Am câteva prietene, cititoare extrem de selective, care, odată cu venirea verii, mă întreabă ce „cărți de vacanță” le-aș recomanda. Și stau serios pe gânduri, că nu e deloc ușor să alegi după un astfel de criteriu, păstrând standardul calității. Oricât de suspectă (ori depreciativă) le-ar părea unora sintagma asta – „cărți de vacanță” -, cred că e firesc ori chiar terapeutic să rupem uneori ritmul, să echivalăm lectura cu relaxarea, căci de obicei, cărțile „serioase” (improprie și această etichetare, desigur) implică de cele mai multe ori un grad ridicat de ambiguitate, de tensiune a ideilor, de efort participativ. Dicolo de subiectivitatea gusturilor, nu e tocmai ușor să găsești o carte care să ofere o plăcere destinsă a lecturii, fără a fi vorba de patetisme, de dulcegării ori de emfaze telenovelistice.
La marginea apei, de Sara Gruen (autoarea celebrului roman Apă pentru elefanți), ar putea fi o astfel de carte de vacanță, deși fundalul pe care se desfășoară aventura, dragostea și prietenia este unul tragic – Al Doilea Război Mondial. Una dintre liniile de forță ale romanului o reprezintă și conturarea diferențelor enorme dintre lumile mărunte care alcătuiesc lumea cea mare, în pagini ascunzându-se și o poveste despre monștrii ce tăinuiesc discret în oamenii de lângă noi și ies la iveală când aceștia părăsesc obișnuințele comode ale vieții.
Trei tineri aristocrați americani (doi bărbați și o femeie), trăind într-un lux de neimaginat, pleacă în Scoția, în plin război, după himera monstrului celebru, și ajung într-o lume în care să risipești mâncarea e o infracțiune, în care ouăle și untul sunt raționalizate. De la pieptănul cu diamante și sticlele uriașe de șampanie, se trece la o viață în care trebuie să mănânce sandvișuri cu sfeclă ori să-și facă singuri ordine în cameră. Obsesia pentru monstrul închipuit și ignorarea monstrului real – războiul – scot la iveală monstruozitățile sufletelor umane, hrănite din egoism, lașitate, din căutarea cu îndărătnicie a faimei.
În centrul romanului stă un personaj feminin, Meg, tânăra care, odată ruptă din lumea luxului, îi va vedea pe ceilalți cu alți ochi, în special pe soțul său, redescoperindu-se pe sine. Aceasta este lupta ei, războiul ei care se desfășoară în paralel cu războiul cel mare. Este războiul pentru recunoașterea și asumarea de sine, pentru intrarea cu ochii larg deschiși într-o altă viață. Romanul pune în prim-plan condiția femeii într-o perioadă istorică grea. Sunt surprinse diverse tipologii feminine în roman, aparținând unor lumi cu valori diferite și este foarte frumoasă povestea care se leagă până la urmă între femei cu statut social diferit și criterii valorice contradictorii. Meg învață cu greu să iasă din confortul sec și intră într-o lume a adevărului, o lume a lucrurilor mărunte în care se simte utilă.
„Şi chiar că îţi lua ochii: locuiam în case de vis, ne plimbam cu limuzine de lux şi beam şampanie din cea mai fină. Dulapul meu era ticsit de blănuri şi rochii de la mari case de modă. Zilele se scurgeau cam aşa: mă trezeam la prânz, mă întâlneam cu Hank şi Ellis şi treceam de la «paharul de trezire» la «încă unul, ca să ne dregem», apoi la cocktailuri, la «păhărelul dinainte de culcare». Stăteam până dimineaţa la baluri sau la petreceri, iar în ziua următoare o luam de la capăt. Era o viaţă de lux, goală, dar poleită, dată cu sclipici. Tocmai de aceea nu văzusem că nu avea nimic adevărat”.
În cazul lui Meg, salvarea propriei ființe se petrece grație privirii ridicate înspre ceilalți, înspre nevoile lor, prin implicare, prin evadare din cercul strâmt și sufocant al egoismului. Condiția femeii într-o lume a bărbaților, lupta femeii pentru limpezirea și apărarea propriei identități e o altă temă a romanului, dar nu se pune problema unui feminism (cu atât mai puțin radical), căci cel mai frumos personaj al romanului e un bărbat: Angus, căpitanul Grant, erou de război, trăind discret durerea pierderii ființelor iubite, după ce el însuși fusese pierdut pentru ele. Om dur, dar totodată tandru, atent, prețuind prietenia și iubirea, el devine punctul de echilibru al tuturor celor din jurul său. Nu se lamentează, dar acționează mereu, intervine, schimbă vieți. Un om plin de cicatrici, deschis însă vieții, care o va face pe Meg să cunoască un alt tip de masculinitate, total diferit de ceea ce îi oferise soțul său, dezumanizat de tot soiul de interese și plăceri, chiar căsătoria cu ea fiind consecința unui rămășag.
Dincolo de aceste nuclee tematice și de forța reconfortantă a unor personaje, La marginea apei se citește cu plăcere și datorită frumuseții peisajelor scoțiene, ori a aspectelor de viață rustică, a concepțiilor de viață ce însuflețesc o lume a bucuriilor simple. Se adaugă un ușor suflu fantastic creat în jurul monstrului din Loch Ness și un stil limpede, nepoticnit, și iată o carte bună de citit în vacanță. Pentru unii, desigur.
Sara Gruen, La marginea apei, traducere și note de Irina Bojin, Humanitas Fiction, 2017, 352 p.
Cumpără cartea din librăria online Cărturești!
