Bookaholic

Nu vă lăsaţi păcăliţi de titlu. Azi am preluat controlul tastaturii. Mă mândresc chiar cu o viteză de scriere uluitoare, pe care o ascund, însă, de proprietarii laptopului. N-aş vrea să-i fac să se simtă mai puţin îndemânatici. Ca atunci când îmi pun mâncarea în farfurie, de exemplu. Dar asta e o altă discuţie. M-am gândit să fac o listă lungă de lecturi pentru că, ştiţi, eu sunt o pisică mare amatoare de lecturi. Extrag periodic din bibliotecă, pe furiş, cărţile noi şi mă retrag cu ele în colţuri în care ştiu că nu mă va găsi nimeni.

În dormitor, în spatele draperiei, ascuns sub birou, ştiu că voi putea citi liniştit ore în şir. Bineînţeles, în weekend-uri prefer pervazul unde e multă lumină şi unde pot citi în tihnă ore în șir faţă de dimineţile din timpul săptămânii, când, de pe la ora şapte, începe în casă o vânzoleală continuă. Încă n-am aflat unde pleacă oamenii atât de grăbiţi dimineaţa, dar mă bucur că pot dormi ore în şir până seara şi că mă pot urca pe rând peste tot pe unde ştiu că nu am voie. Dar iarăşi risc să încep o altă discuţie.

Pentru că vine în curând Crăciunul şi pentru că ştiu deja ce plicuri cu sosuri voi primi, am profitat de acest moment în care nu e nimeni acasă pentru a vă scrie că îmi doresc cărţi. Titlurile o să le las la alegerea cititorilor, dar sper ca gusturile mele (pisicaristocrate, ar spune unii) să vă dea suficiente indicii faţă de ceea ce îmi place, în general, să citesc.

Sunt, recunosc, mare amator de poezii. Dar nu citesc orice fel de poezii şi mărturisesc că nu de puţine ori am rătăcit intenţionat unele cărţi prin casă, dând de volume care nu-mi plăceau. Dar o să vă las mai jos una dintre poeziile mele preferate, care descrie, întâmplător, multe obiceiuri de-ale mele. Poezia e scrisă de Mircea Ivănescu, unul dintre scriitorii mei preferaţi, iar despre arta lui, Gabriel Liiceanu (eu nu-l cunosc, dar i-am auzit pe oamenii din casă vorbind des despre el) a spus că bucuria pe care o provoacă citirea poeziei lui Ivănescu „vine din faptul că ea se transformă într-o oglindă a propriului nostru destin, un memento a tot ceea ce într-o viaţă a fost extaz, excelenţă a trăirii sau durere extremă”. Chiar şi pentru mine, motan fiind, cuvintele acestea au ajuns să însemne mult. Iată însă poezia, căci nu vreau să vă ţin prea mult înainte să începeţi să-mi faceţi lista de cadouri şi bucurii de Crăciun (primesc şi plicuri de mâncare pe post de semne de carte):

„1. mopete în atmosfera lăuntrică

mopete s-a instalat într-o seară comod,
la marginea focului, să-şi citească gazeta –
în spatele lui, scara care suia la pod
trosnea când lumina focului îşi înfigea egreta
pe câte o treaptă. mai foşnea şi mopete
când întorcea foaia să urmărească ce scrie
despre una sau alta. din când în când îşi nota pe manşete
câte o idee, ca să poată mai târziu să o transcrie
când avea să se ducă la culcare, pe perete deasupra
patului. Alături, pe măsuţă, avea sticla şi paharele
(îl aşteptase în seara aceea pe marele
lui prieten – dar nu venise). asupra
întregei scene era o linişte binefăcătoare.
nivelul lichidului în sticlă scădea cu câte o palmă liniştitoare”.

Îmi mângâi mustăţile motăneşti când mă gândesc la următorul scriitor. Mi-e drag mie şi, vara, când mă topesc de căldură sub umbra viţei de vie, mă gândesc din nou la el şi mai dau o pagină şi încă una din Julien Ospitalierul, volumul scris de stimabilul Emil Brumaru. Şi cum să las să treacă acestă menţiune fără să vă las mai jos poezia mea preferată, doar una din lungul şir de plăceri de lectură:

„Elegie
(1968)

Hai să ne culcăm în dup-amiaza
Cu dulceţuri pline de furnici,

Când atît de grea de praf e raza,
C-ai putea cu mîna s-o ridici.
Şi să adormim în sfîşierea
Orelor căzute-n preşuri moi.
De motani vărsată-n rafturi, mierea
Lin se va prelinge înspre noi…
Vor umbla tiptil în preajma noastră
Scaunele, dîndu-şi întîlniri.
Îngerul Pepémbe, din fereastră,
Va privi uimit cum tu respiri
Şi cum sînii scapă de sub paza
Braţelor, cerşind ca doi calici.

Hai să ne culcăm în dup-amiaza
Cu dulceţuri pline de furnici…”

Iar acum, pentru că m-am ruşinat deja (am vărsat şi eu, la viaţa mea, destule borcane, ceşti şi farfurioare cu diverse), trec mai departe către un autor pe care îl răpesc des din rafturi (are un raft numai al lui, aşa că merg întotdeauna la ţintă şi misiunile sunt mereu încununate de succes). Ştiu deja că pe unii dintre voi s-ar putea să nu vă mire alegerea mea, dar m-am ataşat de scriitor când am descoperit că pe una dintre cărţile sale apăream chiar eu pe copertă! Cum să nu citeşti un autor care face o aşa cinste unui cititor de neam motănesc! Aşa că, de-atunci, de când am făcut descoperirea, am citit, pe rând, cărţile lui Haruki Murakami, după cum urmează: Kafka pe malul mării (o recomand şi dacă vreţi să ştiţi cum arăt, de altfel se poate vedea chiar mai jos cât sunt de frumos), Cronica păsării-arc, 1Q84, La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor, Pădurea norvegiană, În căutarea oii fantastice, Bărbaţi fără femei. Iar ultima, În noapte, pe care am descoperit-o cu uimire în raft acum când vă scriu (nu mă consultă oamenii când cumpără cărţi, oricât aş mieuna de tare), urmează să fie citită chiar în această după-amiază emilbrumărească şi motănească deopotrivă.

Nu vă mai ţin ocupaţi, poate că aveţi şi voi treburile voastre: liste de făcut pentru anume pisici amatoare de lectură (am uitat să spun că eu trag cu ochiul ori de câte ori oamenii din casă iau loc pe canapea sau în pat şi încep să citească – mă duc ţintă spre ei şi mă opresc cu nasul în pagini, fiindcă citesc mult mai repede decât ei, mai trag şi câte un pui de somn până dau ei pagina), reorganizarea bibliotecii astfel încât să puneţi pe rafturile de mai jos cărţile pe care pisica dumneavoastră nu le-a citit încă (zic şi eu!), cumpărat titluri noi (că doar nu degeaba i-am abonat pe oamenii din casă la toate editurile din ţară, în speranţa că poate-poate unul dintre ei va zări şi listele pe care le bifez eu tot timpul atunci când primesc newsletterele lunare) şi altele asemenea pentru întreg neamul pisicesc.

Şi, dacă vă miră vocabularul meu atât de bogat, aflaţi că toate pisicile au un astfel de vocabular dacă citesc de la o vârstă mică. Dacă vreţi să faceţi comparaţia cu vocabularul oamenilor, nu uitaţi că o pisică are nouă vieţi la dispoziţie pentru a citi şi, dacă se dovedeşte a fi o pisică inteligentă, le va umple pe toate cu cărţi.

Aşadar, acum că v-am reamintit cât timp pentru lectură am la dispoziţie, nu vă sfiiţi: primesc orice liste şi oricât de lungi, nu mă tem de cărţile cu câteva sute de pagini bune (ba chiar îmi plac mult, doar că le scot mai greu din rafturi, mai ales după ce am ghearele proaspăt tăiate) şi nici nu mă îngrijorez când văd o carte cu o copertă nu tocmai pe placul meu (învăţ să nu mai judec după aparenţe).

Şi, oricând veţi citi alături de vreun reprezentant al neamului pisicesc – asta aşa, ca o recomandare generală -, nu ne supărăm dacă primim şi nişte recompense în sos pentru cât ştim să fim de intelectuali şi educaţi timp de nouă vieţi!

Găsiți mâncare bună, accesorii și produse pentru pisici pe www.fera.ro!