Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Mikkel Birkegaard: „Dacă am fi judecaţi în funcţie de ceea ce gândim, atunci cel mai aspru pedepsiţi ar fi scriitorii”

O voce specială a literaturii daneze contemporane, Mikkel Birkegaard se îndepărtează de clişeul genului poliţist pur, tipic nordic, şi propune o scriitură în acelaşi timp realistă, plină de suspans, dar îndulcită cu elemente fantasy. A debutat în 2007, cu romanul Biblioteca umbrelor, iar în 2009, a continuat cu Condamnat la moarte (ambele cărţi au apărut şi la noi, la Editura Polirom). În rândurile de mai jos, un dialog despre realitate-ficţiune, despre responsabilitate şi despre forţa nevăzută şi nebănuită a cărţilor. For the English version of the interview, please click here. Citeşte tot articolul

Cu Dominique Viart, despre mizele literaturii franceze contemporane

Unul dintre invitaţii francezi de anul acesta la Târgul de carte Gaudeamus (21-25 noiembrie) a fost Dominique Viart, eseist, critic şi profesor de literatură franceză la Universitatea din Lille. Dominique Viart este membru al Institut Universitaire de France şi vicepreşedinte al Société d’étude de la littérature française du XXe siècle (Societatea pentru studiul literaturii franceze din secolul XX). Autor al multor cărţi în domeniu, Dominique Viart s-a impus ca un veritabil militant pentru recunoaşterea diversităţii şi vivacităţii literaturii franceze contemporane (mai exact din anii ’80 încoace). Citeşte tot articolul

Philip Roth s-a hotărât să nu mai scrie

Nu m-am gândit niciodată că scriitorii își pot trâmbița retragerea, așa cum o fac, să zicem, trupele rock sau actorii. Așa încât m-a surprins atunci când am citit că Philip Roth a făcut asta, considerând că la cei 78 de ani pe care îi are ar fi mai bine să se oprească. La cât a scris în toți anii ăștia mai că l-aș înțelege, însă nu pot să îngrop imaginea pe care mi-am făcut-o despre scriitori: aceea că nimic pe lumea asta, în afară de boală sau moarte, nu îi poate opri să scrie. Iar Philip Roth nu e nici bolnav, nici mort. Citeşte tot articolul

În lumea prințeselor date uitării sau necunoscute

Aud din ce în ce mai mulți adulți supărați pe prințesele Disney, cele care i-au făcut să creadă din copilărie că nu trebuie să faci mai nimic decât să te porți cum trebuie pentru ca totul să se termine cu bine. Sunt de acord cu ei, viața nu funcționează așa și nu e deloc rău să aflăm lucrurile astea din copilărie. Lor le propun să fie cititorii Prințeselor date uitării sau necunoscute. Dacă le va plăcea, să le-o recomande și copiilor. Citeşte tot articolul

Comme ci, comme ça… Amélie Nothomb, „Să-ţi ucizi tatăl”

… cam aşa s-ar putea descrie cel de-al douăzecilea roman al lui Amélie Nothomb, Să-ţi ucizi tatăl (Tuer le père, 2011). Nici prea-prea, nici foarte-foarte: cu o intrigă destul de facilă şi fără prea multă filozofie, dar cu personaje bine conturate, Să-ţi ucizi tatăl dezvoltă o poveste ce mizează pe relaţia tată – fiu, dar nu cea de sânge, ci cea care derivă din legătura iniţială maestru – discipol, devenită mult mai profundă. Cu note freudiene, povestea dintre doi magicieni geniali – Joe Whip şi Norman Terence – se dezvoltă pornind de la două puncte specifice complexului oedipian: ura faţă de tată şi dragostea faţă de mamă, în cazul adolescenţilor. Citeşte tot articolul

Târgul de carte Gaudeamus 2012 – program și recomandări

Ca de obicei, așteptăm cu interes târgul de carte, atât pentru reducerile de multe ori substanțiale, pentru evenimente dar mai ales pentru faptuyl că la târg avem toate editurile la un loc, oferta de carte este foarte mare și de multe ori găsim titluri care n-au mai văzut de mult rafturile librăriilor. Ne-am uitat pe programul lansărilor de la principalele edituri din România (unde a fost făcut public) și am făcut o selecție de evenimente. De asemenea, programul complet al fiecărei edituri îl puteți găsi în pagini speciale. Pe măsură ce mai primim/mai aflăm și de alte programe de lansări ale editurilor, le adăugăm. Citeşte tot articolul

Festivalul Internațional de Literatură (FILB) – ediția a cincea

Iată că FILB, singurul festival internațional de literatură de la București, a ajuns la ediția a cincea, ce va avea loc între 5 și 8 decembrie. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât FILB nu beneficiază de sprijinul autorităților și nici de sponsorizări prea consistente, fiind rezultatul entuziasmului și muncii câtorva oameni: Oana Boca, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ioana Gruenwald și Vasile Ernu. Citeşte tot articolul

Cum să construiești o cabană dintr-o simplă sămânță

Cabanele sunt locurile minunate în care poți face tot ce vrei tu. Ele pot fi făcute din turtă dulce, după cum ne-au învățat Hansel și Gretel, din cărți, după cum aflăm de la Cărturescu, dar și din multe alte materiale. Pentru a face însă o cabană, ne trebuie o sământă pe care s-o sădim cu grijă, iar, mai apoi, să o udăm și s-o-ngrijim până ce se transformă-n cabana mult visată. Citeşte tot articolul

Joseph Anton sau Salman Rushdie, o autobiografie

Așteptam autobiografia lui Salman Rushdie, Joseph Anton, cu fascinația morbidă pe care o poate manifesta cineva cu o viață normală față de un scriitor care și-a petrecut 10 ani prin ascunzători, păzit zi și noapte, amenințat și urmărit, din cauza cărții căruia toată lumea musulmană a dat în foc și mai arde mocnit și acum. Citeşte tot articolul

Imaginea teroristului, perspectiva „cealaltă”. Mohsin Hamid, „Fundamentalist fără voie”

Exasperat de clişeele prin care se abordează ideea de terorist şi de ipocrizia „războiului împotriva terorismului”, din perspectiva Vestică, Hamid Mohsin, scriitor născut în Lahore, Pakistan, aduce o nouă perspectivă în literatura dominată de naraţiuni care pun accent fie pe profilul victimei, fie pe cel al teroristului, axându-se pe imaginea imigrantului şi pe falsa asimilare a acestuia în mediul Occidental. În Fundamentalist fără voie (The Reluctant Fundamentalist, 2007) – carte care a fost recompensată cu The Ambassador Book Award, The Anisfield-Wolf Book Award, The Asian American Literary Award şi The South Bank Show Award for Literature –, Hamid arată cum un eveniment precum 11 septembrie schimbă nu numai starea politică, istorică, ci şi relaţiile între oameni, care uită prietenii durabile, ascunzându-se în spatele unor clişee. Dar, în acelaşi timp, împingîndu-şi personajul la un fundamentalism al alegerii de a se despărţi iremediabil de spaţiul american, Hamid cade şi el în nişte clişee ale crizei de identitate. Citeşte tot articolul

Corporalitatea operei de artă

Pierre Assouline este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști francezi, care cochetează și cu literatura, scriind nu numai biografii, ci și romane, cel mai adesea de inspirație istorică. Este un scriitor căruia îi place să mențină legătura cu publicul, iar blogul său este unul dintre cele mai active. Pe lângă câteva fragmente jurnalistice semnate de Pierre Assouline pe care le putem găsi în volumul Noile mitologii, mai putem citi, în limba română, și romanul Portretul, a cărui miză este aceea de a ne pune față în față cu mărturiile unei opere de artă. Citeşte tot articolul

Brave New World-ul vieţii ca vis

Am scris mai demult despre Viaţa e vis, varianta regizorală a lui Dragoş Galgoţiu, dar simt nevoia să revin cu un nou comentariu despre acest text, montat acum de Mihai Măniuţiu, la Teatrul Naţional Timişoara, cu Marian Râlea, în rolul lui Segismundo, Ion Rizea (Basilio), Claudia Ieremia (Rosaura), Alina Ilea (Estrella). Dacă versiunea lui Galgoţiu de la Teatrul Odeon, cu toate straturile sale metatextuale, păstra mult mai fidel, la toate nivelurile, atmosfera barocă a epocii în care a scris Calderón, cea a lui Măniuţiu elimină orice referinţă vizuală la acea perioadă, păstrând doar – şi chiar fidel – textul în versuri al lui Calderón, rostit pe un fundal ce aminteşte de filme precum Star Trek sau Gattaca. Citeşte tot articolul

Cel care așteaptă să-și trăiască viața pe bune în Iran – Parinoush Saniee

"Începe să mă sperie chador-ul negru. La început nu-l percepeam neapărat așa și nu-i dădeam mai mult decât o importanță formală, acum îl simt ca o agresiune la adresa femeilor". Sunt în a șasea zi în Iran și mă aflu în Shiraz. Încep să simt mai bine și vălul ce, obligată de lege, îl port în cap. La început mă stresa un pic, dar mai mult superficial, îmi era cald și eram mereu atentă că îmi pică. Apoi nu i-am dat importanță. Apoi am început să-l conștientizez mai mult decât ca o bucată de pânză. Atunci nu citisem pe Parinoush Saniee cu senzaționala Cel care mă așteaptă. Probabil aș fi înțeles mai multe din emoțiile și suferințele de sub vălurile mai mult sau mai puțin moderne ale femeilor Iranului. Citeşte tot articolul

La cheremul ploii. Ismail Kadare, „Mesagerii ploii”

Cînd am început Mesagerii ploii, mă aşteptam să descopăr o nouă distopie, în genul celor cu care Ismail Kadare ne-a obişnuit în Palatul viselor sau în Fiica lui Agamemnon şi Succesorul, dar, de data aceasta, scriitorul albanez a dezvoltat o naraţiune realistă, istorică, realizând o adevărată psihologie a vieţii de război. Tematica s-a schimbat aşadar, însă stilul său poetic inconfundabil a rămas. Amintind, pe alocuri, de nebunia războiului din Deşertul tătarilor de Dino Buzzati, romanul lui Kadare vorbeşte despre iluzia victoriei într-o bătălie, despre cât de relative sunt noţiunile de învinşi şi de câştigători. Mai mult decât a descrie momentul asediului unei cetăţi albaneze de către oastea otomană, în secolul al XV-lea, Mesagerii ploii este o metaforă a războiului în general, care-i distruge, în maşinăria sa infernală, şi pe cei asediaţi, şi pe cei care se cred atotputernici. Citeşte tot articolul

Nepopularul Mansfield Park

Mansfield Park este cel de al treilea roman scris de Jane Austen, după Pride and Prejudice şi Sense and Sensibility şi, din ce s-a scris despre cărţile ei, aflăm că ar fi şi cel mai nepopular. Chiar dacă sînt motive bune care-i explică statutul printre cititorii de azi, cartea merită şi vorbe bune, în special dacă luăm în calcul momentul şi contextul ei. Citeşte tot articolul