Părerea mea

Spre văi de jad şi sălbăţie

(De)Spre văi de jad şi sălbăţie, noul roman scris de Veronica D. Niculescu

                               „Când cartea îşi va închide ochii, se vor deschide ai mei – şi ce vor vedea?                          Început de septembrie, castane sparte pe trotuare murdare călcate de oameni                            străini şi grăbiţi, încoace şi-ncolo.” – Spre văi de jad şi sălbăţie, Veronica D. Niculescu Realitatea se desprinde, în noul roman scris de Veronica D. Niculescu, Spre văi de jad şi sălbăţie, în substraturi care împletesc monologul interior şi basmul, amintiri decupate geometric în timp cu detalii precise ale unor sentimente care descriu, în final, punctul central al cărţii. Citeşte tot articolul

Lectii-de-magie-Elizabeth-Gilbert

„Lecţii de magie” cu Elizabeth Gilbert. Cele câteva revelaţii din cartea ei care îţi schimbă modul de a munci

Pe lângă mai toate ideile din cartea Lecţii de magie a lui Elizabeth Gilbert, şi acesta e cât se poate de sigur: creaţia e un dat. Îmi spun şi eu asta în timp ce mă încăpăţânez să aştept inspiraţia în faţa laptopului, aşezată cuminte la masa de lucru. Doar ştie că la ora asta e timpul să ne punem pe treabă. Îmi place să cred că ascultă de mine. Mă încăpăţânez şi rod creionul în dinţi. Iar inspiraţia nu vine. Într-un astfel de moment mă ridic, de obicei, de la masă, şi mai revin peste câteva ore sau a doua zi. Citeşte tot articolul

Revizitând „Chinezoaica” lui Godard după lectura cărții „Un an de studiu”

Dacă mă întreba cineva cu câteva săptămâni în urmă ce cred despre opera lui Godard, aş fi răspuns că nu sunt un fan al filmelor făcute de regizor după Masculin Féminin, Chinezoaica nefiind o excepţie. Chinezoaica este un film extrem de încăpăţânat, la fel ca ideologia politică pe care o elogiază, marxism-leninismul. În Chinezoaica, cinci prieteni se întâlnesc într-un apartament pe timpul verii şi discută probleme contemporane lor, revoluţia culturală din China, războiul din Vietnam, diferenţa dintre modurile în care a fost aplicat comunismul în Europa şi în exteriorul ei. Se întâlnesc pentru a defini ideologia, pentru a discuta despre analiză şi adevăr, despre terorism, război şi revoluţie, filozofie şi politică. Frica de capitalism, de americani, neîncrederea în ruşi şi entuziasmul provocat de Cărticica Roşie a lui Mao se întrepătrund în Chinezoaica care nu te lasă nicio clipă să uiţi că vizionezi un film. Citeşte tot articolul

Integrala prozei scurte Beckett

Definiţia artistului în proza scurtă a lui Beckett. Cu ce se confruntă un scriitor?

„Nemaiauzind nemaivăzând îţi urmezi calea. Zi după zi. Aceeaşi cale. Ca şi când nu ar mai exista alta. Pentru tine nu mai există alta.” – S. Beckett Samuel Barclay Beckett s-a născut la 13 aprilie 1906, într-un suburbie a Dublinului. A studiat limbile moderne, a predat o perioada la Belfast, înainte de a se muta la Paris, unde a continuat să lucreze la unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale, romane, nuvele sau piese de teatru. Deşi ne este cu siguranţă mai familiar prin teatrul absurdului, proza sa în aceeaşi cheie demonstrează figura scriitorului care se numără printre cele mai importante nume din literatură. În 1953, se joacă în premieră, la Paris, piesa Aşteptându-l pe Godot. Printre cele mai cunoscute şi apreciate romane ale lui Beckett se numără Watt, Malone murind, Murphy şi How It Is. Citeşte tot articolul

Un ghid al celor mai frumoase trăiri – despre „Cioran şi muzica”

Otis Redding răsună din boxe. Try a little tenderness, într-o după-amiază călduroasă de sâmbătă. Summertime, Charlie Parker. L.O.V.E., Nat King Cole. Sunt titluri care nu descriu doar jumătatea unei zile de iunie, ci şi o parte din muzica din romanele lui Haruki Murakami. Aşa că, văzută tot într-o după-amiază, pe raftul central al unei librării, cartea Cioran şi muzica a fost un cadou potrivit pentru cineva cât se poate de pasionat de muzică. Nu ştiam la momentul acela că, răsfoind volumul, aveam să i-l cer cu împrumut doar ca să vă pot scrie astăzi despre el. Însă cartea e o antologie despre care am simţit că trebuie să scriu şi pe care aş face-o cadou oricui iubeşte muzica sau vrea să înţeleagă nu doar ce e extazul muzical, în cuvintele lui Cioran, ci şi ce poate însemna muzica aşezată în centrul vieţii. Citeşte tot articolul

Invitaţie la (re)lectură: Mircea Horia Simionescu, „Licitaţia. Pledoaria livrescului”

Maturitatea târzie a unor cărţi vine uneori prea devreme, ca un om îmbătrânit înainte de timpul său. Ceea ce ar trebui să nu fie încă împins pe raftul din spate se îndepărtează de alegerile cele mai la îndemână ale cititorului. Scriitorul, fără voie, e trecut nu doar într-un plan secund, ci într-un timp îndepărtat de unde, uneori, nu mai poate fi recuperat. Citeşte tot articolul

Marele scotch sau cum arată târgul la închidere, seara

Știi că se va închide Bookfest-ul curând atunci când zgomotul de fond se diminuează, aerul e mai respirabil, iar oamenii se îndreaptă spre ieșire. Dar semnalul de închidere cel mai evident pentru noi a fost scotch-ul. Rolele interminabile de scotch care se dau de jur împrejurul standurilor, de sus până jos sau doar la mijloc. De parcă asta ar împiedica pe cineva să intre în vreun stand. Ne și imaginam cum, călcând pe lângă scotch, ar fi început să piuie alarmele, să vină un bodyguard plin de mușchi (vezi survival kit, nr. 1) și să-l radă pe cel care ar fi comis tâmpenia să subestimeze puterea scotch-ului, acest super sistem antifurt, sută la sută românesc. În fine, înțelegeți dumneavoastră de ce noaptea, după ora 20:00 sau 21:00, sunetul scotch-ului desprins de pe rolă ne distrează și ne rămâne în urechi o perioadă. De obicei, până trecem la corectură, îl uităm. Citeşte tot articolul

Orgoliu și somn

La târgurile de carte nu miroase a praf de pușcă. Dar dacă orgoliul ar avea miros, ce atmosferă de turnir ar fi pe culoarele dintre standuri. Mai ales că, dacă tot o duce prost cu banii cu care se alege din scris, autorul român își mângâie frustrările culegându-și gloria de pe unde poate și cu ajutorul clasamentelor literare făcute între prieteni. Citeşte tot articolul

Cum să nu ai timp de citit?

Te afli în faţa celei mai mari librării din lume. Nu e la tine acasă, nu ai atâta spațiu. Dar cunoşti fiecare carte din librăria asta, cunoşti fiecare copertă, ţii minte fiecare semn de carte şi reuşeşti, uneori cu ochii închişi, să mergi exact la raftul unde se află cartea dorită. Le-ai citit pe toate, însă îţi place să le redescoperi, ca pe nişte cunoștințe vechi. Să le inviţi, ocazional, la o cafea. Să nu te uite, să nu le uiţi. E singura librărie din care nu cumperi și din care ţi se oferă. În ea, tu eşti librarul de serviciu, omul care aduce cărţile. Tot ceea ce ai citit şi vei citi vreodată se află aici, în librăria minţii tale. Citeşte tot articolul

Pișcotari sub acoperire

Istoria pișcotarilor (a celor care participă la evenimente mondene sau culturale cu un singur scop, acela de a-și umple burta și buzunarele cu orice) ar trebui începută cu un personaj din celebrul roman Peripețiile bravului soldat Švejk. Personajul de care vorbesc e agentul provocator Bretschneider, cel care, din câte se pare, bea pe veresie la cârciuma U Kalicha din Praga și trage cu urechea, pentru a-i demasca pe dușmanii Imperiului. Toată lumea știe câte parale face agentul (e prost, lacom, nemilos și hoț), dar, în vâltoarea evenimentelor, fiecare își dă drumul la gură, cu gândul că vorbele-i sunt nevinovate. Zadarnică prudență. Într-un stat polițienesc, cuvintele nu sunt nevinovate. Ele sunt ceea ce autoritățile decid că sunt. De aceea, cârciumarul Palivec va face zece ani de ocnă pentru lezmaiestate, iar Švejk, firește, va fi trimis la încorporare, carne de tun de o prospețime îndoielnică, în linia întâi, dar… Din acest dar buclucaș se naște cea mai celebră carte asupra Primului Război Mondial. Citeşte tot articolul