Tag: proza scurta

Interviu cu Guillermo Arriaga: „Poveștile nu mor niciodată”

Guillermo Arriaga a fost oaspete al celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT 2014). A fost invitat să se întâlnească cu publicul român în cea de-a doua seară a festivalului, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, din Iași, însoțit de criticul literar român Marius Chivu, cel care i-a adresat acestuia multe întrebări bune. Oamenii s-au îndrăgostit imediat de scriitorul, scenaristul, regizorul și producătorul mexican. A fost senzația festivalului. Citeşte tot articolul

John Cheever citeste din proza scurta Inotatorul/ The Swimmer

John Cheever citește proza sa scurtă Înotătorul/ The Swimmer

Cunoscut mai ales pentru volumele sale de proze scurte, John Cheever este, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai faini, cei mai talentați, cei mai sofisticați scriitori americani ai secolului trecut. Poate cea mai cunoscută proză de-ale sale, Înotătorul/ The Swimmer a fost publicată pentru prima dată în The New Yorker în 1964 (o găsiți și acum, în arhiva The New Yorker, aici, dacă aveți cont), ca mai apoi să fie inclusă în volumul de povestiri The Brigadier and the Golf Widow (tot din 1964), iar mai târziu în The Stories of John Cheever (1978) și în alte volume - la noi, în Povestiri. Integrala prozei scurte (Polirom, 2011). Citeşte tot articolul

10 autori români contemporani de proză scurtă pe care trebuie să-i citești

Se spune că proza scurtă este un fel de Cenușăreasă a literaturii: publicată mai rar (și nu pentru că n-ar fi scriitori de proză scurtă, dimpotrivă!), vândută mai puțin, necunoscută cititorilor sau puțin gustată în comparație cu romanul sau chiar poezia. Am generalizat, bineînțeles. Cu toate acestea, îmi place să cred (și am mai spus-o) că lucrurile se vor schimba în bine pentru proza scurtă.  Citeşte tot articolul

Portretul artistului ca tînăr cîine, proza poetului Dylan Thomas

Dylan Thomas (identificabil pentru cine ştie cît timp cu inubliabilul do not go gentle into that good night) a construit Portretul artistului ca tînăr cîine din zece povestiri care-şi adună conţinutul din experineţele directe ale lui Thomas, toate legate de vîrstele primelor descoperiri revelatorii: copilăria şi adolescenţa. Desigur, ele pot fi citite în orice ordine preferaţi, fără teamă că pierdeţi vreun fir care le ordonează (asta deşi există cîteva personaje şi peisaje recurente, dar fără ca ele să condiţioneze cursul lecturii).  Citite în ordine cronologică, ele lasă să se vadă o gradaţie a vîrstelor şi a transformărilor care îmbogăţeşte foarte mult experienţa de lectură. Citeşte tot articolul

Interviu cu Mihai Radu: ”E cumva împotriva literaturii să rezumi ficțiunea. Ori e toată, ori nu e deloc”

Gata, așteptarea voastră, a mea (a noastră, ce să mai!), a luat sfârșit. Avem interviu cu Mihai Radu :). Cum care Mihai Radu, dom'le? Jurnalistul de la Cațavencii, cel care a scris, în tandem cu Simona Tache, bestseller-ul Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut și apoi a ieșit solo la scenă deschisă cu Sebastian, ceilalți și-un cîine (Polirom, 2014), pentru care noi l-am aplaudat, ne-a plăcut. V-am dat zece motive pentru care trebuie să citiți romanul acesta, v-am și spus c-am făcut nopți albe cu el (romanul, d'oh), am și aflat pentru voi pe unde îi place scriitorului să bea o cafea sau o bere, așa că nu aveți nicio scuză să nu fi citit cartea (bine, vă mai dăm o șansă, știm c-ați fost ocupați: weekend-ul ăsta toată lumea citește Sebastian, ceilalți și-un cîine, da? :) ) sau să nu fi auzit de domnul scriitor în cauză.  Citeşte tot articolul

Zece cărţi subţiri

Ne sperie, de multe ori dimensiunile cărţilor, chiar dacă chef de citit am avea. Încercând de multe ori astfel de emoţii, am făcut o selecţie cu zece titluri de proză foarte interesante şi, în acelaşi timp, foarte subţiri. Citeşte tot articolul

ionut chiva boddah speriat

Boddah speriat – Ionuț Chiva. Povestiri cu tandrețe bine temperată

Poate că nu ar trebui să încep cu asta, dar de fiecare dată când am deschis, la întâmplare, volumul de povestiri al lui Ionuț Chiva, Boddah speriat, sau volumul lui de poezii, Instituția moartă a poștei, pur și simplu nu am dat peste nimic care să-mi lase senzația de contrafăcut. Pot să fie poeme inegale, poate că o povestire e un pic sub altele, ca focalizare, dar am găsit întotdeauna o continuitate a tonului și senzația de firesc, de acum. Cititorule, I am not bullshiting you. Test: „_Vai, tu, ce vreme!“ Citeşte tot articolul

lavinia braniste

Interviu Lavinia Branişte: Constat cât de mult ţine Opera de chestii mărunte, din viaţa de zi cu zi

Lavinia Braniște a scos un volum nou de povestiri Escapada (Editura Polirom, 2014), la trei  ani după Cinci minute de pe zi (Editura Casa de Pariuri Literare), un adevărat succes, inclusiv sonor, al unui volum individual de proză scurtă. În Escapada o să citiți povestiri de-a rîsu'-plînsu' cu personaje a căror stare dominantă şi definitorie e inadecvarea. Unele sînt comice, cele mai multe au doar o pojghiţă de comic. Sub acest strat înşelător e o întreagă lume care a luat-o razna, şi nici eroii ei nu se simt cu mult mai bine. Lavinia Branişte a scris despre vulnerabilitate, despre rezistenţă, despre putere şi neputinţă, într-un ton, cum ziceam, indecis între rîs, plîns şi revoltă. De cele mai multe ori, mocnită. Citeşte tot articolul

Povestiri de pe Calea Moșilor

Adina Popescu despre “Povestiri de pe Calea Moșilor”: Mi-ar plăcea să existe cîte o carte pentru fiecare cartier din București

Adina Popescu a scris în Povestiri de pe Calea Moșilor (Editura Casa de Pariuri Literare) nişte proze  proaspete, cu doza de comic, stropul de nostalgie şi picătura de amar, toate legate între ele prin aceleaşi personaje şi locuri: un cartier duminical, cu inima în Calea Moşilor şi marginile cât ţinea o lume de copii, în Bucureştiul anilor ’80. Citeşte tot articolul

Domesticul pus sub lupă și un talent nemăsurat: ”Prea multă fericire”, de Alice Munro

”Cum o să trăim” este o antologie de povestiri, nu un roman. Treaba asta, în sine, este dezamăgitoare. Pare să afecteze seriozitatea cărții, făcând autorul să pară doar un novice care bate la porțile Literaturii și nu un scriitor instalat în siguranță dincolo de ele. (proza Ficțiune, p. 69)

Prima mea întâlnire cu Alice Munro datează de mai bine de un an, pe vremea când, în România, puțini auziseră de ea - de altfel, și eu am dat de cartea aceasta, Prea multă fericire (Editura Litera, 2011, 2013, traducere de Ioana Opaiț), pur întâmplător, citisem un material despre scriitorii de proză scurtă și cursă lungă și mi-a făcut cu ochiul autoarea canadiană. Partea bună când ai o memorie ce șterge, în câteva săptămâni, detaliile unei cărți este că, la recitire, te bucuri de surpriza (re)descoperirii. Citeşte tot articolul