Cristian Teodorescu, Soseaua Virtutii

După romanul Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012), binecunoscutul scriitor Cristian Teodorescu publică acum Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, o carte foarte interesantă, de actualitate, în stilul inconfundabil al autorului român, „despre cine şi cum a făcut avere după 1989, despre corupţia omniprezentă a clasei politice româneşti şi relaţiile ei ascunse cu fosta Securitate rebotezată în fel şi chip. O mărturie despre jocurile de putere subterane şi lupta pentru câştigarea unor poziţii dominante în noile ierarhii, fenomene care au măcinat întreaga societate şi au ajuns până la cel mai înalt nivel în stat.

În tot acest univers halucinant, pe cât de delirant, pe atât de imoral, au fost atraşi şi oameni oneşti, dar naivi, care nu au realizat la timpul potrivit că astfel devin simple unelte mânuite de cei care le trasau destinul, fără ca măcar să-i întrebe, dispreţuindu-i, dar folosindu-se de ei cu cinism.

Ca şi personajul principal din romanul lui Cristian Teodorescu, ei s-au lăsat purtaţi de un val ademenitor, au făcut compromisuri şi au sacrificat uneori tot ce aveau mai bun – familie, profesie, idealuri, chiar şi propria conştiinţă – pentru nişte iluzii ce aveau să se dovedească efemere. Idolii cei noi se arată a fi cu mult mai răi decât cei care din trecut, cu chipurile turnate în bronz, ne fac un semn cu ochiul, perfid sau complice, de pe soclurile unor statui. Iar Şoseaua Virtuţii, privită dinspre blocurile cenuşii care o mărginesc, e pentru mulţi drumul celor fără de speranţă, un drum ce duce spre nicăieri” (din prezentarea editurii).

Dacă săptămâna trecută vă dădeam să citiți un fragment în avanpremieră din acest cel mai recent roman semnat de Cristian Teodorescu, săptămâna aceasta, împreună cu prietenii de la Editura Cartea Românească, vă invităm la un concurs în care puteți câștiga unul dintre cele trei exemplare Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui puse la bătaie.

Update câștigători

(click pe imagini pentru a le vedea la dimensiune mare)

participanti concurs polirom

castigatori concurs polirom

Felicitări, Luscan Roxana Elena, Laura și Eva Hossu!

Cum câștigați volumul Șoseaua virtuții. Cartea Cîinelui, de Cristian Teodorescu

Pentru a intra în tragerea la sorți pentru unul dintre cele trei romane Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, de Cristian Teodorescu, oferite de Editura Cartea Românească, trebuie să ne spuneți, într-un comentariu, cum se numește revista de rețete a Cîinelui. Răspunsul îl găsiți în fragmentul de aici.

Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar cei trei câștigători vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs,     s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Mențiuni

Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterul Bookaholic.

Perioada de desfășurare a concursului: 24 – 31 martie (inclusiv).

Câștigătorii vor fi anunțați pe 1 aprilie.

Mult succes!

45 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *