Teoretic, vara e prin excelență anotimpul cărților ușurele (și la propriu, și la figurat) pentru că toată lumea vrea să se relaxeze, să se distreze și să mai scape de stres și lecturi profunde. Însă cei mai mulți dintre noi am trecut de vârsta (fericită) când vara însemna trei luni de vacanță (ah, nostalgie!), așa că nu toată vara înseamnă relaxare și vacanță.

Pe lângă tot felul de cărți potrivite pentru vacanță care au apărut în ultimele luni (și, mai ales, la Bookfest), mai sunt multe cărți care mie mi s-au părut fundamentale, genul de cărți pe care nu le iei ca să le citești pe nerăsuflate, ci ca să le ai în bibliotecă și să le citești pe îndelete. Am adunat în acest articol 10 astfel de cărți, unele de citit din scoarță-n scoarță, altele bune să fie mereu în bibliotecă și consultate la nevoie. Ca și cărțile, și articolul a ieșit „cu greutate”, dar așa e când vorbești despre cărți de seamă, e greu să fii concis.

DSC00770

john-russel-brown---istoria-ilustrata-a-teatrului---c1Istoria teatrului universal, coord. John Russel Brown (trad. Dana Ionescu, Adriana Voicu, Cristina Maria Crăciun)

Concepută ca o „poveste a teatrului” care urmărește să dezvăluie „diversele forme ale teatrului și puterile specifice lui”, această istorie ilustrată a teatrului (o ediție Oxford) mi-ar fi fost de mare trebuință în facultate. Cartea nu se adresează doar actorilor și regizorilor, ci și – sau, poate, chiar mai cu seamă – publicului larg, interesat de istoria culturii și de felul în care în epoci diferite oamenii s-au raportat la această formă de spectacol. De la teatrele Greciei Antice, la cele din Europa medievală și renascentistă, până la teatrul modern și contemporan, fără a lăsa deoparte teatrul pe alte continente (Asia, Africa și cele două Americi), cartea este împărțită, cronologic, în 13 capitole mari. Imaginile (alb-negru) completează textul cu ilustrații, iar la final cei interesați găsesc o cronologie a teatrului și o bibliografie pe măsură.

Eu deocamdată am citit fragmente despre subiecte care m-au interesat în anii de studiu: commedia dell’arte sau teatrul religios medieval și carnavalurile de stradă (am găsit și informații pe care nu le știam despre Robin Hood, de exemplu, nu-l știam în ipostaza de personaj popular al pieselor de teatru de stradă din timpul Postului Paștelui). Pe lângă datele istorice și culturale importante pe care le conține o astfel de enciclopedie, pe mine mă fascinează foarte mult acest gen de amănunte, precum cel cu Robin Hood sau despre sărbători pe care nu le știam, cum ar fi Marțea Iertării (Shrove Tuesday, o sărbătoare engleză asemănătoare cu Mardi Gras, adică din aceeași tradiție carnavalescă ce coboară până la lupercaliile romane sau sărbătorile dionisiace din Grecia Antică și care presupuneau inversarea ordinii naturale a lumii). E o carte ce mustește de informații inedite și interesante și la care simți nevoia să te raportezi atunci când ai nevoie de documentare în domeniu.

 

filosofie_-_idei_fundamentale (1)Filosofie. Idei fundamentale, ediție DK (Dorling Kindersley, 2011) (trad. Crina Boitor)

Subintitulat „Filosofia pe înțelesul tuturor”, cartea este un volum de popularizare a filozofiei, construit cronologic, de la cele mai vechi încercări de înțelegere a lumii prin intermediul gândirii filozofice (lumea antică începe cu Thales din Milet, a cărui contribuție științifică nu se rezumă doar la celebra teoremă care ne-a chinuit în școală), până la diversitatea de gândiri a lumii contemporane (limbajul la Roland Barthes, cunoașterea la Jean-François Lyotard, puterea la Michel Foucault, alături de alți filozofi cunoscuți, precum Noam Chomsky, Jürgen Habermas, Jacques Derrida, Richard Rorty, Julia Kristeva sau Peter Singer). Între ele, marii filozofi ai Antichității (Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel), Evului Mediu și Renașterii (Sf. Augustin, Averroes, Toma din Aquino, Erasmus, Montaigne, Francis Bacon, Descartes, Spinoza sau Leibniz), Iluminismului (Voltaire, Rousseau, Kant, Hegel, Schopenhauer sau Kierkegaard) și ai lumii moderne (de la Nietzsche, Saussure, Husserl și Bergson, la Ortega y Gasset, Wittgenstein, Heidegger, Sartre, Hannah Arendt, Levinas, Simone de Beauvoir sau Albert Camus).

Prezentări pline de poze și de tot felul de scheme care sintetizează diferitele filozofii, alături de citate celebre și prezentări cât mai cuprinzătoare, dar, în același timp, scurte, ca să nu plictisească. Nu este un volum pentru cunoscători și absolvenți de filozofie, ci pentru cititorii care vor să afle mai mult și nu vor să citească toate cărțile de filozofie de până acum. E util atât pentru a avea o privire de ansamblu asupra filozofiei și filozofilor, cât și a felului în care s-a schimbat lumea de-a lungul timpului, și, de asemenea, poate constitui un punct de pornire pentru cei care vor să citească filozofie, dar nu știu cu ce să înceapă. Eu sunt o mare susținătoare a volumelor de popularizare a științei în toate domeniile și îmi pare bine că o asemenea carte există în traducere română. În aceeași colecție mai există și Psihologia. Idei fundamentale.

 

318x425Scrieri despre gândirea medievală, de Umberto Eco (trad. Cezar Radu, Corina-Gabriela Bădeliță, Ștefania Mincu, Cornel Mihai Ionescu, Dragoș Cojocaru)

Cunoscut publicului larg prin minunatul roman Numele trandafirului, un fel de thriller cu subiect medieval și care prezintă extraordinar de bine o bucățică din atmosfera și viața în Europa Evului Mediu (și, mai ales, în mănăstirile medievale, pentru multă vreme singurele păstrătoare ale culturii și științei), Umberto Eco a fost unul dintre cei mai de seamă medieviști ai secolului XX și, de asemenea, un repurtat semiolog. Volumul de sinteză apărut anul acesta în traducere română reunește multe dintre cercetările sale despre estetica medievală (Arta și frumosul în estetica medievală, o carte ce merita a fi reeditată, sau Problema estetică la Toma din Aquino), studii de semiologie medievală (Metaforă și cunoaștere în Evul Mediu, Despre lătratul câinelui, Pentru o istorie a denotației), un studiu despre originalitate și falsitate în Evul Mediu, o analiză a Apocalipsei lui Beatus de Liebana, un studiu despre Dante Aligheri (Dante între modiști și cabaliști), studii despre cum poate fi recuperată filozofia și estetica medievală (Utilizarea și interpretarea textelor medievale, Portretul tomistului în tinerețe), precum și un capitol în care au fost strânse mai multe texte de popularizare adresate nespecialiștilor (Zece moduri de a visa Evul Mediu, Interviu cu Toma din Aquino, O lectură a Paradisului, Milionul: descrierea necunoscutului ș.a).

De data asta, chiar este vorba de un volum „cu greutate” și la propriu (cartea are peste 800 de pagini, format mare și cartonat), și la figurat. Este, probabil, neinteligibilă pentru cititorul nefamiliarizat cu istoria, filozofia și arta Evului Mediu, dar este, în mod sigur, o adevărată comoară pentru medieviștii amatori și profesioniști. Eu simțeam de mult nevoia să mă reapropii de Evul Mediu, iar apariția acestui volum m-a bucurat mult. Răsfoindu-l, am dat peste o imagine extrem de emoționantă: cea a unui Umberto Eco tânăr care, la 20 de ani, în momentul în care s-a hotărât să studieze Evul Mediu, privea fascinat minunatele miniaturi Très Riches Heures du Duc de Berry și citea Amurgul Evului Mediu, de Johan Huizinga. A fost emoționantă pentru că același gen de imagini și de lecturi m-au îndreptat și pe mine către studiul acelei perioade.

 

mintea-moralista-de-ce-ne-dezbina-politica-si-religia_1_fullsizeMintea moralistă: De ce ne dezbină politica și religia, de Jonathan Haidt (trad. Simona Dreliuc)

E suficient titlul ca să-ți dai seama de actualitatea acestui volum. Bine, nu se poate spune că a existat vreo epocă în istoria omenirii în care politica și religia (și nu numai) să nu dezbine oamenii. Însă e suficient să te uiți la orice jurnal de știri ca să rămâi cu un gust amar dat de modul în care oamenii aleg în ziua de azi nu să se certe pornind de la diferențele dintre ei, ci să se omoare din cauza acestor diferențe. A început să mă intereseze acest subiect al rădăcinilor psihologice ale moralității acum câțiva ani, într-o altă carte citită pe care n-o să încetez s-o recomand, Cucerirea socială a Pământului, de Edward O. Wilson, așa că volumul lui Haidt mi s-a părut interesant încă de la titlu, iar interesul s-a accentuat după ce am început s-o citesc. În plus, la final, are și o bibliografie impresionantă: aproape 40 de pagini de titluri și articole pornind de la care subiectul poate fi aprofundat.

Cartea este construită pornind de la „dificultatea noastră de a ne înțelege”. Ființe dotate cu rațiune și cu posibilitatea de a comunica, oamenii își demonstrează zi de zi incapacitatea de a se înțelege pe sine și, mai ales, de a-i înțelege pe ceilalți care nu sunt ca ei. Iar demersul autorului american, dincolo de explorare a naturii umane prin intermediul psihologiei morale, este cel de a invita la toleranță și deschidere. Două lucruri de care lumea noastră contemporană dezbinată are urgentă nevoie.

Scopul cărții mele este acela de a mai diminua din ardoarea, furia și vrajba induse de aceste două subiecte și de a le înlocui cu admirație, uimire și curiozitate. Suntem de-a dreptul norocoși că am dezvoltat această complexă psihologie morală care a permis speciei noastre să evadeze din sălbăticia pădurilor și a câmpiilor și să ajungă în doar câteva mii de ani la tihna, desfătările și extraordinara armonie a societăților moderne. Speranța mea este că această carte va transforma conversațiile despre moralitate, politică și religie, făcându-le mai relaxate, mai politicoase și mai amuzante”.

 

Coperta-Neurotriburi-web-555x710Neurotriburi. Istoria uitată a autismului, de Steve Silberman (trad. de Anca Bărbulescu)

O carte fundamentală pentru înțelegerea acestei afecțiuni, a cărei traducere în limba română este un adevărat eveniment editorial (cu atât mai mult cu cât cartea a fost tradusă la noi la mai puțin de un an de la apariție). O bună introducere pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest subiect este conferința TED despre autism susținută de Silberman.

Jurnalist pe teme culturale și științifice, Steve Silberman a documentat „istoria uitată a autismului”, schimbarea atitudinilor față de autism și sindromul Asperger din ultimele decenii și a încercat să prezinte și să înțeleagă această boală, inițial considerată, în mod eronat, excepțională (în America se estimează că, la ora actuală, unul din 68 de copii are o tulburare situată în spectrul autist). Dincolo de implicațiile psihologice, medicale, sociale sau neurologice, marele merit al cărții este invitația autorului la acceptarea diversității și a alterității. Încercarea de a ne face să înțelegem că suntem cu toții diferiți și, deși e mai ușor ca societate să fim împărțiți în grupuri și grupulețe, ca indivizi fiecare ne raportăm diferit la lume și avem nevoi proprii. Cartea nu se adresează doar celor afectați de autism și familiilor lor, ci tuturor. În plus, încă un lucru ce este esențial să fie înțeles de cât mai mulți oameni, Silberman demontează mitul conform căruia ar exista o legătură între autism și vaccinurile pe care trebuie să le facă orice copil.

Unul din progresele cele mai promițătoare de la apariția articolului «The Geek Syndrome» a fost conturarea conceptului de neurodiversitate: ideea conform căreia tulburările ca autismul, dislexia și tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) trebuie privite nu drept simple liste de deficite și disfuncționalități, ci drept variații cognitive de intensitate diferită, a căror apariție este normală și care au contribuit la evoluția tehnologiei și culturii”.

 

2945 (1)Ecaterina cea Mare & Potemkin. O poveste de dragoste imperială, de Simon Sebag Montefiore (trad. Veronica Tomescu)

Cărțile de istorie ale lui Montefiore sunt cercetări excelent documentate care se citesc cu ușurința unor romane foarte bune. Și romanele lui la fel, de fapt. Montefiore este un excelent povestitor, dublat de un istoric foarte bine documentat și atent la detalii (după cum o arată și aprecierea unui alt istoric, Antony Beevor, pe coperta IV: „Entuziasmul și erudiția lui Montefiore fac din această carte mai mult decât o biografie captivantă, lectura ei este un galop năvalnic.. Un triumf al muncii de cercetare și o bucurie a lecturii”). Dar, dincolo de povestea de dragoste imperială, Ecaterina cea Mare & Potemkin este o frescă a Rusiei aristocratice a secolului al XVIII-lea și, de asemenea, „povestea creării Imperiului Rus”.

Cartea începe dramatic cu moartea lui Potemkin. Amănunt inedit: Potemkin a murit pe tărâm românesc, în stepa basarabeană, când se întorcea de la Iași, răpus de febră (malarie?), iar Montefiore descrie cu lux de amănunte (impresionantă acribie documentară!) chiar și peisajul care i se întindea în fața ochilor (ochiului, de fapt, pentru că mai vedea doar cu unul singur): „Locul unde l-au așezat pe Potemkin era un mic platou lângă o potecă abruptă pietruită, de unde se deschidea priveliștea în toate părțile. Spre dreapta se vedea o vale înverzită, care se pierdea într-o succesiune de dealuri acoperite cu iarba înaltă specifică stepelor, aproape dispărută astăzi. Către stânga, se pierdeau în ceață dealuri împădurite. În față, anturajul lui Potemkin vedea pesemne cum coboară și urcă o potecă, pe un deal mai înalt, acoperit de copaci întunecați și tufișuri dese, ca să dispară mai apoi în vale. Potemkin, căruia îi plăcea să conducă trăsura noaptea prin ploaie, ceruse să se oprească în cel mai sălbatic și frumos peisaj”.

Operă a nenumăraților dușmani de la curtea Ecaterinei, realizările acestui personaj legendar au fost ocultate de istorie timp îndelungat, Potemkin fiind văzut mai degrabă ca un intrigant și cunoscut mai mult pentru aventurile sale sexuale. Pe lângă povestea de dragoste cu Ecaterina cea Mare, Montefiore își propune în această dublă biografie să facă dreptate „unuia dintre cei mai sclipitori oameni de stat din secolul XVIII”:

Serenisimul își concepuse propriile politici – uneori inspirate, alteori himerice – și își clădise propria lume. Deși puterea sa depindea de parteneriatul cu Ecaterina, gândea și se comporta ca un suveran european. Potemkin uluise cabinetele și curțile cu realizările sale titanice, cu erudiția sa și gusturile desăvârșite, scandalizându-le în același timp cu aroganța, desfrâul, indolența și extravaganța sa. Deși îl urau pentru puterea și instabilitatea lui, până și dușmanii îi lăudau inteligența și creativitatea”.

 

Erik-Larson__Diavolul-din-orasul-alb-crima-magie-si-nebunie-la-expozitia-care-a-schimbat-America__606-722-194-7-785334313285Diavolul din Orașul Alb. Crimă, magie și nebunie la expoziția care a schimbat America, de Erik Larson (trad. Alex Moldovan și Mariana Buruiană)

Expozițiile universale de la finalul secolului XIX sunt, în continuare, motiv de fascinație, mai ales pentru pasionații de antropologie culturală. Pe de o parte, datorită diversității adunate la un loc și, pe de alta, datorită felului în care reacționau oamenii în fața acestei diversități. Cele mai celebre sunt, în mod sigur, Prima Expoziție Universală ținută la Londra în 1851 (numită și Marea Expoziție sau Crystal Palace Exhibition) și Expoziția Universală de la Paris din 1889, cea cu ocazia căreia a fost construit Turnul Eiffel. O altă expoziție de seamă, dar de care eu nu știam, a fost ținută în 1893, la Chicago, și constituie subiectul volumului Diavolul din Orașul Alb, de Erik Larson.

Orașul Alb este chiar numele dat construcției grandioase realizate de arhitectul Daniel H. Burnham cu ocazia acestui eveniment: „un peisaj grandios, vizionar, cu clădiri albe, amplasat într-un paradis de canale și grădini”. Alături de povestea ce însoțește această manifestare a diversității umane și a progresului tehnologic al epocii, Erik Larson spune și povestea criminalului H.H. Holmes, „un medic care se folosește de atracția provocată de marea expoziție pentru a atrage zeci de tinere în capcana morții”. Cu alte cuvinte, în paginile cărții, avem omenirea cu ce e mai frumos și mai monstruos în ea. Cartea face parte dintr-o colecție care mie îmi este foarte dragă, colecția Narator, care reunește „povești reale, bine scrise”. În general, este vorba despre povești de viață cu subiecte diverse și interesante (de la autism, călătorii, mâncare, viața în închisoare sau memorii), scrise într-un stil accesibil.

În Chicago-ul sfârșitului de secol al XIX-lea, în fumul produs de fabrici și în zăngănitul trenurilor, locuiau doi bărbați frumoși, cu ochi albaștri și extrem de bine pregătiți în domeniile lor. Fiecare întruchipa unul dintre elementele dinamicii speciale care caracteriza graba cu care America se îndrepta spre secolul XX. Unul era arhitect, constructorul unora dintre cele mai importante edificii din America, printre care clădirea Flatiron din New York și Union Station din Washington, D.C; celălalt era un criminal, unul dintre cei mai prolifici din istorie și precursorul unui arhetip american, criminalul în serie urban. Deși nu s-au întâlnit niciodată, cel puțin nu în mod oficial, destinele lor au fost legate de un eveniment singular, magic, care aproape că a dispărut din amintirea lumii moderne, dar despre care la acea vreme se credea c-a avut o putere de transformare aproape egală cu cea a Războiului Civil. (…)

Pe lângă sânge, fum și pământ, în această carte este vorba despre vremelnicia vieții și despre motivul pentru care unii oameni aleg să-și petreacă scurtul timp alocat lor încercând să facă imposibilul, iar alții să producă durere. Până la urmă, e o poveste despre conflictul inevitabil dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric, dintre Orașul Alb și cel Negru”.

 

mindware-instrumente-pentru-o-gandire-inteligenta_1_fullsizeMindware. Instrumente pentru o gândire inteligentă, de Richard E. Nisbett (trad. Anamaria Schwab)

Și Mindware, de Richard Nisbett, face parte dintr-o colecție foarte interesantă, una mai nouă, dar cu titluri incitante și variate. Este vorba de colecția „Introspectiv”, ce-și propune să adune cărți de referință din domeniile spiritualității, psihologiei și dezvoltării personale. E vorba, în principiu, de lecturi care invită la introspecție și cunoaștere de sine. Tematicile volumelor sunt destul de diferite, iar ăsta este un lucru foarte bun pentru că astfel acoperă o gamă vastă de interese. Eu nu am fost niciodată cititorul ideal pentru cărțile de dezvoltare personală, însă sunt interesantă de cele de psihologie sau științe. Așa că, în mod așteptat, cea mai interesantă mi s-a părut această carte, scrisă de un reputat psiholog și care vorbește despre formele pe care le ia gândirea umană.

În epoca informației, suntem zilnic bombardați cu știri despre descoperiri inovatoare (deja celebra glumă cu „ultima descoperire a cercetătorilor britanici”), care privesc subiecte legate de alimentație, sănătate, dragoste, educație sau… legătura între părul roșcat și riscul crescut al apariției cancerului (e pe bune, nu e o găselniță inventată de mine). Demersul lui Nisbett vizează prezentarea unui set de instrumente cognitive („o sută și ceva de concepte, principii și reguli deductive pe care le-au elaborat oamenii de știință din mai multe domenii, atât psihologi și economiști, cât și statisticieni, logicieni și filosofi”) care să ne ajute să ne orientăm în acest haos informațional.

Cartea de față abordează unele dintre cele mai importante chestiuni referitoare la modul în care trebuie să raționăm și să facem deducții valide. Ce anume ar putea constitui o explicație pentru problemele cotidiene pe care încercăm să le înțelegem, de la comportamentul enervant al prietenului nostru până la motivele care au dus la eșecul lansării unui produs? Cum putem să ne dăm seama de diferența dintre evenimente legate între ele în mod cauzal și cele are sunt doar asociate în timp sau în spațiu? Ce tipuri de cunoaștere sunt sigure și ce tipuri sunt doar conjuncturale? Care sunt caracteristicile unei teorii bune în știință și în viața de zi cu zi? Cum putem diferenția între teoriile care pot fi falsificate și teoriile ce nu pot fi falsificate? Dacă avem o teorie despre tipurile de afaceri sau de practici profesionale eficiente, cum putem testa acea teorie pentru a vedea clar dacă e corectă sau nu?”.

 

coperta1Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură, de Andrei Oișteanu

După minunatul volum Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură, Andrei Oișteanu a revenit cu o nouă cercetare fundamentală, centrată, de data asta, pe analiza sexualității în diferite societăți, de la „dreptul primei nopți” în Antichitate, la obiceiuri orientale, la „dreptul” seniorului în Europa medievală, cultul virginității miresei versus cultul virilității mirelui, diferite forme ale sexualității (sexualitatea locuinței, sexualitatea părului, a piciorului, a limbajului), literatura erotică, ipostaze ale feminității și masculinității și multe, multe altele.

Analiza și documentarea sunt de-a dreptul copleșitoare, urmând o abordare comparativă „pe verticala timpului (din Antichitate până în zilele noastre) și pe orizontala spațiului (din vestul Europei până în estul Asiei)” și dezvăluind, practic, cercetări întreprinse pe parcursul unei vieți întregi. Cu toate astea (ca și Narcotice), mie mi s-a părut atât un volum destinat specialiștilor, cât și unul care poate fi parcurs și de cititorii care nu au studii de specialitate în domeniu. Capitolele sunt relativ scurte, iar expunerea accesibilă.

Am rămas în limitele unui comparatism funcțional, pentru că este vorba de repetarea unor manifestări formal diferite, dar în fond asemănătoare, rulând aceleași arhetipuri psihologice și mentalitare. Din punct de vedere erotic, oamenii din Sumerul antic gândeau și simțeau la fel cu cei din Europa de azi? Într-o oarecare măsură, da. Sunt modele mentale și comportamentale care au supraviețuit tenace, în mod miraculos, rămânând ascunse undeva între pliurile mentalității colective, chiar dacă doar în forme simbolice și metaforice”.

 

vremuri-second-hand_1_fullsizeVremuri second-hand, de Svetlana Alexievici (trad. Luana Schidu)

Extrem de incomodă, Svetlana Alexievici este, însă, o scriitoare care dă dependență. Odată ce ai citit o carte, trebuie să le citești pe toate. Pentru mine, fascinația a început cu Războiul nu are chip de femeie, pe care am citit-o fiind interesată mai degrabă de titlu, decât de faptul că autoarea primise Premiul Nobel. Deși a primit cel mai important și mai popular premiu pentru literatură, cărțile Svetlanei Alexievici nu sunt literatură, ci sunt frânturi de viață și de umanitate în formele sale cele mai frumoase și cele mai monstruoase.

În Vremuri second-hand, jurnalista ucraineană urmărește procesul de formare a unei anomalii a secolului XX, homo sovieticus, omul nou creat în „laboratoarele marxism-leninismului”. La 25 de ani de la căderea comunismului, amintirea acestui tip uman începe să se estompeze și, ca întotdeauna, efortul jurnalistic și documentar al Svetlanei Alexievici e cu atât mai valoros. Și apoi, dincolo de documentare și mărturii, răzbate, ca întotdeauna în scrierile ei, efortul de a surprinde și cuprinde omul în toate manifestările sale. Pentru că, indiferent dacă ne place ce vedem în oglinda celuilalt și indiferent dacă avem chipuri de îngeri sau de demoni, cu toții suntem, în mod fundamental, umani. Oamenii pe care ni se pare mai ușor să-i catalogăm drept „monștri”, „bestii” sau „animale” (cu variația „animale/monștri/bestii cu chip de oameni”) sunt tot oameni și omenirea nu are cum să se poată îmbunătăți până nu înțelegem și acceptăm asta.

Scriu, refăcând din bucățele, din fărâme, istoria socialismului «domestic»… «intern». Așa cum a sălășluit el în sufletul omului. Mă atrage mereu tocmai această perspectivă măruntă – omul… doar omul. În definitiv, acolo se petrece totul. (…)

Civilizația sovietică… Mă grăbesc să-i fixez amprenta. Chipurile cunoscute. Pun întrebări nu despre socialism, ci despre iubire, gelozie, copilărie, bătrânețe. Muzică, dansuri, coafuri. Miile de amănunte ale unei vieți dispărute. Este singurul mod în care poți să încadrezi catastrofa într-un mediu familiar și să încerci să povestești ceva. Să ghicești ceva. Nu încetez să mă minunez de cât de interesantă e viața omului. De numărul infinit al adevărurilor umane… Istoria e interesată numai de fapte, emoțiile sunt lăsate pe dinafară. Ele nu sunt, de obicei, incluse în istorie. Eu însă privesc lumea cu ochii umanistului, nu ai istoricului. Sunt uluită de ființa umană”.

7 comentarii
  1. Alida

    Extrem de interesante titlurile selectate, dar eu as prefera sa citesc ceva usor in vacanta. Le-am notat si sper sa citesc cateva pana la iarna.

    Reply
    1. Laura Câlțea Post author

      Mai toată lumea alege cărți ușurele pentru vacanță (inclusiv eu), dar chiar mi s-a părut că ar fi o idee bună să adun toate titlurile astea noi într-un articol ca să atrag atenția asupra lor. Știi cum e mai nou: important e să cumpărăm cărțile, vedem noi când le citim 😀

      Reply
  2. Pingback: Recomandările zilei - 1 august 2016 - Bookuria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *