Părerea mea

Jacques Lassaigne - Pictori pe care i-am cunoscut

O definiţie a cronicii. Jacques Lassaigne şi volumul „Pictori pe care i-am cunoscut”

Unele dintre simpatiile faţă de trecut te pot întoarce în timp ca pentru unul dintre concertele brandenburgice. Un colţ mai noduros al prezentului te poate expedia într-o clipă către eleganţa trecutului. Dacă o simfonie compusă de Berlioz nu te va scoate din rimul alert al momentului prezent, atunci poate că un concert de pian semnat de Ceaikovski se va dovedi panaceul mult-aşteptat: de la cele câteva grade în plus pe care ţi le-ai dori în casă până la o stare de beatitudine infinită. Nu aşa-zisul remediu contează însă de data aceasta, ci felul în care ne simţim atraşi, de cele mai multe ori, de trecut, de ceea ce nu lăsăm să dispară dintr-o teamă faţă de uitarea care nu trebuie să se producă. Citeşte tot articolul

Cititorul neinteles

Cititorul neînţeles, dar fericit: cel care uită să urce treptele sau să coboare la staţia dorită

Un încurcă-lume, un aiurit. Un om despre care auzi vorbindu-se în pauzele de la prânz. Cel despre care povestesc vânzătoarele, seara, în magazin, în timp ce tu îţi cauţi perechea potrivită de încălţări. Uneori e pomenit şi la birou. Nimeni nu ştie pe ce lume trăieşte. E cel care uită să urce treptele, să apese pe clanţă înainte să intre pe uşă sau să coboare la staţia dorită. E cel care uită de sine, e un încurcă-lume. E cititorul neînţeles, dar fericit. E cel care citeşte pe stradă şi la metrou, în autobuz şi-n pauza de masă - când se retrage, ferit de ochii lumii, să-şi savureze ultimele pagini din carte. Citeşte tot articolul

Cronicile scriitoarelor: „Arta de a cere”, de Amanda Palmer

Am promis să mă ocup de o rubrică (bi)lunară, dedicată exclusiv scriitoarelor, din motive foarte simple: există încă prejudecăţi care trebuie demontate, există foarte multe stereotipuri şi preconcepţii care ating şi scrisul şi, dincolo de asta, există o expunere mai mică pentru scriitoare ‒ mai puţin spaţiu alocat cronicilor, o mai mică prezenţă a lor în topuri şi pe listele care anunţă premii literare. Argumentele pentru existenţa unei astfel de rubrici pot să umple pagini întregi. Concluzia este că va exista pentru cel mai simplu dintre ele: este nevoie de ea. Citeşte tot articolul

Cititor indragostit

Cititor îndrăgostit. Cum citim când iubim şi ce au cărţile de spus despre asta

Mi-e greu să cred că ceea ce citim ajunge întâmplător la noi. Cititori cu experienţă, nu ne mai ghidăm doar după o ilustraţie care ne-a plăcut prea mult ca să putem lăsa cartea în librărie. Chiar şi acum însă, fie că vorbim de un singur fragment, de un autor spre care ne ducem la sigur, ştiind ce vom găsi, sau despre fotografia despre copertă, alegerile noastre se fac de prea puţine ori fără o însemnătate mai profundă, ascunsă în minte. Citeşte tot articolul

Cenzura și autocenzura în scris în perioada comunistă pornind de la 3 cărți

Există uși în viață pe care nu ți le poate deschide nimeni niciodată. Mai sunt, desigur, și ferestre crăpate, umbre care se îngustează din ce în ce mai mult, lăsând lumina să pătrundă abia peste zeci de ani de când ai încercat ultima oară clanța. Era închis. Sunt semne ale unei tăceri care au înghețat în anii comunismului atât timpul, cât și oamenii. Dincolo de ceea ce nu trebuia să se mai spună, se infiltrase și ceea ce nu trebuia să se mai scrie: în cele din urmă, ținta finală, o autocenzură dureroasă, și-a arătat colții pentru câteva sezoane din literatură. Citeşte tot articolul

Hibernalia - Veronica D. Niculescu

O explorare a sinelui însingurat în „Hibernalia”, de Veronica D. Niculescu

Dacă ţi-ai dori vreodată să te retragi din faţa lumii, nu ai putea să porneşti oricum, nu ai putea să o iei pur şi simplu la fugă. Paşii, direcţia, gândurile care ţi-ar însoţi plecarea, toate ar trebui acordate şi supuse ritmului potrivit. Odată ajuns în refugiu, la adăpost, ai descoperi că întreaga pregătire pentru încetinirea vitezei atât de asurzitoare şi-a avut rostul. Citeşte tot articolul

Ce nu trebuie să lipsească din casa ta de bookaholic

Te-am identificat. Eşti un bookaholic pe care privirea lacomă în faţa vitrinei unei librării îl va da întotdeauna de gol. Nu contează cu cine eşti în acel moment pe stradă. Intri în librărie şi mai ieşi peste câteva ore. Dacă te recunoşti în acest portret, atunci s-ar putea să-ţi placă să verifici şi dacă nu cumva ai uitat ceva din lista lucrurilor pe care un bookaholic cu experienţă le are acasă. Citeşte tot articolul

Marius Ianuș și topul Bookaholic

M-a întristat atitudinea lui Marius Ianuș în privința topului Bookaholic. M-a întristat în primul rând pentru că, atunci când l-am descoperit, în facultate, era unul dintre poeții care mișcau ceva în mine prin forța textelor lor, pentru că-mi plăcea aerul rebel, libertatea și un anumit soi de nebunie poetică, care se vedeau în versuri. Acele poezii, pe care le-am recitit, îmi plac la fel de mult și acum. Din păcate, însă, acel Marius Ianuș a dispărut și a lăsat loc unui extremist a cărui agresivitate și insistență ne-au dat serioase bătăi de cap. Citeşte tot articolul

Câte clişee despre Paris încap într-o carte? Toate! – „Un apartament la Paris”, de Michelle Gable

Trebuie să recunosc: am vrut să prezint Parisul prin ochii unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori. Să caut pe sub dărâmături (a se citi „printre teancurile de cărţi”). Să fac o antologie (subţirică, e adevărat) a unora dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste făcute... Parisului. Merde, cum ar spune francezul, mi-am spus şi eu când marele munte de cărţi pe care îl visam s-a dovedit a fi un teanc de doar patru exemplare. Citeşte tot articolul

Despre elită și mainstream

Printr-a XI-a sau a XII-a, pachetul de cărți primit la premiu includea și infamul volum „Alchimistul” al lui Paulo Coehlo, unul dintre volumele catalogate drept comerciale, fără merit literar, facile. Nu mi-amintesc să îi fi pus această etichetă în frunte, dar mi-amintesc că l-am luat ca atare, o lectură ușoară, de vacanță, cu mesajele la vedere. Pe atunci, nu înțelegeam clar cu ce se mănâncă povestea cu „mainstream”, „comercial”, „literatură pentru mase”, dar aveam (sper!) instinctul de a face diferența între un text cu formă bună, dar fără fond și un text care îmi dă de gândit, mă provoacă să-i descopăr dedesubturile. Și să nu mă supăr foarte rău pe literatura ușoară, de raft și rating imediat. Citeşte tot articolul

Playlist retro: versuri de Eminescu în 10 melodii faine

Dacă tot îl aniversăm pe Mihai Eminescu astăzi, poate aveți chef și de un playlist retro cu 10 melodii faine pe versurile binecunoscutului poet, interpretate de artiști precum Angela Gheorghiu, Maria Răducanu, Margareta Pâslaru, Alexandru Grozuță, Nicu Alifantis, Dan Moisescu, Ștefan Petrache (solo sau împreună cu formația Noroc), Florin Bogardo și Stela Enache sau Tudor Gheorghe. Sigur, lista e subiectivă (iată, de exemplu, o altă listă - incompletă, dar lămuritoare - cu o parte dintre compozițiile muzicale create pe și după versurile lui Eminescu), am ales piesele care (încă) mi-au plăcut, dar poate fi continuată de voi, în comentariile de la finalul materialului.  Citeşte tot articolul

Dar dacă Paradisul e o librărie mică?

Cum mă plimbam eu într-o seară, pe la 10, prin East Village, un pic supărată că nu prinsesem bilete la un stand-up comedy cu teme politice și sociale (so newyorkish, știu), mi-a atras atenția o vitrină. O mică librărie, mai exact, și nu doar pentru că era deschisă la ora aia, nici pentru că New York-ul ar duce lipsă de librării, ci pentru ce vedeam. Patti Smith, Burroughs, David Bowie în vitrină, cu autografe. Intru. O librărie mică, doar câteva rafturi de cărți. Vreau și asta, și asta, aș citi și asta, de fapt, știi ce, putem să mutăm toate cărțile astea, mai ales că nu-s multe, la mine acasă și să terminăm povestea? Citeşte tot articolul

Supraviețuirea bookaholicului și sensul vieții

În noaptea dintre ani mi-a fost dat să am o experiență cel puțin interesantă. Calitatea mea de bookaholic declarat și perceput ca atare de către ceilalți a fost pusă la încercare. Ah, nu vă gândiți la vreun joc literar de salon sau la alte variante de cultură generală, deși, la un moment dat s-au pus și întrebări de felul ăsta. De fapt, mai degrabă s-au aruncat cu niște invective de genul N-are niciun sens ce spui sau în ce formă spui dacă nu știi câte planete are sistemul nostru solar sau câți cromozomi are omul. Întrebări care oricum nu aveau nicio legătură cu tema discutată. Citeşte tot articolul