Romanul Cartea șoaptelor (Buch des Flusterns) a apărut în limba germană, traducere semnată de Ernest Wichner, în toamna anului 2013 la editura vieneză Paul Zsolnay, una dintre editurile de mare tradiție din spațiul de limbă germană. Prin publicarea romanului, editura Paul Zsolnay, care fusese, în perioada interbelică, editoarea scrierilor cunoscutului scriitor expresionist german Franz Werfel, voia să marcheze împlinirea a optzeci de ani de la apariția celebrului roman Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh, socotind Cartea șoaptelor o a doua epopee a genocidului armean, pe măsura capodoperei lui Franz Werfel. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "haruki murakami"
Bibliotecă de scriitor – Ciprian Măceșaru: „Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”
Pe Ciprian Măceșaru a trebuit să îl „curtez” un pic până mi-a acceptat invitația de a participa la rubrica „Bibliotecă de scriitor”. În cele din urmă, reținerile s-au risipit după ce ne-am întâlnit întâmplător într-un anticariat din Centrul Vechi, unde am stat de vorbă despre cărțile preferate. Și uite-așa am ajuns acasă la Ciprian, unde am dat peste o bibliotecă imensă, cu mii de volume puse pe două rânduri, pentru că deja nu mai este loc pentru tot ce s-a adunat de-a lungul timpului. Citeşte tot articolul
Cronică: „Vegetariana”, de Han Kang
Dacă-i răpeşti unui om obişnuit minciuna vieţii, îi răpeşti totodată fericirea. Aceasta este una dintre replicile doctorului Relling în piesa de teatru „Raţa sălbatică”, semnată de Henrik Ibsen. Sigur că, abia mai târziu, morala unei vieţi ruinate se dezvăluie printr-o altă replică a aceluiaşi domn Relling. Viaţa merită şi poate fi trăită atâta vreme cât nu intervin alţi oameni pentru a-i strica fericirea şi armonia. Pentru a încerca să scoată la iveală, cu alte cuvinte, adevărul cui? Căci în Vegetariana, romanul atât de faimos al lui Han Kang, fiecare încearcă să demonstreze un adevăr care curtează fanatismul. Citeşte tot articolul
The Guardian: Topul pisicilor din literatură. Care sunt cele mai faimoase feline din cărţi?
Cele mai interesante cărți din noiembrie 2016
Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2016 – topurile editurilor
Duminică seara, 20 noiembrie, s-a încheiat cea de-a XXIII-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus. După cinci zile pline, tot ce îmi doresc este să am cât mai mult răgaz să citesc cărțile faine - multe, multe - care au apărut cu ocazia aceasta. Ceea ce, probabil, vă doriți și voi. Citeşte tot articolul
Cărţile care îi plac pisicii mele sau ce preferă un cititor care toarce
Cele mai așteptate traduceri din literatura universală, lansate la Gaudeamus 2016
Polirom și Cartea Romaneasca la Gaudeamus 2016
Bob Dylan – Premiul Nobel pentru Literatură 2016
Din atelierul de lucru al lui Tracy Chevalier
Îmi plac la nebunie mărturiile scriitorilor despre modul lor de lucru, despre timpul dedicat scrisului, despre superstițiile legate de anumite locuri sau perioade (Isabel Allende, spre exemplu, se apucă de un nou roman în fiecare iarnă, pe data de 8 ianuarie, ziua în care a murit bunicul ei și în care s-a apucat de primul ei roman), despre felul în care se documentează sau își pregătesc tonusul pentru o nouă zi de muncă (Haruki Murakami aleargă vreo 10 km înainte de a se apuca de scris). Citeşte tot articolul
Un ghid al celor mai frumoase trăiri – despre „Cioran şi muzica”
Patru romane Trei de citit la malul mării
Listă de bookaholic: 5 cărți despre literatură
Scriitori şi pisici în ilustraţii create de Sam Kalda
Sam Kalda este un tânăr şi simpatic ilustrator care locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în New York. El este realizatorul proiectului Men and Cats: An Illustrated History, o serie de ilustraţii ale unor bărbaţi talentaţi şi binecunoscuţi care, în mare parte, au activat în diverse domenii ale artei. Citeşte tot articolul