Se apropie meciul naționalei cu Danemarca de pe Cluj Arena, așa că Blitz Show Revival se îmbracă în hainele de stadion pentru o nouă întîlnire memorabilă. A treia ediție de performance, multimedia și improvizație va cuprinde invitați unul și unul: Claus Arkensen (Danemarca), Monica Manolachi, Livia Ștefan, Cristina Cîrnicianu, Peter Sragher și Octavian Perpelea. Meciul dintre nordici și balcanici se va desfășura joi, 16 martie în Londophone, str. Ioan Zalomit nr.2 și va fi arbitrat de Iulia Militaru și Andrei Zbîrnea. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "bacalaureat"
Târgul Cărtureștilor
Literatura în școală: Mi-ar plăcea să dau azi BAC-ul la română
Am făcut liceul într-o vreme în care limba și literatura română era, din păcate, aproape în întregime echivalentă cu comentariile literare. Și, pe deasupra, era ruptă din contextul organic al marii literaturi universale, privându-te de orice termen de comparație. Interpretarea de text la prima vedere și contactul cu marii scriitori ai lumii sau cu scriitorii români contemporani lipseau cu desăvârșire. Așa cum lipsea și orice posibilitate de ne fi exprimat părerile personale ori de a ne fi exersat spiritul critic. Citeşte tot articolul
Lansarea volumului „La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine” la ICR
„Un an de studiu”, de Anne Wiazemsky – fragment în avanpremieră
Despre elită și mainstream
Ce aflăm despre Eminescu de la liceenii care au dat BAC-ul
Anchetă: Ce baruri și cafenele frecventează 15 scriitori români
”Marea, dimineața” de Margaret Mazzantini – o mare dezvrăjită
De la Faţa Luncii la Sorbona: un destin de excepţie! Lansare de carte: Mândră să fiu rromă!
Anchetă: Cinci poeți contemporani despre poetul național – Radu Vancu, Elena Vlădăreanu, Vlad L. Tăușance, Iulian Tănase și Răzvan Țupa
Anchetă: Profesorii de la Facultatea de Litere la aniversarea a 150 de existență ai acesteia (I)
Casa lui Angelescu și Palazzo Lido
READ IT sau cum se aduce la zi predarea limbii române în învățământ
Nu mai este un secret pentru nimeni că România are nevoie de îmbunătățiri în sistemul de învăţământ. Povestea este, desigur, alambicată, iar polemicile au făcut prima pagină anul acesta, când un număr îngrijorător de elevi nu au promovat examenul de Bacalaureat.
Sistemul de examinare şi notare s-a schimbat în ultimii 20 de ani de nenumărate ori, chiar şi în cadrul aceluiaşi ministeriat. Acestea fiind spuse, e de ordinul SF-ului să găseşti o metodă de a mai apropia un copil de literatură, atunci când nici profesorii nu mai ştiu cât va mai dura până alte norme vor fi aplicate sau alte procente din salarii vor mai fi tăiate.
Vizită la grădina zoologică literară
E interesant cum la câte animale celebre a dat literatura, nimeni nu s-a gândit până acum să le organizeze într-o grădină zoologică. Vă anunțăm însă că noi am pus sechestru onorific pe câteva din cele mai celebre necuvântatoare fictive, iar intrarea este cât se poate de liberă.
Imaginați-vă că intrați că într-o pădure labirint (nu, nu ca al minotaurului din mitologia greacă, deși câțiva colegi de-ai săi de generație se regăsesc în materialul de față) plină de poieni, copaci și un lac de mărimea unui ocean. Citeşte tot articolul