul

Prăjituri cu foi volante

Cînd n-a încăput într-un week-end şi un strop de frivolitate? Tot căutîndu-l,  am dat peste echivalentul dulce al dependenţei de cărţi: dependenţa de dulciuri care iau forma cărţilor. Guilty as fuck! Eu una n-am rezistat şi n-aş rezista la aşa ceva, aşa că am ales cîteva de care am agăţat şi cîte un cartonaş cu scopul, originea şi tema. Citeşte tot articolul

Iepurele de suburbie. Despre Updike, cu întîrziere

O restanţă importantă din anul editorial trecut vizează o carte care cere un plonjon serios şi  încheie o serie clasică deja a literaturii americane contemporane, şi nu numai. E vorba de ultimul roman din ciclul „Rabbit“, de John Updike, Rabbit se odihneşte, pentru care „cronicarul adulterelor suburbane“ a primit Premiul Pulitzer. Citeşte tot articolul

Angelheaded hipsters

Pentru că ţara arde şi sînt suficienţii care se fac că plouă, am zis să tratăm şi noi problema protestului cu mijloace specifice şi să ne gîndim la cîteva cărţi în care se iese pe baricade şi se contestă starea de lucruri. Concluziile, sărăcăcioase la prima strigare, în continuare: Citeşte tot articolul

Înainte de week-end. Emergency kit de buzunar

A stat Beigbeder ce-a stat, a cîrtit ce-a mai cîrtit pe seama iubirii, a literaturii şi a înţelepciunii, şi pentru că a ajuns la maturitate, (după cum anunţă în interviuri) şi-a spus probabil că  nu i-ar sta deloc rău sub foarte multe blitzuri. Aşa că s-a gîndit la mutarea clasică: un film, de ce nu? O ecranizare, mai precis, că tot a scandalizat cu cartea. Dragostea durează trei ani e de acum film, cu Gaspard Proust („notre Hugh Grant“) şi Louise Bourgoin. Despre întreaga poveste găsiţi cîte ceva aici, iar despre ce-a ieşit vom auzi cu siguranţă în curînd, pentru că din 18 ianuarie filmul va fi în cinematografele din Franţa. Citeşte tot articolul