Tag: carte

„Duşmanca. Balul”, de Irène Némirovsky – fragment în avanpremieră

Cu o mamă frivolă şi prea ocupată cu flirturile ca să se mai îngrijească şi de cele două fiice, cu un tată mereu prins cu afaceri departe de casă, Gabri, eroina romanului Duşmanca, se maturizează mai mult la voia întîmplării. Copilăria ei are drept singur tovarăş ranchiuna faţă de mamă, care cu vremea se transformă în dorinţă de răzbunare. Aproape pe nesimţite, copila taciturnă şi neglijată de toţi devine o tînără plină de farmec, dar şi egala inamicei sale dintotdeauna. De-acum, răzbunarea îi e mai la îndemînă ca oricînd, însă conflictul difuz dintre cele două femei e dominat de sentimente contradictorii, de intuiţii şi neînţelegeri, de impulsuri incontrolabile şi remuşcări copleşitoare. Citeşte tot articolul

Miguel de Unamuno, „Cristul lui Velazquez“, prima traducere romaneasca integrală

Prima traducere românească integrală a volumului Cristul lui Velázquez de Miguel de Unamuno va fi lansată sâmbătă, 14 februarie de la ora 17.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu . Ediţia în limba română a acestei capodopere va fi prezentată de prof. univ. Ruxandra Demetrescu, profesor al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Pr. prof. Wilhelm Dancă, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti, Marieva Ionescu, redactor Editura Humanitas şi editorul Sorin Mărculescu, poet, traducător, eseist. Citeşte tot articolul

Emil Brumaru & Veronica D. Niculescu

„Cad castane din castani. Amintiri de ieri și azi” – Emil Brumaru & Veronica D. Niculescu într-o carte de zile mari

Am primit cu entuziasm vestea apariției volumului Cad castane din castani. Amintiri de ieri și azi (Editura Polirom, colecția „Ego-grafii”, noiembrie 2014, 304 pagini), scris la patru mâini de Emil Brumaru & Veronica D. Niculescu (sau Veronica D. Niculescu & Emil Brumaru, căci în carte se simte, în mod egal, suflul amândurora). Dialogurile lor meritau o carte, una frumoasă, care să stea la căpătâiul oricărui iubitor de literatură, așa că mă bucur că au primit trup și coperte noi și au pornit în lume, la colindat case și incitat mințile.  Citeşte tot articolul

Anchetă: Cartea de sub brad

Sub brad încap tot felul de cadouri. Încap, fireşte, şi o grămadă de cărţi. Cărţile copilăriei, prima carte primită de la Moş Crăciun, cărţile pe care le dăruiţi anul acesta sau pe care le-aţi dăruit anul trecut, cartea pe care o scrieţi sau o traduceţi acum. Cartea pe care o citiţi, an de an, de îndată ce se aud primele colinde. Cartea pe care copilul dumneavoastră a descoperit-o, frumos împachetată, printre jucării şi dulciuri. Am vrut să aflăm ce cărţi se află sub bradul unor scriitori care nu mai au nevoie de nicio prezentare: Matei Florian, Veronica D. Niculescu, Cristian Robu-Corcan, Ştefania Mihalache şi Bogdan Suceavă. Poate vom pune diseara, sub brad, chiar una dintre cărţile lor (scrise, traduse sau doar recomandate, acum, de ei). Încă mai e timp! Citeşte tot articolul

Anchetă: Cum (să) citim? – Sfaturi de lectură de la doisprezece scriitori români

Am revenit cu o altă anchetă pe Bookaholic, ultima de pe acest an. Tocmai pentru că, pentru mulți dintre voi, vacanța sau concediul de iarnă a început, clipele acelea în care avem mult mai multă vreme de petrecut cu cărțile, ne-am gândit să dedicăm această anchetă lecturii. Să primim (sau nu, sau mai pe ocolite) sfaturi de lecturi de la o parte dintre scriitorii noștri români preferați. Așa că am adresat următoarea întrebare: „Cum (să) citim?”. Ne-au răspuns, cu amabilitate, entuziasm și texte minunate doisprezece scriitori: Ioana Pârvulescu, Florin Bican, Adela GreceanuBogdan-Alexandru StănescuDaniela Zeca-Buzura, T.O. Bobe, Cristina Andrei, Florin Irimia, Miruna Vlada, Bogdan Munteanu, Corina Sabău și Jean-Lorin SterianCiteşte tot articolul

„Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, de Dan Lungu – literatură de primă mână

Fetița care se juca de-a Dumnezeu” (Editura Polirom, colecția „Fiction LTD”, 360 de pagini) este cel mai recent roman semnat de binecunoscutul scriitor român Dan Lungu, apărut la începutul lui octombrie și întâmpinat cu entuziasm de către cititorii literaturii acestuia (printre care mă număr, cu mândrie). Cartea aceasta te trece prin toate emoțiile posibile, de la bucuria de a descoperi un personaj principal copil, simpatic, plin de imaginație, tristețea de a vedea încercările prin care trece fetița în lipsa mamei, neputința, disperarea că nu poți face nimic, că ești un martor tăcut al evenimentelor, și până la a te amuza, a te înveseli, numai pentru a te năuci, tulbura și surprinde apoi. Citeşte tot articolul

Ce nu-mi place să găsesc într-o carte

Cărți - le împrumutăm, cumpărăm, descărcăm, pipăim, mirosim, dăm pagină cu pagină, ne entuziasmăm datorită lor sau le părăsim nemulțumiți, vorbim despre ele, le punem pe rafturi alese, le recomandăm, etc. Unii dintre noi citesc mai multe cărți de dragoste, alții mai multe SF-uri, unii se tratează cu poezie, alții cu piese de teatru, unii numai cu beletristică, alții și cu volume de non-ficțiune. Însă fiecare dintre noi, așa cum se întâmplă când avem o pasiune foarte mare pentru ceva, știm, din experiență, ce ne place și ce nu ne place.  Citeşte tot articolul

A început Kilipirim (targ de carte cu discount) la UNIREA / 29 oct – 2 nov

• Kilipirim, editia de toamna din acest an: 29 octombrie – 2 noiembrie, zilnic intre orele 10.00 si 22.00. Intrarea este libera • Organizat in centrul capitalei: la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Calarasi • Discounturi substantiale la standul fiecarei edituri • Evenimente dedicate iubitorilor de carte / Carti si produse ezoterice, la Festivalul de Spiritualitate si Terapii Complementare „A Noua Dimensiune” Citeşte tot articolul

Marguerite Duras

Documentar cu și despre Marguerite Duras: „Worn Out With Desire To Write”

Nu știu ce popularitate are opera lui Marguerite Duras în spațiul românesc, eu însămi i-am citit, din păcate, doar una dintre cărțile sale - India Song, editura Rao, 2007, un melanj minunat între muzică, teatru, literatură și film, care se întâmplă în fix două zile, o poveste de iubire pe mai multe voci; ecranizat în 1975, chiar de către scriitoare -, însă vă recomand călduros (mai ales pe vremea aceasta) un foarte interesant documentar cu și despre Marguerite Duras. Acesta se numește „Worn Out With Desire To Write”, a fost realizat în 1985 și vă va deschide puțin perspectivele în ceea ce privește atât scrierile sale (în total, 34 de romane!), cât și filmele ei, viața autoarei, etc. Citeşte tot articolul

Ură, prietenie, dragoste, căsătorie – un alt volum de Alice Munro care merită toată atenția voastră

Am început să o urmăresc pe Alice Munro cu o poftă nebună de proza ei, în special după ce a luat Nobelul și a intrat în lumina reflectoarelor în toată lumea literară (pe bună dreptate, cum menționam și cândva mai demult). Povestirile ei creează dependență - încercați numai și veți vedea despre ce vorbesc. Din fericire, dependenții se pot trata acum, căci Editura Litera a scos volum după volum din scrierile autoarei canadiene - pentru cei care au deschis Bookaholic-ul mai târziu, menționez că mai întâi a fost reeditată cartea Prea multă fericire, apoi a apărut Dragă viață (cel mai recent titlul semnat de Alice Munro, din 2012, aparent ultima carte a acesteia), Ură, prietenie, dragoste, căsătorie și, în cele din urmă, FugaraAșadar, în aproape un an de la câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură, beneficiem deja de patru traduceri grozave. E un câștig enorm pentru noi, cititorii români.  Citeşte tot articolul

Dan Lungu – Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu (fragment în avanpremieră)

Un roman surprinzător, emoţionant şi plin de umor care explorează, prin ochii inocenţi ai Rădiţei şi cei ai mamei sale, un fenomen ce a marcat profund România postcomunistă: emigraţia temporară. Pentru a-şi scoate familia din impas financiar, Letiţia hotărăşte să plece la muncă în străinătate pentru câteva luni. Prin intermediul unei cunoştinţe ajunge la Roma, în Italia, unde face menaj şi îngrijeşte de bătrâna familiei Bosse, Nona. Întâmplător, întâlneşte o fostă colegă de liceu, Laura, o veterană a locurilor de muncă precare, fire puternică, spontană şi onestă, care îi deapănă povestea ei de emigrantă. Acasă, au rămas cele două fetiţe: Rădiţa – sensibilă, introvertită – în grija bunicilor şi Mălina în cea a soţului Letiţiei, Vali. Citeşte tot articolul