Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Antologia Nebula 2013 – o colecție de povestiri science fiction fără science fiction

ANTOLOGÍE, antologii, s. f. Culegere de lucrări reprezentative, alese dintr-unul sau din mai mulți autori. (sursa) The Nebula Awards Showcase volumes have been published annually since 1966, reprinting the winning and nominated stories in the Nebula Awards, voted on by the members of the Science Fiction & Fantasy Writers of America®. (sursa) (mai multe detalii despre antologiile Nebula aici) Acum că ne-am lămurit cu contextul, să trecem la conținutul propriu zis al acestei colecții, care, teoretic, conține la crème de la crème-ul science fiction-ului ultimilor ani (spun ultimii, și nu ultimul, pentru că volumul despre care vorbim cuprinde și povestiri din 2011, spre exemplu). 600 de pagini de minunății, zici, ca un cititor inocent, și deschizi cartea. Dai peste: Citeşte tot articolul

Viața trăită și viața visată, despre „Povestea doamnei Murasaki”, de Liza Dalby

Prima străină devenită gheișă, cu un doctorat în antropologie și cu o mare pasiune pentru cultura japoneză, scriitoarea americană Liza Dalby reconstituie în Povestea doamnei Murasaki atât povestea unei epoci (sfârșitul epocii Heian), cât și povestea unei cărți (Povestea Prințului Genji, primul roman al literaturii japoneze și, se pare, al lumii, cu mult înaintea lui Don Quijote). Romanul urmărește atât viața scriitoarei Shikibu Murasaki, pe care Liza Dalby o reconstituie din puținele mărturii rămase și din fragmentele păstrate din jurnalul său, cât și viața Prințului Genji, protagonistul romanului său foileton devenit repede foarte popular. Citeşte tot articolul

Candoarea politicii în „Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea” de John Steinbeck

John Steinbeck este cunoscut mai degrabă pentru romanele sale ample, serioase, cu tematică socială (Fructele mâniei, Iarna vrajbei noastre), deși, nu o dată, a dovedit că stăpânește foarte bine și tehnica prozei satirice. Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea, microroman publicat în 1957, când cariera scriitorului american se afla la zenit, este o astfel de proză. Ironică, necruțătoare cu viața politică, împingând satira până la caricatural, Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea poate fi considerată o bună lecție de conduită politică, dar și un foarte bun breviar al „faunei”, să-i spun așa, politice. Citeşte tot articolul

Tragedia cu happy-end, despre „Nimicul de temut” de Julian Barnes

Modernilor nu le place să moară. Nu-i vorba că i-ar fi plăcut cuiva, vreodată. Însă lumea modernă, mai mult decât în orice altă perioadă a istoriei, face tot ce poate să uite că Moartea există, că oamenii mor, că tu, sau eu, sau cei pe care-i iubim vor muri vreodată. Într-un eseu din 1955, sociologul englez Geoffrey Gorer a dat cea mai potrivită denumire pentru această atitudine modernă de negare a inevitabilului sfârșit al fiecăruia dintre noi: pornografia morții. Tabu-ul victorian al sexului și al intimității a fost înlocuit cu tabu-l mai nou al morții. Citeşte tot articolul

Te afli aici: În jurul Pământului în 92 de minute, de col. Chris Hadfield

Când sunt în avion, îmi place să stau la geam și nu mă plictisesc niciodată de spectacolul de dedesubt: orașele luminate noaptea, parcelele cu lanuri colorate, formele orașelor, munții, cu 2-3 km mai aproape decât restul decorului, zborul ocazional peste vreun vulcan, soarele reflectat în parbrizul vreunei mașini cât un purice pe vreun drum, singura dovadă că jos există un furnicar de viață. Motiv pentru care mi-a plăcut teribil albumul foto al colonelului Chris Hadfield, "You Are Here: Around the world in 92 minutes", cu imagini ale Pământului, așa cum se vede de pe Stația Spațială Internațională (ISS), al cărei comandant a fost pe durata expediției 34/35, dec. 2012 - mai 2013. Citeşte tot articolul

Fatalitate şi realism în “Familia lui Pascual Duarte” de Camilo José Cela

Familia lui Pascual Duarte este romanul care a impus un scriitor aparte, pe spaniolul Camilo José Cela. De ce aparte? Pentru că, la numai 26 de ani, reuşea să se impună printr-un roman bine scris, bine strunit, atât la nivelul tramei, cât şi la nivelul limbii. Deşi prima ediţie, apărută în 1942, a avut succes imediat, cea de-a doua ediţie a fost interzisă prin intervenţiile deloc voalate ale Bisericii Catolice. Limbajul brut, imoralitatea personajelor, mediul imund surprins în carte, iată numai câteva argumente care au stat, probabil, la baza acestei decizii, decizie care nu miră, totuşi, căci, în 1942, în plin război, în plin haos, cuvântul Bisericii, fie ea ortodoxă sau catolică, cu greu putea fi contestat. Asta nu înseamnă că, în timpuri ceva mai liniştite, ea nu a încercat, cu succes chiar, să îşi impună voinţa în diverse ocazii, afurisind cărţi şi autori. Citeşte tot articolul

Hyperion Cantos de Dan Simmons – cu John Keats într-o călătorie de descoperire a sensului existenței umane

Despre Hyperion Cantos e greu să scrii, pentru că nu știi de unde să începi. Și ți-ai dori să fii capabil să scrii o cronică pe măsura romanelor, un text fabulos, care să-i convingă pe toți cei care te citesc să dea fuga să-și comande seria lui Dan Simmons pentru că sunt unele dintre cele mai bune romane SF scrise vreodată (SF și nu numai, aș zice, dar cum n-aș vrea să-i supăr pe cititorii mai conservatori, oh, ups, am făcut-o deja, s**t happens). Citeşte tot articolul

Hazard. Angoli Mala, de J.M.G. Le Clézio

Hazard și Angoli Mala sunt două nuvele, sau poate un romănaș și o povestire adăpostite sub aceeași copertă, publicate mereu împreună, deși, așa cum menționează chiar autorul, Le Clézio, pe coperta a patra, între ele este o diferență de aproape cincisprezece ani - Angoli Mala a fost scrisă în 1985, iar Hazard în 1999. Citeşte tot articolul

Amintiri din ublieta comunistă – Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi, de Herta Müller

Publicat în limba germană, în 1997, romanul Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi, de Herta Müller este, la fel ca majoritatea cărţilor sale , o autoficţiune, dar nu neapărat în sensul francez al termenului, de autoexpunere într-o stilistică simili-psihanalitică sau de angrenaj narativ menit să discrediteze autobiografia ca practică textuală a sincerităţii. Romanele ei sunt autoficţiuni în măsura în care sunt şi cărţile unor Philip Roth, J. M. Coetzee sau Amos Oz: poveşti scrise la persoana I, cu numeroase „ticuri” autobiografice, mizând şi întreţinând o ambiguitate în interiorul relaţiei dintre autor şi naratorul-personaj. Un fel de romane autobiografice într-o epocă în care acest gen nu se mai poate „vinde” cu inocenţa de odinioară. Citeşte tot articolul

(Și de mii de ani încoace) Lumea-i veselă și tristă, despre „A fost odată ca niciodată”, de Andrew Nicoll

Pentru mine, romanul scriitorului scoțian Andrew Nicoll a fost o experiență literară surprinzătoare de la prima până la ultima pagină. Povestea de iubire dintre bunul primar al orașului Punct (situat alături de Cratimă și în veșnică dușmănie cu orașul vecin, Umlaut), Tibo Krovic, și frumoasa lui secretară, doamna Agathe Stopak, este ca o păturică dintr-aia făcută din bucăți disparate de material și a cărei frumusețe constă în faptul că, deși amestecă lucruri atât de diferite, rezultatul final reușește să fie nu doar omogen, ci și foarte plăcut. Cam așa e și cu A fost odată ca niciodată, Nicoll se joacă cu convențiile literare, jonglează cu ele, cu personajele și cu cititorii deopotrivă, iar ceea ce iese e o poveste, în același timp, (aparent) banală și insolită. Citeşte tot articolul

The Dude și maestrul zen, cu Jeff Bridges și Bernie Glassman

După ce am petrecut câteva săptămâni nefructuoase cu această carte, începem prin a menționa o scăpare serioasă de design: coperta ar trebui să conțină un anumit citat din The Big Lebowski, care să avertizeze, să ilumineze și să exprime întreaga realitate a acestei cărți - "My friend, you are entering a world of pain." Citeşte tot articolul

Outlander, cărțile și serialul – între Al Doilea Război Mondial și Scoția secolului XVIII

De seria de romane a autoarei Diane Gabaldon auzisem în ultima vreme destul de des, de pe io9 și nu numai. Lucruri bune, dar ideea de "time-travel romance" (așa cum era rezumată de obicei prin cronici) pica oarecum în afara sferei mele de preocupări literare. N-am fost tentată nici de serial, atunci când a fost anunțat inițial, din aceleași motive. Asta, evident, până când am aflat că va fi produs de Ronald D. Moore. Da, acel Ronald D. Moore, care a produs Carnivale, Battlestar Galactica și Helix. Ideea că un producător cunoscut pentru munca lui în science fiction o să fie la cârma unui serial făcut după o serie descrisă de drept "time travel romance" mi s-a părut cel puțin interesantă. Trebuia să fie ceva acolo care merita explorat. Citeşte tot articolul