Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Din seria cu animale şi aventuri cu tîlc

Dacă aveţi copii mai mari de 3 ani (cît să înţeleagă cam tot firul poveştilor), dacă vă interesează poveştile cu animale, ilustraţiile mai la libera inspiraţie şi un vag parfum de fabulă către final, eu zic că Animale din poveşti cum la zoo nu găseşti , de Gianni Rodari şi Anna Laura Cantone ar fi o variantă foarte bună, mai ales că are şi umor. Citeşte tot articolul

Nova de Samuel Delany – romanul pe care-l tot aștepți să înceapă

Există, pe lista de citit a fiecăruia dintre noi, câteva cărți pe care știi că vrei să le citești dar pe care le tot amâni, pentru că apare mereu altceva. Ca o jucărie mișto, dar mai veche, cu care tot ai vrea să te joci, dar o lași deocamdată în colțul ei, convins că n-o s-o pierzi niciodată, ca să te joci numai cu jucării noi. Cred, deci, că am amânat cam mult să citesc Nova. Nu știu dacă aș pune-o în categoria cărților pe care le-am citit prea târziu - mai degrabă în categoria cărților pe care le-am amânat prea mult, motiv pentru care mi-am construit asteptari mult prea mari de la ele. Citeşte tot articolul

Înţelepciunea vieţii trăite cu zâmbetul pe buze. „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”

O carte a maturizării şi a pierderii inocenţei, dar şi a învăţării a ceea ce înseamnă toleranţă şi iertare, Domnul Ibrahim şi florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt (există şi o ecranizare, din 2003, Monsieur Ibrahim, cu Omar Sharif în rolul principal) poate fi văzută ca un mic bildungsroman – nu genul de bildungsroman cu care suntem obişnuiţi, de sute de pagini şi nenumărate întâmplări, ci un traseu scurt (cartea are doar optzeci de pagini), urmărind etape-cheie din evoluţia personajului. La fel ca în alte cărţi ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, precum Oscar şi Tanti Roz, personajul central este un copil/adolescent, care este nevoit să se maturizeze rapid. Dacă în Oscar şi Tanti Roz, perspectiva propriei morţi este cea care-l obligă pe micul Oscar să-şi trăiască viaţa pe fast-forward, în Domnul Ibrahim şi florile din Coran, Moise (Momo), de treisprezece ani, se maturizează atât din graba şi curiozitatea lui de a cunoaşte ce înseamnă lumea adulţilor, cât şi din experienţa decisivă a întâlnirii cu Ibrahim (o întâlnire interculturală, s-ar putea spune, căci Momo este evreu, iar Ibrahim, „arabul de pe uliţa evreiască”). Citeşte tot articolul

Un happy ending pentru bucătăreasa zînelor

Bucătăreasa zînelor, de Shirley Barber, m-a atras în primul rînd prin modul în care e ilustrată: paginile sînt încărcate cu scene în care nici un colţişor nu e lăsat gol şi din care apar fiinţişoare de tot felul, spiriduşi, şoareci, flori şi colţuri de pădure, cadrul în care e plasată povestea unei iepuroaice cu un dar aparte pentru gătit: Martha B. Rabbit. Citeşte tot articolul

Zen și arta reparării motocicletei, de Robert M. Pirsig

Una dintre cărțile cult din zona de graniță dintre literatură și filosofie, Zen și arta reparării motocicletei e o prezență bizară în ambele tabere: nu-i tocmai beletristică, pentru că 90% reprezintă cugetări, raționamente și discursuri filosofice, logice și dialectice; iar pentru o carte de filosofie, are foarte multă auto-biografie și fragmente din manualul tehnic al unei motociclete. Și asta nu e tot ce o face controversată. Lucrarea a fost refuzată de un număr record de 121 de edituri înainte de publicarea ei în 1974. În același an a devenit best seller și a rămas în opinia publicului cititor una dintre cele mai valoroase cărți ale literaturii americane. Citeşte tot articolul

Greutatea efemerului. Milan Kundera, Insuportabila uşurătate a fiinţei

Dacă citeşti pe Imdb rezumatul celebrei ecranizări după Insuportabila uşurătate a fiinţei (1988), cu Daniel Day-Lewis şi Juliette Binoche, nu o să afli decât că este vorba despre un doctor ceh „cu o viaţă sexuală activă, care întâlneşte o femeie ce-şi doreşte monogamia, iar apoi invazia sovietică le dă peste cap viaţa”. Dacă nu ai citit cartea, nu ştii cum scrie Kundera şi vrei totuşi să afli „despre ce e vorba”, nici nu îţi vei da seama dintr-un astfel de synopsis (şi probabil nici din film, căci Kundera însuşi a fost foarte dezamăgit de această adaptare despre care a considerat că nu reflectă sub nici o formă ideea cărţii, ca urmare nici nu a mai permis alte ecranizări). Dacă la suprafaţă este vorba despre poveştile şi intrigile din viaţa a două cupluri, cartea lui Kundera este relevantă în primul rând prin nivelul „de profunzime”, în care, dincolo de micile (sau marile) drame personale, stă eterna relativitate a tuturor lucrurilor, cea care duce la definiţii total diferite ale aceluiaşi concept. „Femeie”, „tradare”, „muzică”, întuneric etc. pot însemna, pentru două persoane, lucruri la fel de diferite cum sunt albul şi negrul. Citeşte tot articolul

Trenuri cu prioritate (Bohumil Hrabal) – cartea şi filmul

"Trenuri cu prioritate" este al doilea roman de Bohumil Hrabal apărut în seria de autor de la Editura Art. Dacă despre prima apariţie, "L-am servit pe regele Angliei", nu mă mai opream din povestit, despre acest romănaş am mai puţine de spus. Acţiunea celor 120 de pagini, suficiente pentru a putea include "Trenuri cu prioritate" chiar în categoria nuvelelor, se petrece într-o gară de provincie din Cehia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un răstimp de aproximativ o zi. Personaj principal şi povestitor este Miloš, elev la calea ferată, care se întoarce din nou la slujbă după un scurt concediu medical pentru recuperare după tentativa de sinucidere. Citeşte tot articolul

„Am trăit intens pentru scriitori şi viaţa alături de ei m-a salvat” – trilogia Ion Cucu

Am scris deja aici despre primul volum din trilogia Ion Cucu, apărută în 2010 şi 2011 la Editura Casa de pariuri literare. Celelalte două volume sunt: Sala Oglinzilor, respectiv Fotograf la zece preşedinţi. Despre ce este vorba? Sala Oglinzilor este celebra sală de conferinţe şi evenimente din fostul sediu – istoric – al Uniunii Scriitorilor din România (USR), Casa Monteoru. Iar cei „zece preşedinţi”, pe care îi evocă Ion Cucu, în interviul acordat editorului un cristian, sunt... preşedinţii succesivi ai USR. Citeşte tot articolul

Despre eroi şi morminte

Despre eroi şi morminte este unul dintre acele romane grave, tenebroase, dense şi halucinante care au forţa de a se impune cititorului afin cu trăirile din acest registru drept lecturi fondatoare. Cărţi de căpătîi. Cărţi care marchează un prag şi care apoi rămîn acolo.

Uneori, peste ani,  astfel de cărţi stîrnesc teamă celui care s-a lăsat copleşit de ele la prima lectură, celui care şi le-a introdus, aproape drogat de ele, în sistem, eventual la vîrste mai necoapte: dacă n-or să mai fie la fel? Dacă n-or să reziste la a doua citire? Citeşte tot articolul


O pastilă efervescentă cu eticheta ”Pericol, a nu se administra” – ”Păsările galbene” de Kevin Powers

”Nu este de ajuns să spui ce s-a întâmplat. Totul s-a întâmplat. Totul s-a prăbușit”.

Se întâmplă cumva în ultimul timp și ajung să citesc cărți de debut extrem de bune, puternice, cu o voce auctorială sigură, cu puține deraieri care îți semnalează că scriitorul e la prima ”abatere”. De data aceasta este vorba despre Kevin Powers, un american născut în Richmond, înrolat în armata Unchiului Sam la vârsta de 17 ani și ajuns pe câmpul de luptă în Irak la 23 de ani, între 2004 și 2005. Citeşte tot articolul

Iubire fără margini și picaj de la înălțime în ”Nimeni nu se salvează singur” de Margaret Mazzantini

Nimeni nu se salvează singur este cea mai recentă traducere din cărțile scriitoarei Margaret Mazzantini (ultimată carte semnată de autoare este încă netradusă la noi - Marea, dimineața, 2012) - apărută în italiană în 2011, a fost publicată anul acesta la Editura Polirom, în colecția ”Biblioteca Polirom. Actual”, în traducerea Gabrielei Lungu. Cele puțin peste 200 de pagini sunt unele dintre cele mai sincere, dureroase și deprimante pe care le-am citit în ultimul timp. Cu un subiect aparent banal - destrămarea unui cuplu -, întreținut din amintiri și flashback-uri, asistăm la moartea iubirii și desfășurarea urii, cele două concepte antagonice care sunt ”personaje” secundare în roman. Scris parcă dintr-o suflare, Nimeni nu se salvează singur se citește la fel, dar lasă urme.  Citeşte tot articolul


O carte despre maestrele picturii pe care istoria artei le-a cam trecut cu vederea – Women, Art and Society de Whitney Chadwick

Women, Art and Society de Whitney Chadwick (Thames and Hudson, ajunsă în 2012 la a cincea ediţie) nu s-a tradus în română, dar sper să se traducă la un moment dat pentru că este o poveste pasionantă, scrisă cu nerv şi implicare, despre vieţile şi operele unor artiste excepţionale şi până de curând ignorate de întemeietorii canonului. Citeşte tot articolul


Cu rănile la vedere – memorie, biografism și autenticitate în ”pe datorie” de t.s. khasis

pe datorie este un volum de poezie semnat de t.s. khasis și apărut la cochetul arici, Editura Casa de Pariuri Literare, în 2011, cu o prefață de Oana Cătălina Ninu, 116 pagini. Am citit volumul cu înfrigurare, cu emoție și tensiune, cu simțurile acaparate. Poezia lui t.s. khasis (pseudonimul lui Sergiu-Tudor Cașiș - inversarea inițialelor nu e de formă, să sune bine, ci face o trimitere clară la filonul biografist al lui T.S. Eliot, așa cum ni se precizează și în prefață) te lovește în moalele capului, se prinde de tine ca scaiul și nu te lasă până când nu te trezești cu pagina albă de la sfârșitul volumului. Citeşte tot articolul