
Cronici

Romanul lui Philip Roth, Povestea lui Orișicine, este construit după modelul unei piese moralizatoare medievale englezești (morality play, o specie literară specifică dramaturgiei medievale și care urmărea răspândirea învățăturilor creștine; personajele erau generice, iar alegoria folosită intens), Everyman (sau, după titlul complet The Summoning of Everyman). Apărută în perioada Tudorilor, pe la finalul secolului XV (nu se știe dacă mai întâi în Anglia sau în Țările de Jos), piesa a ajuns repede foarte populară, întrucât dezvolta unul dintre subiectele preferate ale medievalilor: caracterul muritor al tuturor oamenilor. Citeşte tot articolul

Suntem deja uitarea ce vom fi, de Héctor Abad Faciolince
Am început noul an citind una dintre cele mai copleșitoare cărți de care am avut parte în ultima vreme. Este vorba de Suntem deja uitarea ce vom fi a columbianului Héctor Abad Faciolince. În prefața cărții, Mario Vargas Llosa spune că "este foarte greu să sintetizezi ce este Suntem deja uitarea ce vom fi fără să-i trădezi spiritul, pentru că, asemenea tuturor capodoperelor, cartea este multe lucruri în același timp. A spune că este o sfâșietoare carte de memorii despre familia și tatăl autorului - care a fost asasinat de un ucigaș plătit – e adevărat, dar neinspirat și infim, pentru că această carte este în același timp o copleșitoare imersiune în infernul violenței politice columbiene, în viața și în sufletul orașului Medellín, în obiceiurile și aspectele mărunte ale vieții, în intimitatea și grandoarea unei familii, o mărturie delicată și subtilă a iubirii filiale, o poveste adevărată care este în egală măsură o superbă ficțiune, prin felul în care este scrisă și structurată, și una dintre cele mai elocvente pledoarii care s-au scris vreodată în timpurile noastre și în toate timpurile împotriva terorii ca instrument politic." (pag. 10) Citeşte tot articolul

Dreptul la blasfemie. Salman Rushdie, „Versetele satanice”
Încă din Antichitate, blasfemia era un păcat greu, condamnat cu moartea. Că această atitudine se continuă şi astăzi este unul dintre marile mistere ale umanităţii, care pune sub semnul întrebării tocmai ideea de umanitate. Inclusiv în legislaţia unor ţări din Vestul Europei se mai prevăd pedepse pentru luarea în derâdere a simbolurilor religioase şi a credinţelor. Prezentul nu este prea generos nici cu literatura, iar Salman Rushdie este unul dintre scriitorii care au resimţit acut ce înseamnă să intoleranţa, care ia forme monstruoase, chiar atunci când pretextul este un roman acuzat că ia în derâdere „lucruri sfinte". „Versetele satanice”, roman publicat în 1989, i-a adus din partea ayatollahului Iranului, Ruhollah Khomeini, neaşteptatul „premiu” fatwa – un edict prin care întreaga lume musulmană era somată să facă astfel încât Salman Rushdie şi editorii săi să fie ucişi – iar dacă Rushdie însuşi a reuşit să evite până acum atacurile, nu la fel de norocoşi au fost editori sau traducători din toată lumea, atacaţi sau chiar omorâţi. În anumite ţări, cărţile sale au fost interzise, iar în altele, exact cum citeam în distopia Fahrenheit 451 a lui Ray Bradbury, au fost arse în public. Citeşte tot articolul

„Până când m-a cunoscut”, de Julian Barnes – sau până unde poate fi împinsă obsesia
Reeditată în urmă cu câteva luni de către Editura Nemira, în traducerea binecunoscutului Radu Paraschivescu (care, de altfel, l-a tot tradus pe Barnes în română), Până când m-a cunoscut este un „clasic” marca Julian Barnes (apărut, în original, în 1982 - cu titlul Before She Met Me), o desfășurare de forțe pe linia obsesiei provocate de gelozie. Târziu sau nu, mă bucur că am ajuns să recuperez o lectură pe care o doream de mult - și încă mai am de acoperit volume din opera lui Barnes. Cititorii înfocați ai autorului britanic n-au nevoie, cel mai probabil, de rândurile acestea; însă fanii recenți, „restanțierii” sau cititorii ocazionali ai acestuia vor găsi, poate, un punct de plecare aici. Citeşte tot articolul

Umor gol-goluţ. David Sedaris, „În pielea goală”
„În pielea goală” („Naked"), autobiografia umoristului american David Sedaris, este, în acelaşi timp, o naraţiune a descoperirii de sine şi o radiografie inedită a lumii în care trăim. Ce reconfortant să vezi că realitatea poate fi privită şi prin ocheanul darnic al umorului şi că, în definitiv, orice ni se întâmplă e posibil să fie exploatat prin potenţialul său comic... David Sedaris ştie să găsească umorul în cele mai mici detalii ale existenţei, în cele mai nesemnificative aspecte ale vieţii mundane, care, în mod normal, ar trece neobservate sau interpretate cu amărăciune. „În pielea goală” este un road trip la capătul căruia autorul acumulează nu doar experienţe pe care să le poată povesti apoi la bătrâneţe, ci descoperă ceva extrem de important: încrederea în sine şi felul în care să se raporteze cel mai adecvat la el însuşi şi la ceilalţi. Citeşte tot articolul

Mark Twain, Autobiografie
Mark Twain este unul dintre mulții autori catalogați eronat sau superficial drept literatură pentru copii. Citim, într-adevăr, în copilărie Aventurile lui Tom Sawyer sau ale lui Huckleberry Finn, poate ne mai apropiem de un Prinț și cerșetor și cu asta s-a cam terminat prezența lui Twain în viața noastră de cititor adult. Și e mare păcat, pentru că deși valoarea cărților despre cele două haimanale este incontestabilă în literatura pentru copii și adolescenți, Twain are lucrări superioare acestor "amintiri din copilărie", versiunea de Missouri, petrecute în același timp cu trăznăile de la Humulești. Citeşte tot articolul

Filozofie și cotidian – Întâmplări dintr-o viață, de Sylvie Germain
Născută în 1954, autoarea franceză Sylvie Germain a absolvit în 1976 filozofia la Sorbona și în 1981 și-a luat doctoratul în filozofie și estetică la Universitatea Parix X-Nanterre. A fost studenta lui Emmanuel Levinas și s-a specializat în studiul ascetismului în misticismul creștin. Motivul pentru care am menționat toate aceste date, pe care nu le cunoșteam când am început să citesc micul ei roman Întâmplări dintr-o viață (orig. fr. Petites Scènes capitales), se datorează faptului că formația sa filozofică se simte în fiecare rând al cărții. Citeşte tot articolul

Pe fast-forward în second life. Andrei Zbîrnea, „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)”
După debutul cu volumul de poeme „Rock în Praga” (2011), Andrei Zbîrnea revine la Editura Herg Benet, cu o poezie a deconstrucţiei şi a disipării eului în haosul tot mai derutant al lumii contemporane, fără să îi imprime o notă de lamentaţie. În „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” (2014), prin vocea personajelor Ásha și Kazim, poetul devine pur şi simplu un observator al realităţii şi, departe de a merge în căutarea timpului pierdut, încearcă să ofere o soluţie personală pentru adaptarea la noul mediu fragmentar în care trăim. Andrei Zbîrnea propune o poezie a prezentului, pe care nici nu-l urăşte, nici nu-l iubeşte, ci şi-l asumă cu maturitate, încercând să-i descopere şi părţile bune, şi cele rele, un prezent în care este loc pentru orice, dar în care s-au şi spulberat toate siguranţele anterioare. Este o lume a violenţei acceptate tacit, dar în care poate încă să îşi mai facă loc un strop de poezie. O poezie a contemporanilor cu protestul, cu violenţa, cu totalitarismul ce a căpătat feţe noi, cu uriaşa deschidere a tehnologiei. Citeşte tot articolul

Scrisori de la Moș Crăciun, de J.R.R. Tolkien
Ați citit bine, scrisori de la Moș Crăciun, nu pentru el, mai exact Letters from Father Christmas, o colecție epistolară care nu a fost publicată decât postum, la câțiva ani după moartea lui Tolkien. Totul a început în 1920, când primul născut al familiei Tolkien, John, care avea trei anișori, a întrebat cine e Moș Crăciun, ce face și unde stă. Astfel încât, Moșul, care avea 1920 de primăveri, și-a găsit timp să îi trimită special o scrisoare de la Polul Nord, și a continuat să o facă vreme de 23 de ani, până în 1943, pentru un public din ce în ce mai larg (pe lângă John au mai apărut alți Tolkien junior: Michael, Christopher și Priscilla). Citeşte tot articolul

Crud de Anthony Bourdain sau sinceritatea în bucătărie
Cine nu-l cunoaşte pe sclipitorul-cinicul-fermecătorul şi întotdeauna non-conformistul Anthony Bourdain? Binecunoscutul chef newyorkez reuşeşte, cu fiecare nouă apariţie (o nouă carte, o demonstraţie de gătit, un articol de presă, o apariţie TV etc.), să polarizeze audienţa: sunt unii care îl iubesc pentru şarmul lui de rock-star (un tipar mai curând marginal printre chef-ii care ajung pe sticlă), după cum sunt alţii, la fel de mulţi, care îl detestă fiindcă e obositor de cinic, slobod la gură şi impertinent faţă de toate canoanele şi manierele, gastronomice sau nu. A devenit faimos în întreaga lume după apariţia şi succesul uriaş al cărţii sale intitulate Kitchen Confidential, un volum de non-ficţiune despre evoluţia lui Anthony Bourdain de la perioada de „studenţie” la Culinary Institute of America până la poziţia privilegiată de chef la Brasserie Les Halles, un faimos restaurant cu specific franţuzesc din Manhattan. A urmat No Reservations, un show culinar care l-a transformat într-o vedetă de televiziune, un itinerar prin bucătăriile lumii, în care, paradoxal, nu mâncarea ocupă prim-planul, ci el, Bourdain, bucătarul-entertainer, bucătarul devenit guru în plină postmodernitate. Citeşte tot articolul

Crăciun în stil american și mini-porcușori, despre „Fulgi de iubire”, de John Green, Maureen Johnson și Laureen Myracle
Fulgi de iubire (orig. Let It Snow), scris la trei mâini (autori sunt John Green, Maureen Johnson și Laureen Myracle), este o carte ușurică, ce poate fi citită într-o după-amiază și în care găsești tot ce se presupune că aduce luna lui Moș Crăciun: oameni binevoitori și calzi, case primitoare, troiene imense de zăpadă (care fac statul la căldurică și mai plăcut), povești siropoase de dragoste, aventuri cu prietenii în ajun de Crăciun și, evident, „happy-end fericit”. Cum ar veni, o carte bună de citit la gura sobei... Citeşte tot articolul

John Berryman tradus de Radu Vancu
Casa de Editură Max Blecher și Editura Armanis au publicat în 2013 o carte de neratat pentru iubitorii de poezie, este vorba despre Cântece vis (The Dream Songs) de John Berryman, în iscusita traducere a lui Radu Vancu. De altfel, tot lui Radu Vancu îi aparține și postfața, în care biografia poetului american este asezonată cu observații profesioniste legate de tehnica poetică a lui Berryman. Citeşte tot articolul

„Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, de Dan Lungu – literatură de primă mână
„Fetița care se juca de-a Dumnezeu” (Editura Polirom, colecția „Fiction LTD”, 360 de pagini) este cel mai recent roman semnat de binecunoscutul scriitor român Dan Lungu, apărut la începutul lui octombrie și întâmpinat cu entuziasm de către cititorii literaturii acestuia (printre care mă număr, cu mândrie). Cartea aceasta te trece prin toate emoțiile posibile, de la bucuria de a descoperi un personaj principal copil, simpatic, plin de imaginație, tristețea de a vedea încercările prin care trece fetița în lipsa mamei, neputința, disperarea că nu poți face nimic, că ești un martor tăcut al evenimentelor, și până la a te amuza, a te înveseli, numai pentru a te năuci, tulbura și surprinde apoi. Citeşte tot articolul

Lydia Davis – “Sfârșitul poveștii” sau educaţia nesentimentală
Eu zic că dacă, la finalul romanului Lydiei Davis, nu eşti epuizat, „muncit” de-a binelea, înseamnă că ai făcut o lectură de suprafaţă, agrementală. Or, Sfârşitul poveştii e orice, numai un roman comod şi superficial de (pe)trecut timpul nu e. Bine construită, excelent scrisă, în convenţia stilistică a scrisului american „alb”, neutru, fără podoabe, dar şi în aceea a frazei curgătoare, proustiene (autoarea a tradus din Proust – dar şi din Blanchot, Leiris, Foucault, şi acest lucru se simte), cartea câştigătoarei Man Booker International Prize în 2013 e o carte dificilă, care-şi provoacă cititorul la o meditaţie pe marginea scrisului şi a jocurilor memoriei. Fiindcă acesta este, de fapt, subiectul romanului: despre felul cum memoria selectează, falsifică şi reordonează, modificând-o substanţial, realitatea, pe de o parte, şi despre procesul scrierii, pe de altă parte. Nu altceva făcea, în fond, Proust în monumentalul său ciclu romanesc. Citeşte tot articolul

„Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci” de Patrik Ouředník – istorie și poezie laolaltă
Patrik Ouředník, prozator, traducător și eseist ceh stabilit în Franța, publică în 2001 o carte mai puțin obișnuită, în care forțează granița dintre genurile literare. Este vorba despre volumul Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci, apărut la noi în 2014, la Editura Vremea, în traducerea Hellianei Ianculescu, un volum, cum spuneam, atipic. După titlu, s-ar putea presupune că ar fi vorba despre o carte de istorie. Poate fi, ce-i drept, considerată, fără a greși, o carte despre istoria zbuciumată a secolului al XX-lea. Asta la o primă impresie. De la primele pagini, însă, cititorul îşi dă seama că are în mână un volum de... poezie. Citeşte tot articolul
