Mai sunt două zile și debutează cea de-a 21-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus Carte de Învățătură. Timp de cinci zile, ne vom bucura împreună de cărți cu reduceri mari, cărți proaspăt ieșite de la tipar, special pentru acest târg, întâlniri cu autorii noștri preferați, descoperiri și multe altele.

Editura Nemira vine, și în această toamnă, cu zeci de suprize literare pentru bookaholici. Și, pentru că prietenii de acolo vor să ne facă antrenamentul pentru cumpărăturile și deliciile pe care le vom găsi la târg, avem un concurs de neratat pentru voi. Astfel, avem de dat patru cărți de la Editura Nemira, după cum urmează: Pe fereastră, de Julian Barnes; Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister, de George R.R. Martin; Magicienii, de Lev Grossman și Din toate bogățiile, de Stefano Benni.

Update câștigător:

Din 194 de comentarii înscrise în concurs, unul aparținea aceluiași utilizator (aici). Astfel încât au rămas 193 de comentarii. Numele utilizatorilor le-am pus în List Randomizer de pe Random.org.

lista participanti

 

castigator nemira

 

Câștigător este George Vdovicencu. Felicitări!

(Pentru a afla mai multe detalii despre aceste cărți, click pe link-ul din dreptul fiecăreia.)

Castiga patru carti de la Editura Nemira

Cum câștigați premiul

Cele patru volume enumerate mai sus se numără printre multele noutăți pe care le veți găsi la Gaudeamus 2014 la standul Editurii Nemira. Așa că cel care le va câștiga va fi un super norocos :).

Pentru a vă înscrie în concurs, trebuie să ne spuneți, într-un comentariu, pe care dintre cărțile din pachetul oferit de Editura Nemira i-ați oferi-o unui prieten și de ce.

Termen limită de postare a comentariului: 21 noiembrie.

Câștigătorul va fi ales prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința concursului. Vă rugăm să vă semnați cu numele real și complet și să scrieți o adresă de e-mail corectă.

Dacă câștigătorul va fi din București, acesta își va putea ridica premiul personal de la standul Editurii Nemira de la Gaudeamus, sâmbătă, 22 noiembrie a.c. sau duminică, 23 noiembrie.

Succes!

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


194 comentarii
  1. lili oana

    Toate cartile le-as darui fiicei mele , mare pasionata a cititului (desi nu are decat 13 ani) si nu as sta deloc pe ganduri.Cartile sunt sufletul ei si le iubeste mult prea mult ca sa renunt a i le oferi-chiar daca uneori sunt mult prea scumpe pentru buzunarele noastre de bugetari. Multumesc.

    Reply
  2. Diana

    Buna ! Eu i-as oferi “Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister ” unei prietene foarte pasionata de seria ” Cantec de gheață si foc ” deoarece personajul ei favorit este însuși Tyrion Lannister si i-ar face o deosebita placere sa citeasca aceasta carte.

    Reply
  3. Ana-Felicia Paraschiv

    Din toate bogăţiile – de Stefano Benni
    O aleg pentru Ana-Maria Paraschiv, o iubitoare a munţilor şi a cărţilor.

    Reply
  4. Mois Melisa

    Sincera sa fiu, eu insami sunt o iubitoare inraita a cititului si imi vine foarte greu sa daruiesc o carte, chiar daca o am in dublu exemplar. Daca ar fi totusi sa aleg o persoana, aceea ar fi sora mea. Ei i-as darui cartea Magicienii de Lev Grossman deoarece mi se pare o carte potrivita pentru varsta si ocupatia ei (16 ani si visatoare). Sunt convinsa ca i-ar placea. Orice e legat de magie nu poate creea alta stare inafara de reverie si sentimentul ca orice e posibil.

    Reply
  5. Iulia Dromereschi

    Aș oferi ”Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister” prietenului meu, fiindcă umorul savuros – în ciuda ”uscăciunii” sale – al personajului îl caracterizează și pe el, și pentru că e mereu plăcut să citești cuvintele celui care-ți ”vorbește limba”.

    Reply
  6. Cristina Mindrila

    ‘Din intelepciunea lui Tyrion Lannister’ – pentru Ana, nu exista Prea Multa intelepciune.

    Reply
  7. Teodorescu Catalina

    Eu as oferi cartea prietenului meu deoarece in timp ce ne uitam la serial (el inca nu a citit seria de carti, inca:D) la episodul cand Tyrion e “judecat” pentru moartea lui Joffrey, replica lui suna cam asa dupa ce Tyrion isi tine discursul in apararea sa (citez): “Piticul rupe!”

    Reply
  8. anca serban

    Aș dărui cartea Din înțelepciunea lui Tyrion Lannister, de George R.R. Martin, fratelui meu, pentru că este un mare fan al seriei Cântec de gheață și foc.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *