Tag: povestiri

Cinci nuvele detectivistice – „Cei doi domni din Bruxelles” de Eric-Emmanuel Schmitt

În seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt de la Humanitas Fiction a apărut recent un nou volum, Cei doi domni din Bruxelles, un volum de cinci povestiri. Eric-Emmanuel Schmitt e un autor de succes la marele public, tradus în multe ţări, şi asta pentru că are abilitatea de a aborda teme de interes public, teme dificile pentru că ele privesc mentalităţile: nivelul de toleranţă, prejudecăţile, dinamica normelor sociale şi individuale. E vorba de homosexualitate (de căsătoria între homosexuali), de iubire şi de toate avatarurile ei, şi în genere de problemele pe care le întîmpină cuplul în (post)modernitate (ca, de pildă, renunţarea la sarcină atunci când fătul pare a avea o boală fatală). Citeşte tot articolul

Recenzie Draga viata de Alice Munro

Dragă viață de Alice Munro – un volum spectaculos de proză scurtă

Abia am terminat de citit volumul acesta de proză scurtă, Dragă viață de Alice Munro, cea mai recentă carte a sa (în original, Dear Life, 2012) - și ultima, dacă ne luăm după declarațiile autoarei - și sunt într-o stare aparte de euforie. Pe de o parte, aceasta se datorează povestirilor minunate pe care le-am citit. Pe de altă parte, euforia vine și din lipsa de somn (cu Alice Munro nopțile albe sunt atât de scurte...). Citeşte tot articolul

Zece cărţi pentru vacanţa mare

Bagajul cu cărțile pentru vacanța e cel mai greu de făcut. Era să pierd trenul odată, tot holbîndu-mă, pierdută, în fața micului turn pe care aveam de gînd să-l bag în geamantan (geamantan, nu rucsac) și să plec cu el la mare, cu el și cu nimeni altcineva. Dacă e greu să-l fac pentru mine, să-l propun și altcuiva e, pe deasupra și rușinos, cumva. O fac totuși pentru că mă gîndesc că există măcar cîteva cărți care ar putea fi luate în vizor, ca alternativă la selecția fiecăruia, cărți care își merită și ele secunda lor de glorie, în care un cititor le recomandă unui alt cititor. O mai fac și pentru că mie îmi place să mă uit în bibliotecile altora, să le umblu prin rafturi, să trag cu ochiul la ce citesc, străini sau prieteni. Și îmi imaginez că nu sînt singura. Citeşte tot articolul

Ultima oprire, Rusia.

Ultima oprire, Rusia este un roman subţirel, scris de o prozatoare din Rusia, tânără şi foarte apreciată, Natalia Kliuceariova. Este primul ei roman, înainte publicând poeme şi proză scurtă. Faptul că a scris proză scurtă se simte, pentru că fiecare capitol al cărţii are unitate în sine, ba chiar ai fi tentat să spui că miza mai mare ar fi pe independenţa fiecărui text-capitol, decât pe modul în care comunică între ele. Nu spun că nu se leagă, ci doar că nu intră în genul de relaţie foarte cursivă, foarte liniară cu care lucrează romanul, în versiunea lui mai aşezată. Citeşte tot articolul

Zâmbiți, vă rog!, de Kurt Vonnegut – întâmplări ireale din realitate

În timp ce citeam primele fraze din “Confido” - prima din cele 14 povestiri din cartea americanului Kurt Vonnegut (1922 – 2007), “Zâmbiți, vă rog!”, apărută la editura Univers – făceam eforturi să mă agăț de ceva anume – o metaforă, o comparație etc. - care să mă conecteze la poveste. Stilul lui Vonnegut de a povesti, cu începuturile textelor directe, seci, nemelodioase, nu mi-a captat deloc atenția inițial, însă l-am descoperit puțin câte puțin, cu fiecare pagină, și a început să-mi placă fraza lui inteligentă și umorul tăios. Citeşte tot articolul

Să scoatem proza scurtă din sertar! – site-uri unde putem găsi povestiri gratuite online

Cum bine știți, Alice Munro, iscusita scriitoare canadiană de proză scurtă, a câștigat acum o săptămână Premiul Nobel pentru Literatură. Deși încă se aud ecourile de dezamăgiri ale fanilor lui Murakami, Roth sau Bob Dylan, recunoașterea la acest nivel a prozei scurte este, cred eu, extrem de importantă. Pentru că, dintr-un motiv sau altul, regele literaturii este romanul. Nedreptățită de cititori până acum, proza scurtă capătă teren. Citeşte tot articolul

”Însemnările unui tânăr medic”, o bijuterie cinematografică după Mihail Bulgakov, cu “Don Draper și Harry Potter”

Însemnările unui tânăr medic este un volum de povestiri mai puțin cunoscut decât Maestrul și Margareta, scris de marele autor rus Mihail Bulgakov între anii 1922 - 1929. Acesta cuprinde proze scurte precum Neobişnuitele păţanii ale unui doctor, Incursiunea, Tânăra gardă, Însemnările unui tînăr medic ș.a., povestiri cu iz autobiografic, completând astfel imaginea asupra unui scriitor de talia lui Bulgakov. În decembrie 2012, canalul Sky Arts din Marea Britanie a produs și difuzat o adaptare cinematografică sub forma unei mini-serii după povestirile amintite ale lui Bulgakov (un mix, însă s-au folosit cu precădere prozele Însemnările unui tînăr medic și Morfină), cu numele A young doctor's notebook, iar în rolurile principale fiind Jon Hamm (Don Draper) și Daniel Radcliffe (Harry Potter).  Având un succes nebun în Anglia, săptămâna trecută a început să fie difuzat și în Statele Unite ale Americii de către canalul TV Ovation, iar în decembrie 2013 va începe cel de-al doilea sezon. Citeşte tot articolul

Despre iubire, pasiune și incredibilul firesc al vieții / “Valsul florilor”, de Yasunari Kawabata

Imaginează-te plutind cu barca, printre nuferi și sălcii, pe o apă a cărei liniște perfectă anunță o furtună ce nu mai vine. Cam asta e senzația pe care o ai citind “Valsul florilor”, un volum cu povestiri de Yasunari Kawabata, apărut de curând la Humanitas în traducerea Corneliei Daniela Lupșă. Toate cele nouă povestiri anunță drame, pasiuni răscolitoare, răsturnări de situații, însă nimic din toate acestea nu se întâmplă. Totul se sfârșeste într-un firesc al lucrurilor pe care nu ai cum să-l bănuiești în timp ce citești textele cu începuturi percutante  și acțiuni tensionante. Citeşte tot articolul


Mary Gaitskill, Don’t Cry

Cum am ajuns la Mary Gaitskill? Așa cum bănuiește probabil toată lumea: mi-a plăcut filmul Secretary și am vrut s-o citesc pe autoarea nuvelei pe baza căreia a fost scris scenariul. S-a nimerit să găsesc întâi Don't Cry, o colecție de povestiri relativ recentă (2009), lansată la aproape de douăzeci de ani de la Bad Behaviour (1988), pe care o căutam de fapt. Am decis să o citesc totuși, pentru a putea face o comparație între felul în care Gaitskill scria în tinerețe și felul în care scrie acum. Citeşte tot articolul

Descoperiri tîrzii: Gogol, literatura fantastico-absurdă

Recunosc că destul de tîrziu am avut răbdarea şi disponibilitatea să-l recitesc cu atenţie pe Gogol, pentru că ştiţi cum este cu lecturile obligatorii din şcoală, combinate cu o predare rigidă: te fac să devii mai distant faţă de autorii respectivi şi, eventual, să-i judeci greşit. Cînd am avut ocazia să recitesc nuvele de Gogol, odată cu republicarea la Editura Polirom a unor volume de nuvele şi povestiri de Gogol, în 2007 şi în 2012, m-a surprins cît de moderne sunt construcţiile sale narative, mai ales în ceea ce priveşte filonul absurd, demn de distopiile de secol XX. Citeşte tot articolul

Sfârșitul jocului, de Julio Cortázar

Sunt multe cărți pe care le iei și parcă te vezi deja citindu-le, așa că atunci când mai dai peste ele în raft te gândești de două ori dacă le-ai citit sau nu. De câte ori auzeam vreo comparație cu Cortázar, avem senzația că știu despre ce e vorba, dar nu știam. Am găsit în spatele rândurilor la vedere o ediție Meridiane, din 69, a colecției de povestiri Sfârșitul jocului. Țin minte că am cumpărat-o de la un anticariat acum aproape 10 ani - și am citit-o acum. Citeşte tot articolul