Ioana Epure

Ioana Epure

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


Povestea lui O de Pauline Réage. Povestea din spatele poveștii lui O

M-am apucat de Histoire d'O după ce am remarcat că toată lumea bună a internetului literar recomanda fanilor lui E. L. James și Fifty Shades of Grey să răsfoiască romanul lui Pauline Réage, pentru că o să-i lecuiască de mommy p0rn.

O carte scrisă în spiritul Marchizului de Sade, dintr-o perspectivă feminină, suna cel puțin interesant, iar observațiile unui așa-zis cronicar online descoperit aleatoriu, care, într-o comparație între cele două cărți (complet inutilă, dacă mă întrebați pe mine, e ca și cum ai compara o mașinuță teleghidată cu un tanc), sublinia că lui nu i-a plăcut deloc Povestea lui O de Pauline Réage pentru că nu are cuvinte porcoase, m-au convins în cele din urmă. Literatură erotică safe for work - sau, mă rog, safe în cazul în care ți se uită cineva peste umăr, nu și în cazul în care cineva îți citește gândurile. Sau îți ia temperatura. Citeşte tot articolul


Must read: Erica Jong, Teama de zbor

Peste romanul autoarei Erica Jong am dat absolut accidental - așa cum dăm de obicei în viață peste lucrurile  bune. Căutam cu totul altceva, și, din link în link, iată-mă cu e-book-ul pe Kindle.

Am început cartea într-o vineri dimineața. Am terminat-o a doua zi, sâmbătă, deși are aproape 400 de pagini. Am citit în autobuz, în pat, în timpul mesei, în timp ce așteptam să intru la doctor. Am stat cu ea în brațe până la ora 4 dimineața. Fear of Flying a fost una dintre cele mai mișto lecturi peste care am dat de multă vreme încoace. Dacă e ceva care m-a scos din sărite, a fost trimiterea la Carrie Bradshaw de pe blogul editurii Trei, care a publicat cartea în română, pentru că face o mare nedreptate romanului lui Jong.  Citeşte tot articolul


Lois McMaster Bujold – Cioburi de onoare și de science fiction făcut praf

Cineva îmi spunea odată, când încercam să îi explic fascinația mea pentru cărți pe care alții nu le-ar răsfoi nici la budă, între două integrame și o tentativă de a citi cu voce tare textele în poloneză de pe cutiile de detergent, că viața e prea scurtă pentru cărți proaste. L-am contrazis. Dincolo de o lungă dezbatere apropo de ce înseamnă asta pentru oameni diferiți, cărțile cu adevărat proaste, cele absolut ridicole, pe care la fiecare două - trei pagini le arunc de pereți sau mă trezesc zbierând la vreun personaj stupid ca bunică-mea la Tânăr și neliniștit - alea sunt, pentru mine cel puțin, o plăcere mai mult sau mai puțin vinovată. Odată la câteva luni, o carte precum Fifty Shades of Grey e ca o gură de aer proaspăt pentru că nu e nimic mai hilar decât un autor de dramolete bombastice care chiar se ia în serios. Citeşte tot articolul


Fifty Shades of Grey, partea a doua: acum, cu mai puţin sex şi mai mult bitch slapping

Ştim că sunteţi curioşi. Că de când aţi citit prima noastră cronică la Fifty Shades of Grey nu v-aţi putut gândi decât la volumul doi, Fifty Shades Darker.

Oare prin ce aventuri erotice mai trec inocenta Anastasia şi Mr. Grey cel întunecat, abuzat şi fucked-up, dar cu un suflet de aur. Sex într-o piață publică? Gang bang? Food play care l-ar face să roşească pe Mickey Rourke din Nine 1/2 weeks? Obiecte ascuţite? CE POATE SĂ URMEZE? Citeşte tot articolul


One Day – David Nicholls şi ziua lui nesfârşită (carte și film)

This is where it all begins. Everything starts here, today. De la bun început trebuie să vă spun că dacă aţi evitat să citiţi romanul din cauza fimului, aţi greşit. Nu că filmul n-ar fi simpatic – mie, cel puţin, mi-a plăcut  – dar nu e nimic mai mult decât o comedioară romantică şi dulce, cu un final cam bizar. Iar romanul lui Nicholls este departe de a putea fi rezumat atât de uşor. Citeşte tot articolul

Revolutionay Road, cartea şi filmul – despre moartea pasiunii, la propriu

Mi-e imposibil să vă spun că Revolutionary Road mi-a plăcut, deşi e o carte bună. De altfel, cred că e genul de carte despre care chiar nu ai cum să spui că ţi-a plăcut. E o experienţă dureroasă, o lectură care te lasă cu un gust amar, complet îngrozit de perspectiva unei relaţii pe termen lung şi care, în general, îţi dărâmă toate iluziile pe care ţi le-ai făcut vreodată cum că voi doi o să trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Citeşte tot articolul

Explorarea imaginară a spațiului – Lucian Boia

Toată cariera extratereștrilor (...) poate nu este decât manifestarea unei crize de identitate, a unui proces de alienare, a unui dezacord crescând între aspirațiile omului și mecanismul social. (...) Simțindu-se singur printre miliardele sale de semeni, omul caută azi dincolo ceea ce îi lipsește pe Pământ, ne spune Lucian Boia spre finalul călătoriei sale presărate cu monștri de pe Jupiter, tentacule, ființe hiperinteligente, venusiene provocatoare sau marțieni războinici. Și asta ca să enumerăm numai câteva dintre reprezentările extratereștrilor din imaginația oamenilor, de-a dreptul debordantă de câte ori a venit vorba de vecinii noștri spațiali. Citeşte tot articolul

Jurnalele Vampirilor sau de ce câteodată e bine să lași cartea jos și să aprinzi televizorul

Să ne înțelegem de la bun început: sunt un mare fan al serialului, așa cum eram fan True Blood înainte să mă apuc de seria Southern Vampires a lui Charlaine Harris. Deci nu sunt vampire-hater din principiu, ba dimpotriva. Iar dincolo de dramele sentimentale și triunghiul amoros clasic, numai bune pentru sucit minți adolescentine, scenariștii au transformat materialul brut din cărțile lui L. J. Smith într-un serial care, recunosc cinstit, m-a prins de la primul episod. Mai multe despre toate motivele pentru care Vampire Diaries este chiar un show scris cu cap, găsiți aici. Dar să revenim la seria lui L. J. Smith. Citeşte tot articolul

Operațiunea Ghințurești și confesiunile unui bookaholic confuz – aruncăm cărți?

Ca toată lumea, și bookaholicii au stat, pe vremuri, prin cămine. În paturi de metal, cu noptiere de metal, saltele din 1975 făcute sul sub pat că vorba aia, tu îți iei una nouă, da aia veche e pe inventar, și cu spațiu de stocare suficient pentru trei cursuri, o pâine și-un salam. O vreme când cutreieram anticariatele și adunam cărțile ca pe niște bijuterii, una câte una, și le făceam teanc lângă pat. Când ne mutam, le adunam frumos în cutii, numai ca să le facem teanc lângă patul următor, cu speranța vagă că viitorul ne va rezerva și nouă, în cele din urmă, o bibliotecă. Citeşte tot articolul

Despre Alice B. Sheldon aka James Tiptree Jr., feminism și o nuvelă SF despre sensul existenței umane

"It has been suggested that Tiptree is female, a theory that I find absurd, for there is to me something ineluctably masculine about Tiptree’s writing." — Robert Silverberg Că science fiction-ul e un gen dominat de bărbați, asta e, cel puțin la prima vedere, adevărat. Mi-ar fi greu să dau o explicație, dacă aș fi întrebată de ce, dar tind să cred că e o chestiune de context. Politic, social and whatnot - dacă tragem linie, s-ar putea ca bărbații să domine literatura la modul general, cel puțin ca număr, o treabă complet explicabilă dacă ne amintim cam când au început femeile să fie lăsate să scrie, sau să-și permită s-o facă, chiar și sub pseudonim de bărbat (ca surorile Bronte, spre exemplu). Citeşte tot articolul

Fledgling, Octavia Butler și vampirul Vasile

Sookie Stackhouse: I-I'm-I'm Sookie Stackhouse, and I'm a waitress. What's your name? Bill Compton: Bill. Sookie Stackhouse: [giggles] Bill? I thought it might be Antoine, or Basil, or-or-or like Langford, maybe. But, Bill? Vampire Bill! Decizia de a mă apuca de Fledgling a fost pur întâmplătoare. Am deschis Kindle-ul cu intenția de a alege o carte, orice carte, care să nu fie cu vampiri (doar ce terminasem toată seria Southern Vampires, deja eram destul de plictisită de subiect). Habar n-aveam despre ce e vorba. Surpriza a fost să descopăr, după câteva pagini, că Fledgling e tocmai ce încercasem eu să evit. Dar povestea ei e ceva mai complicată de atât. Citeşte tot articolul

Almanahul Anticipația și sfârșitul copilăriei

Că SF-ul românesc (indiferent că vorbim de scriitori, autori sau pur și simplu cititori și fani) se screme de ani buni să se rupă de o oareșice patină de tristă amintire, asta știm de mult. Au existat, înainte de '89, câțiva oameni care l-au iubit suficient de mult ca să îl sprijine, să pună de cenacluri și să caute autori români de science fiction capabili să aducă genul în atenția unui public însetat de noutate, dar fără prea mult acces la ea. Citeşte tot articolul