Sinteze

Cărți pentru cea mai lungă zi a anului

Am tot văzut zilele astea postări și anunțuri legate de cea mai lungă zi a anului (21 iunie). Pe Wikipedia zice: „În 21 (respectiv 20) iunie, în emisfera nordică soarele ajunge în zenit și nu mai apune la cercul polar. Această zi marchează solstițiu de vară în emisfera nordică și solstițiu de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, și cea mai scurtă în emisfera sudică”. Cu alte cuvinte, nu avem mai multe ore la dispoziție în ziua asta, ci mai multă lumină. Citeşte tot articolul

„Desculț în parc”, o comedie romantică de Neil Simon, cu Ștefan Bănică și Diana Cavallioti

Atunci când vine vorba de mers la teatru, am niște tabieturi la care țin. Habar n-am dacă-i bine sau nu. În primul rând, citesc descrierea piesei și distribuția înainte de a alege piesa la care mă voi duce. Apoi, în cazul în care n-am citit piesa (sau volumul) care se joacă, dar mi s-a părut interesantă prezentarea acesteia sau țin s-o văd grație autorilor, actorilor sau regizorilor, nici n-o citesc până după spectacol - și asta pentru că nu vreau să fiu influențată de proaspăt cititul text, să fiu acaparată de acesta și să mă fixez pe a vedea dacă adaptarea, dramatizarea respectă în întregime scrierea respectivă (pentru că nu, nu - numai - despre asta e vorba, totuși, la teatru). Și, dacă vreau să scriu despre, întotdeauna caut după vizionare mai multe detalii despre piesă, autor, actori etc. Citeşte tot articolul

Fuga în literatură – José Luis Peixoto, Dumitru Țepeneag și J. M. G. Le Clézio

„Singura salvare era semnalul de alarmă”. (Dumitru Țepeneag)

Trăim fugind în fel și chip. Înspre noi sau înspre ceilalți. De timp, prin același timp. În cerc închis ori în linie dreaptă, călcându-ne pe urme, pradă când forței centrifuge, când forței centripete. Cu pași înainte, pe loc (deși în viteză) sau înapoi... Și nu știu cât de des ne întrebăm ce e această fugă. Îndepărtare de realitate sau de vis? Evadare sau captivitate? Recunoaştere, depăşire de sine sau negare? Creație sau distrugere? Așezare în altă lume sau suspendare pe hotar? Foame de lume sau de tine? Seducție a nemărginirii sau tocmai acceptare răzvrătită a limitelor? Rătăcire pe orbită? Sau pur și simplu nevoia instinctuală și nedefinită de păstrare sau recentrare a umanului? Tematizată ficțional, fuga, cu multele ei dimensiuni simbolice, face ca în literatură să se simtă poate mai bine ca oriunde meandrele, poticnelile sau victoriile vieții. Citeşte tot articolul

La pas prin târg: Bookfest 2015

Am ales să merg la Bookfest 2015 chiar în prima zi de târg ca să mă pot plimba liniștită printre cărți și pe la standuri, știind deja ce aglomerație va fi de vineri încolo. Ca de obicei, multe cărți noi, unele pe care le așteptam, altele pe care le-am văzut abia la standul editurii, reduceri (mai mici sau mai mari), câteva standuri foarte frumoase și, peste toate, senzația de familiaritate pe care o am de câțiva ani la târgurile de carte, că sunt, cumva, acasă. Citeşte tot articolul

Recomandări pentru Bookfest 2015: cărți și evenimente

După cum, probabil, bine știți, săptămâna asta, între 20-24 mai, se desfășoară la Romexpo ediția cu numărul 10 a Salonului Internațional de Carte Bookfest. În ultimele săptămâni, încet-încet, editurile au scos la iveală surprizele pe care le pregătesc pentru târg, iar lista de cărți s-a lungit în mod vizibil. Citeşte tot articolul

Cinci cărți pentru adolescenți mai profunde decât te-ai fi așteptat

Literatura Young-Adult este o sursă continuă de uimire pentru mine. Nu încetează să mă uimească problemele tinerilor din ziua de azi și maturitatea lor. E greu de spus, deocamdată, care sunt efectele acestei maturizări accelerate: începem, oare, să ne schimbăm și noi cu o viteză apropiată de cea a produselor tehnologice? E mai bine ca adolescenții să se confrunte din timp cu probleme majore precum depresia, moartea, boala, adaptarea, vina? O să-i facă asta să fie niște adulți mai responsabili și mai pregătiți pentru a înfrunta „greutățile vieții”? Sau o să-i facă mai blazați înainte de vreme? Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: Cehia, țara invitată la Bookfest 2015, evenimente inedite, cărți noi & altele

Mini-vacanța de Paște a trecut rapid, așa că ne-am întors și noi cu cele mai proaspete vești din lumea cărții din România. Cea mai faină știre este, de departe, invitatul de onoare al Bookfest 2015: Republica Cehă. Ce autori vin și ce vi se pregătește pentru Bookfest 2015, care va avea loc între 20 și 24 mai, citiți mai jos. Apoi, pentru că se apropie Ziua Internațională a Cărții, diverse sedii ale ICR vor organiza evenimente dedicate autorilor români - trebuie să știți ce și cum, mai ales dacă vă veți afla în străinătate săptămâna viitoare. În ceea ce privește noutățile editoriale, nu vă spun decât două nume: John Cheever și Patrick Modiano. Restul, vă rămâne să descoperiți în rândurile ce urmează. Lecturi plăcute să aveți! Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: laureații Galei Premiilor Observator cultural, scriitori premiați & în străinătate & altele

Luni, 30 martie, am stat cu ochii pe Gala Premiilor Observator cultural, care a avut loc la Teatrul Odeon, și ne-am bucurat tare pentru laureații acesteia - informații detaliate mai jos. Apoi, am aflat că Dan Lungu este câştigătorul Premiului Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, cu romanul Fetița care se juca de-a Dumnezeu, ceea ce ne-a făcut săptămâna chiar și mai bună. Iar restul știrilor din lumea cărții din România sunt la fel de pozitive, așa că avem toate motivele să spunem că săptămâna 30 martie - 5 aprilie a fost una bună. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: Emineschool, primul festival de film cu specific literar & multe altele

Ca un făcut, în săptămâna ce tocmai se încheie am adunat șapte știri și șapte noutăți editoriale care mi-au atras atenția. În rândurile ce urmează, veți citi despre primul festival de film cu specific literar de la noi, Emineschool Bucharest Film Festival, care va avea loc între 6 și 8 aprilie la Cinemateca Union, acolo unde mi-ar plăcea să văd cât mai mulți cititori pasionați, dar și cinefili deschiși și pregătiți să-și ia notițe :). Citeşte tot articolul

Mihail Sebastian şi M. Blecher – o prietenie nu doar literară

Foarte mulţi dintre contemporanii lui Sebastian au scris despre vocaţia prieteniei care îl însufleţea pe acesta. Antoine Bibescu, Cella Serghi sau Margareta Sterian au făcut mărturisiri emoţionante şi pline de admiraţie faţă de darul lui Sebastian de a-şi oferi, tolerant, prietenia, atitudine rarisimă în orgolioasa lume a scriitorilor. Camil Petrescu, Mircea Eliade, Camil Baltazar, Eugen Ionescu, M. Blecher au fost unii dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Mihail Sebastian. Citeşte tot articolul

10 personaje feminine faine din literatura română contemporană

Când auzim de personaje feminine de pe meleagurile noastre, suntem tentați să ne gândim instantaneu la Adela lui Ibrăileanum, Otilia lui Călinescu, Zenobia lui Naum, Mara lui Slavici, Vitoria lui Sadoveanu, Doamna T a lui Petrescu, Sabina lui Goma, Maitreyi a lui Eliade ș.a.m.d. Figuri importante din diferite puncte de vedere, nu zic că nu, dar le cunoaștem (aproape) cu toții. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: înscrieri Gala „Bun de Tipar”, CLB 65 de ani, lucrări pentru Conferința „Călători și călătorii. A privi, a descoperi” & altele

Săptămâna trecută a fost una plină din punct de vedere literar. Pe lângă toate evenimentele culturale, noutățile editoriale încep să fie din ce în ce mai multe și mai faine - am făcut o selecție a celor mai interesante cărți apărute, printre care volume semnate de Patrick Modiano, Julian Barnes, Philip Pullman, Pearl S. Buck, Pablo Neruda, Hilary Mantel ș.a. Citeşte tot articolul

Aleargă cu Nicoleta Lefter, într-o adaptare spectaculoasă după romanul omonim al Anei Maria Sandu

De aseară, de când m-am întors de la WASP, mi-e greu să mă adun să scriu despre premiera spectacolului Aleargă, o adaptare după romanul omonim al Anei Maria Sandu (Editura Polirom, 2013), cu Nicoleta Lefter și un concept semnat de Silvia Călin. M-a tulburat cu aceeași intensitate cu care m-a năucit cartea scriitoarei, acum aproape doi ani - iar afirmația aceasta spune multe despre cum e spectacolul. M-a lăsat cu promisiuni, cu regrete, cu gânduri răzlețe care mi-au invadat creierul și ființa. Am plecat de acolo cu o admirație mută pentru autoarea textului, pentru actrița care a făcut un one woman show fantastic, pentru conceptul gândit de coregrafă. Și cu gândul că trebuie să le recomand multor prieteni, cunoștințe, cititori, iubitori de teatru să meargă să-l vadă. Așa, ca într-o excursie cu „clasa”. Citeşte tot articolul