
În fiecare an din 1999 încoace, pe 21 martie se sărbătorește Ziua Mondială a Poeziei. Aici, pe Bookaholic, noi o celebrăm de fiecare dată cum știm noi mai bine: citind. Iar anul acesta, împreună cu prietenii de la Editura Casa de Pariuri Literare, premiem cititorii de poezie punând la bătaie două pachete a câte zece titluri de volume de poezie fiecare. V-am atras atenția?
Niciodată nu avem suficientă poezie în bibliotecă. Iar dacă vorbim despre poezia autorilor români contemporani, cu atât mai puțin. Casa de Pariuri Literare a încurajat prin publicare întotdeauna literatura română contemporană, respectiv poeții români de astăzi. Așa că gestul acestora, de a oferi atât de multe cărți ale scriitorilor români chiar de Ziua Internațională a Poeziei, este unul cât se poate de firesc. Iar pentru voi, cititorii noștri, acest concurs este, sperăm noi, o bucurie, fie că vreți volumele acestea numai și numai pentru voi, fie că vreți să le dăruiți prietenilor sau oamenilor dragi din jurul vostru.
Update câștigători
Un singur comentariu a fost descalificat, nerespectând cerința concursului. Astfel încât în tragerea la sorți au intrat 31 de utilizatori.
Felicitări, Mihai Alina și Cristina Margarit!
Premiile
Așa cum afirmam și mai sus, CDPL (Casa de Pariuri Literare) vă pune la dispoziție, prin concurs, două pachete de cărți. Fiecare pachet conține zece volume de poezie, astfel:
(click pe titluri pentru a afla mai multe informații despre cărți, a citi fragmente din ele etc.)
zoom. gaura de vierme, de George Geacăr
lovitura de cap, de Alex Văsieș
Return to Innocence, de Virgil Botnaru
Enșpe mii de dimineți, de Diana Bădica
aici nu mai locuiește nimeni, de Eva Precub
te aștept ca pe un glonte, de Ana Pușcașu
greva tăcerii, de Raluca Ciochină
Cum câștigați unul dintre cele două pachete
Pentru a intra în tragerea la sorți pentru unul dintre cele două pachete a câte zece volume de poezie fiecare trebuie să ne spuneți, într-un comentariu, de ce vreți să citiți cărți românești de poezie contemporană.
Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar cei doi câștigători vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.
Atenție! Participanții la concurs trebuie să fie din București, întrucât livrarea premiilor se va face personal.
Mențiuni
Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterul Bookaholic.
Perioada de desfășurare a concursului: 21 – 31 martie (inclusiv).
Câștigătorii vor fi anunțați pe 1 aprilie.
Mult succes!




Este simplu: eu citesc ca sa pot sa scriu. Operele altora ma inspira. Poezia contemporana mi se pare mai reala, pentru ca vazandu-i pe scriitorii respectivi in viata, traind in acelasi timp cu mine, respirand acelasi aer ca mine, supotand acelasi regim politic ca mine, ajung sa cred ca daca ei au putut, si eu pot. Pe cei din Generatia Marilor Clasici sau mai stiu ce poeti ultra cunoscuti mereu i-am privit ca pe niste genii pe care n-o sa-i ajungem niciodata. Pe poetii de azi ii pot vedea ca pe niste simplii oameni, foarte talentati insa. Daca ei nu ar mai scrie, nu as mai scrie nici eu.
Vreau sa citesc poezie romaneasca contemporana deoarece nu am mai citit poezie din liceu si vreau dimineata la o cafea sa citesc o pagina si sa stau sa imi dau seama ce imprsie a vrut autorul sa o lase asupra mea!
Mi-as dori foarte mult sa citesc poezie contemporana deoarece in opinia mea aceasta reflecta cel mai bine realitatea in care traim. Deasemenea, este si o sursa de inspiratie pentru mine 🙂
Eu doresc sa citesc orice imi dezvolta cultura generala si in special dictia si abilitatile de comunicare (sub o forma sau alta). Din pacate la capitolul poezie nu stau foarte bine, si atunci cred ca nu ar strica sa recuperez timpul pierdut.
Pana acum am citit foarte putine carti din literatura romana contemporana; mai ales intr-o civilizatie de continua globalizare , in care se practica tot mai mult o imitare a modelelor occidentale (si nu tocmai in sensul ,,modernismului” din secolul trecut) , ma napadeste un ,,dor” de a simti sufletul romanesc in ceea ce citesc – aceeasi betie de dor a lui Eminescu ,Noica si multi altii- care nu va fi stavilit (cred eu ) pana nu-l voi satisface. **Foarte frumoasa initiativa echipei .Felicitari!**
Vreau sa citesc carti romanesti de poezie contemporana deoarece intr-un fel, ma regasesc in ceea ce e scris chiar in zilele noastre. Asadar mi-as dori sa ma transpun in lumea poeziei din ziua de azi!
Inca de mica mi-a placut sa citesc: poezii, romane, povestiri, nuvele! O carte buna imi ridica moralul si ma determina sa vad viata parca altfel.
“Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.”
Ion Minulescu, Romanţă policromă
Citesc poezie contemporană pentru că sintetizează lumea de acum, cu toate schimbările, angoasele şi binecuvântările sale. Este mai uşor să mă regăsesc în versuri contemporane şi să mi le traduc în propriile trăiri.
Pentru ca nu amf ost introdusa in ea. Si cum ar fi mai placut decat sa ma delectez cu 10 volume?
Sunt un amator de literatura contemporana, consider ca este un reper al societatii noastre iar poezia poate prezenta o alta realitate a realitatii noastre.