Nu ştiu cum se face că, în fiecare iarnă, în apropierea Crăciunului, copilul din mine începe să-şi facă de cap şi să zburde cu mare entuziasm. Asta se traduce printr-o multitudine de decoraţiuni şi luminiţe ce umplu casa, vizionări de desene animate specifice perioadei, turtă dulce consumată din belşug şi cărţi de poveşti răsfoite sau făcute cadou. Şi chiar dacă e perioada în care unii se uită la mine cu o sprânceană ridicată, nimeni şi nimic nu-mi poate strica starea de spirit şi bucuria simplă şi sinceră pe care sărbătorile de iarnă mi-o aduc.

Poate doar Fetiţa cu chibrituri a lui Hans Christian Andersen să-mi mai domolească din elan, cu povestea ei tristă, care ne aminteşte de cei mai puţin norocoşi decât noi. Deşi e o poveste ce se petrece în ajunul Anului Nou, e mai degrabă citită în preajma sărbătorii Crăciunului şi ne prezintă ultima zi pe pământ a unei fetiţe sărace, nevoită să vândă chibrituri pentru a aduce bani familiei.

Recunosc că atunci când am citit-o prima oară am plâns şi ai mei încercau să mă împace, fiecare cum credea că e mai bine: bunicul îmi spunea că, din păcate, în viaţă se mai întâmplă şi astfel de lucruri, mama se străduia să mă convingă că e vorba de ficţiune şi nu trebuie să plâng pentru o poveste scornită de domnul Andersen, iar bunica mea, femeie credincioasă, încerca să mă asigure că fetiţa a ajuns într-un loc mai bun, unde e fericită.

Revenind la poveste, am găsit de curând o carte cu ilustraţii tare frumoase, care reuşesc să-i creeze o magie aparte. Ele aparţin Nataliei Demidova, o artistă din Rusia care a creat imagini ce respectă fidel detaliile poveştii lui Andersen. Vedem cum micuţa îşi pierde pantofii şi aşa mari ai mamei sale şi e nevoită să umble desculţă pe străzile cuprinse de forfota specifică perioadei, în care cei ce îşi permit merg să cumpere cadouri.

7867bcb75f19

 

3171431ea66c

 

6567475bf756

Folosind culori pastelate şi detalii elaborate, Natalia ne prezintă decorul de iarnă citadin, veşmintele frumoase şi călduroase purtate de cei avuţi, spre deosebire de cele sărăcăcioase ale fetiţei ce încearcă să-şi vândă chibriturile. Toţi trec însă nepăsători pe lângă micuţă, care, la sosirea întunericului, se retrage lângă zidul unei case, cu speranţele distruse, temându-se să se întoarcă acasă, unde ar fi avut de înfruntat furia tatălui.

b02e54593c9b

3f6124dbd822

Înfrigurată, aprinde câte un băţ de chibrit şi, la lumina şi căldura flăcării, îşi imaginează că se află la adăpost, într-o casă cu sobă, brad de Crăciun şi o masă plină cu bunătăţi. Pentru ea, totul pare atât de real, încât poate simţi căldura focului din sobă şi mirosul apetisant al gâştei rumenite la cuptor.

d6c3886cdc5f

 

ab7d8e606939

Dar beţele de chibrit se termină, fetiţa vede o stea căzătoare şi-şi aminteşte de vorbele bunicii sale demult dusă pe lumea cealaltă, care-i spunea că atunci când o stea cade, un suflet se înalţă la cer. De data aceasta e vorba chiar de sufletul ei, căci micuţa moare de frig, dar cu zâmbetul pe buze, pentru că imaginea bunicii îi apare sub forma îngerului care o duce într-o lume mai bună.

Culorile calde folosite încearcă parcă să atenueze din tragismul poveştii, iar zâmbetul de pe faţa fetei ne lasă impresia că s-a dus fericită în altă lume, alături de bunica dragă ce o iubeşte.

53d082aa7b48

 

06696b84065c

 

49381f472c2a

 

0dbecb50ba57

Fetiţa cu chibrituri e genul de poveste care ar trebui să ne facă mai atenţi la oamenii din jurul nostru şi la suferinţa lor, mai generoşi, mai determinaţi să-i ajutăm pe cei care au cu adevărat nevoie. Şi nu doar de Crăciun.

Sursă imagini: cizgilimasallar.blogspot.ca

Irina Dumitru

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Un comentariu
  1. AvatarBujor Ana Maria

    Mie mi s-a paraut mereu tare trista povestea asta, cam ca “Puiul” pe care l-am facut la scoala si care mi-a facut clasa I foarte trista. Stiu si eu cat se potriveste pentru copiii mici? Acum stiu ca e bine sa stie de devreme ca viata e dura, dar macar de Craciun ar merge-o pauza.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *