Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

„Milarepa” sau despre budism pe înţelesul tuturor

Dacă vă plac poveştile „iniţiatice”, cu eroi care trec printr-un proces crâncen al desăvârşirii spirituale prin meditaţie şi renunţare, atunci cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt, Milarepa, este lectura potrivită. L’Express numea Milarepa o „extraordinară poveste metafizică”, dar eu n-aş merge atât de departe: Milarepa este o poveste în care sunt atinse probleme „metafizice”, în care sunt rulate idei specifice budismului tibetan, dar, în esenţă, mesajul este unul simplu şi se poate descifra fără prea multe cunoştinţe în domeniu: importanţa împlinirii spirituale depăşeşte – sau ar trebui să depăşească – orice dorinţă lumească. Citeşte tot articolul

Din seria cu animale şi aventuri cu tîlc

Dacă aveţi copii mai mari de 3 ani (cît să înţeleagă cam tot firul poveştilor), dacă vă interesează poveştile cu animale, ilustraţiile mai la libera inspiraţie şi un vag parfum de fabulă către final, eu zic că Animale din poveşti cum la zoo nu găseşti , de Gianni Rodari şi Anna Laura Cantone ar fi o variantă foarte bună, mai ales că are şi umor. Citeşte tot articolul

Nova de Samuel Delany – romanul pe care-l tot aștepți să înceapă

Există, pe lista de citit a fiecăruia dintre noi, câteva cărți pe care știi că vrei să le citești dar pe care le tot amâni, pentru că apare mereu altceva. Ca o jucărie mișto, dar mai veche, cu care tot ai vrea să te joci, dar o lași deocamdată în colțul ei, convins că n-o s-o pierzi niciodată, ca să te joci numai cu jucării noi. Cred, deci, că am amânat cam mult să citesc Nova. Nu știu dacă aș pune-o în categoria cărților pe care le-am citit prea târziu - mai degrabă în categoria cărților pe care le-am amânat prea mult, motiv pentru care mi-am construit asteptari mult prea mari de la ele. Citeşte tot articolul

„Lolita” lui Nabokov – un documentar BBC

Vladimir Nabokov a stârnit valuri de idignare cu a sa Lolita, roman publicat în 1955. Documentarul BBC How Do You Solve a Problem Like Lolita? din 2009 prezintă aventura scrierii controversatului roman şi nu numai. Astfel, Stephen Smith, gazda documentarului, va călători – o călătorie, însă, diferită de cea a Lolitei cu Humbert Humbert – din Geneva până la St. Petersburg. Călătoria din documentarul BBC se sfârşeşte, cee ce nu miră deloc, în America, locul acţiunii din Lolita. În film apare şi romancierul Martin Amis, admirator al lui Nabokov. Citeşte tot articolul

Înţelepciunea vieţii trăite cu zâmbetul pe buze. „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”

O carte a maturizării şi a pierderii inocenţei, dar şi a învăţării a ceea ce înseamnă toleranţă şi iertare, Domnul Ibrahim şi florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt (există şi o ecranizare, din 2003, Monsieur Ibrahim, cu Omar Sharif în rolul principal) poate fi văzută ca un mic bildungsroman – nu genul de bildungsroman cu care suntem obişnuiţi, de sute de pagini şi nenumărate întâmplări, ci un traseu scurt (cartea are doar optzeci de pagini), urmărind etape-cheie din evoluţia personajului. La fel ca în alte cărţi ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, precum Oscar şi Tanti Roz, personajul central este un copil/adolescent, care este nevoit să se maturizeze rapid. Dacă în Oscar şi Tanti Roz, perspectiva propriei morţi este cea care-l obligă pe micul Oscar să-şi trăiască viaţa pe fast-forward, în Domnul Ibrahim şi florile din Coran, Moise (Momo), de treisprezece ani, se maturizează atât din graba şi curiozitatea lui de a cunoaşte ce înseamnă lumea adulţilor, cât şi din experienţa decisivă a întâlnirii cu Ibrahim (o întâlnire interculturală, s-ar putea spune, căci Momo este evreu, iar Ibrahim, „arabul de pe uliţa evreiască”). Citeşte tot articolul

Un happy ending pentru bucătăreasa zînelor

Bucătăreasa zînelor, de Shirley Barber, m-a atras în primul rînd prin modul în care e ilustrată: paginile sînt încărcate cu scene în care nici un colţişor nu e lăsat gol şi din care apar fiinţişoare de tot felul, spiriduşi, şoareci, flori şi colţuri de pădure, cadrul în care e plasată povestea unei iepuroaice cu un dar aparte pentru gătit: Martha B. Rabbit. Citeşte tot articolul

Zen și arta reparării motocicletei, de Robert M. Pirsig

Una dintre cărțile cult din zona de graniță dintre literatură și filosofie, Zen și arta reparării motocicletei e o prezență bizară în ambele tabere: nu-i tocmai beletristică, pentru că 90% reprezintă cugetări, raționamente și discursuri filosofice, logice și dialectice; iar pentru o carte de filosofie, are foarte multă auto-biografie și fragmente din manualul tehnic al unei motociclete. Și asta nu e tot ce o face controversată. Lucrarea a fost refuzată de un număr record de 121 de edituri înainte de publicarea ei în 1974. În același an a devenit best seller și a rămas în opinia publicului cititor una dintre cele mai valoroase cărți ale literaturii americane. Citeşte tot articolul

Greutatea efemerului. Milan Kundera, Insuportabila uşurătate a fiinţei

Dacă citeşti pe Imdb rezumatul celebrei ecranizări după Insuportabila uşurătate a fiinţei (1988), cu Daniel Day-Lewis şi Juliette Binoche, nu o să afli decât că este vorba despre un doctor ceh „cu o viaţă sexuală activă, care întâlneşte o femeie ce-şi doreşte monogamia, iar apoi invazia sovietică le dă peste cap viaţa”. Dacă nu ai citit cartea, nu ştii cum scrie Kundera şi vrei totuşi să afli „despre ce e vorba”, nici nu îţi vei da seama dintr-un astfel de synopsis (şi probabil nici din film, căci Kundera însuşi a fost foarte dezamăgit de această adaptare despre care a considerat că nu reflectă sub nici o formă ideea cărţii, ca urmare nici nu a mai permis alte ecranizări). Dacă la suprafaţă este vorba despre poveştile şi intrigile din viaţa a două cupluri, cartea lui Kundera este relevantă în primul rând prin nivelul „de profunzime”, în care, dincolo de micile (sau marile) drame personale, stă eterna relativitate a tuturor lucrurilor, cea care duce la definiţii total diferite ale aceluiaşi concept. „Femeie”, „tradare”, „muzică”, întuneric etc. pot însemna, pentru două persoane, lucruri la fel de diferite cum sunt albul şi negrul. Citeşte tot articolul

”Carrie”, noua ecranizare după Stephen King, un horror clasic devenit comedie

Am fost la avanpremiera noii ecranizări Carrie, după cartea omonimă a lui Stephen King joi, 17 octombrie. Filmul a rulat la Cinema City Cotroceni, cu o sală pe jumătate plină. Am plecat după vizionare cu zâmbetul pe buze - deși, după cum probabil știți, Carrie este o carte scrisă de maestrul genului horror, așa că filmul ar fi trebuit să meargă pe linia aceasta. Dacă aveți chef să râdeți cu gura până la urechi, eu zic că puteți să vă luați bilete la abia lansatul film. Dacă, în schimb, chiar vreți să vedeți horror, alegeți altceva. Citeşte tot articolul

Să scoatem proza scurtă din sertar! – site-uri unde putem găsi povestiri gratuite online

Cum bine știți, Alice Munro, iscusita scriitoare canadiană de proză scurtă, a câștigat acum o săptămână Premiul Nobel pentru Literatură. Deși încă se aud ecourile de dezamăgiri ale fanilor lui Murakami, Roth sau Bob Dylan, recunoașterea la acest nivel a prozei scurte este, cred eu, extrem de importantă. Pentru că, dintr-un motiv sau altul, regele literaturii este romanul. Nedreptățită de cititori până acum, proza scurtă capătă teren. Citeşte tot articolul

Wilde Day

Stephen Fry ne aduce aminte cîteva bizarerii care dădeau farmecul personal al lui Wilde. Tocmai acum pentru că Wilde s-a născut într-un 16 octombrie, iar Fry l-a jucat într-un film cu mulţi fani,  Wilde. Într-o zi legată de Wilde, pe lîngă interviul cu Fry,  decupez o bucată dintr-o declaraţie de dragoste. E partea a doua din Two Lovers, poemul scris de Lord Alfred Douglas, iubitul lui, şi care a fost adus ca probă în procesul în care Wilde a fost condamnat la ani grei de puşcărie pentru ceea ce atunci s-a numit gross indecency. Poemul e despre o dragoste care pentru cei mai mulţi a părut  vinovată şi deviată. Era the Love that dare not speak its name; o dragoste al cărei nume nu putea fi rostit, dragostea dintre doi oameni de acelaşi sex. Nu că azi am trăi un paradis al incluziunii şi al toleranţei tuturor diferenţelor. And lo! within the garden of my dream I saw two walking on a shining plain Of golden light. The one did joyous seem And fair and blooming, and a sweet refrain Came from his lips; he sang of pretty maids And joyous love of comely girl and boy, His eyes were bright, and 'mid the dancing blades Of golden grass his feet did trip for joy; And in his hand he held an ivory lute With strings of gold that were as maidens' hair, And sang with voice as tuneful as a flute, And round his neck three chains of roses were. But he that was his comrade walked aside; He was full sad and sweet, and his large eyes Were strange with wondrous brightness, staring wide With gazing; and he sighed with many sighs That moved me, and his cheeks were wan and white Like pallid lilies, and his lips were red Like poppies, and his hands he clenched tight, And yet again unclenched, and his head Was wreathed with moon-flowers pale as lips of death. A purple robe he wore, o'erwrought in gold With the device of a great snake, whose breath Was fiery flame: which when I did behold I fell a-weeping, and I cried, 'Sweet youth, Tell me why, sad and sighing, thou dost rove These pleasant realms? I pray thee speak me sooth What is thy name?' He said, 'My name is Love.' Then straight the first did turn himself to me And cried, 'He lieth, for his name is Shame, But I am Love, and I was wont to be Alone in this fair garden, till he came Unasked by night; I am true Love, I fill The hearts of boy and girl with mutual flame.' Then sighing, said the other, 'Have thy will, I am the Love that dare not speak its name.' Cred că pe lîngă lobbyul pro-dragoste, momentul mai suportă şi un shortlist personal cu cîteva wildisme preferate. Şi măcar un act dintr-o piesă cu multe dedesubturi, citită pe roluri, aşa, de-o distracţie. În caz că aveaţi chef să sărbătoriţi ceva şi nu găseaţi o temă. Stephen Fry începe primul: http://www.youtube.com/watch?v=Av9F_zdMR8w&list=PLE3CFB3F60067789A  

Despre eroi şi morminte

Despre eroi şi morminte este unul dintre acele romane grave, tenebroase, dense şi halucinante care au forţa de a se impune cititorului afin cu trăirile din acest registru drept lecturi fondatoare. Cărţi de căpătîi. Cărţi care marchează un prag şi care apoi rămîn acolo.

Uneori, peste ani,  astfel de cărţi stîrnesc teamă celui care s-a lăsat copleşit de ele la prima lectură, celui care şi le-a introdus, aproape drogat de ele, în sistem, eventual la vîrste mai necoapte: dacă n-or să mai fie la fel? Dacă n-or să reziste la a doua citire? Citeşte tot articolul


Lermontov, să nu-l uităm de ziua lui

Cred că mai nimeni, în afară de studenţii la rusă, nu-l mai citesc pe Lermontov. Dar cum azi e ziua lui, şi cum am dat întîmplător peste acest amănunt, am zis că n-ar strica să aruncăm un ochi peste tumultoasa dumisalei viaţă, încheiată, consecvent,  într-un duel. Şi nici să acultăm Demonul recitat scrîşnit şi apăsat, în rusă. Citeşte tot articolul

15 povestiri de Alice Munro pe care le puteți citi online gratuit (+ un bonus)

După anunțarea câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură, în fiecare an începe o (justificată) isterie: presa internațională dedică zeci de articole câștigătorului, polemicile apar (mai bine câștiga X sau Y, nu îl merită, cine este, mă, ăsta/ asta? etc.), editurile de pretutindeni se grăbesc să traducă mai multe cărți de-ale autorului respectiv sau să le scoată pe cele anterioare într-o nouă ediție, iar prețurile pentru citirea Nobelului cresc considerabil.  Citeşte tot articolul

O pastilă efervescentă cu eticheta ”Pericol, a nu se administra” – ”Păsările galbene” de Kevin Powers

”Nu este de ajuns să spui ce s-a întâmplat. Totul s-a întâmplat. Totul s-a prăbușit”.

Se întâmplă cumva în ultimul timp și ajung să citesc cărți de debut extrem de bune, puternice, cu o voce auctorială sigură, cu puține deraieri care îți semnalează că scriitorul e la prima ”abatere”. De data aceasta este vorba despre Kevin Powers, un american născut în Richmond, înrolat în armata Unchiului Sam la vârsta de 17 ani și ajuns pe câmpul de luptă în Irak la 23 de ani, între 2004 și 2005. Citeşte tot articolul