Considerat unul dintre cei mai importanți scriitori români, un prozator și un eseist foarte apreciat și tradus, care trăiește, în prezent, la New York,
Norman Manea s-a aflat în România între 30 aprilie și 18 mai,
într-un turneu de promovare a volumului
Plicuri și portrete, ediția a II-a, revăzută și adăugită, apărută recent la
Editura Polirom, în seria de autor
Norman Manea. Având în vedere aceste date succinte, plus faptul că anul acesta
Norman Manea a fost
propus de Uniunea Scriitorilor Români pentru Premiul Nobel pentru Literatură (în premieră de către această instituție), nu puteam rata ocazia de a-l întâlni și de a sta de vorbă despre ce l-a determinat să rămână în America, despre viața de dinainte și de după '89, despre volumul
Plicuri și portrete, dar și despre cărți, în general, despre scena culturală românească, nominalizarea la Premiul Nobel și multe altele, pe care le veți afla în rândurile de mai jos.
Citeşte tot articolul