Cu mult timp în urmă, în oraşul natal, mergeam des la singurul anticariat din oraş – sau, cel puţin, singurul de a cărui existenţă aflasem eu. Acolo am descoperit pentru prima oară, prin clasa a şaptea, vinilurile şi albumele de artă. Acolo am întâlnit pentru prima dată un anticar-librar, un domn în etate care cunoştea toate cărţile din librăria sa fantastică şi pe care aveam să-l ţin la curent, an de an, cu notele luate la examenul de capacitate, la bacalaureat, intrarea la facultate, licenţa, masteratul şi, într-un final, îndrăzneala de a contracta primul credit pentru o casă. Asta da prietenie îndelungată cu librarul preferat!

Spuneam însă că acolo am descoperit pentru prima dată albumele de artă pe care le-am colecţionat cu nesaţ. Despre Claude Monet aflasem deja, aşa că atunci când i-am zărit albumul în colecţia din anticariat, l-am înşfăcat cu mândria unui fin connaisseur în vârstă de doar treisprezece ani. Cezanne, Gaugain şi, bineînţeles, Van Gogh i-au urmat îndeaproape. Cărţile mari şi frumoase erau pe atunci fie o raritate, fie nu îndrăzneam încă să ne construim bibliotecile mari şi impresionante, deziderat al oricărui cititor feroce.

Azi descopăr cu surprindere un nou val al cărţilor „mari şi frumoase”, aproape o manie a achiziţionării acestor albume sau cărţi, adesea din pură plăcere estetică şi din dorinţa de a decora într-un stil modern măsuţa de cafea. Nu întâmplător aduc în discuţie acest ultim aspect: veţi regăsi pe site-urile de design interior categorii întregi dedicate doar măsuţelor de cafea şi cărţilor pe care să le puteţi folosi drept decor. N-am rezistat astfel tentaţiei de a vă prezenta totuşi câteva recomandări de cărţi care să conţină însă şi un substrat, esenţă care, cred eu, mobilează cu mult mai bine orice mansardă şi nu doar o măsuţă de cafea.

Aşadar, primele cărţi care-mi vin în minte (şi pentru că am câteva acasă) sunt nişte colecţii de-a dreptul impresionante publicate de Wordsworth Editions cu operele cele mai importante ale unor scriitori precum Virginia Woolf, James Joyce, F. Scott Fitzgerald, Jane Austen sau Lewis Carroll. Prin câteva anticariate de la noi veţi găsi aceste colecţii noi la preţuri foarte mici.

Nu pot să nu trec Solenoid de Mircea Cărtărescu la categoria unor cărţi frumoase pe care, da, merită să le lăsăm astfel la vedere, fiind atenţi să nu vărsăm totuşi ceştile de cafea când ne servim oaspeţii. Căci nu decorăm oare aceste măsuţe mai mult pentru oaspeţi decât pentru noi înşine? Şi ce carte e oare mai potrivită de lăsat astfel la vedere, încadrată într-un decor altminteri vanitos, doar pentru a stârni invidia şi curiozitatea celui care ne vizitează: „Ai citit Solenoidul?”, la care răspunsul nostru mândru nu întârzie să apară: „Da, de două ori”. Exerciţiu bun, vă promit, iar pentru cei care încă se tem să pătrundă printre paginile acestei cărţi, există şi leac. Îl găsiti în articolul „Cui i-e frică de Solenoid?”.

Aş plusa, dacă-mi daţi voie, cu Caietele lui Cioran, cu Jurnalul lui Mihail Sebastian, cu Portretul lui M şi Un altfel de jurnal de Matei Călinescu, cu Ulysses, 732 al lui Mircea Mihăieş, cu volumul I şi volumul 2 din Jurnalul lui Alice Voinescu, cu astfel de cărţi greoaie care să echilibreze odată pentru totdeauna orice măsuţă de cafea care simte că se balansează sau care nu e completă.

Las lista deschisă fiindcă multe astfel de cărţi încap într-o bibliotecă sau, dacă doriţi, şi pe o măsuţă de cafea. Cert e că orice spaţiu ar putea fi „decorat” cu un teanc frumos de cărţi. Rezultatul, după vreme îndelungată, s-ar putea să ne amintească de o librărie sau de un anticariat. Dar nu e viaţa în mijlocul unei librării visul oricărui cititor?

Sursă imagine principală

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *