Mai este tare puțin până începe cea de-a XXIV-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură, care va avea loc anul acesta între 22 și 26 noiembrie, în același pavilion central al Romexpo. Spre sfârșitul toamnei și la fix pentru vacanța de iarnă apar, grație Gaudeamus, cele mai numeroase cărți din an, așa că noi ne pregătim să ne umplem casele, ca de obicei, cu multe, multe, cât de multe volume putem, să avem ce citi până la anul. La acest lucru s-au gândit și prietenii de la Editura Nemira, de aceea au pregătit pentru noi nu numai noutăți editoriale faine (le puteți consulta aici, aici și aici), ci și reduceri consistente – toate cărțile au reducere de 20%, iar pachetele de cărți au 35% reducere (și, bonus pentru cei care nu ajung la târg, toată oferta e valabilă și pe nemira.ro). În plus, pentru a ne face cumpărăturile la standul lor mai plăcute, ne-au propus și un concurs simpatic. Toate detaliile de care ai nevoie sunt de găsit în cele ce urmează.

Update câștigător

Două comentarii au aparținut acelorași utilizatori, așa că au fost eliminate din tragerea la sorți. 182 de comentarii au intrat, așadar, pe List Randomizer de pe Random.org. Câștigătoarea este Amalia Avram. Felicitări!

Premiul: un pachet de cărți Nemira în valoare de 200 lei

Pachetul de cărți Nemira pe care îl poți câștiga participând la acest concurs este alcătuit din 7 volume, astfel: două cărți de Crăciun, una cu povestiri pentru toate gusturile, cealaltă un basm clasic pentru copii de la Nemi, apoi un fantasy cu setting victorian, un hard SF pentru amatorii genului, un thriller de la autorul bestseller-ului Fata cu toate darurile, un SF românesc și un volum de poezie Vorpal despre statutul artistului. După cum ai observat din scurta enumerare, cărțile sunt foarte diferite între ele, așa că sunt numai bune de pus sub brad pentru toată familia, că tot mai e o lună până la Crăciun. Mai jos, ai detalii despre fiecare volum în parte via Nemira.ro.

Crăciunul în cele mai frumoase povestiri

Un dar de care să te bucuri în tihnă, în așteptarea sărbătorii cu dulciuri și fulgi de zăpadă. S-au adunat aici comori de altadată pentru copii, părinți și bunici. Din ținuturi de vis sau din orașe adevărate, din păduri îndepărtate sau din case primitoare vin întâmplări și personaje ce povestesc Crăciunul cu un farmec cuceritor. Așa că oprește timpul în loc, dragă cititorule, și citește cartea unei sărbători pentru a cărei magie depun mărturie, printre alții, Charles Dickens, Mark Twain, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle!

Mai multe detalii aici.

 

Spărgătorul de nuci, de George Balanchine, cu ilustrații de Valeria Docampo

Pornește într-o călătorie fantastică alături de Marie și prințul său în această minunată interpretare a unuia dintre cele mai populare spectacole de balet din toate timpurile: Spărgatorul de nuci.

Inspirându-se din reprezentația pusă în scena de George Balanchine în 1954 pentru New York City Ballet, ilustratoarea Valeria Docampo reușește să surprindă magia și farmecul acestei clasice povești de iarnă prin intermediul desenelor sale extraordinare.

De la petrecerea de Crăciun cu care începe călătoria lui Marie, până la sărbătoarea fantastică din Tărâmul Dulciurilor, toate momentele importante ale spectacolului se regăsesc în această carte ce se integreaza perfect în atmosfera sărbătorilor de iarnă.

O lectură pe placul tuturor copiilor ce-și doresc să facă balet, și nu numai.

Mai multe detalii aici.

Istoria naturală a dragonilor, de Marie Brennan

Isabella Trent a reuşit, în ciuda convenţiilor epocii în care trăia, să scoată dragonii din ceața prejudecăţilor mistice şi să-i transforme în obiectul unei ştiinţe moderne. În această carte, Isabella însăşi povesteşte despre pionieratul care aproape i-a distrus credibilitatea şi viitorul, despre momentele când şi-a pus în pericol viaţa din curiozitate ştiinţifică, despre faimoasa expediţie de pe muntele Vystrana, unde a făcut primele descoperiri ce aveau să schimbe lumea şi, nu în ultimul rând, despre cum a găsit dragostea adevărată în ciuda multelor ei excentricităţi.

Mai multe detalii aici.

 

Problema celor trei corpuri, de Liu Cixin

Un hard SF, plin de minuțioase detalii tehnice despre orice, de la mecanica cuantică până la inteligența artificială. Dar Cixin Liu își susține teoriile spectaculoase cu personaje ușor de simpatizat, pe un schelet de acțiune și thriller convingător de la multipremiatul scriitor chinez Liu Cixin. Spre finalul Revoluției Culturale din China, un proiect militar trimite semnale în spațiu pentru a stabili contactul cu civilizații extraterestre. O astfel de civilizație, pe cale de dispariție, primește semnalul și plănuiește să invadeze Pământul.

Mai multe detalii aici.

 

Fellside, de M.R. Carey

Fellside e o închisoare de maximă securitate pentru femei, situată undeva în capătul mlăştinos din Yorkshire. Jess Moulson şi-ar putea petrece tot restul vieţii acolo, deşi nu-şi aminteşte crima pentru care e condamnată. Nu ştie cum a murit băieţelul de care avea grijă în seara care i-a schimbat viaţa, dar presa s-a grăbit s-o numească „ucigașă de copii”.

Fellside este un loc unde până şi pereţii şoptesc. Iar cea mai puternică este chiar vocea băieţelului omorât. Mintea lui Jess îi joacă feste sau chiar i se cere ajutorul dintr-o altă lume?

Mai multe detalii aici.

Omnium, de Florin Stanciu

În trecut, Pământul a fost distrus de un obiect necunoscut numit Spinul lui Dumnezeu. În prezent, pe Staţia de Explorare a Portalului 2, Axxe Kaer e solicitat de PHIL, entitate superinteligentă artificială şi custodele staţiei, să elucideze apariţia unei capsule misterioase ieşite din portalul legat de o gaură de vierme. Deşi călătoria fiinţelor vii prin portaluri e imposibilă, capsula prezintă semne vitale.

Acest incident îi va schimba viaţa pentru totdeauna, iar povestea lui se va intersecta cu istoria antePământului, dar şi cu cea a postPământului. Şi însăşi identitatea i se va confunda cu Ianus Trifrons şi, în cele din urmă, cu cea a data-cercetătorului Casian Titus.

Povestea singulară a lui Axxe Kaer se cere citită, căci destinul lui este cel care va putea salva omenirea de la autodistrugere sau o poate condamna definitiv.

Mai multe detalii aici.

Bani. Muncă. Timp liber, de Elena Vlădăreanu

„O carte despre condiția artistului/artistei, despre cutumele lumii literare românești în care trăim. O artă poetică despre cât de nepoetică poate fi supraviețuirea. Elena Vlădăreanu dă voce tuturor vocilor care șoptesc pe la colțuri, dar nu vorbesc despre propria condiție,  dă o voce, în mod radical, frustrării, furiei și fricilor unor artiști care nu mai au timp să se ocupe de arta lor fiind confiscați de știința supraviețuirii, captivi în ecuația bani/muncă/timp liber. O voce plasată în afara metaforei și a iluziei. Mai mult ca niciodată, Elena Vlădăreanu își confirmă în această carte stilul, forța, dar și misiunea pe care și-a asumat-o.” Svetlana Cârstean

„Bani. Muncă. Timp liber este volumul cel mai direct al Elenei Vlădăreanu, cel mai apropiat de ideea de manifest. Un manifest artistic, un manifest feminist și feminin conceput pe mai multe voci care livrează împreună, în forță, mesajul. Misiunea volumului este să opereze o extragere brutală din fetișismul artei pentru artă. Misiune îndeplinită. Bine ați venit în deșertul realului!” Mihai Iovănel

Alte amănunte aici.

Cum câștigi pachetul de cărți Nemira

Pentru a participa la concurs, te rugăm să enumeri, într-un comentariu la acest material, cărțile pe care ai vrea să cumperi de la standul Editurii Nemira de la Gaudeamus. Volumele pe care le pui pe listă trebuie să fie în jurul sumei de 200 de lei, întocmai precum pachetul oferit cadou prin concurs 

 

Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Mențiuni

Perioada de desfășurare a concursului: 21 – 24 noiembrie, ora 23:59.

Câștigătorul/câștigătoarea va fi anunțat/-ă pe 25 noiembrie, atât într-un update la acest material, cât și pe adresa de e-mail lăsată la completarea comentariului de înscriere în concurs.

Prin participarea la concurs, îți exprimi acordul de a primi newsletterul Bookaholic.

Mult succes!

184 comentarii
  1. Moanta Rebeca

    Sincer nu știu….cărți SF și de dragoste…
    -Seria Outlander
    -Talismanul
    -Jocurile foamei
    -Seria cu LUPTA CELOR PATRU
    -cei 100
    -Multa 2.0 (vol 1 și 2)

    Reply
  2. Danciu Nicoleta

    “Bun venit in univers”,
    “Bani. Munca. Timp liber”,
    “Istoria naturala a dragonilor”,
    “Craciunul in cele mai frumoase povestiri”, “Fetita care a salvat Craciunul”,
    “Spargatorul de nuci”.

    Reply
  3. Blinda Janina Anca

    Spatiul revelatiei -Alastair Reynolds
    Povestea vietii tale -Ted Chiang
    Seria Cultura-Iain M. Banks
    Drumul prin poarta-Frederik Pohl
    Orasul iluziilor-Ursula K.Le Guin

    Reply
  4. Alexandra-Anamaria Cardel

    Wild Cards – George R R Martin
    Dragonul de Gheata – George R R Martin
    Fellside – M R Carey
    Fetita Care a Salvat Craciunul – Matt Haig
    Istoria Naturala a Dragonilor – Marie Brennan

    Reply
  5. Virgil Blinda

    Acestea sunt cartile pe care as vrea sa mi le cumpar de la standul editurii Nemira de la Gaudeamus:
    HMS Terror -Dan Simmons
    Cartea Judecatii de Apoi-Connie Willis
    Trilogia Omul Aramiu Robin Hobb
    Trilogia Farseer Robin Hobb

    Reply
  6. Mihaela Grigoras

    As alege : Crăciunul în cele mai frumoase povestiri,
    Sofia si pisica ei – de Dick King Smith ,Distanta dintre noi – de Jumpa Lahiri , Arme matematice de distrugere – de Cathy O’Neill, Wild Cards – de George R.R. Martin, Dragonul de gheata – de George R.R. Martin

    Reply
  7. Croitoru Daniela Mirela

    Fetiţa care a salvat Crăciunul – Matt Haig
    Un băiat numit Crăciun – Matt Haig
    Dragonul de gheaţă – George R.R. Martin
    Cavalerul celor sapte regate – George R.R. Martin
    Casatorie de placere – Tahar ben Jelloun
    Blindatele mortii(ed. 2016) – Sven Hassel

    Reply
  8. Stoian Luminita Nicoleta

    Mi-as dori cartile:
    – Sangele Elfilor
    – Wild Cards
    – Partea intunecata a magiei
    – Ingerul cauzalitatii

    Reply
  9. Andreea Elena

    INGENIOSUL HIDALG DON QUIJOTE DE LA MANCHA de Miguel de Carvantes
    In numele printesei moarte de Kenize Mourad
    Memoriile lui Hadrian de MARGUERITE YOURCENAR
    20 de ani in Siberia. Amintiri din viata de Anita Nandris-Cudla

    Reply
  10. Tomşa Ileana Anamaria

    Mi-as lua urmatoarele carti:
    Fellside de M.R. Carey
    Orasul Noua in flacari J.Patrick Black
    Transformarea de Justin Cronin
    Vassa si Noaptea de Sarah Porter
    Omnium de Florin Stanciu

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *