Tag: literatura americana

Adrian Georgescu: „Rețeta tinereții veșnice e să te reinventezi continuu” (interviu)

Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă.  Citeşte tot articolul


Urzeală și semințe de măr, despre „La marginea livezii”, de Tracy Chevalier

Îmi plac mult romanele lui Tracy Chevalier. Sunt romane istorice, scrise într-un stil lejer care nu lasă să se întrevadă imensa muncă de documentare din spatele poveștii. Cel mai mult îmi place felul în care scriitoarea americană recreează atmosfera istorică a cărților sale: Delft-ul medieval al lui Vermeer (Fata cu cercel de perlă), Parisul medieval al tapiserilor și vopsitorilor (Doamna și licornul), Londra de secol XVIII - în pragul iluminismului, dar ducând după sine moștenirile moravurilor medievale, noroiul și mirosurile pestilențiale puse alături de poezia și pictura lui William Blake (Simetria de temut) - sau nașterea timpurilor moderne - discuții despre evoluția și apariția omului apărute în febra vânătorii de fosile de la finalul secolului XIX (Făpturi uluitoare) - și noile moravuri sociale schimbate de feminismul în ascensiune (Îngeri căzători). Dincolo de personaje și povești, din romanele lui Tracy Chevalier îmi rămâne mereu în minte o anumită atmosferă specifică, un sentiment foarte precis al timpului descris. Citeşte tot articolul

Un roman al apusului și al nostalgiei – despre „Ora de aur”, de Ann Leary

Ora de aur, de Ann Leary, este un roman al apusului și al nostalgiei. Al apusului în care razele soarelui se oglindesc în valurile mării, al apusului în care lumina se filtrează prin culorile toamnei, al apusului unei lumi și al unei iubiri ce la apus renaște. Un roman al nostalgiei după vremuri apuse (că e vorba de copilărie, de libertatea și revolta adolescenței sau de vremuri mult mai îndepărtate, vremuri aparținând unor strămoși enigmatici și uitați), după oameni care au fost sau după viața care-ar-fi-putut-să-fie. Citeşte tot articolul

Culoarea purpurie, un roman-cult despre libertate

Mi-am dorit de multă vreme să citesc Culoarea purpurie (Editura Art), o carte-cult pentru o întreagă generație, un roman puternic,  care a schimbat enorm şi care a adus în discuţie probleme care ardeau America în anii ’80: rasism, clasism, sexism, libertăți şi prejudecăți de toate felurile, identități şi inegalități de gen, excluziune socială, toate etalate sub semnul contestării unor vechi scheme de putere,  internalizate, adeseori, de victimele însele şi perpetuate ca atare. Numesc doar cîteva teme importante ale cărţii ‒ şi în special pe cele care sînt, de regulă, teme pentru  dezbateri politice ‒  pentru faptul că Alice Walker le-a adus, la acel moment,  în literatură, aşezîndu-le alături de altele care erau deja ale literaturii (iubirea, credinţa, incestul, poveştile Sudului etc.),  într-un fel care a făcut istorie. Citeşte tot articolul

Un documentar despre Ernest Hemingway, pentru zile lungi

Sunt într-o perioadă ceva mai dezorganizată și citesc cam amestecat, din mai multe genuri și tipuri de cărți în același timp. M-am reîntors, parțial (adică în limita timpului liber, destul de redus în ultima vreme), și la autorii mai „clasici”. Unul dintre aceștia este Ernest Hemingway, pe care acum îl gust cu totul altfel decât o făceam acum opt-nouă ani, parcă îl redescopăr într-o altă lumină. Iar post Emineschool s-a mai întâmplat ceva: am un chef și mai mare de documentare cu și despre scriitori. Citeşte tot articolul

„Alte glasuri, alte încăperi”, de Truman Capote, prima ediţie necenzurată (fragment în avanpremieră)

După moartea mamei, Joel Knox se duce să locuiască împreună cu tatăl lui, pe care nu l-a văzut niciodată, la un conac din vecinătatea orăşelului Noon City din Alabama. La capătul unei călătorii pline de peripeţii, băiatul de treisprezece ani descoperă că Skully’s Landing e un conac pe jumătate năruit, aşezat în mijlocul unei grădini năpădite de bălării şi izolat de restul lumii printr-o pădure deasă pe unde mişună jivine şi năluci înfricoşătoare. Locuitorii misterioşi, reali sau fantastici, care în ciuda insistenţelor lui Joel se feresc să vorbească despre tatăl său şi să-i spună unde se află, par să se zbată necontenit sub povara propriilor destine frînte, pierzîndu-şi încet minţile din pricina însingurării. Citeşte tot articolul

Un documentar inedit cu Kurt Vonnegut finanțat de public pe Kickstarter

Mă îndoiesc că faimosul Kurt Vonnegut mai are nevoie de vreo prezentare. Sigur l-ați citit în Abatorul cinci, Pianul mecanic,  Zâmbiți, vă rog!, Sirenele de pe Titan, Tabachera din Bagombo, Leagănul pisicii, Micul dejun al campionilor, Fii binecuvântat, domnule Rosewater sau alte volume de-ale sale. Dacă v-a scăpat până acum, eu zic să-l treceți pe Kurt Vonnegut pe listele voastre de lecturi, e un autor de neratat. Nici eu nu i-am citit opera integral, dar tot plănuiesc să fac asta, e unul dintre scriitorii mei de suflet. De aceea, când am dat peste campania de pe Kickstarter - o platformă de crowdfonding similară We Are Here la noi -, mi-am zis că e un proiect prea frumos pentru a nu vă spune și vouă despre el.  Citeşte tot articolul

Fight Club 2 – citește 6 pagini din continuarea „Fight Club”, de Chuck Palahniuk

În 2013, la Comic Con din San Diego, copilul teribil al literaturii contemporane americane, Chuck Palahniuk, anunța, aproape într-o doară, că lucra la continuarea romanului „Fight Club”, cartea care l-a făcut faimos din 1996 încoace (ecranizată de David Fincher, în 1999, cu Brad Pitt și Edward Norton în super rolurile principale). Și nu e vorba despre orice fel de continuare, ci de una turnată în forma unui roman grafic. Fanii au rămas înmărmuriți, iar jurnaliștii au dezbătut problema pe toate părțile. Citeşte tot articolul

Allen Ginsberg într-un super documentar

Nu e prima dată când îl aducem în discuție aici, pe Bookaholic, pe Allen Ginsberg, unul dintre reprezentații de soi ai generației beat, un poet extraordinar, dar și muzician, fotograf, profesor, etc. Mi se pare important să înțelegem, cât mai bine, ce a însemnat Ginsberg pentru o bucată din istoria literară americană, pentru beatnici, pentru cei pe care i-a influențat prin opera sa, prin credințele și atitudinile sale vizavi de viață - cum ar fi Patti Smith, Bob Dylan sau Peter Orlovsky. Citeşte tot articolul

Crăciun în stil american și mini-porcușori, despre „Fulgi de iubire”, de John Green, Maureen Johnson și Laureen Myracle

Fulgi de iubire (orig. Let It Snow), scris la trei mâini (autori sunt John Green, Maureen Johnson și Laureen Myracle), este o carte ușurică, ce poate fi citită într-o după-amiază și în care găsești tot ce se presupune că aduce luna lui Moș Crăciun: oameni binevoitori și calzi, case primitoare, troiene imense de zăpadă (care fac statul la căldurică și mai plăcut), povești siropoase de dragoste, aventuri cu prietenii în ajun de Crăciun și, evident, „happy-end fericit”. Cum ar veni, o carte bună de citit la gura sobei... Citeşte tot articolul

Viața trăită și viața visată, despre „Povestea doamnei Murasaki”, de Liza Dalby

Prima străină devenită gheișă, cu un doctorat în antropologie și cu o mare pasiune pentru cultura japoneză, scriitoarea americană Liza Dalby reconstituie în Povestea doamnei Murasaki atât povestea unei epoci (sfârșitul epocii Heian), cât și povestea unei cărți (Povestea Prințului Genji, primul roman al literaturii japoneze și, se pare, al lumii, cu mult înaintea lui Don Quijote). Romanul urmărește atât viața scriitoarei Shikibu Murasaki, pe care Liza Dalby o reconstituie din puținele mărturii rămase și din fragmentele păstrate din jurnalul său, cât și viața Prințului Genji, protagonistul romanului său foileton devenit repede foarte popular. Citeşte tot articolul

Corbul (The Raven), un film călduț cu John Cusack în pielea lui Edgar Allan Poe

Corbul (titlu original: The Raven) este un film puțin mai vechi, din 2012, în regia lui  (V for Vendetta îl recomandă, poate, cel mai bine) și cu un scenariu de  și...  (poate nu vă așteptați la asta). În rolul principal este domnul John Cusack, cel care îl interpretează destul de bine pe cunoscutul scriitor Edgar Allan Poe. Alături de el, îi mai avem în distribuție pe  (personajul Fields, un detectiv parcă ceva mai credibil decât scriitorul lui Cusack),  (Emily Hamilton, iubita lui Poe din film, personaj ficțional),  (Ivan - Reynolds -, fanul lui Poe și, în același timp, asasinul în serie din Baltimore - wait for it :) ).   Citeşte tot articolul

Scrisoare catre ea, documentar in 2016, clipuri cu Maya Angelou

Maya Angelou: documentar în 2016, clipuri, scrisoare către ea tănără

Am mai spus-o și cu alte ocazii, Maya Angelou este una dintre cele mai faine scriitoare americane - deși, din păcate, este puțin mai dificil să o descoperim ca scriitoare de autobiografii, eseuri sau ca poetă din moment ce încă n-a fost tradusă la noi (habar n-am de ce, mi se pare o mare gafă). Eu am mai spicuit din poemele ei pe internet (bine că există!) și am mai citit fragmente, tot online, acolo unde le-am găsit. Citeşte tot articolul

NOS4A2, de Joe Hill – o poveste horror de Crăciun

Înainte de a scrie această recenzie, care îşi aşteaptă de multişor rândul, mi-am recitit cronicile primelor două romane ale lui Joe Hill, Cutia cu fantome şi Horns. Din păcate, această cronică, la NOS4A2, va fi departe de exaltarea pe care sper că am reuşit la acea vreme să o insuflu cititorilor respectivelor texte. Ale mele, căci nu ştiu dacă am convins pe cineva să il citească pe Joe Hill (să ridice mâna orice convertit). De asemenea, menţionam în ambele texte că titlul meu preferat rămâne colecţia de nuvele 20th Century Ghosts, pe care o voi recomanda oricând oricărui pasionat de mild horror, stil în care Joe Hill excelează. Citeşte tot articolul

Zelda Fitzgerald spune o poveste: Acordă-mi acest vals

Acordă-mi acest vals este unicul roman terminat și publicat de Zelda Fitzgerald. L-a scris în mai puțin de două luni, într-o perioadă complicată, în care fusese spitalizată într-o clinică psihiatrică și diagnosticată cu schizofrenie. Zelda Fitzgerald și-a petrecut ultimii optsprezece ani de viață în astfel de clinici, timp în care a pictat, a scris jurnale, povestiri, a publicat acest roman și a lăsat un altul neterminat: Caesar’s Things. Citeşte tot articolul