Ne place să primim cadouri oricând şi cu orice ocazie (sau fără), dar parcă 8 Martie are un farmec aparte: o zi întreagă dedicată nouă, cu surprize şi veselie. Debutul primăverii nici că putea fi mai frumos! În forfota specifică perioadei nu doar domnii sunt cei care cutreieră magazinele în căutarea cadoului potrivit, ci şi sărbătoritele. Şi asta nu pentru că ele oricum obişnuiesc să o facă des, cum ar spune răutăcioşii, ci pentru că toate avem mame şi bunice dragi, surori şi prietene cărora ne-ar plăcea să le facem o bucurie.

Evident că în alegerea cadoului trebuie ţinut seama de gusturile şi preferinţele celei care îl va primi. Dacă ştiţi că cea căreia pe 8 martie vreţi să-i oferiţi un cadou e interesată de lectură, iubeşte cărţile sau a făcut o pasiune pentru un scriitor sau personaj, atunci sigur nu veţi da greş cu un cadou bookaholic. În afara alegerii evidente, cărţile, iată alte câteva idei:

Ciocolata nu dă niciodată greş şi chiar dacă unele doamne şi domnişoare sunt la dietă, o pătrăţică dulce de ziua lor n-o să facă gaură în cer. Cu atât mai mult cu cât vine sub forma unei mini biblioteci sau într-un ambalaj cu citate din diverşi autori.

sursa

sursa

Pentru a întâmpina primăvara învăluite în mireasmă de flori şi poezie, puteţi oferi femeilor iubite din viaţa voastră parfumuri cu nume sonore din literatură sau inspirate de scriitori. De exemplu, câteva picături de Baudelaire îi vor oferi celei care le poartă o stare aparte de visare, iar 1873, inspirat de scriitoarea franceză Colette, o va face poate să se simtă precum celebra scriitoare, pe când se afla în grădina familiei sale din Bourgogne.

sursa

sursa

Bijuiteriile vor fi cadoul perfect, mai ales dacă au legătură cu lumea cărţilor şi o scot în evidenţă pe cea care le poartă, ca pe o mare iubitoare de literatură, dornică să-şi împărtăşească pasiunea, chiar şi în acest mod.

sursa

sursa

Şi pentru fetele care îşi poartă mereu cărţile cu ele există cadouri potrivite: “hăinuţe” care să acopere frumos şi să le păstreze în stare bună atât pe cele tipărite, cât şi dispozitivele pentru citit pe cele electronice.

sursa

sursa

Pentru a crea fetelor dragi un loc pentru lectură, oferiţi-le Rainbow Book Chair, creaţie a designerului Chen Liu, un scaun colorat, sub forma unei cărţi deschise, comod, făcut din materialul din care se confecţionează covoraşele pentru yoga. Nimic mai potrivit pentru citit şi relaxare!

sursa

Cu un material vesel, primăvăratic şi de pe imprimeul căruia nu lipsesc cărţile, se pot face multe cu puţină îndemânare şi multă imaginaţie: coperte pentru cărţi, obiecte de decor sau piese vestimentare. Faceţi-l cadou şi, de dragul său, fetele îşi vor descoperi talente ascunse.

sursa


sursa main image

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *