Ora de aur, de Ann Leary, este un roman al apusului și al nostalgiei. Al apusului în care razele soarelui se oglindesc în valurile mării, al apusului în care lumina se filtrează prin culorile toamnei, al apusului unei lumi și al unei iubiri ce la apus renaște. Un roman al nostalgiei după vremuri apuse (că e vorba de copilărie, de libertatea și revolta adolescenței sau de vremuri mult mai îndepărtate, vremuri aparținând unor strămoși enigmatici și uitați), după oameni care au fost sau după viața care-ar-fi-putut-să-fie.

– Ce seară splendidă, am zis.

– Da, e ora de aur, a răspuns Rebecca zâmbind.

– Ora de aur?

– Da, e un termen folosit în cinematografie sau în arta fotografică. (…)

– Vasăzică ora asta de aur e ora asfințitlui?

– Nu, e chiar înainte de apusul soarelui. Sau imediat ce răsare. Este chiar prima sau ultima oră de lumină din zi, așa ca acum. Atmosfera e deosebită, neobișnuită. Se datorează purității luminii, unghiului la care se află soarele și felului în care coboară spre orizont. Lumina e oarecum filtrată. (…)

Abia atunci am văzut cu adevărat lumina mișcându-se în valuri deasupra dealurilor din depărtare. Cu capul lăsat într-o parte, Rebecca își privea copiii. Părea atât de mulțumită văzându-i cum se zbenguie în ceea ce, cu o vorbă care mă încântase, numise o atmosferă deosebită, acea oră de aur. (…)

– E fascinant, am spus. Ora de aur.

Este o carte foarte caldă și relaxantă, în mare parte datorită tonului confesiv al naratoarei (te simți ca și cum ați sta la un ceai și ați depăna povești), cât și, mi s-a părut mie, datorită faptului că se vorbește mult despre case (ceea ce te duce cu gândul la acasă, iar asta, involuntar, te face să te simți bine).

Hildy Good, personajul principal și naratoarea romanului, este agent imobiliar într-un orășel pitoresc de pe Coasta de Est a Statelor Unite. Situat în apropiere de Boston, Wendover, este un vechi port care acum supraviețuiește în principal datorită tranzacțiilor imobiliare, iar Hildy trebuie să facă față concurenței tot mai acerbe venită din partea marilor corporații.

Faptul că a locuit dintotdeauna aici este unul dintre atuurile sale: „Sunt orășeancă get-beget, stră-strănepoată de rangul al optulea a lui Sarah Good, una dintre vrăjitoarele judecate și spânzurate în Harlem. Clienții mei se dau în vânt după astfel de amănunte, pe care le arunc ca din întâmplare în conversație”. De fapt, pe tot parcursul romanului se face o diferențiere foarte clară între oamenii de aici, cei a căror istorie o cunoști în amănunt, și ceilalți, cei care își cumpără proprietăți, dar nu reușesc niciodată să devină de-ai locului: „Te umflă râsul să vezi cum în orașe ca ăsta unii dintre nou-veniți își închipuie că se trag de șireturi cu localnicii, cei care s-au născut și au crescut în oraș”.

Descendentă a uneia dintre celebrele vrăjitoare din Salem, Hildy nu este doar un bun agent imobiliar, ci și un fin psiholog. Foarte atentă la comportamentul oamenilor (era celebră în oraș pentru că putea „ghici” ce gândesc alții, aptitudine pe care o punea pe seama moștenirii venite de la mătușa vrăjitoare), cea mai bună modalitate de a cunoaște oamenii i se pare a fi descrierea casei în care aceștia locuiesc.

Îmi plac casele în care se vede că stă cineva. Uzura e un semn de sănătate. O casă devenită impersonală de prea multă ordine mă face să mă gândesc la neînțelegerile dintre soți în aceeași măsură ca o casă în care domnește dezordinea. Băutori înrăiți, colecționari împătimiți, mâncăi, drogați, perverși, fustangii, depresivi, ăștia și câți alții, îi ghicesc pe toți doar dacă mă uit la cum arată casele lor. (…) Nu e nevoie să intru într-o locuință ca să-mi dau seama despre ce e vorba. De obicei ajunge să mă uit la fațadă ca să-mi fac o părere.”

De asemenea, mai există în roman o legătură strânsă (realizată nu la nivelul cuvintelor spuse, ci al celor subînțelese) între casă, amenajarea casei și sentimentul de siguranță. Casa e un refugiu, așa cum a arătat cel mai frumos Gaston Bachelard („Casa este un refugiu, o sihăstrie, un centru”), unul dintre cele mai vechi refugii ale umanului, cel mai important după refugiul matern, probabil. Iar în Ora de aur, această dimensiune psihologică a casei este foarte bine construită (dar, cum ziceam, într-un mod subtil, fiind mai degrabă sugerată, decât enunțată).

Hildy nu este singura persoană care se pricepe să descopere secretele ascunse ale locuitorilor orașului. Pe lângă bârfele inerente spuse pe la colțuri sau la petrecerile la care toată lumea se preface că se simte bine, mai sunt două personaje ce au acces la această parte ascunsă a vieții din Wendover. Primul este cel care, în mod oficial, poate cunoaște aceste secrete, psihologul Peter Newbold (care, are cabinetul chiar în aceeași clădire în care Hildy are agenția imobiliară și care este, ironic, o fostă casă parohială, sugerând, astfel o schimbare subtilă de mentalitate: oamenii care înainte veneau la preot pentru a găsi sprijin, vin acum în aceeași casă, dar la psiholog), iar cel de-al doilea este cel care cunoaște, în mod neoficial, aceste secrete ascunse și anume gunoierul orașului, Frank Getchell.

Nu este întâmplător faptul că scriu atât prenumele cât și numele personajelor: în Wendover, numele de familie atrage după sine o întreagă istorie de familie pe care „oamenii locului” o cunosc în detaliu. Este o istorie care te definește (oricât ai încerca să scapi de ea) și care te însoțește peste tot. Același lucru e valabil și pentru noii veniți (ceilalți): orice nou locuitor al orașului este repede catalogat și indexat. Cumva, e ca și cum la fel ca și casele, au supraviețuit și vechile mentalități de oraș provincial.

Pe lângă această legătură psihologică foarte bine realizată între oameni și case, mi-a mai plăcut un aspect al romanului, care se leagă tot de psihologie, dar într-un mod mult mai evident: alcoolismul lui Hildy. Pentru că, în ciuda succesului său și a vieții de invidiat pe care o are, Hildy este alcoolică, iar felul în care această dependență îi dezintegrează viața, legăturile cu familia și cu ceilalți oameni și chiar propria personalitate este foarte bine urmărit și redat în roman.

La un nivel și mai adânc, romanul poate deschide și o discuție despre normal și anormal în ceea ce privește sănătatea mintală a oamenilor. Învinuită de vrăjitorie cu secole în urmă, Sarah Good ar fi acum diagnosticată cu tulburare bipolară sau schizofrenie. Instabilitatea unui alt personaj, Rebecca (una dintre noii-veniți), alcoolismul lui Hildy și pierderile sale de cunoștință, istoricul depresiv al familiei sale (mama sa se sinucisese când ea avea 12 ani), chiar și comportamentul psihologului, toate vorbesc despre felul în care, involuntar sau nu, putem face un iad din propria viață. Autoironia naratoarei și lumina „orei de aur” mai îndulcesc, însă, puțin din această coborâre în infernul personal.

Așadar, roman de atmosferă, roman psihologic și roman de dragoste, Ora de aur este o carte lejeră numai bună de citit în aceste zile frumoase de toamnă, în care, cu un ceai alături, putem să ne visăm (pentru câteva ore măcar) într-un orășel pitoresc din Noua Anglie.

Ar mai fi de adăugat că, pe baza romanului, ne așteaptă o ecranizare de excepție cu Meryl Streep și Robert De Niro în rolurile principale. O aștept cu nerăbdare.

Ora de aur, de Ann Leary, Ed. Humanitas Fiction, 2015, trad. Irina Bojin, col. „Raftul Denisei”

bookaholic-sustinut-de-carturesti-stripe-01

Cumpără cartea de pe librăria online Cărturești!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *