Alina Purcaru

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Simona Sora: „Am avut şi am o oarecare umilinţă în privinţa poveştii din Universal

Simona Sora a publicat de curînd Hotel Universal, un roman în care istoria fostului han Teodoraki din Gabroveni aduce la un loc poveşti din subsolurile Bucureştilor: şi din anii ’90, şi din secolul XIX.  Scriitoarea, pe care toţi o cunoşteam doar în ipostaza de critic, a povestit despre  geneza cărţii, planurile cu ficţiunea, rolul ciocolatei în căutările de ordin artistic şi al tarotului în viaţa de la Hotel Universal. Citeşte tot articolul

Tabuuri şi fragilităţi

Al cincilea copil (trad. Anca-Gabriela Sîrbu, Editura Polirom) e o carte amara şi subţire care, la final, îţi lasă gustul de doctorie cretoasă,  lipită de cerul gurii,  şi senzaţia c-o să-ţi intre în corp, chiar dacă te opui. Citeşte tot articolul

Emma: o poveste bine conservată

Să citeşti un roman englezesc de secol XIX poate fi plictisitor, extravagant, delectabil, enervant sau dimpotrivă. Să ţi se vorbească însă despre el e, mai de fiecare dată, o plictiseală. Am început să citesc Jane Austen pentru că numele ei declanşează foarte des grimase greu de controlat şi foarte simplu de citit. Şi bărbaţii şi femeile fac asta, ele, ce-i drept, mai rar. Nu neapărat pentru că i-au citit din scoarţă în scoarţă romanele, ci, dacă nu din solidaritate feminină, măcar pentru că încearcă o senzaţie de posibil confort  emoţional la gîndul că Mr. Darcy chiar ar putea să existe, indiferent de ce s-ar putea întâmpla cu Colin Firth. Citeşte tot articolul

Nepopularul Mansfield Park

Mansfield Park este cel de al treilea roman scris de Jane Austen, după Pride and Prejudice şi Sense and Sensibility şi, din ce s-a scris despre cărţile ei, aflăm că ar fi şi cel mai nepopular. Chiar dacă sînt motive bune care-i explică statutul printre cititorii de azi, cartea merită şi vorbe bune, în special dacă luăm în calcul momentul şi contextul ei. Citeşte tot articolul

Cîteva dezamăgiri, plus două vorbe despre criza de timp

Hitchcock zisese la un moment dat ca un film e bun dacă a meritat banii daţi pe babysitter, pe bilet şi pe cina la restaurant. În momentul in care babysittingul mi se pare o instituţie vitală, am înţeles cu adevărat cîtă dreptate avea şi am început să aplic cam aceleaşi unităţi de măsură şi în cazul cărţilor. Citeşte tot articolul

Ceva cu broccoli şi multe poze

Am zis zilele trecute că o să gătesc ceva dintr-o carte pe care am tocat-o aici. Şi mai precis, am zis că vreau plăcintă cu broccoli şi conopidă şi exact asta am făcut. Cu acest prilej, mi-am oferit tot felul de mici distracţii, pe care nu le încerc, recunosc, tocmai des. Citeşte tot articolul

Cărţi de bucate tocate: formula 199

Un paperback culinar de serie, de tipul 501 reţete cu raci pentru oamenii grăbiţi e, de cele mai multe ori o păcăleală pentru începători sau pentru mîncăcioşii care-şi închipuie că dînd banii pe cartea de bucate, şi-au asigurat automat şi porţiile gata aburinde. Citeşte tot articolul

Golem sau despre fantoma dublului

„Cine este atunci acest eu?“ Cu această întrebare, articulată chinuit de un bărbat aflat într-o stare de neputincioasă reverie, între vis şi trezie, începe aventură bizară a unei conştiinţe care-şi întîlneşte dublul. Citeşte tot articolul

Piese de anticariat, luate la forfecat

Cărţi vechi, legende populare, poveşti cu case bîntuite şi ritualuri magice: combinaţia îşi are, de secole bune, amatorii ei constanţi, dar de la o vreme încoace, literatura şi folclorul gotic inspiră o colecţie întreagă de obiecte, pe lîngă care hand-made-ul care se practică, încă timid în România pare un puişor modelat din pastă FIMO. Citeşte tot articolul

Gelozia lui Robe-Grillet: Teorema unui love-story anunţat

Undeva, pe la începutul cărţii, Alaian Robbe-Grillet plasează un scurt fragment în care descrie urletele unor carnasiere, urlete care se aud de pe domeniul unde locuiesc cei trei protagonişti ai romanului Gelozia. Oricît de bizară ar părea comparaţia, ceea ce ni se spune despre răgetele animalelor e perfect valabil şi pentru raporturile dintre protagoniştii cărţii, şi pentru traiectoria fiecăruia în parte:
urletele seamănă între ele; nu pentru că ar transmite ceva, un mesaj uşor de descifrat, ci mai degrabă pentru că n-au ceva specific, nu exprimă nimic: parcă nu sînt urlete speriate, de durere, de ameninţare sau de dragoste. Sunt un fel de urlete mecanice, scoase fără un motiv anume, nu transmit nimic, semnalează doar existenţa, poziţia şi mişcările fiecărui animal, marcîndu-i în acest fel traseul în noapte. Citeşte tot articolul