Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

”Self Help” sau ”Pravda”, de Edward Docx

Publicat în UK, în 2007, drept Self Help, și republicat anul următor, în varii țări, drept Pravda, romanul lui Edward Docx (aflat pe lista pentru premiul Booker din acel an) se potriveste mai bine cu al doilea titlu, pentru că este o poveste în căutarea adevărului. Istorisirea lui Docx își are originile într-o povestire adevărată, cea a propriei sale mame, care se credea pe jumătate indiancă, până când, pe patul de moarte, bunica lui Edward i-a mărturisit fiicei sale că este adoptată, și de origine rusă. Citeşte tot articolul

”Hotel Universal”, de Simona Sora – sau dare de seamă despre Babel

În timp ce fierbe trandafiri pentru dulceaţă într-o cratiţă imensă, Maria îi povesteşte Maiei, nepoata ei, ce s-a petrecut în jurul hanului construit de Hagi Tudorache în inima Bucureştiului acum mai bine de 100 de ani. Cam ăsta ar fi punctul de pornire al poveştii care se desfăşoară, cu sinuozităţi şi multe detalii de atmosferă, în Hotel Universal (editura Polirom), urmărind două direcţii mari şi late: secolul XIX la vremea în care Vasile Capşa învaţă să facă cele mai bune cofeturi din Bucureşti şi centrul vechi al aceluiaşi Bucureşti, imediat după Revoluţie. Citeşte tot articolul

”Ce avem și ce uităm”, de María Dueñas

Un film de dragoste cu situații încâlcite, cu trădări și noi începuturi, cu peisaje care-ți taie respirația și povești din secole trecute: asta s-a derulat în fața ochilor mei în timp ce citeam cartea Maríei Dueñas, Ce avem și ce uităm, a doua după bestseller-ul Iubirile croitoresei, publicată de Polirom.

Nu prea e genul de carte care intră în lista cu preferințele mele, tematic vorbind, însă modul în care este scrisă, da. Încă de la primele fraze ești prins într-un vârtej din care nu mai vrei să ieși decât ca să mânânci sau să dormi, felul incredibil de natural în care scrie Dueñas – doar pe alocuri ai sentimentul că sunt forțate unele exprimări, cuvinte – făcându-te să uiți că ai în mână o carte. Citeşte tot articolul


”Impresii de aiurea”, de Philipe Starck – impresii despre viață, din perspectiva unui designer

Designer celebru francez, Philipe Starck (cel care a fost angajat pentru a realiza designul apartamentului lui Francois Mitterand) este şi un mare pasionat de literatură, aşa că atunci când Gilles Vanderpooten, jurnalist şi coautor al mai multor cărţi, cu diverse personalităţi (Guy Bedos, Stéphane Hessel, Danielle Mitterrand etc.), i-a propus să scoată o carte (Impresii de aiurea) care să pornească de la o serie de discuţii dintre cei doi, a fost în aceeaşi măsură atras de idee, dar şi înspăimântat, întrebându-se dacă este în stare sau dacă merită ca o conversaţie să fie pusă pe hârtie. A acceptat pentru că nu-i plac abordările negativiste şi pentru că, în definitiv, ceea ce spune, chiar dacă nu este o bucată de literatură propriu-zisă, este autentic. „Sunt doar un reprezentat al speciei umane căruia i-au fost, la un moment dat, puse nişte întrebări şi care încearcă să dea răspunsuri, dar unele sincere.” Citeşte tot articolul

Fifty Shades of Chicken, o parodie gastro-erotică sau food porn cu o găină

Cu siguranță ați citit părerile noastre despre romanele sado-maso-erotice Fifty Shades of Grey și Fifty Shades Darker (pentru partea a treia a epocalei trilogii, Fifty Shades Freed, încă nu a tras nimeni paiul scurt). Poate, străbătuți de un fior de curaj sau inconștiență, ați citit chiar cărțile (ok, am glumit, știm că n-ați face asta după recenziile noastre). Vă recomandăm însă cu toată sinceritatea cartea despre care vom vorbi astăzi, Fifty Shades of Chicken. Intitulată printr-un joc de cuvinte aproximativ intraductibil, dat fiind că în limba română cartea a fost tradusă drept ”Cele 50 de vicii ale domnului Grey”, Fifty Shades of Chicken este o parodie zemoasă la cartea originală siropoasă, o poveste despre pasionata, incipient zoofilica, necrofila și gastronomica relație dintre un bucătar și o găină congelată, fără cap. Citeşte tot articolul

Periplul căutării de sine și pseudo-fericire în ”Mirajul fericirii” de Walker Percy

Azi e cea de-a treizecea aniversare a zilei mele de naștere, iar eu stau pe leagănul din curtea școlii, o aștept pe Kate și nu mă gândesc la nimic. 

Mirajul fericirii, de Walker Percy, este considerat un roman clasic al literaturii americane. Din 1961, când a fost publicat ca volumul de debut al scriitorului sudist, până în 2013, când Polirom-ul s-a gândit să-l traducă (apărut în colecția Biblioteca Polirom. Esențial, traducere de Cătălina Antonia Stoenescu, 240 de pagini), este o distanță foarte mare. Ceea ce l-a repus pe linia literaturii, din punctul meu de vedere, a fost topul făcut de revista Time în 2005, top în care volumul de față apărea ca una dintre cele mai bune cărți din 1923 până în prezent. Citeşte tot articolul

N-a dansat decât o vară, de Per Olof Ekström

Am citit prima oară cartea N-au dansat decât o vară (în original Sommardansen) a suedezului Per Olof Ekström prin anii școlii generale. Am păstrat-o în amintire ca fiind o frumoasă, duioasă și tragică poveste de dragoste adolescentină, deși detaliile s-au risipit pe parcursul anilor. Motiv pentru care m-am bucurat să găsesc pe masă, la ultima ședință de redactie bookaholică, o ediție nouă (a mea era din '71, editura Meridiane), scoasă în 2013 de Polirom. Citeşte tot articolul

Aventuri picareşti pe ruta Braşov-Craiova-Chişinău

Destinul romanului Un american la Chişinău al lui Dumitru Crudu [aici, interviul cu el] m-a făcut să mă gândesc inevitabil la soarta manuscrisului Accidentul de Mihail Sebastian, manuscris pierdut sau furat într-o călătorie în Franţa. Dacă Sebastian şi-a pierdut această primă variantă a romanului, eveniment resimţit de el cu puterea aproape distrugătoare a unei tragedii, în cazul lui Dumitru Crudu, manuscrisul iniţial a servit pe post de gaj în contul unor chirii, pentru ca apoi chiar proprietarul să dispară cu tot cu manuscris, fără însă ca acest eveniment să-l descurajeze pe autor în a-l rescrie, la peste zece ani distanţă de acel moment. Rezultatul este o naraţiune vie şi colorată, o ţesătură armonioasă între ficţiune şi realitate, urmărind aventurile unor personaje verosimile pentru spaţiul românesc/basarabean actual, dar care, la un nivel mai profund, se pot încadra în categoria mai largă a picarolui. Citeşte tot articolul

Falsă sinucidere, mafie, Est sălbatic, dragoste și așteptări: ”Prieten drag, tovarăș al răposatului”, de Andrei Kurkov

Prieten drag, tovarăș al răposatului este cea mai recentă traducere din Andrei Kurkov (Editura Curtea Veche, 2012, traducere din limba rusă de Antoaneta Olteanu, 120 de pagini), cel mai cunoscut și aclamat autor ucrainean care scrie, cu mici excepții, în limba rusă. Și-a început cariera literară pe când era paznic la o închisoare din Odessa, din 1996 dedicându-se exclusiv scrisului. A fost întâmpinat de critica literară cu entuziasm, fiind tradus în peste 30 de limbi. Scriitorul însuși are povești de viață fascinante, năucitoare, majoritatea întâmplări dintr-un Est nemilos, sărac, umilit și epuizat - despre acestea însă, veți afla în curând într-un interviu pe care Kurkov mi l-a acordat la FILIT pentru Bookaholic.  Citeşte tot articolul

Nelson Mandela, omul şi eroul. „Conversaţii cu mine însumi”

Nelson Mandela este un model al sacrificiului pentru o cauză, iar lupta sa antiapertheid din Africa de Sud, în numele căreia a primit o condamnare de 27 de ani de închisoare, executată în insula Roben, a fost fructificată în cele din urmă, fiind ales primul preşedinte ajuns la conducere pe cale democratică,  în 1994. Conversaţii cu mine însumi creionează portretul lui Mandela din surse diferite, din interviuri, scrisori trimise în timpul închisorii, din discursuri etc. Este o carte care ni-l prezintă pe Mandela în nuanţe complexe, fără a încerca să-l mitizeze, ci creionîndu-l pe omul Mandela, cel care a trecut şi prin perioade de nesiguranţă, cel care a trebuit să se lupte continuu pentru a rezista pe drumul ales, chiar şi după eliberare. Această carte a apărut ca iniţiativă a lui Verne Harris, directorul Programului pentru Memorie al Centrului Nelson Mandela, deschis în 2004, care a considerat că documentele din Arhiva Mandela se pot consitui într-un volum. În acest volum, echipa care a ales materialele s-a axat pe patru sfere: scrisorile din penitenciar; conversaţii înregistrate; carnetele, în care Mandela obişnuia să noteze, indiferent că era în libertate sau deţinut; şi manuscrisul unei continuări nefinalizate a autobiografiei Long Walk to Freedom. Citeşte tot articolul

Jocul lui Ender, cartea și, în sfârșit, filmul

Aveam 16 ani când am citit Jocul lui Ender și m-a spulberat. Când ești adolescent, e drept, e ușor să te spulbere tot felul de chestii - dar și acum, încercând să-mi adic aminte despre ce era vorba în cărțile din teancul de SF-uri pe care le-am consumat în perioada aia, fără discernământ, din majoritatea îmi amintesc doar idei vagi, scene aleatorii - și asta în cel mai bun caz. Dacă mă întrebați despre ce e vorba în Valurile timpului de John Brunner n-o să vă pot spune nici atât. Citeşte tot articolul

„Milarepa” sau despre budism pe înţelesul tuturor

Dacă vă plac poveştile „iniţiatice”, cu eroi care trec printr-un proces crâncen al desăvârşirii spirituale prin meditaţie şi renunţare, atunci cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt, Milarepa, este lectura potrivită. L’Express numea Milarepa o „extraordinară poveste metafizică”, dar eu n-aş merge atât de departe: Milarepa este o poveste în care sunt atinse probleme „metafizice”, în care sunt rulate idei specifice budismului tibetan, dar, în esenţă, mesajul este unul simplu şi se poate descifra fără prea multe cunoştinţe în domeniu: importanţa împlinirii spirituale depăşeşte – sau ar trebui să depăşească – orice dorinţă lumească. Citeşte tot articolul