E-un rege nebun în Danemarca, proaspăt apărut la Editura Humanitas, ni-l aduce în prim-plan pe regele Christian al VII-lea, un personaj istoric (aproape necunoscut până acum), dar care surprinde prin fiecare contorsiune a sa.
Dario Fo scrie acest al doilea roman la 90 de ani, cu un an înainte de moarte. Este, așa-zicând, cântecul de lebădă al unui autor pe cât de plăcut la lectură, pe atât de complex. Laureat al premiului Nobel din 1997, Dario Fo este greu încadrabil unei singure profesiuni. Scriitor, actor, scenograf, regizor – Dario Fo surprinde prin controversele pe care le pune pe scenă. De pildă, în 1969, prezintă pe scenă Mistero buffo – o serie de monologuri anticlericale, cu un profund caracter social, recitate de autor în stilul menestrelilor medievali și scrise în grammelot (dialect tipic pentru această formulă teatrală de Ev Mediu).
După căsătoria cu acrița Franca Rame, Fo va înființa compania de teatru Dario Fo – Franca Rame, stilul său de a scrie scenarii și de a le interpreta fiind în bună măsură același din Commedia dellʹArte.
Revenind la roman, autorul va construi aici o splendidă metaforă a nebuniei ca forță care se opune corupției, intrigilor și, nu în ultimul rând, răutății. Pornind de la un citat al lui Alberto Savinio, „Oameni, povestiți-vă istoria”, Dario Fo scrie o poveste fascinantă despre acest rege (nebun) din îndepărtata Danemarca. E vorba despre Christian al VII-lea, un personaj istoric de-a dreptul magnetic.
Dario Fo nu face concesii fanteziei când vine vorba de respectarea adevărului biografic. În schimb, inventează o formulă narativă pe placul cititorului avid de povești văzute pe gaura cheii. Romanul se compune din pasaje de jurnal. Începând cu personajul central, Christian, și soția lui Caroline Mathilde de Hanovra (sora lui George al III-lea), și sfârșind cu prim-ministrul Struensee, figură a intelectualui luminat care sfârșește tragic din cauza unei relații extraconjugale cu Caroline Mathilde. La el găsim cea mai inventivă manieră de a-ți scrie memoriile: în palimpsest, pe o partitură muzicală:
„Documentele găsite ne-au permis să reconstituim evenimentele tragice şi groteşti care au marcat Scandinavia în perioada dintre secolul al XVIII- lea şi mijlocul secolului al XIX- lea, mult timp rămase aproape complet necunoscute celor mai mulţi dintre noi”.
Desigur că direcția shakespeariană din titlu nu rămâne la nivelul unei simple aluzii. Ecouri ale operei lui Shakespeare (și nu mă refer numai la Hamlet) se simt peste tot în roman, începând chiar cu scena primei întâlniri dintre Christian și viitoarea lui soție:
„— Păi, în cazul ăsta, fiind amândoi nebuni după teatru, vom putea oricând să punem în scenă Hamlet!
— Hamlet? Ce-i asta?
— E principala operă a lui Shakespeare, şi se petrece chiar în Danemarca.
— Ah, o ştiu, dar nu din pricina acestui… cum îi zice… Shakespeare? Ci din pricina lui Paul Maller, preceptorul meu, care a publicat legenda daneză din care cu siguranţă s-a inspirat autorul ăsta englez, cum îi spune?
— Shakespeare.”
Regina-mamă, Juliane Marie, este personajul malefic prin excelență. Aflată la temelia loviturii de stat care va zgudui domnia lui Christian, Juliane Mare va face totul pentru a-l aduce pe tron pe fiul ei, desigur. Totuși, lui Dario Fo îi reușesc scene pe de-a-ntregul hilare având-o ca protagonistă pe „Scorpia”, cum era poreclită de toată lumea, și pe așa-numita Șchioapă cu Trei-Țâțe (o vrăjitoare care o secondează pe Regina-mamă):
„Trei-ţâţe, vreau să aflu de la tine ce lucruri însemnate se vor petrece în următoarele zile. — Păi, circulă-n tot oraşu’ zvonu’ că se pregăteşte o întâlnire în care doctoru’- ministru’ o s-arunce-n aer toate regulile guvernării, ba chiar şi legile. — Bine, bine, asta ştiu şi eu! Dar după asta ce urmează? o zoreşte regina. — Ah, urmează balamucu’, bag mâna-n foc. Toată lumea, nobilii, negustorii pe mare şi armatorii o să-şi piardă minţile şi-o să urle: ≪La coteţ cu regele ăsta, să-nsămânţeze ouăle abia ouate, nu să facă legi!≫ — Şi despre noul ministru, despre doctor, ce se spune? — Ei, scumpa mea regină, pe-ăsta vor toţi să-l vadă pe puţin la bulău, înainte să-i iasă treaba cu abolirea legilor care prevăd tortura şi eşafodul, inclusiv pentru rechinii mari din guvern. — Bun. Dar pentru o răzmeriţă în toată regula ar trebui să izbucnească un scandal de zile mari”.
Frederik al VI-lea al Danemarcei, fiul lui Christian al VII-lea, completează destinul tatălui său. Educat de mic în spiritul promovat de Struensee, Frederik va pune în aplicare toate acele inovații pe care Christian și prim-ministrul său doar le schițaseră. Avându-l pe Jean-Jacques Rousseau ca piatră de temelie, va anticipa cu câțiva ani Revoluția Franceză, reușind, în cele din urmă, să restabilească echilibrul care, veți vedea, se șubrezește la fiecare întoarcere de pagină.
Ca în Balada pentru un nebun de Piazzola, romanul lui Dario Fo îl transformă pe Christian al VII-lea într-un erou: figură a conducătorului vizionar care, deși instabil psihic (probabil schizofrenic), este cu un pas înaintea vremurilor lui.
Cartea în sine încurajează o lectură dusă pe mai multe paliere. De la filonul istoric până la cel estetic (traducerea lui Vlad Russo scoate în evidență stilul inconfundabil al lui Fo), E-un rege nebun în Danemarca seduce atât prin temă, cât și prin abordare. Mai mult, fiecare personaj apare într-o impresionantă galerie de portrete. Iată-l pe cel al personajului central.
Cumpără cartea din librăria online Cărturești!
