Cristina Petrescu

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Luzinterruptus, interviu

Luzinterruptuz este un grup de artiști urbani spanioli care a intrat în atenția publicului român cu ocazia evenimentului stradal organizat de ziarul Ring și Editura Litera, Noaptea cărților deschise sau Vino să iei o carte gratis, eveniment bazat pe o idee originală de Luzinterruptus, pentru care nu au primit însă credit auctorial din partea organizatorilor. Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, am vorbit despre acest eveniment deja în două rânduri, aici și aici. Motivați de faptul că Luzinterruptus au aflat acest lucru din cele două articole Bookaholic, care linkau spre postările lor de pe blog, i-am rugat să ne acorde un mic interviu prin care să îi ajutăm să își spună punctul de vedere. Citeşte tot articolul

Midnight’s Children, filmul

"I can’t imagine that massive plot shrunk into two hours of motion picture", nu-mi imaginez intriga uriașă a romanului înghesuită într-un film de două ore, spunea Salman Rushdie, autorul cărții Midnight's Children înainte de ecranizare. Motiv pentru care s-a ocupat el însuși de dificila sarcină a comprimării celor 600 de pagini într-un scenariu de două ore și jumătate. Fără prea mult succes, din păcate. Citeşte tot articolul

Operele alese ale lui T.S. Spivet, de Reif Larsen

T.S. Spivet este un băiețel genial. Și nu folosesc termenul în mod derizoriu. Are 12 ani și e convins că avem deja în cap harta întregii lumi și a universului, trebuie doar să ne-o aducem aminte. Motiv pentru care face hărți (desene, schițe, diagrame) pentru tot ce mișcă... și chiar pentru ce nu mișcă. Este cartograf, statistician, observator, om de știință. Citeşte tot articolul

Manualul unei vieți de succes – Mohsin Hamid, How to Get Filthy Rich in Rising Asia

Luna trecută a apărut al treilea roman al scriitorului pakistanez Mohsin Hamid, care a intrat în atenția publicului internațional în 2007, după lansarea romanului The Reluctant Fundamentalist, tradus și la noi sub titlul Fundamentalist fără voie. Acest al treilea roman, intitulat în engleză How to Get Filthy Rich in Rising Asia, este construit pe modelul unei cărți din categoria atât de apreciată a manualelor și ghidurilor practice de autocunoaștere, perfecționare și "autodidacte", așa numitele self-help books. Iată deci Cum să devii putred de bogat în Asia în plină dezvoltare. Citeşte tot articolul

Yasutaka Tsutsui, Fata care sărea prin timp – cartea și filmul

Yasutaka Tsutsui, unul dintre cei mai venerați autori de SF si weird fiction din Japonia, a fost tradus puțin - prea puțin - în limba engleză. Am vorbit deja despre el când v-am povestit Salmonella Men on Planet Porno, dar am auzit prima dată despre Tsutsui în contextul unui anime, The Girl Who Leapt Through Time, Fata care sărea prin timp, o adaptare a nuvelei omonime, Toki o Kakeru Shōjo, publicată de Yasutaka în 1967 și tradusă în limba engleză abia în 2011. Citeşte tot articolul

Despre bibliotecari, într-un scurt film din 1947

Ne-a căzut sub ochi o înregistrare din 1947, un film de 10 minute făcând parte dintr-o serie vocațională realizată în anii 40 de casa de producție Burton Holmes, care prezenta opțiuni profesionale publicului american amețit de depresiune și apoi de război. Printre documentare despre meseriile de strungar, șofer, brutar, polițist, contabil, mașinist, electrician, farmacist și așa mai departe, filmul pe care vrem să vi-l arătăm vorbește despre frumusețea de a fi bibliotecar, de a lucra atât cu oamenii, cât și cu cărțile (subliniind necesitatea de a fi versat în mânuirea cu atenție a ambelor categorii), indiferent dacă este bibliotecar într-o bibliotecă uriașă, cum e cea a Congresului (care la acea vreme avea vreo 5 milioane de titluri, iar azi are peste 32 de milioane), sau dacă are în grijă o bibliotecă mobilă pentru zonele rurale. Citeşte tot articolul

Serial: Once Upon A Time, poveștile care încă nu s-au spus

A fost odată ca niciodată o Albă ca Zăpada cu apucături de Robin Hood, care hălăduia călare prin pădure și fura bijuteriile logodnicei lui Făt Frumos, care era la fel de frumos (dar nu și la fel de integru) ca fratele său geamăn. A fost odată o bunicuță care conducea noaptea potere anti-lup, purtând pe umăr o ditamai arbaleta. Au fost odată opt pitici, care cât pe ce să rămână șapte atunci când Visătorul dă să fugă în lume cu o zânișoară. nereușind, Visătorul devine Morocănos. A fost odată o fată frumoasă numită Belle, care se îndrăgostește de monstrul care o ține prizonieră, monstru care nu se numește bestia, ci Rumplestiltskin. Citeşte tot articolul

The Last Runaway / Ultima fugară, Tracy Chevalier

"Această carte este dedicată taberei quaker Catoctin și universității din Oberlin, două locuri care m-au îndrumat și ghidat în adolescență". Quakeri? Oberlin? Înainte de a începe primul capitol al noului roman al lui Tracy Chevalier, The Last Runaway (care va fi în curând lansat la Polirom sub titlul Ultima fugară), trebuie să te oprești să cercetezi premisele sub care pornește această poveste, despre ce e vorba în aceste locuri cărora li se dedică o carte? Citeşte tot articolul