În vara care s-a terminat de curând ați citit pe Bookaholic un interviu cu autoarea pakistaneză Uzma Aslam Khan, recent nominalizată la Man Asian Literary Prize cu Thinner Than Skin (2012), al patrulea roman publicat. Trespassing (2004), este al doilea roman al scriitoarei și a fost tradus vara aceasta la Polirom, sub titlul vag si un pic melodramatic Libertatea de a iubi.
Îmi face plăcere să citesc analize și să studiez tablouri ale societăților asiatice, pentru că distrag atenția de la așa-numitele noastre “first world problems” spre ghimpii și drumurile întortocheate ale unor medii sociale instabile si în același timp conservatoare, tradiționale fără a înceta însă să ne uimească, niște lumi mai altfel. Și altfel-ul e un remediu bun pentru auto-suficiență.
Născută in Lahore, la o aruncătură de băț de granița cu India, Uzma Aslam Khan sare în Trespassing peste tot soiul de garduri și bariere, fie ele naturale sau sociale, ale Pakistanului anilor ’80 și ’90, cu ocazionale drumuri peste ocean, in Amrika cea cu ouăle de aur, sau în Londra anilor ’60 și atinge mai multe subiecte decât pot încăpea confortabil în 330 de pagini.
Primele scene ne primesc vijelios cu un tânăr pakistanez la studii in America, unde cunoaște atât minunile tehnicii și societății moderne, cât și pe cele ale femeii, teren interzis la el acasă. De asemenea, cunoaște, ca majoritatea emigranților “nu-chiar-din-lumea-întâi”, abia aterizați în El Dorado, străfundurile oalelor murdare din bucătăria unui restaurant fast food, slugărind pe câțiva bănuți sub talpa grea a industriei serviciilor ho-re-ca. Tânărul student studiază jurnalism, și este interesat intens de Războiul din Golf și de felul circumspect în care oamenii încep să îi privească pe cei din rasa brună, înghesuiți toți sub eticheta arabi.
Câteva tirade politice mai târziu, despre nepăsarea americanului de rând față de ce se întâmplă în Golf, se dă foaia spre Pakistan, unde aterizăm la un priveghi unde se discută tensiunile sociale dintre populația punjabi, separatiștii sindhi, armată, mujahirii emigranți și politicienii corupți. Câteva pagini mai încolo începe și povestea de dragoste din titlu. Ea va ține legata toata cronologia disipată a romanului, care alternează de la capitol la capitol atâtea planuri încât spre final arată precum un bici prost împletit.
Șfichiul mesajului ajunge, inevitabil, un plici diluat printre atâtea fire narative:
– în ’92, protagonistul Daanish se întoarce din America pentru înmormântarea tatălui său și se îndrăgostește de o tânără – nu frumoasă, dar mai non-conformistă, lucru dezaprobat în societate.
– anii ’80 – un tinerel, “sheep in the big city”, încearcă să treacă peste bariera non-apartenenței la pătura etnică și socială și să trăiască în marele oraș, făcând jingle art pe autobuze (artă contemporană în Pakistan).
– anii ’70, o perioadă de acalmie între două dictaturi militare, văzută doar din prisma unei mame casnice, sufocate de cadourile soțului și un pic cam ignorantă.
– iar anii ’80, dar mai târziu, sub generalul Zia, când se intensifică atacurile teroriste sau fundamentaliste ale sectanților.
– trecător, dar revigorant prin prisma fățărniciei și a aparențelor fundamentaliste: homosexualitatea în taberele armate ale militanților.
– varii perioade: femeia de afaceri pakistaneză, independentă, șefă a unei ferme de viermi de mătase și a unei fabrici de mătăsuri; context despre emanciparea femeii, nimic însă despre Benazir Bhhuto, singura pakistaneză care a devenit prim-ministru; subiectul este păstrat, se pare, pentru romanul numarul trei, The Geometry of God.
– anii în anii ’60, în Londra, doi tineri pakistanezi, profitând de distanța față de tradiționalul Pakistan, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, imposibilă acasă.
Departe de mine intenția de a demonta o lucrătură prin meandrele deceniilor și drumurile lumii. Cu condiția însă să fie meșteșugită. Narațiunea din Trespassing se pierde în intenții și în mici detalii inutile. Mi-am adus aminte de Rușinea lui Rushdie, care mi-a plăcut fiindcă era prima carte despre Pakistan pe care o citisem la acea vreme. Rușinea / Shame, se ocupă de perioada timpurie sub același general Zia, alături de nu mai puțin cunoscutul Zulfikar Ali Bhutto, tatăl mai sus menționatei Benazir. De Shame îmi voi aminti mereu, nu pentru că mi-a povestit istorie (pe asta o găsesc și în enciclopedii), ci pentru felul în care a povestit-o, cu umorul și situațiile neverosimile, și cruzimea și absurdul și cu discursul extravagant specific lui Rushdie. Despre Trespassing o să îmi amintesc doar ca despre “o altă carte care se întâmplă în Pakistan”.
Nu o ajută (speculez, ne-având de data aceasta la dispoziție versiunea în limba engleză), nici traducerea; nu aș putea spune dacă scriitura autoarei e bizară și căutată sau dacă e o insușire a traducerii. Am notat însă în trecere fragmente de tipul “plângi, bebelușule!“, acolo unde am bănuit în original un “cry baby!“, adică plângăciosule, referiri constante la originea urdu sau pakistaneză în situații în care mai exact ar fi fost hindi sau indiană (în cazul provenienței cuvintelor, articolelor de vestimentație sau mâncărurilor), jerbele de Crăciun care cred că ar fi sunat mai bine “coronițe” și fraze greoaie de genul “grădina exploda de ciripitul privighetorilor împănoșate și a (?) graurilor cârâitori“, în care nu găsesc sensul “împănoșatului” (Cu pene? spre deosebire de… privighetorile chele? Poate înfoiate? Poate cu o pană la pălărie?); și nu mai vorbesc de dezacord și nici de faptul că bieții grauri nu cârâie, ci mai degrabă țârâie :). Oameni pricinoși, ca de obicei, criticii ăștia de duminică.
Închei, desigur, cu titlul, care putea fi tradus, dat fiind multele hopuri pe care le au de sărit personajele, multele garduri pe sub care trec și teritoriile nepermise pe care le încalcă, pur și simplu Interzis, cu un ecou mai mare în urechea cititorului decât săpun-operaticul (dacă îmi permiteți această struțo-cămilă parțial calchiată) “Libertatea de a iubi”.
Libertatea de a iubi a fost publicată vara aceasta de editura Polirom și costă 18 lei (spre deosebire de ebook, care costă, în mod ironic, 20).
