Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Amos Oz, „Între prieteni” sau despre singurătatea printre „ai tăi” şi salvarea printre străini

Nu vă lăsaţi induşi în eroare de titlul cu tentă călduţ-optimistă al celei mai recente cărţi de Amos Oz traduse la noi, la Humanitas fiction, Între prieteni – nu este vorba nici despre prietenie, nici despre apropiere umană, nici măcar despre lucruri comune care, de bine, de rău, îi ţin pe oameni împreună. Miniromanul lui Amos Oz este o carte amar-ironică despre cea mai profundă singurătate pe care o poate trăi individul, acea singurătate apărută chiar în miezul comunităţii în care, teoretic, ar trebui să se simtă protejat şi împlinit. Caracterizându-şi cartea drept „un roman tragicomic al condiţiei umane”, Amos Oz creează o lume frântă, compusă din personaje neînţelese, o lume mai degrabă tragică decât comică, în care singurul fir roşu ce pare a-i uni pe cei din kibbutzul Ykhat. Citeşte tot articolul

„Glasul mării”, de Manuel Vicent și eroii de-altădată

Mais où sont les hommes d'antan? Unde ne sunt eroii de-altădată? Cei care plecau să înfrunte bătălii și monștrii și zei capricioși și tărâmuri necunoscute? Cei pe care îi așteptau cuminți acasă soțiile, iubitele, mamele, amantele, Penelope tricotând și deșirând șirul lung al zilelor și nopților petrecute în singurătate?... Acolo unde au fost, probabil, întotdeauna: în mituri și povești. Și, până la urmă, cât de mult ne mai dorim lângă noi eroi gata mereu să plece în aventuri, să se bată, să cucerească, să adune trofee și povești? Un fel de odisee modernă, Glasul mării, romanul spaniolului Manuel Vicent, urmărește nu atât aventurile pe mare ale unui nou Ulise, cât mai degrabă un fel de excurs în propriile abisuri interioare. Cu o scriitură ce aduce aminte puțin de García Márquez, amestecând mitologia elină cu frânturi de realism magic, totul proiectat pe fundalul unui orășel de provincie mediteranean, romanul reușește să fie surprinzător de la început până la sfârșit. Citeşte tot articolul

“Chira Chiralina” de Panait Istrati și magia poveștilor orientale

Panait Istrati a fost, probabil, unul dintre ultimii scriitori romantici europeni. Un produs al Orientului, al spiritului Balcanic, poveștile acestui vagabond dau socoteală de o lume pierdută, o lume desprinsă parcă din O mie și una de nopți. Este o lume care încă mai fascinează, fiindcă volumele lui Istrati figurează şi astăzi pe lista celor mai vândute cărți din Franța. Citeşte tot articolul

De la hedonism la experimentarea suferinţei – “De profundis” de Oscar Wilde

Aristocrat excentric şi strălucit promotor al estetismului („the aestheticism”) – a cărui capodoperă, Portretul lui Dorian Gray (1891), a învins timpul – Oscar Wilde (1854-1900) a avut un destin care l-a învăţat, într-un mod necruţător (şi destul de devreme), care e reversul exceselor şi al excentricităţii iresponsabile: sancţiunea socială (a societăţii victoriene!), dezonoarea şi falimentul, închisoarea. Citeşte tot articolul

Jumătate de viață, de V.S. Naipaul

Coperta a patra ne ademenește: "Jumătate de viaţă de V.S. Naipaul spune povestea captivantă a lui Willie Chandran..." și ne simțim obligați să subliniem că această apreciere este o gogoașă sfruntată. Povestea jumătății de viață a lui Willie (William Somerset) Chandran este exact opusul captivantului, și dacă am putea înțelege ironia autorului și nevoia lui de a-și îndrepta atenția și scrisul către un personaj cu totul neinteresant, brodând 250 de pagini despre jumătatea lui de viață neinteresantă, ne așteptăm în schimb ca prezentarea de pe coperta a patra să fie sinceră și să ne spună așa: Willie Chandran este un personaj anost, cu o viață banală și o personalitate leșioasă. Nu surprinzător, moștenește aceste comori de la tatăl său, cu a cărui poveste (suficient de lungă cât să uiți că de fapt cartea e despre Willie) începe romanul lui Naipaul. Citeşte tot articolul

„Studii în teren despre sexul ucrainean”, de Oksana Zabușko

„(...) ca toate feministele, ea era sigură că men are full of shit, dacă li se dă mână liberă, încep războaie, lagăre de concentrare, foamete, declin economic, se întrerupe apa caldă și curentul electric, se reduc sumele alocate universităților și atunci doctoratul trebuie să se prelungească” (p. 158).

Oksana Zabușko (sau Zabuzhko) este una dintre cele mai cunoscute și apreciate scriitoare contemporane din Ucraina. Aceasta s-a născut în 1960, a studiat filosofie la Universitatea „Şevcenko“ din Kiev și a obţinut un doctorat în filosofia artei. A debutat la vârsta de 12 ani, cu un volum de poezie - carte care i-a fost publicată mult mai târziu pentru că părinții ei deveniseră indezirabili în timpul prigoanelor din Uniunea Sovietică din anii ’70. A scris poezie, proză, eseuri, critică, în total peste douăzeci de volume. În anii ’90 a ţinut cursuri în SUA ca lector Fulbright la Universităţile Penn State, Harvard şi Pittsburgh. Citeşte tot articolul

O singurătate prea zgomotoasă, de Bohumil Hrabal – o bijuterie de carte pe care vrei s-o citești acum

Dacă nu ești cititor ocazional, care pune mâna pe o carte doar atunci când serialul preferat a intrat în pauza dintre sezoane sau când iubita amenință cu despărțirea dacă nu citești cartea asta (ceea ce e absolut ok, nu judec), ci, dimpotrivă, citești în orice circumstanțe, oriunde te afli, oricând, căutând constant să-ți potolești setea de lectură sau să-ți hrănești cât mai des posibil dependența de cărți, atunci volumul acesta, O singurătate prea zgomotoasă, este pentru tine. Este bijuteria de carte pe care vrei s-o citești acum. Cartea pentru care îți amâni ședința, sari peste prânz, faci noapte albă, suni la serviciu și spui că ai răcit, febră mare, dom'le, nu pot veni astăzi.  Citeşte tot articolul

Educație siberiană, de Nicolai Lilin – cartea și filmul

'Orice autobiografie este o poveste și orice scriere este o autobiografie', spunea JM Coetzee, definind un soi aparte de ficțiune autobiografică, autre-biografia, parte memorii, parte literatură. Cu acest lucru pus de la bun început pe masă vom putea să evităm capcanele cărții de istorie și să luăm Educație siberiană de Nicolai Lilin așa cum este. Citeşte tot articolul

O „carte-epocă”: Mii de platouri. Capitalism şi schizofrenie 2 de Gilles Deleuze şi Félix Guattari

În 2013, la Editura Art a apărut al doilea volum al unei cărţi de referinţă din filosofia poststructuralistă şi deconstructivistă: Gilles Deleuze, Félix Guattari, Mii de platouri. Capitalism şi schizofrenie 2 (Mille plateaux. Capitalisme et schizophrénie 2), în traducerea lui Bogdan Ghiu. De altfel, cunoscutul traducător, eseist şi poet (din generaţia ’80) a făcut – prin traducerea celor două volume, cel dintâi apărut în 2008, la Editura Paralela 45, cu titlul Anti-Oedip. Capitalism şi schizofrenie) – o muncă titanică, recompensată anul acesta cu trofeul Observator cultural pentru traducere. Citeşte tot articolul

Veranda cu frangipani, Mia Couto

In ciuda aparențelor numelui, Mia Couto este nu o scriitoare, ci un scriitor mozambican, de origine portugheză, născut însă și crescut în Mozambic, țară pe care a îmbrățișat-o cu totul, cu realitățile sale de secol 20, cu războaiele civile și de independență, dar și cu mitologia și animismul secular. Citeşte tot articolul

Chris Hadfield, Ghidul unui astronaut despre viața pe Pământ

O fi fost Gagarin primul om în spațiu, iar Armstrong primul pe lună, dar primul astronaut care se poate lăuda cu primul videoclip muzical înregistrat în spațiu, cu cea mai bună campanie de social media și cu cea mai vizibilă, din această cauză, misiune pe Stația Spațială Internațională, este colonelul canadian Chris Hadfield. Care nu numai că a strâns aproape două milioane de fani pe Twitter și Facebook la un loc, dar a ajuns la 22 de milioane de vizualizări la emoționanta versiune personală a cântecului Space Oddity al lui David Bowie (clip mai jos). Citeşte tot articolul


Poezia lui César Vallejo

César Vallejo, poet peruan născut în 1892, este una dintre cele intrigante figuri poetice ale secolului al XX-lea. Poezia sa, ermetică, paradoxală, nu poate fi încadrată, în ciuda unor influențe evidente, în nici un curent literar al vremii, în nici un „-ism” la modă la început de secol XX. Versurile lui Vallejo, mai întâi cele din Los heraldos negros (Heralzii negri) (1918), apoi cele din Trilce (1922), sunt căutări, în fapt, ale unui nou limbaj, ale unei noi sintaxe, capabile să exprime intim și eficient vidul din spatele oricărui gest sau sentiment uman. Preocuparea pentru social, pentru cei mai puțin favorizați de soartă, a poetului peruan nu este doar rodul convertirii acestuia la marxism, ci al unei sensibilități exacerbate în fața suferinței omului dintotdeauna și de pretutindeni. Citeşte tot articolul


Rutină versus poezie: Enşpe mii de dimineţi de Diana Bădica

Diana Bădica (n. 1985) este o tânără poetă absolventă de Psihologie şi Sociologie, care lucrează actualmente într-o multinaţională şi – aşa cum singură se prezintă – „nu o deranjează procedurile” de acolo. Cu toate acestea, şi-a găsit timp să meragă la cursuri de scriere creatoare (de poezie şi de proză) şi chiar să aştearnă pe hârtiile propriile poezii, care au apărut, iată, în volum: Enşpe mii de dimineţi, Editura Casa de pariuri literare, 2014. Citeşte tot articolul

Ură, prietenie, dragoste, căsătorie – un alt volum de Alice Munro care merită toată atenția voastră

Am început să o urmăresc pe Alice Munro cu o poftă nebună de proza ei, în special după ce a luat Nobelul și a intrat în lumina reflectoarelor în toată lumea literară (pe bună dreptate, cum menționam și cândva mai demult). Povestirile ei creează dependență - încercați numai și veți vedea despre ce vorbesc. Din fericire, dependenții se pot trata acum, căci Editura Litera a scos volum după volum din scrierile autoarei canadiene - pentru cei care au deschis Bookaholic-ul mai târziu, menționez că mai întâi a fost reeditată cartea Prea multă fericire, apoi a apărut Dragă viață (cel mai recent titlul semnat de Alice Munro, din 2012, aparent ultima carte a acesteia), Ură, prietenie, dragoste, căsătorie și, în cele din urmă, Fugara. Așadar, în aproape un an de la câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură, beneficiem deja de patru traduceri grozave. E un câștig enorm pentru noi, cititorii români.  Citeşte tot articolul