Tag: identitate

Micuța Bijou, de Patrick Modiano, în căutarea mantoului galben

Când s-a anunțat, la începutul lui octombrie 2014, că Patrick Modiano, un scriitor francez prolific, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, am fost dezamăgită. Pariam pe alți scriitori, așteptam ca alți autori favoriți să fie distinși cu acest premiu literar. Unde mai pui că nu știam mai nimic despre acest Modiano, nu-i cunoșteam opera, nu citisem mare lucru despre el. Iar motivația juriului, „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane şi dezvăluie universul vieţii sub Ocupaţie”, mi se părea vagă. Citeşte tot articolul

Interviu cu Daša Drndić: „Masochismul poate fi, de asemenea, distractiv”

Daša Drndić este o romancieră croată - dar și dramaturg și critic literar, printre altele -, foarte cunoscută și apreciată, născută în Zagreb în 1946. A studiat filologie la Belgrad, apoi a petrecut câțiva ani predând în Canada și și-a finalizat studiile de master în teatru și comunicare, în urma obținerii unei burse Fulbright. Daša Drndić este membră a Societății Scriitorilor Croați și a PEN Croația și, în prezent, locuiește în Rijeka, Croația. Cărțile ei - dintre care menționez doar o parte: The Road to Saturday (1982), Leica format (2003), A Feminist Manuscript or a Political Parable: The Plays of Lillian Hellman (2006), Sonnenschein, (2007), April in Berlin (2009) - au fost traduse în zece limbi - engleză, franceză, poloneză, maghiară, slovenă, olandeză, italiană, slovacă, finlandeză și macedoneană. Sper că ne vom bucura curând și de o traducere în limba română. Citeşte tot articolul

Jean Mattern: „Cred că rolul nostru în literatură, ca scriitori, este să ne ocupăm cu ceea ce nu putem uita” (interviu)

Jean Mattern este scriitor și editor francez - coordonează, la prestigioasa editură Gallimard, colecţia de literatură străină „Du Monde Entier” şi colecţia „Arcades”. La noi, Editura Polirom a publicat două dintre cărțile sale: Băile Kiraly (2009, colecția „Biblioteca Polirom. Proză XXI”, traducere de Silviu Lupescu, cuvânt înainte de Gabriela Adameșteanu) și Lapte și miere (2011, colecția „Biblioteca Polirom. Proză XXI”, traducere de Anca Băicoianu). Acesta a fost de mai multe ori în România, atât pentru a-și lansa volumele, cât și pentru a participa la diferite întâlniri - de exemplu, în 2011, Jean Mattern a fost invitat la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), iar în 2013 la prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), la ambele în calitate de scriitor, și nu editor. Citeşte tot articolul

„Studii în teren despre sexul ucrainean”, de Oksana Zabușko

„(...) ca toate feministele, ea era sigură că men are full of shit, dacă li se dă mână liberă, încep războaie, lagăre de concentrare, foamete, declin economic, se întrerupe apa caldă și curentul electric, se reduc sumele alocate universităților și atunci doctoratul trebuie să se prelungească” (p. 158).

Oksana Zabușko (sau Zabuzhko) este una dintre cele mai cunoscute și apreciate scriitoare contemporane din Ucraina. Aceasta s-a născut în 1960, a studiat filosofie la Universitatea „Şevcenko“ din Kiev și a obţinut un doctorat în filosofia artei. A debutat la vârsta de 12 ani, cu un volum de poezie - carte care i-a fost publicată mult mai târziu pentru că părinții ei deveniseră indezirabili în timpul prigoanelor din Uniunea Sovietică din anii ’70. A scris poezie, proză, eseuri, critică, în total peste douăzeci de volume. În anii ’90 a ţinut cursuri în SUA ca lector Fulbright la Universităţile Penn State, Harvard şi Pittsburgh. Citeşte tot articolul

Interviu cu Małgorzata Rejmer: ”Cred că nici românii nu știu să spună cine sunt până la capăt”

Małgorzata Rejmer este o tânără de 28 de ani, absolventă a Studiilor Individuale Interdisciplinare Umaniste și Sociale din cadrul Universitățíi din Varșovia, doctorand al Institutului de Cultură Poloneză al Universității varșoviene. A fost laureată a premiului Planete Doc Review pentru reportaj scris în 2008, iar în 2009 a debutat cu romanul Toksymia („Toxemie"), nominalizat la Premiul Literar Gdynia și la Premiul Asociației Editorilor de Carte din Polonia. În septembrie 2013, Editura Czarne i-a publicat seria de reportaje despre România, Bukareszt. Kurz i krew - tradusă la noi București. Praf și sânge, de Luiza Săvescu, publicată și lansată la Bookfest 2014 de către Editura Polirom. Cartea a fost considerată de criticii polonezi drept una dintre cele mai importante apariții ale anului 2013 în Polonia, primind deja trei premii: premiul Teresa Toranska decernat de revista Newsweek, premiul Warszawska Premiera Literacka și premiul Gwarancja Kultury 2014, acordat de televiziunea TVP Kultura. De asemenea, a fost nominalizată la premiul Paszport Polityki, premiul National Geographic Traveler la categoria cartea anului, precum si la Premiul Gryfia (a carui primă laureată, în 2012, a fost reputata scriitoare Magdalena Tulli). Citeşte tot articolul

Elena Vlădăreanu: „Habemus bebe este despre mine. Şi va fi un spectacol aşa cum sunt eu acum.“

Elena Vlădăreanu a dramatizat o experienţă esenţială pentru identitatea ei: cea de a fi şi artist şi mamă presată de urgenţe, sarcini, solicitări şi presiuni noi. Din ce a scris ar urma să iasă un spectacol de teatru care scutură, prin nişte întrebări tari, cîteva tabuuri legate de actul de a scrie, de transformările pe care le provoacă rolul de părinte şi de percepţiile înşelătoare pe care societatea ni le cam bagă pe gît. Citeşte tot articolul

12 ani de sclavie, un film care-ți poate aminti despre astăzi

Aproape niciodată nu m-a prins atât de tare vreun trailer încât să mă convingă să văd filmul respectiv. A fost întotdeauna altceva: prietenii care mi-au vorbit despre cutare film, propria mea intuiție, preferința pentru un actor sau altul etc. Așa s-a întâmplat și cu “12 ani de sclavie”. Cineva mi-a spus că filmul ăsta mă va face să plâng. Atât. Nu că e regizat de Steve McQueen, nici că joacă Paul Dano și Paul Giamatti, care-mi plac foarte mult, și nici că apare episodic Brad Pitt. Citeşte tot articolul

”ALBDINALB”, de Athena Farrokhzad – o carte-poem inedită despre identitate, familie, pierderi de tot soiul

Mama mea a spus: Nu subestima niciodată efortul oamenilor/ de a formula adevăruri ușor de îndurat

Ajung din ce în ce mai greu la scriitorii și poeții contemporani nordici. Nu e timp, aș putea spune. Dar nu știu dacă este un motiv suficient de bun pentru a mă ”disculpa”. Cum bine știți, la recent încheiata ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, invitatul de onoare nu a fost o țară, ci un grup de țări: cel al țărilor nordice (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia). Extrem de greu să cuprinzi atâta literatură, mai ales în numai cinci zile de târg. Citeşte tot articolul

Interviu cu Andrei Kurkov: ”Am decis să fiu scriitor când am aflat că scriitorii nu se duc la muncă”

Despre Andrei Kurkov vă povesteam câte ceva atunci când discutam cea mai recentă traducere în limba română a uneia dintre cărțile sale, Prieten drag, tovarăș al răposatului. L-am întâlnit la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, unde a fost unul dintre scriitorii străini invitați. Kurkov este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de origine ucrainiană, care însă scrie preponderent în limba rusă. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi, dovadă că are un public cititor dedicat. Citeşte tot articolul

Periplul căutării de sine și pseudo-fericire în ”Mirajul fericirii” de Walker Percy

Azi e cea de-a treizecea aniversare a zilei mele de naștere, iar eu stau pe leagănul din curtea școlii, o aștept pe Kate și nu mă gândesc la nimic.

Mirajul fericirii, de Walker Percy, este considerat un roman clasic al literaturii americane. Din 1961, când a fost publicat ca volumul de debut al scriitorului sudist, până în 2013, când Polirom-ul s-a gândit să-l traducă (apărut în colecția Biblioteca Polirom. Esențial, traducere de Cătălina Antonia Stoenescu, 240 de pagini), este o distanță foarte mare. Ceea ce l-a repus pe linia literaturii, din punctul meu de vedere, a fost topul făcut de revista Time în 2005, top în care volumul de față apărea ca una dintre cele mai bune cărți din 1923 până în prezent. Citeşte tot articolul

Homo Faber de Max Frisch

O carte densă, cu multiple nuanțe, pe care trebuie să o citești cu atenție pentru a nu pierde nimic din fantasticul puzzle psihologic pe care-l face Max Frisch, Homo Faber face parte dintre acele texte care te bântuie mult timp după ce le-ai citit. Mereu ai impresia că-ți scapă ceva, așa cum îi scapă personajului principal, Walter Faber, sensul coincidențelor pe care le trăiește și un anumit irațional pe care, din perspectiva sa tehnicistă asupra lumii, și-l refuză.

Citeşte tot articolul

Esențe tari în”Do Not Cross”, de Dora Pavel – sexualitate dezgolită, identitate și intimitate

Zilele acestea am fost acaparată de cel mai recent roman semnat de Dora Pavel, ”Do Not Cross”. Este prima carte pe care o citesc de această autoare și, în rândurile ce urmează, vă voi spune de ce o consider o descoperire frumoasă, o scriitoare interesantă și de ce mă voi întoarce să citesc și celelalte romane ale sale. ”Do Not Cross” (2013) este cel de-al patrulea roman al Dorei Pavel, după ”Agata murind” (foarte bine primit de critică, 2004, Editura Polirom, colecția Fiction Ltd), ”Captivul” (2006, Editura Polirom, colecția Fiction Ltd) și ”Pudră” (2010, Editura Polirom, colecția Fiction Ltd). Citeşte tot articolul

Mihail Sebastian, dincolo de „Jurnal”. Criza identitară şi cum a devenit „huligan”

(continuare a temei de aici) Odată cu accentuarea orientărilor politice ale colegilor săi de generaţie, în anii ’30, suferind de o tot mai acută rinocerizare, Sebastian devine din ce în ce mai marginalizat. Atât cei din lumea literară, cât şi prietenii încep să-l privească drept un intrus, iar dacă până la publicarea romanului De două mii de ani (1935), mocnea izbucnirea unei reacţii de tip antisemit, după acest moment, Sebastian va reprezenta ţinta unor atacuri nejustificate şi stârnite de prefaţa semnată de Nae Ionescu. Atacurile sunt atât de numeroase, încât Sebastian simte nevoia să le strângă şi să le comenteze în volumul Cum am devenit huligan. Citeşte tot articolul

Femeia eunuc, de Germaine Greer

Cartea Germainei Greer, care a făcut furori în Occidentul anilor ’70, este o colecţie de eseuri scurte, grupate în cinci secţiuni (Corpul, Sufletul, Iubirea, Ura şi Revoluţia), în care este vorba despre o anumită mutilare pe care femeile o suferă prin educaţia primită în copilărie şi care, ulterior, de-a lungul vieţii lor, le împiedică să fie libere. Cartea este haotică, prea puţin organizată, neacademică, foarte amuzantă şi sinceră. E plină de expresii licenţioase, afirmaţii îndoielnice, idei care n-au fost duse până la capăt. Dar sub toate stă întrebarea simplă şi de bun simţ: de ce nu sunt liberă şi cum aş putea deveni?

Citeşte tot articolul

Name
E-mail