Tag: limbaj

De la Dublinul fără ieșire la teatrul absurdului – condiția incapacității de la James Joyce la Eugen Ionesco

În ceea ce privește paradigma spațializării în literatura secolului al XX-lea, în ansamblul ei - implicit literatura modernă și postmodernă -, s-au constatat două fenomene radicale care au influențat evoluția acesteia: fie de încercare a înlăturării acestor spații prin ambiguizarea așa-numitelor „granițe” (fenomen remarcat ceva mai accentuat în postmodernismul de sorginte central-europeană), fie o influență concretă și acută asupra artei, profund influențată de spațiul în care se manifestă. De la pictură la sculptură, cinematografie și, cu precădere, literatură, operele unor scriitori precum Franz Kafka, Charles Baudelaire, Gabriel Garcia Marquez, William Faulkner sau Milan Kundera, doar ca să îi numesc pe câțiva, au „depins” - în mod categoric voit - de o anume localizare geografică. În timp, aceasta a servit nu doar ca spațiu pentru desfășurare în sensul propriu al termenului, ci, mai mult, ca o conjunctură de factură identitară, menită să ilustreze o anume relație existențială care se stabilește între condiția umană și „limitarea” geografică, raport în urma căruia spațialitatea ajunge să devină nu doar un dat al determinării, ci, în majoritatea cazurilor, să acapareze individul pe de-a-ntregul.

Eseu de Raul Săran

Citeşte tot articolul


Caracterul caleidoscopic al „Bibliografiei generale”

Bibliografie generală, romanul lui Mircea Horia Simionescu, este cel de-al doilea volum al fabulosului Ingenios bine temperat, fiind o scriere satirică și umoristică care ia în derâdere toate convențiile literare. Autorul opereză aici cu o serie de inserturi de surse livrești pe care le topește parodic în discursul său. Acesta resuscitează și redimensionează pattern-uri narative și stilistice, dezlănțuind un gigant carnaval al literaturii. Astfel, ia naștere o construcție multietajată, eterogenă, un mutant stilistic și narativ. Ingeniosul, pus pe șotii, sfidează nestingherit orice normă, limită sau convenție. De data aceasta, literatura joacă după regulile lui, iar el se prăpădește de râs (și de jale) în spatele cortinei.

Eseu de Dana Tudor

Citeşte tot articolul


Marius-Iulian Stancu: „orizontul devenirii tale naționale nu poate fi decât acela al turismului sexual” (interviu)

Marius-Iulian Stancu a publicat, la Casa de Editură Max Blecher, în colecția Plantații, volumul de poezie Pe tine te cântă menajerele. T.S. Khasis scrie despre acest volum: „Știți acele filme în care o civilizație extraterestră își trimite pe Pământ cel mai strălucitor exemplar? Așa, din pură curiozitate intergalactică. Poate că e vecinul tău cu ochi albaștri, poate că e fosta nevastă căreia mai ai să-i spui vreo două, poate că e gloria la care visezi iarnă de iarnă... Urmează un șir de mesaje criptate despre dragoste, confuzie, nebunie, comunicare și tot ceea ce mai fuck pământenii în 2017. Forme delicate de anarhie. Te-ai aștepta la puțină intransigență critică, la evaluări severe sau la aripioare de cânepă. Nu, nici vorbă de așa ceva, aceste texte livrează cantități poetice concise, exacte și oneste, în care sunt trasate limitele unei lumi aflate-n declin — nicio mutare în plus. Și culmea e că în lumea asta dementă totul tinde să fie drept și țeapăn și fiecare vrea să facă un pas pe Lună, măcar un selfie lunar. Eu prefer un selfie cu Marius-Iulian Stancu, să mă țină minte cei care vor citi această carte. Altă lume, alte posibilități”.

Citeşte tot articolul


George-Ștefan Niță: „Scriu poezie cu o frică de ridicol imensă” (interviu)

George-Ștefan Niță a debutat anul trecut cu volumul de poezie „Tata nu are cal”, Editura Tracus Arte. Volumul a fost desemnat câștigător al premiului „Alexandru Mușina”, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a patra. Juriul a fost format din Al. Cistelecan (președinte al juriului), Caius Dobrescu, Radu Vancu, Romulus Bucur, Adrian Lăcătuş.

Citeşte tot articolul


Medeea Iancu: „Eu este politic și istoric” (interviu)

Medeea Iancu a publicat în 2017 volumul de poezie Delacroix este tabu: suita romînească, Editura Cartea Românească. Pe coperta a patra, Gabriela Gheorghişor a scris: „Ca o preoteasă din alte vremuri, Medeea Iancu scrie o poezie incantatorie, menită să îmblânzească spaimele, să adoarmă durerile (trupului), să recreeze universul prin puterea misterioasă a cuvântului”.

Citeşte tot articolul


Cristina Stancu: „Intenția are toate sensurile de mișcare, toate posibilitățile” (interviu)

Cristina Stancu a debutat anul acesta cu volumul de poezie teritorii, publicat la editura Tracus Arte. Octavian Soviany se exprimă elogios pe coperta a patra a volumului: „Scrie o poezie introspectivă, care nu ezită adesea să aducă la suprafaţă vegetaţii sufleteşti pline de stranietate, o poezie crudă uneori ca o operaţie fără anestezie şi o scrie convingător, evitând gesticulaţia zgomotoasă şi patetismul. În versurile ei nu se urlă niciodată, dar se scrâşneşte tot timpul din dinţi”.

Citeşte tot articolul


Gao Xingjian: „Literatura ne ajută să trezim conștiința” (interviu)

Gao Xingjian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000, este un scriitor foarte puțin cunoscut la noi. Și asta pentru că, până de curând, nimic din opera sa nu fusese tradus în limba română - acum avem două volume, unul de proză scurtă (O undiță pentru bunicul meu, Editura Polirom, traducere din limba chineză și note de Irina Ivașcu) și unul de eseuri (Literatură şi libertate, Editura Muzeelor literare, traducere din limba chineză şi note de Irina Ivaşcu, prefaţă de Noël Dutrait, tradusă din limba franceză de Monica Salvan, cu un cuvînt înainte de Liu Zaifu), ambele extraordinare, amândouă apărute chiar înainte de venirea acestuia în România, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT).  Citeşte tot articolul


Redefinirea feminității prin violență. Angela Marinescu

Timp de mai bine de jumătate de secol, idealul teoriilor feministe a fost configurarea progresivă a unei perspective anti-establishment, care să poată mitralia prejudecățile legate de femeie, implementate în mentalul uman mai ales prin scrierile lui Lacan, Derrida sau Freud. Punctul de convergență al celor trei gânditori îl constituie privilegierea instanței masculine – a phallus-ului – în toate domeniile cunoașterii. Ceea ce a prezidat la instituirea unui sistem falocratic a fost viziunea asupra femeii, speculațiiile din jurul dorințelor ei și al intenționalităților ei pe baza construcției sale fizice și psihice. În studiul Feminism și filosofie. Perspective asupra diferenței și egalității, Moira Gatens observă că femeile „au fost definite nu atât în termenii unor calități pozitive pe care le-ar avea, ci mai degrabă în termenii calităților masculine care le lipsesc”. Inconștient, ea se asociază, la nivel ideatic, cu Luce Irigaray când aceasta, pornind de afirmația lui Freud, că „anatomia înseamnă destin” și, analizându-i teoria, remarcă: Citeşte tot articolul


Iugo-nostalgia: timp și/sau spațiu nostalgic?

Străin printre străini, exilatul trăiește, după cum afirmă Vladimir Jankélévitch, o viață dublă, în așa fel încât „a doua lui viață, care a fost cândva prima, este ca supraimprimată pe grosolana viață banală și tumultoasă a acțiunii cotidiene” (1). Dubla existență a exilatului se configurează sub forma unui joc al prezenței și absenței. Odată plecat din țară, acesta este „în același timp aici și acolo, nici aici, nici acolo, prezent și absent, de două ori prezent și de două ori absent” (2). Mai mult, plecarea, dimpreună cu păstrarea în memorie a unui anumit timp și spațiu, reprezintă declicul nostalgiei, înțelegându-se prin aceasta, într-o primă instanță, „atașamentul de un spațiu familiar, un acasă (nostos) și suferința (algia) declanșată de ieșirea din acest spațiu” (3). Firul dedublării nu se oprește însă aici, nostalgia presupunând totodată o ramificare cronotopică: vorbim, pe de o parte, de un timp nostalgic, și, pe de altă parte, de un spațiu nostalgic. Ajungem astfel la dublarea binomului aici-acolo cu binomul prezent-trecut. Citeşte tot articolul


SERILE SIBIULUI: Mircea Ivănescu. Poezia ca umanizare absolută

Întâlnirea Serile Sibiului de luna aceasta va avea loc miercuri, 29 martie, începând cu ora 18:00, la Cafe Wien. Mircea Ivănescu. Poezia ca umanizare absolută Invitat: Conf.dr. Radu VANCU (ULBS) ---------------------------------------- Pe 26 martie se împlinesc 86 de ani de la nașterea lui Mircea Ivănescu, poetul care a schimbat cel mai radical modul de a scrie poezie în limba română în ultima jumătate de secol. Conferința lui Radu Vancu va urmări maniera în care, în vremuri profund anti-umane, poezia lui Mircea Ivânescu a urmărit reinstaurarea în centrul literaturii a figurii și a valorilor umanului. Citeşte tot articolul

Florin Dumitrescu: „Reducerea la absurd este calea cea mai abruptă de demonstrație a unei teoreme”

În toamna anului trecut, Editura Nemira lansa colecția de poezie românească „Vorpal”, coordonată de scriitoarea Svetlana Cârstean. Unul dintre primele volume cu care a debutat această colecție a fost „Dodii”, de Florin Dumitrescu, autor cunoscut atât de scriitori, dar și de gruppies ai formațiilor românești. „Că-i poezie de dragoste, că este socială sau poezie pur şi simplu pour les raffinés, tot ce iese din mâna lui Florin Dumitrescu sună, consună, amintindu-ne că muzica şi poezia sunt arte înrudite. Iar faptul că el, textierul Sarmalelor Reci, a ales să includă în acest volum poeme-cântece scrise pentru formaţii muzicale este un gest demonstrativ din aceeaşi direcţie pe care îl salut cu bucurie.”, a scris pe coperta a patra Luminiţa Corneanu.

Citeşte tot articolul


Puterea cuvintelor în ţara “partidului unic” – “Simfonia lupului” de Marius Daniel Popescu

Născut la Craiova în 1963, absolvent de Silvicultură la Braşov şi emigrat în Elveţia în 1990, Marius Daniel Popescu este un scriitor român de limbă franceză care şi-a cucerit notorietatea în Elveţia, odată cu obţinerea prestigiosului Premiu „Robert Walser”, în 2008, pentru romanul de debut, La Symphonie du loup (Éditions José Corti, 2007)/ Simfonia lupului (Editura Humanitas, 2008, traducere de Emanoil Marcu). Cel de-al doilea roman al său, Les Couleurs de l’hirondelle (José Corti, 2012) a apărut şi el în traducere românească, în 2014, cu titlul Culorile rîndunicii , la Editura Polirom (traducere de Simona Modreanu). De altfel, acesta din urmă reprezintă – aşa cum declară autorul (în interviul pe care mi l-a acordat pentru Observator cultural nr. 752/ 12.12.2014) – a doua parte a unei trilogii care explorează, într-o manieră stilistică şi narativă aparte – cu ecouri din Noul Roman Francez, pe filiera scriitorilor optzecişti – propria biografie, în comunism şi postcomunism, a scriitorului. Citeşte tot articolul

Un microroman delicat: „Simfonia animalieră”, de Veronica D. Niculescu

În iunie 2014, când gradele își făceau de cap, apărea o cărticică mică, mică (mai mică decât o palmă), pătrată, cu coperte de un verde crud și cu ilustrații nemaipomenite. Uitându-te la ea, ai fi crezut că e o ghidușie, o carte pentru copii, o jucărie. Dar,  deschizând-o și citind-o, ce să vezi? Nu e. Ba dimpotrivă, e o carte pentru oameni mari, cei pe care îi incită lecturile dense, intense, delicate, pe mai multe voci, cei cărora le priește să fie proprii dirijori ai unei simfonii atipice, cărora nu le displace să-și schimbe lentilele de interpretare din când în când și să descopere, cu lupa, cârlige peste cârlige lăsate în text pentru plăcerea lor. Citeşte tot articolul