Locuri

The French Cat – o carte a drăgălăşeniei pisiceşti de pe meleaguri franţuzeşti

Pisicuţul Pisicel şi alţii la fel ca el a Anei Grigoraş a fost una dintre primele cărţi din copilărie de care m-am îndrăgostit, iar Pisicile aristocrate au rămas printre filmele de desene animate preferate. Dacă e să mă ghidez după avalanşa de poze cu mâţe şi motani care a umplut facebook-ul, e evident că numărul celor ca mine e extrem de mare. Şi e de înţeles, aceste ghemotoace pufoase, tărcate sau roşcate, negre şi drăcoase, albe şi răsfăţate, leneşe, jucăuşe, capricioase sunt adorabile. Acestea fiind spuse, sper că, nu numai că îmi veţi înţelege bucuria pe care am simţit-o descoperind cartea pe care v-o prezint azi, ci o veţi experimenta şi voi. Citeşte tot articolul

Cărţi, ecologie şi alte lucruri bune, în Taipei

Azi suntem din nou turişti virtuali şi mergem să hoinărim pe urmele cărţilor prin biblioteci şi librării de pe îndepărtate meleaguri asiatice. Taipei, Taiwan, ca să fiu mai exactă. E plăcut să ştii că indiferent în ce colţ de glob te afli, indiferent de civilizaţia şi cultura locală, cartea rămâne un reper prietenos. Citeşte tot articolul

Biblioteca publică din New York – NYPL

N-aveam nici un plan să vizitez New York Public Library mai ales pentru că nu-mi trecea deloc prin cap că un astfel de loc poate fi vizitat mai departe de holul de la intrare. Dar, cum într-o zi în care se anunțase "the blizzard of the century" eram pe 5th între 40 și 42, am zis să intru că poate totuși, cine știe, se poate vizita. Și s-a putut, iar locul arată exact așa cum visezi bibliotecile - o clădire veche, imensă, superbă, săli de lectură de la cele mai mici la unele imense, cu fresce pe pereți, cu un calendar de evenimente de neratat, cu veioze și candelabre și cu acel peisaj uman fantastic de divers pe care doar New York-ul îl are. Citeşte tot articolul

Biblioteca de la Google New York

Google NYC e probabil unul dintre cele mai cool locuri din lume. Mai aproape de un loc de joacă, de relaxare și de socializare decât de o corporație scorțoasă, sediul de pe 9th Avenue este într-o clădire veche, uriașă, unde fiecare spațiu îți oferă surprizele lui deloc mici. Pe lângă, să dau câteva exemple la întâmplare, camera unde totul pare făcut din lego, sălile de conferințe ba cu o cadă ca decor ba cu biciclete puse-n perete sau designate ca un magazin, cafeteria ca o junglă, referințele la filme, muzică, locurile unde joci de la ping pong, PacMan la Guitar Hero, se găsește, bineînțeles, și-o bibliotecă unde angajații Google vin să se relaxeze. Citeşte tot articolul

Braseria Balzac – salată Niçoise şi romane franţuzeşti

Bucătăria franţuzească e cunoscută şi apreciată peste tot în lume. E de înţeles acest lucru dacă ne gîndim la delicatesele pe care le oferă, la gama variată de brânzeturi, la ierburile aromatice şi mirodeniile folosite, precum şi la vinurile sale celebre. Aşa că nu va fi nicio mirare să găsim restaurante cu specific franţuzesc în orice colţ de lume. Şi când specificului i se adaugă şi o tentă literară, cu atât mai bine. Citeşte tot articolul

Lucasfilm Research Library – cărţi, scenarii, filme

Timp de vreo câteva seri la rând, când îmi întrebam jumătatea mai bună la ce film se uită, răspunsul venea invariabil: la Star Wars. Mi-a explicat că sunt şase serii (pe care el le revedea) şi s-a mirat că, deşi mă declar cinefilă, eu nu le-am văzut. Recunosc,am văzut doar primul film şi chiar dacă, copilului de atunci i-a plăcut ce a văzut, adultul de azi n-a simţit nevoia să continue vizionarea seriei, ci s-a mulţumit să se amuze la clipul publicitar super simpatic cu maimuţa turbată la gratii şi cu ăla negru de respira greu care era ta-su. :D Citeşte tot articolul

Acasă la Dada – Cabaret Voltaire acum, ce-au avut și ce-am pierdut

Cabaret Voltaire face parte dintre locurile alea pe care ți le imaginezi "într-un fel". Într-un mare fel. În mintea mea trecută prin facultatea de litere și cu mari simpatii dadaiste, Cabaret Voltaire ar fi trebuit sa fie și acum un loc zgomotos, hiper super artistic, radical, unde se întâmplă chestii nebunești, se protestează, burghezia e pusă la zid, cu urme de ouă pe pereți și oameni dubioși înăuntru făcând performance-uri și mai dubioase. :) Cum am ajuns în Zurich, prima oprire a fost Cabaretul Voltaire. Citeşte tot articolul

Thomas Fisher Rare Books Library – casa cărţilor deosebite, pe tărâmuri canadiene

Pentru că ultima vizită într-o bibliotecă a fost atunci când am aruncat o privire spectaculoasei biblioteci private a lui Jay Walker, m-am gândit că n-ar fi rău să continuăm turul tot pe continentul american. De data aceasta însă, mergem să vedem o bibliotecă publică de pe meleaguri canadiene: aparţine Universităţii din Toronto, conţine cea mai mare colecţie de cărţi rare şi manuscrise din Canada şi se numeşte Thomas Fisher Rare Books Library. Citeşte tot articolul


221B Baker Street – în vizită la Sherlock Holmes

M-am gândit că şi anul acesta v-ar plăcea să ne continuăm călătoriile literare în căutarea lucrurilor interesante şi frumoase precum muzee dedicate scriitorilor, biblioteci şi librării pline de farmec sau a artiştilor talentaţi care lucrează cu cărţile şi le au ca sursa de inspiraţie, aşa că azi vă invit la Londra, în căutarea unui personaj. Cred că e suficient să vă spun că e vorba despre un detectiv, un personaj literar extrem de celebru, care a întrecut de multe ori faima creatorului său, pentru a ghici că mă refer la Sherlock Holmes. Şi pentru că am zis Londra, atunci e 221B Baker Street, poate una dintre cele mai cunoscute adrese din oraş, graţie lui Sir Arthur Conan Doyle. Scriitorul şi medicul scoţian a devenit cunoscut şi apreciat în toată lumea mai ales datorită povestirilor sale poliţiste care îl au în centru pe detectivul Sherlock Holmes, chiar dacă lucrările sale au cuprins şi povestiri ştiinţifico-fantastice, poezie, piese de teatru sau romane istorice. Citeşte tot articolul

“My mojito in La Bodeguita, my daiquiri in El Floridita” – Hemingway în Havana

Dacă aș fi fost un extraterestru aterizat prin voia lui Fidel în Cuba, nu mi-ar fi luat mult să aflu, pe lângă multe alte lucruri utile cum ar fi care e cel mai bun rom, cum se pufăie un trabuc sau că despre Che numai de bine, că aici a trăit cândva un scriitor american, mare iubitor de cocktailuri, mare și plimbări lungi. N-ai cum să-l ratezi pe Hemingway în Havana, dai ba peste cârciumile unde a băut, ba peste hotelul unde avea o cameră, ba peste cărțile lui în ediții piratate (deh, blocada americană), ba peste povești cu barca lui de pescuit, ba peste vila transformată în muzeu. Citeşte tot articolul

Fabuloasa lume a lui Jay Walker – o altfel de bibliotecă

Fie că sunt moderne, beneficiind de arhitectură şi design futurist, fie că au patina timpului, bibliotecile sunt mereu o încântare, un tărâm ce ne dezvăluie adevărate comori ale scrisului şi literaturii din diverse epoci. De multe ori uităm de noi şi ne pierdem cu orele printre rafturile lor sau în sălile de lectură, iar motivul e lesne de înţeles. Citeşte tot articolul

Sankt Petersburg – călătorie pe urmele marilor scriitori ruşi

Dacă a venit iarna, nu înseamnă că trebuie să ne oprim din călătoria noastră literară. Ultima oară vă propuneam ca destinaţie un mic sat al cărţilor din Belgia. Mă gândesc că a venit timpul pentru un popas într-un mare, frumos şi încărcat de istorie oraş: Sankt Petersburg. Grandoarea de necontestat a oraşului fondat de ţarul Petru cel Mare a făcut ca centrul său să fie protejat de UNESCO ca parte a patrimoniului universal. Cu palatele sale impunătoare, cu canale ale râului Neva şi cheiuri de granit, cu numeroase case construite în stilul Art Nouveau şi cu celebrele sale nopţi albe, Sankt Petersburg rămâne una dintre frumuseţile şi atracţiile continentului european. Citeşte tot articolul

Un tramvai numit bibliotecă, în Brazilia

V-am prezentat cu mai mult timp în urmă o bibliotecă interesantă şi atipică, realizată prin reciclarea unui container de transport naval, ce se plimbă pe străzile din zona metropolitană a Amsterdamului. A urmat povestea transformării unei cabine telefonice dezafectate într-o bibliotecă care bucură un întreg sat englezesc. Iată că astfel de intervenţii urbane, care au la bază transformarea unor structuri vechi în locuri folositoare, sunt întâlnite în diverse zone şi sub diferite forme. Proiecte de acest gen au existat de mulţi ani, dar le observăm parcă mai bine acum, când obsesia lucrurilor noi şi lucioase a început să pălească şi suntem mai conştienţi de importanţa restaurării şi reciclării. Şi nimic nu poate fi mai îmbucurător decât să constatăm că multe din aceste transformări au un scop cultural. Citeşte tot articolul

Book Mountain – singurul munte din Olanda

Tuturor iubitorilor de lectură ne place să fim cât mai des în prezenţa cărţilor. Fie că umplem rafturile din casă până la refuz, că petrecem ore în şir în librării şi biblioteci, apropierea de cărţile noastre dragi ne dă un sentiment cald şi plăcut de bine. Răsfoim, citim, admirăm ilustraţii, mirosim paginile proaspăt ieşite de la tipar şi tot ce ne dorim e să fim înconjuraţi de un munte de cărţi. Pornind poate de la această premisă, firma de arhitectură MVRDV ne-a creat posibilitatea de a ne « căţăra »  pe un astfel de munte. Citeşte tot articolul

Redu – minunatul sat belgian al cărţilor

De-a lungul verii v-am invitat să călătorim împreună în câteva orăşele şi sate ale cărţii. Fie că am mers în Bretania, în Norvegia sau Anglia, bucuria a fost aceeaşi: am descoperit încântătoare locuri unde dragostea pentru cărţi e mai presus de orice. Aşezate de obicei într-un cadru natural pitoresc, aceste orăşele de un farmec aparte sunt pline de librării şi anticariate, găzduiesc festivaluri literare şi reprezintă pentru cititorii pasionaţi şi pentru colecţionari adevărate colţuri de rai. Acesta e şi cazul micului sat belgian Redu, aflat în inima pădurilor din Ardeni. Citeşte tot articolul