Cronici

Cronici cărți străine

Sunt atâtea cărți de literatură (și nu numai) străină care merită citite! 

Facem cronici de cărți de citit, fie că vorbim de autori clasici, mari, fie 

de noi descoperiri sau de literatură experimentală. Scriem cronici de 

cărți dintr-un unghi personal, subiectiv, vă spunem sincer ce credem 

despre ele. Găsiți cronici de carte pe înțelesul tuturor, nu stăm cu 

mâna la tâmplă și nu vrem să dăm lecții școlărești de literatură, ci să 

vorbim ca între prieteni despre lucrurile care ne pasionează. 

Recenzii cărți românești

Suntem la curent cu ce apare în literatura română, citim cărțile noi 

și scriem despre ele, citim și cărți clasice și scoatem la iveală autori 

ce merită descoperiți. Citiți aici recenzii la cărți ale autorilor români, 

recenzii carte nouă și veche, interpretări inedite sau abordări care 

depășesc canonul clasic. Credem că o recenzie de carte scrisă 

relaxat este un punct foarte bun de pornire pentru cititorii care caută 

cărți noi și recomandări. 

Recenzii cărți de specialitate

Mai rar, e adevărat, abordăm și cărțile de specialitate, mai ales în 

domenii cum sunt cărțile de business, cărțile de bucate, eseistica, 

teoria literară, studiile culturale și multe altele. Chiar și atunci 

când scriem cronici de carte specializată, tonul este unul relaxat, 

încercând să înțelegem, împreună cu voi, cititorii, despre ce e vorba.

Literatura cu teme ezoterice, varianta necomercială. Umberto Eco, „Pendulul lui Foucault”

Citind Pendulul lui Foucault (1988), înţelegi de unde s-au inspirat Dan Brown şi alţi scriitori amatori de literatură senzaţionalistă, cu iz ezoteric, dar cartea nu a fost un bestseller, căci nu face compromisul unei intrigi uşurele, tot mai des întâlnită în literatura de gen din următorii ani, mergând pe o reţetă sigură, cu succes la publicul larg. Aşadar, nu Dan Brown a fost iniţiatorul acestei tendinţe de resuscitare a interesului faţă de misterele templierilor şi faţă de ceea ce se presupune că s-ar afla în spatele „adevărurilor” religioase, ci Umberto Eco, în Pendulul lui Foucault, o carte amplă, construită multiplu, îmbinând romanul istoric cu cel de mistere şi, evident, cu cel ironic, postmodern. Citeşte tot articolul

Plăcerea re-scrierii: Michel Tournier în Gaspar, Melhior & Baltazar

Matei Călinescu pune literatura importantă, esențială, sub pecetea re-lecturii. Postmodern, el oferă varianta textului care se re-scrie în permanență prin re-lectură. Lumea se dezvăluie mereu altfel, mereu modificată într-o literatură care prelucrează, de mii de ani, aceleași teme. Fără a se epuiza, fără a se autodistruge. Întreaga istorie literară poate fi văzută ca o serie nesfârșită de rescrieri. Ceea ce face Matei Călinescu în A citi, a reciti este, de fapt, teoretizarea a ceea ce am citit cu toții în prozele lui Borges: un apel interminabil la perspectivă, la recontextualizare, la re-lectură. Numai că Borges nu este singurul scriitor fermecat de această idee a textului care se modifică în permanență. Și Michel Tournier își dedică scriitura aceleiași practici. Citeşte tot articolul

Apocalipsa după Arturo Uslar Pietri: Câştigătorul

"Odată, lumea s-a terminat prin secetă şi ultimul martor i-a fost un bibliotecar". Citeam o antologie de proză scurtă şi tocmai terminasem o nuvelă fermecător de morbidă şi romantică de Garcia Marquez. N-am băgat de seamă că s-a schimbat autorul când am dat pagina şi am trecut la povestirea următoare. Citeşte tot articolul

Ficţiunea bate realitatea. Mikkel Birkegaard, „Condamnat la moarte”

Dacă te întrebi ce se mai poate face dintr-o combinaţie a clasicului motiv al manuscrisului găsit şi o intrigă poliţistă, şi ea destul de clasică – scriitorul de romane horror, terorizat de un „copycat” care transformă în realitate crimele brutale descrise în cărţi –, Mikkel Birkegaard îţi oferă un răspuns mai mult decât satisfăcător: bestsellerul său Condamnat la moarte reuşeşte să transforme chiar şi aceste subiecte tocite într-o naraţiune imprevizibilă şi, în acelaşi timp, marcată de o puternică interogaţie asupra graniţei dintre ficţiune şi realitate: cât de greu este să opreşti ficţiunea să nu se transforme în realitate, mai ales în cazul scrierilor ce dau frâu celor mai cumplite porniri violente? Citeşte tot articolul

O distopie de secol XXI. „Un om în întuneric” de Paul Auster

Printre cele mai recente distopii se numără romanul Un om în întuneric (Man in the Dark, 2008) de Paul Auster, care, ca mulţi scriitori  (asemenea, de pildă, lui Martin Amis sau Don DeLillo), a simţit nevoia să transpună în plan literar tragedii precum războiul din Irak sau prăbuşirea turnurilor gemene din 2001, nu neapărat ca semn al procesului de vindecare, favorizat de actul scrierii, ci mai degrabă ca pe o datorie morală. Auster nu inserează însă nici o notă optimistă în literatura sa dedicată evenimentelor de la WTC, căci consideră că astfel de tragedii au făcut incompatibilă literatura cu mesajele de optimism. Citeşte tot articolul

Mirajul aşteptării. Dino Buzzati, „Deşertul tătarilor”

Probabil că fiecare crede, la un moment dat în viaţă, că un destin special îl aşteaptă, că e imposibil ca viaţa să însemne doar o rutină îngrozitoare, ce anihilează într-un final toate dorinţele şi aşteptările, oferindu-ţi un fel de înţelepciune a resemnării. Dar poate că uneori ceea ce se numeşte destin nu înseamnă decât o mare farsă pe care ţi-o joacă viaţa şi până în clipa morţii aştepţi să ţi se întâmple ceva care să salveze anii de ratare, care să-ţi arate că toate sacrificiile au avut un rost. Cum finalurile de basm se petrec doar... în basm, realitatea arată cu totul altfel, aşa că e foarte probabil ca zarurile pe care joci să fie, până la final, necâştigătoare. Dino Buzzati, jurnalist scriitor şi pictor, în cel mai cunoscut roman al său, Deşertul tătarilor (Il deserto dei tartari, 1940) este necruţător în a portretiza destine frânte, neîmplinite nu din pricina neputinţei, ci, şi mai ironic, tocmai din cauza credinţei oarbe, imposibil de depăşit, că într-o zi lucruri măreţe urmează să aibă loc şi abia atunci viaţa îşi va afla rostul ei adevărat. Citeşte tot articolul

Un experiment la zeci de mâini: Rubik

Literatura română a fost mai mereu desincronizată, existțând uneori diferențe enorme între ceea ce se scria la noi și mișcările literare din Occident. În ciuda regimului represiv, postmodernismul românesc și-a făcut apariția la timp, urmând ca apoi scriitorii români să se țină cu dinții pentru a nu se decala iarăși de fenomenele literare din țările libere. Așa s-a ajuns ca, în 2008, să apară volumul Rubik, unul dintre cele mai îndrăznețe experimente postmoderne românești. Simona Popescu reușește să adune în jurul ei 28 de autori debutanți cu care să scrie, la 58 de mâini, un roman colectiv. Citeşte tot articolul

Teoria literaturii şi a culturii, în benzi desenate. „Introducing Critical Theory. A Graphic Guide” de Stuart Sim & Borin Van Loon

Dacă nici în benzi desenate nu poate fi înţeleasă şi plăcută teoria literaturii şi a culturii, atunci cum? Stuart Sim şi Borin Van Loon s-au gândit la un mod accesibil şi simpatic de a prezenta numeroasele teorii care au tot apărut după anii ’50 şi au alcătuit un volum – texte de Stuart Sim şi desene de Borin Van Loon – prin care încearcă să facă puţină lumină în hăţişul ideilor care însoţesc deja orice analiză literară şi culturală: „One no longer studies «literature», but literature plus the full range of  critical theories used to construct readings of narratives”. Citeşte tot articolul

Minunea unui cer ascuns în burtă

Maternitatea pare a fi totuşi o experienţă stranie, dar minunată, prea nu se satură femeile de făcut copii. :) Numai că, în afară de „nu duci gunoiul deşi eu am avut un travaliu de 14 ore cu tine?”, eu prea multe nu am reușit să aflu despre ce înseamnă sarcina. Mamele nu le spun copiilor mai nimic din ce a însemnat pentru ele conviețuirea cu puștiul care ești. O fi atât de dureros încât să nu vrea niciuna să-și aducă aminte ce și cum? Ioana Nicolaie a ignorat însă acest pact tacit al mamelor și, în Cerul din burtă, vorbește despre ce îmseamnă maternitatea. Citeşte tot articolul

Marea casă, de Nicole Krauss

Despre anxietatea legată de ideea de „a nu avea niciodată copii” nu am citit prea des; poate chiar este un subiect despre care se vorbeşte rareori, nu cu vocea psihologiei sau a sociologiei sau a feminismului, ci cu vocea individuală, a unui personaj care poate reda complexitatea situaţiei, din interiorul existenţei lui. Cineva care să pună faptele pe masă. Care să spună: am cincizeci de ani; nu am devenit niciodată mamă; nu mă simt nici bine, nici rău, în general; aud, din când în când, câte un ţipăt acut de copil, despre care ştiu că e doar în capul meu; am o viaţă profesională ok; trăiesc singură; mă simt liberă; mă urmăreşte ceva. Citeşte tot articolul


Descoperiri tîrzii: Gogol, literatura fantastico-absurdă

Recunosc că destul de tîrziu am avut răbdarea şi disponibilitatea să-l recitesc cu atenţie pe Gogol, pentru că ştiţi cum este cu lecturile obligatorii din şcoală, combinate cu o predare rigidă: te fac să devii mai distant faţă de autorii respectivi şi, eventual, să-i judeci greşit. Cînd am avut ocazia să recitesc nuvele de Gogol, odată cu republicarea la Editura Polirom a unor volume de nuvele şi povestiri de Gogol, în 2007 şi în 2012, m-a surprins cît de moderne sunt construcţiile sale narative, mai ales în ceea ce priveşte filonul absurd, demn de distopiile de secol XX. Citeşte tot articolul

Despre curaj și libertate sau cum să trăiești asemenea lui Zacharias Lichter

Într-o lume în care simți în fiecare clipă privirea lui Big Brother ațintită în ceafa ta, în care doctorii aleargă după tine pentru a te defini și a te încadra, urmând apoi să-ți administreze hapul după cum scrie în tabelul periodic al oamenilor catalogați, rezistența este o poveste pe care nu mulți o pot spune. Matei Călinescu încearcă însă să găsească o soluție pentru regimul totalitar al României anilor ʼ60 prin Zacharias Lichter, atât de bizarul personaj al romanului Viața și opiniile lui Zacharias Lichter. Citeşte tot articolul

Cu cărțile pe plajă: Sookie Stackhouse și vampirii din Louisiana

Recunosc. Sunt un mare fan True Blood. Și nu, n-o să vă spun acum o poveste despre cum am dat drumul la televizor chiar când era nuștiuce fază din nuștiuce episod și mi s-a părut tare, doamne ferește să mă fi uitat la așa ceva din proprie voință. Nu. M-am uitat pentru că m-am așteptat, ca de la orice serial HBO, exact la ceea ce este atât de potrivit sintetizat in tagline-ul pentru ultimul sezon: vampires for grown-ups. Citeşte tot articolul

11 septembrie, o perspectivă franceză. „Windows on the World” de Frédéric Beigbeder

Evenimentele din 11 septembrie nu i-au lăsat indiferenţi nici pe scriitorii din afara spaţiului american, aşa că apariţia cărţii Windows on the World a lui Frédéric Beigbeder (cunoscut la noi mai degrabă pentru volumul Dragostea durează trei ani), în 2003, nu a fost surprinzătoare. Alegînd un titlu ce face referire la celebrul restaurant aflat la etajul 107 din Turnul de Nord al World Trade Center, Beigbeder plasează centrul acţiunii în chiar mijlocul dezastrului: în locul din care nimeni nu a mai avut vreo şansă de salvare. Citeşte tot articolul