Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Pastile literare împotriva tristeţii – Prozac 2 de Adriana Babeţi

Cunoscuta scriitoare, eseistă şi profesoară universitară Adriana Babeţi a publicat, în 2014, al doilea volum din Prozac, intitulat Prozac 2: 90 de pastile împotriva tristeţii (Editura Polirom). Venind după Prozac. 101 pastile pentru bucurie (Polirom, 2009), cel de-al doilea volum reia între copertele sale suita de texte publicistice apărute în Suplimentul de cultură, între aprilie 2009 şi decembrie 2011, la rubrica intitulată iniţial Secretul Adrianei, iar apoi Prozac. La acestea se mai adaugă – în prima secţiune, „Maculator” – câteva texte apărute tot în presă, scrise pentru diverse numere şi dosare din reviste („teme de casă”, cum le numeşte autoarea). De când se ştie, Adriana Babeţi a „cochetat” cu literatura – am pus între ghilimele termenul, pentru că – deşi autoarea îşi refuză, deseori, cu modestie, talentul literar –, articolele acestea de presă pun în lumină chiar acest lucru: ochiul şi tuşa de prozator. Citeşte tot articolul

Viața trăită și viața visată, despre „Frumoasele ruine”, de Jess Walter

Fără a exagera, s-ar putea spune că Frumoasele ruine de Jess Walter este un roman care te ajută să înțelegi într-un fel foarte practic de ce lumea a evoluat așa cum a făcut-o în ultimii 50 de ani. Pendulând între Europa și America, între Al Doilea Război Mondial și noua industrie media de la Hollywood, între vis (e vorba de visele pe care ni le facem, nu de cele care ne umplu nopțile) și prozaicitatea vieții cotidiene, mi se pare că ideea principală pe care o dezvoltă este faptul că deși viața noastră nu e niciodată viața visată, viața de poveste din filmele pe care le urmărim și cu care ne identificăm, ea trebuie prețuită tocmai din acest motiv: e a noastră. Propria noastră poveste ne aparține și asta e cea mai mare bogăție pe care o avem. Citeşte tot articolul

„Felii de lămâie”, de Anca Vieru

Foarte bine scrise, cu o scriitură închegată și îngrijită, fără a ajunge să pară pedantă, povestirile Ancăi Vieru din volumul Felii de lămâie sunt mici bijuterii șlefuite cu grijă și atenție. Într-un stil lejer care te face să intri ușor în povestire, dar să ieși greu, cartea efectiv te scoate din lume. Eu am luat-o după mine în tramvai și în metrou crezând că-mi va fi mai ușor să citesc proză scurtă cât sunt pe drumuri, însă trebuie să mărturisesc un fapt surprinzător, și anume că am avut dificultăți să mă racordez din nou la realitate după ce terminam o povestire. Inițial, am crezut că a fost o întâmplare, însă după câteva povestiri, am decis să pun cartea în geantă și am terminat-o acasă ca să fiu sigură că nu uit stația la care trebuia să cobor. Nu știu de ce mi s-a întâmplat asta, a fost un sentiment straniu și pentru mine, însă cumva Anca Vieru a reușit ceea ce ar trebui să facă orice carte: să mă scoată din timpul profan al devenirii și să mă aducă într-un alt timp (e pretențios dacă spun sacru?), al revelației să-i zicem. Citeşte tot articolul

Prizonier și paznic al iubirii – despre Pasiune pură de Lena Andersson, Cartea anului 2013 în Suedia

Lena Andersson, una dintre cele mai apreciate scriitoare suedeze, a primit pentru Pasiune pură renumitul premiu August, romanul fiind declarat și Cartea anului 2013 în Suedia. Relevantă pentru înțelegerea concepției pe care o are autoarea asupra literaturii mi se pare o declarație în care afirma că scrisul său vine din nevoia de a investiga lucrurile ciudate. Copil fiind, ura trucurile magice și ușurința cu care oamenii acceptau lipsa explicațiilor. Nu suporta ideea de a nu înțelege ceva ce avea totuși o explicație. Cu o astfel de motivare, a devenit un om fascinat de puterea minții, de conotațiile percepțiilor, de mecanismele manipulării și ale puterii, născându-se în ea o altă magie: magia puterii de a înțelege, de a deconstrui așa zisele trucuri magice pe care existența ni le pune necontenit în față. Citeşte tot articolul

Bucla lui T. O. Bobe sau despre universul fascinant al lui nea Gică, cel mai mare frizer din lume

T. O. Bobe câștiga, în 1998, concursul de debut al Editurii Univers, la secțiunea poezie. În 1999 avea să-i apară, astfel, Bucla, un volum atipic de poeme care avea să atragă atenția asupra lui și să-l propulseze printre cei mai buni debutanți de după '90. După Darul lui Moș Crăciun (Humanitas, 2003) și Cum mi-am petrecut vacanța de vară (Polirom, 2004, 2007; Humanitas, 2011), publica Centrifuga (Polirom, 2005), unde reunea Spirala din volumul colectiv Tablou de familie (Leka-Brâncuş, 1995) și inconfundabila Bucla (Univers, 1999). Citeşte tot articolul

„Cristul lui Velázquez” de Miguel de Unamuno: o apologie modernă a trupului cristic

  Miguel de Unamuno este mai cunoscut, probabil, ca eseist şi prozator şi mai puţin ca poet. Deşi a început să scrie destul de târziu poezie, la aproape patruzeci de ani, ceea ce i-a făcut pe unii critici să cârcotească, Unamuno a reuşit să se impună şi în acest gen literar. Poemul Cristul lui Velázquez pare a fi piesa de rezistenţă a poeziei unamuniene, deşi, din acest punct de vedere, nici textul său postum Cancionero, un fel de „jurnal poetic”, format din mai multe bucăţi poetice, nu trebuie ignorat. Citeşte tot articolul

Irvin D. Yalom – Călăul Dragostei sau poveștile terapeutului

Sunt patru lucruri care definesc condiția umană, spune Yalom, care sunt și bazele terapiei sale așa numit existențialiste: inevitabilitatea morții pentru noi și pentru cei pe care-i iubim, libertatea de a ne face viața așa cum dorim opusă neputinței sau responsabilității, lipsa unui sens evident al vieții și singurătatea noastră esențială. În Călăul dragostei  (Love's Executioner în original), Irvin Yalom, reputat psihoterapeut și scriitor, profesor la Stanford, spune poveștile a zece pacienți, zece cazuri pe care nu le descrie "medical", ci aproape literar, punându-se pe sine în centru. Citeşte tot articolul

Cea mai bună dintre lumile posibile, despre „Sfâșierea cerului”, de Ursula K. Le Guin

„Ca să lași înțelegerea să se oprească

la ceea ce nu poate fi înțeles este o mare realizare.

Cei care nu pot s-o facă vor fi distruși în

sfâșierea cerului.”

(Chuang Tse: XXIII)

  Pornind de la obsesia oamenilor pentru controlarea și transformarea mediului înconjurător (fără a ține cont de dezvoltarea organică a acestuia) și de la unul dintre cele mai mari mistere ale lumii vii, creierul uman (mai ales a părții sale inconștiente, manifestate sub forma visului, cea pe care o stăpânim și o cunoaștem cel mai puțin), romanul Ursulei K. Le Guin aduce în discuție întrebări fundamentale privind condiția umană: Care este natura visului? Cum funcționează creierul uman? Poate fi îmbunătățită natura umană? Vom deveni oameni mai buni dacă vom putea fi programați să renunțăm la egoism, agresivitate, dorință de putere? Cât de multe îți este permis să faci în numele binelui? Citeşte tot articolul

Iv cel Naiv poezii

16 poezii de iubire pe care mi le-aș fi scris mie dacă aș fi fost tu, noul volum al lui Iv cel Naiv

Iv cel Naiv, deja celebrul poet anonim care cară în spate un dram de naivitate, a revenit cu un volum nou-nouț, publicat tot la Editura Vellant: 16 poezii de iubire pe care mi le-aș fi scris mie dacă aș fi fost tu. Cea de-a patra carte a lui Iv s-a lansat fix acum o săptămână, la Cărturești Carusel, printr-un performance poetic cu totul și cu totul special, așa cum îi șade bine unui poet popular.  Citeşte tot articolul

Stau o vreme, beau o vreme, tac o vreme… despre Manualul întâmplărilor de Ștefan Agopian

Stau o vreme, beau o vreme, tac o vreme... Stefan Agopian este unul dintre cei mai fermecători inventatori de lumi din literatura română. Nevoia de evadare l-a făcut să-și proiecteze în anii comunismului narațiunile pe diferite fundaluri istorice, doar că istoria rămâne un simplu pretext. Scriitorul realizează de fapt o dislocare a acesteia, reconstituind mai degrabă lumi inventate. (Auto)referențialul este mult prea puțin, literatura sa fiind una autentic ficțională. Citeşte tot articolul

O poezie livrescă şi barocă – “anaBASis” de Bogdan-Alexandru Stănescu

Cu anaBASis (Editura Cartea Românească, 2014), Bogdan-Alexandru Stănescu se află la al doilea volum de poezie al său. El a debutat – ca poet – în 2012, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul, apărut la aceeaşi editură (Cartea Românească). După cum se poate vedea din titlul volumelor – Anabasis este şi titlul unei lucrări scrise de istoricul antic (şi soldat) Xenofon (în care povesteşte o expediţie de război) –, Bogdan-Alexandru Stănescu pune în scenă o întreagă imagerie războinică, cu parfum de Antichitate clasică. El aduce astfel, în poezia noastră tânără, un aer inedit de clasicitate şi de livresc, ca un fel de întoarcere – postmodernă, ironică – la originile antice ale culturii noastre moderne. Citeşte tot articolul

Televiziunea şi comunismul: „O tribună captivantă. Televiziune, ideologie, societate în România socialistă (1965-1983)” de Alexandru Matei

Într-un studiu amplu, bine documentat, Alexandru Matei analizează raportul dintre televiziune şi politic în perioada comunistă, mai exact, perioada ceauşistă. E vorba despre un subiect nu tocmai comod, având în vedere faptul că şi în prezent televiziunile sunt aservite intereselor diverselor trusturi media. S-ar putea spune, aşadar, că şi astăzi avem de-a face cu un mecanism de manipulare asemănător celui practicat în „epoca de aur” ceauşistă (propagandă, deformarea informaţiei, dezinformare etc.). Citeşte tot articolul

„Diferit poate fi și foarte, foarte frumos”, despre „Mâini cuminți. Copilul meu autist”, de Ana Dragu

Am citit cu mare interes volumul Anei Dragu, Mâini cuminți. Copilul meu autist, atât datorită faptului că mă interesează subiectul, cât și pentru că m-a prins încă de la primele pagini. După o scurtă, dar foarte cuprinzătoare, introducere referitoare la ce este autismul, Ana Dragu prezintă felul în care i s-a schimbat viața din momentul în care a aflat că fiul său suferă de această boală (deși, de fapt, acum există studii care arată că nu este o boală, ci o altfel de adaptare specifică). Citeşte tot articolul