Tag: Rusia

Interviu cu Zahar PRILEPIN: „Ideologia nu este nicidecum o măsură a darului literar”

La Tîrgul de carte Gaudeamus de anul acesta (19-23 noiembrie), Rusia este ţară invitată (programul integral). După mine, cel mai important nume din literatura rusă prezent la tîrg este Zahar Prilepin. Şi asta o spun nu pentru că am fost primul lui editor în limba rămână şi i-am editat la Editura Cartier romanul „Sankea”, care l-a făcut celebru, ci pentru că, în acest moment, este tratat aproape unanim ca fiind „vîrful de lance” al literaturii ruse de după 2000. Este un scriitor „construit” tipic pe calapodul clasic rusesc. Este controversat din cauza viziunilor sale politice: antiputinist, antiliberal, socialist şi naţionalist. Un amestec exploziv însă privit doar de afară, dinspre Occident. Analizat din interior, el este, mai degrabă, un soi de narodnicist. Scrie  romane „de idei” cu veşnicile obsesii ale „marii literaturi” ruse: fresca Rusiei actuale şi a tragediei ruse din secolulul XX. Dacă vreţi să înţelegeţi mai bine epoca postcomunistă şi în special pe cea putinistă, atunci citiţi „Sankea”. Dacă vreţi să înţelegeţi cum a început malaxorul stalinist, atunci citiţi ultima lui carte, „Obiteli/Mănăstirea”. Aceasta din urma va deveni curînd o carte de referinţă în ceea ce priveşte începuturile GULAG-ului şi va fi la fel de importantă ca deja clasicile „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” de Soljeniţîn sau „Povestiri din Kolîma” a lui Varlam Şalamov. Sper să apară şi în română. La tîrg, vor fi lansate „Sankea” tradusă de Vladimir Bulat (Editura Cartier), un excelent volum de povestiri proaspăt apărut la editura Curtea Veche, „Patologii”, în traducerea lui Mihail Vakulovski şi acest ultim roman „Mănăstirea”. Lansarea e Miercuri 19 noiembrie, ora 14.00, la standul Rusiei. Citeşte tot articolul

Educație siberiană, de Nicolai Lilin – cartea și filmul

'Orice autobiografie este o poveste și orice scriere este o autobiografie', spunea JM Coetzee, definind un soi aparte de ficțiune autobiografică, autre-biografia, parte memorii, parte literatură. Cu acest lucru pus de la bun început pe masă vom putea să evităm capcanele cărții de istorie și să luăm Educație siberiană de Nicolai Lilin așa cum este. Citeşte tot articolul

Poezia lui César Vallejo

César Vallejo, poet peruan născut în 1892, este una dintre cele intrigante figuri poetice ale secolului al XX-lea. Poezia sa, ermetică, paradoxală, nu poate fi încadrată, în ciuda unor influențe evidente, în nici un curent literar al vremii, în nici un „-ism” la modă la început de secol XX. Versurile lui Vallejo, mai întâi cele din Los heraldos negros (Heralzii negri) (1918), apoi cele din Trilce (1922), sunt căutări, în fapt, ale unui nou limbaj, ale unei noi sintaxe, capabile să exprime intim și eficient vidul din spatele oricărui gest sau sentiment uman. Preocuparea pentru social, pentru cei mai puțin favorizați de soartă, a poetului peruan nu este doar rodul convertirii acestuia la marxism, ci al unei sensibilități exacerbate în fața suferinței omului dintotdeauna și de pretutindeni. Citeşte tot articolul


Zece cărţi subţiri

Ne sperie, de multe ori dimensiunile cărţilor, chiar dacă chef de citit am avea. Încercând de multe ori astfel de emoţii, am făcut o selecţie cu zece titluri de proză foarte interesante şi, în acelaşi timp, foarte subţiri. Citeşte tot articolul

Un video rar cu Lev Tolstoi

Un video rar cu Lev Tolstoi

Lev Tolstoi devenise deja extrem de cunoscut în Rusia și nu numai (să nu uităm că i se propusese Premiul Nobel, pe care l-a refuzat, dat fiind că-și dorea să trăiască cât mai simplu, fără prea mulți bani) încă din timpul vieții. Așa se face că, odată cu primele filme, operatorii cinematografici și-au dorit să-l imortalizeze pe peliculă. Din fericire, deoarece altfel nu am fi avut ocazia să-l vedem pe marele scriitor rus. Citeşte tot articolul

Când pasiunea pentru cărți omoară – cazul rusesc

Nu știu cum se întâmplă dar, aparent, rușii sunt mai pasionali decât alte nații. Poate e de la vodcă. Și nu oricum, ci în ceea ce privește literatura (și filosofia). Săptămâna trecută toate ziarele importante din afară au scris despre cazul celor doi ruși care, la un pahar de vorbă (cu alcool inclus), au purtat o discuție în contradictoriu în ceea ce privește superioritatea unui gen literar sau al altuia (mai exact, proză versus poezie). Susținătorul înfocat al prozei, în vârstă de 67 de ani, a pierdut disputa fiind înjunghiat de fanul poeziei, în vârstă de 53 de ani. Citeşte tot articolul

Lermontov, să nu-l uităm de ziua lui

Cred că mai nimeni, în afară de studenţii la rusă, nu-l mai citesc pe Lermontov. Dar cum azi e ziua lui, şi cum am dat întîmplător peste acest amănunt, am zis că n-ar strica să aruncăm un ochi peste tumultoasa dumisalei viaţă, încheiată, consecvent,  într-un duel. Şi nici să acultăm Demonul recitat scrîşnit şi apăsat, în rusă. Citeşte tot articolul

O deschizătoare de drumuri: Anna Karenina (filmul)

Fără să știe una de alta, Silvia și Evelina au scris separat despre filmul Anna Karenina. Evelina îl laudă, Silvia îl critică. Ne-am gândit: de ce să nu publicăm ambele opinii? Voi ce credeți? Am auzit multe comentarii despre noul film al lui Joe Wright, Anna Karenina, înainte de a merge să-l văd și pot spune că mi-au setat un orizont de așteptări destul de nepotrivit. Că sunt interesante doar primele zece minute din film, că Keira Knightley supralicitează, că povestea alunecă adeseori spre melodramă. După ce am văzut filmul pot spune că, deși are hibele lui, nu e deloc de neglijat. Citeşte tot articolul

Istoria în desfăşurare – Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin de Masha Gessen

Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin, cartea Mashei Gessen, este nu numai o prezentare a vieţii unui politician controversat, ci şi o analiză pertinentă a situaţiei economice şi sociale a unei ţări aflate într-o perioadă de transformări puternice, de speranţe şi de iluzii strivite. Rusia anilor ’90 este un spaţiu în care ideologia sovietică nu dispare, ci trece la un nivel mai subtil, ţinând din umbră frâiele ţării, care afişează o iluzorie deschidere şi un fals spirit democratic. În degringolada rapid instalată în anii ’90, pe fondul de dezamăgire provocată de noua clasă politică, Vladimir Putin a intrat uşor în scenă. Citeşte tot articolul

Cu Sankea prin Rusia, împotriva sistemului. De Zahar Prilepin

Când spui revoltă în Rusia, spui, de fapt, încă unul care o va păți - cel puțin asta e imaginea cu care aproape ne-am obișnuit. Nu despre asta scrie Prilepin în Sankea, ci despre revolta în sine, care nici nu trebuie să aibă un sens, o ideologie: ce sens are sistemul din Rusia, ce poți face? Singurul răspuns al generației tinere este: nu poți decât să te revolți. Citeşte tot articolul

Ruseasca Generație P a rusului Pelevin

Faceți cunoștință cu Vavilen. Este copywriter, a studiat literatura și se vrea poet. În Rusia modernă, lucrurile sunt razna și realitățile nu-s chiar evidente. Psihoză colectivă? Poate asta vrea să spună Generația P. Sincer, habar n-am. :) Stau și mă gândesc cum să scriu despre cartea asta. E o nebunie, credeți-mă, un amalgam fascinant și bizar, pe care nu prea știi de unde să-l apuci, care de la un punct încolo dă deoparte sensul, narațiunea și o ia pe câmpi complet. Citeşte tot articolul

Tatiana Tolstaia: Zâtul, un basm negru

Despre Zâtul Tatianei Tolstaia vă spuneam în Ruşii care nu trebuie rataţi că e apăsătoare şi întunecată. Altfel, de mult nu am mai citit ceva atât de sclipitor şi tranşant. Zâtul este alegoria apocaliptică a unui sistem totalitar şi arta pe care pune gheara. Soarta cărţii într-un astfel de regim? Mai degrabă otravă, decât salvare. Pentru că, pe de o parte, în mâinile unor proşti lacomi arta se transformă în capital şi le suceşte şi mai periculos viziunile limitate. Pe de altă parte, se ajunge la tirania artei: în numele ei se fac crime, considerate necesare însănătoşiri. Am tot spus artă, este de fapt vorba de cărţi. Citeşte tot articolul

Dezgheţul sau când ghioceii ies la suprafaţă

Mă uit la televizor şi văd că în Rusia iarăşi a câştigat partidul lui Putin alegerile. Cu câteva ore înainte, se anunţase că probabil va pierde majoritatea. Cumva, nu s-a întâmplat asta. Apoi văd politicienii noştri certându-se ca într-o piesă absurdă şi foarte comică pe problemele lor vitale pentru ţară. Citeşte tot articolul