Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Eric-Emmanuel Schmitt și Elixirul dragostei, un roman epistolar

Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt de la editura Humanitas Fiction tocmai s-a îmbogățit cu un nou titlu, Elixirul dragostei, un roman epistolar foarte interesant, din mai multe puncte de vedere. Cartea a fost lansată cu două săptămâni în urmă, în preajma Zilei Îndrăgostiților. Traducerea din franceză a fost realizată de Doru Mareș, iar volumul, în original, a apărut în 2014, la editura Albin Michel din Paris. Rapiditatea cu care se traduce Schmitt - iată, chiar și la noi - este datorată, bineînțeles, popularității sale. Citeşte tot articolul

Puterea cuvintelor în ţara “partidului unic” – “Simfonia lupului” de Marius Daniel Popescu

Născut la Craiova în 1963, absolvent de Silvicultură la Braşov şi emigrat în Elveţia în 1990, Marius Daniel Popescu este un scriitor român de limbă franceză care şi-a cucerit notorietatea în Elveţia, odată cu obţinerea prestigiosului Premiu „Robert Walser”, în 2008, pentru romanul de debut, La Symphonie du loup (Éditions José Corti, 2007)/ Simfonia lupului (Editura Humanitas, 2008, traducere de Emanoil Marcu). Cel de-al doilea roman al său, Les Couleurs de l’hirondelle (José Corti, 2012) a apărut şi el în traducere românească, în 2014, cu titlul Culorile rîndunicii , la Editura Polirom (traducere de Simona Modreanu). De altfel, acesta din urmă reprezintă – aşa cum declară autorul (în interviul pe care mi l-a acordat pentru Observator cultural nr. 752/ 12.12.2014) – a doua parte a unei trilogii care explorează, într-o manieră stilistică şi narativă aparte – cu ecouri din Noul Roman Francez, pe filiera scriitorilor optzecişti – propria biografie, în comunism şi postcomunism, a scriitorului. Citeşte tot articolul

José Saramago și „Halebarde, halebarde”, romanul său neterminat – o carte absolut inedită

E posibil, cine știe, să fiu în stare să mai scriu o carte. (José Saramago, august 2009, citat de Aguilera în prefață)

În urmă cu aproape o lună alcătuiam o listă de lecturi proaspete, 10 cărți noi de citit la început de an, și includeam acolo și Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze, romanul neterminat al lui José Saramago, cu texte de Roberto Saviano și Filip Florian, o prefață semnată de Fernando Gomez Aguilera și ilustrații de Günter Grass, publicat de Editura Polirom în ianuarie 2015, în colecția „Hors Collection” și în traducerile Siminei Popa (din limba portugheză), Ceraselei Barbone (din limba italiană) și Corinei Nuțu (din limba spaniolă). Volumul este promovat ca fiind „un eveniment editorial și un proiect literar unic” - dacă nu știi prea bine despre ce este vorba, se poate să crezi că este o exagerare; numai că, imediat ce deschizi cartea și citești, înțelegi că nu e deloc așa, că ai în față o carte absolut inedită.  Citeşte tot articolul

„Lumea ca literatură. Amintiri”, de Ioan Groșan – povestioare cu umor și nostalgie

După ce am terminat Cad castane și castani. Amintiri de ieri și azi, de Emil Brumaru și Veronica D. Niculescu, aveam așa o poftă mare de ceva asemănător... Eram într-un fel de sevraj. Dar carte ca aceea nu se mai găsește, s-o spunem drept. Așa că m-am uitat pe raftul cu cărți necitite (cele cuminți, care-și așteaptă rândul), să văd ce aș mai putea citi din colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Și, surpriză, îl descopăr pe Ioan Groșan cu noul său volum, Lumea ca literatură. Amintiri, apărut în noiembrie 2014, la Gaudeamus - de care, e drept, cam uitasem. Citeşte tot articolul

Bulevardele de centură, de Patrick Modiano – o căutare la masculin

Am început anul citindu-l, printre alții, pe Modiano. De altfel, spuneam, de curând, atunci când scriam despre Micuța Bijou, că traduceri avem, Slavă Domnului!, și că mă aflu printre cei care cred că trebuie să citească mai multe cărți de-ale unui scriitor pentru a-și face o părere pertinentă despre literatură acestuia. Așa că, după În cafeneaua tinereții pierdute (Editura Art, 2014, traducere de Constantin Abăluță) și Micuța Bijou (Editura Humanitas, 2014, traducere de Dan Rădulescu), m-am oprit la Bulevardele de centură (Editura Polirom, 2014, traducere de Livia Storescu).  Citeşte tot articolul

Un microroman delicat: „Simfonia animalieră”, de Veronica D. Niculescu

În iunie 2014, când gradele își făceau de cap, apărea o cărticică mică, mică (mai mică decât o palmă), pătrată, cu coperte de un verde crud și cu ilustrații nemaipomenite. Uitându-te la ea, ai fi crezut că e o ghidușie, o carte pentru copii, o jucărie. Dar,  deschizând-o și citind-o, ce să vezi? Nu e. Ba dimpotrivă, e o carte pentru oameni mari, cei pe care îi incită lecturile dense, intense, delicate, pe mai multe voci, cei cărora le priește să fie proprii dirijori ai unei simfonii atipice, cărora nu le displace să-și schimbe lentilele de interpretare din când în când și să descopere, cu lupa, cârlige peste cârlige lăsate în text pentru plăcerea lor. Citeşte tot articolul

The Goldfinch – Sticletele, de Donna Tartt

Tot auzisem de The Goldfich, Sticletele Donnei Tartt, care a creat mult buzz în special în SUA, mai ales după ce a câștigat Pulitzerul în 2014 și, cum Simona Kessler mi-a povestit de ea cu atâta entuziasm, mi-am cumpărat-o pe Kindle, deși aflasem că urmează să fie tradusă anul acesta la Litera. Cred că dacă o aveam în format print mă speriam. Aproape 800 de pagini! :) Așa, electronic, fără "greutate", habar n-am avut la ce mă înham și nici n-am știut că n-o să mă dezlipesc de Kindle, telefon și computer (cred că dacă mergea aplicația de Amazon pe frigider citeam și acolo) trei zile. Pentru că da, e genul ăla de carte care nu te lasă să dormi, să mănânci, care te prinde complet și pe care o înfuleci cu pasiune, în ciuda unor pasaje care-ți cam stau în gât sau a unei senzații de preaplin, fără siguranța că e foarte sănătos ce tocmai ai consumat, apoi. Să explic. Citeşte tot articolul

O sută de mii de miliarde de poeme de Raymond Queneau

Este atât de frumoasă O sută de mii de miliarde de poeme! Și nu frumoasă în sensul în care vorbim de obicei despre cărți, ci frumoasă atât ca obiect, o carte dintre cele mai inedite, cât și ca idee, de carte aproape infinită, pe care o poți citi iar și iar, schimbând combinațiile versurilor, amintindu-ne mereu că literatura ne scapă printre degete. Citeşte tot articolul

Puterea strigătului mut – „Vocea” de Domnica Drumea

Poeta Domnica Drumea (n. 1979) – autoarea volumelor Crize (Editura Vinea, 2003) şi Not for sale (Editura Cartea Românească, 2009), prezentă în volumul colectiv 40238 Tescani (Editura Image, 2000) – a publicat în 2014 un nou volum de poeme, Vocea, apărut la Editura Charmides. Domnica Drumea a fost, la începutul anilor 2000, membră a grupului aşa-numiţilor „fracturişti” – după numele revistei literare Fracturi, revistă al cărei manifest poetic fusese semnat de poetul Marius Ianuş şi de poetul, prozatorul şi dramaturgul basarabean Dumitru Crudu (fracturiştii s-au desprins, practic, la sfârşitul anilor ’90, din Cenaclul Litere, condus de Mircea Cărtărescu). Citeşte tot articolul

O fereastră către lumea de ieri a Europei, despre „Neînțelegerea”, de Irène Némirovsky

Acum două zile, în timp ce scriam recenzia pentru Cântecul păsărilor, de Sebastian Faulks, mă gândeam că era cel de-al treilea roman despre Primul Război Mondial pe care l-am citit în ultimul an (după Lumina dintre oceane de M.L. Stedman și La revedere acolo sus de Pierre Lemaitre). Ei bine, ieri am mai citit unul. Un roman mic, aparent despre o iubire adulterină, dar, practic, mult mai complex, Neînțelegerea, de Irène Némirovsky. Citeşte tot articolul

Marele iluzionist, despre „Anihilare”, de Jeff VanderMeer

Există în Anihilare de Jeff VanderMeer un amestec de straniu și de familiar care îți dă, pe tot parcursul cărții, o stare de neliniște și de curiozitate greu de stăpânit. Încă din primele pagini e greu să nu faci apropierea între universul cărții și imaginile din Călăuza lui Tarkovski (sau, pentru cei care au citit cartea, de Picnic la marginea drumului, romanul fraților Strugațki, despre care se vorbește și pe coperta patru; eu nu am citit cartea, am văzut doar filmul de mai multe ori). Citeşte tot articolul

Emil Brumaru & Veronica D. Niculescu

„Cad castane din castani. Amintiri de ieri și azi” – Emil Brumaru & Veronica D. Niculescu într-o carte de zile mari

Am primit cu entuziasm vestea apariției volumului Cad castane din castani. Amintiri de ieri și azi (Editura Polirom, colecția „Ego-grafii”, noiembrie 2014, 304 pagini), scris la patru mâini de Emil Brumaru & Veronica D. Niculescu (sau Veronica D. Niculescu & Emil Brumaru, căci în carte se simte, în mod egal, suflul amândurora). Dialogurile lor meritau o carte, una frumoasă, care să stea la căpătâiul oricărui iubitor de literatură, așa că mă bucur că au primit trup și coperte noi și au pornit în lume, la colindat case și incitat mințile.  Citeşte tot articolul

“O sută și una de nopți” – frumoasele povești din Orientul Occidentului

Orientul a fascinat mereu prin atmosfera sa de basm, de mister. Cruciadele, Drumul Mătăsii, călătoriile în ținuturile îndepărtate asiatice – ale unui Marco Polo, de pildă – au avut rolul lor în răspândirea legendelor despre misterioasele ținuturi din est. Unele povești din O mie și una de nopți au ajuns în vest probabil cu mult înaintea apariției cărții cu același titlu, carte publicată la începutul secolului al XVIII-lea. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, povestitorii de basme din Cairo, prezențe pitorești încă de pe atunci, aveau în repertoriul lor și basmele celor O mie și una de nopți. Traseul ipotetic al acestor povești leagă între ele India, Persia și Egiptul, iar în secolul al XVIII-lea, în plină perioadă raționalistă, Europa a cunoscut, la rându-i, poveștile orientale prin intermediul traducerii din 1704 a francezului Antoine Galland, traducere care a scandalizat și fascinat în același timp. Citeşte tot articolul

Micuța Bijou, de Patrick Modiano, în căutarea mantoului galben

Când s-a anunțat, la începutul lui octombrie 2014, că Patrick Modiano, un scriitor francez prolific, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, am fost dezamăgită. Pariam pe alți scriitori, așteptam ca alți autori favoriți să fie distinși cu acest premiu literar. Unde mai pui că nu știam mai nimic despre acest Modiano, nu-i cunoșteam opera, nu citisem mare lucru despre el. Iar motivația juriului, „pentru arta rememorării prin care evocă cele mai absconse destine umane şi dezvăluie universul vieţii sub Ocupaţie”, mi se părea vagă.  Citeşte tot articolul