Îmi amintesc foarte clar cum, la un moment dat, un critic literar (iertat să-mi fie că nu-mi mai amintesc totuşi criticul) spunea că eşti pierdut dacă scrii despre pisici fiindcă îţi dispare, în ochii cititorilor, orice urmă de credibilitate. Cu riscul acesta, însă, îndrăznise să scrie despre pisici. Cum mie îmi place să cred că sunt undeva la jumătatea dintre un cititor înfocat şi un om care scrie despre cărţi, îmi asum acest risc alegând, de data aceasta, să vă scriu despre ce tabieturi cred eu, cu destul de multă convingere, că are un bookaholic.

N-am urmărit, întocmindu-mi lista, niciun bookaholic pierdut în noapte, n-am vânat de la distanţă cu binoclul niciun împătimit fără de salvare al cărţilor, n-am făcut raiduri pe reţelele de socializare pentru a vedea cât de des îşi pierd bookaholicii nasul (sau capul) printre cărţi. M-am supus, de fapt, unei analize cât am putut de sincere şi-am încercat să descopăr, cu ocazia asta, ceea ce singură am ales să nu văd. Cum ar fi sacoşele pline de cărţi în detrimentul celor cu mâncare, drumurile lungi şi întortocheate până la anticariate, oricât aş fi de obosită sau de răcită, nenumăratele dăţi în care am refuzat să ies o seară în oraş doar pentru că acasă pe noptieră se afla o carte care abia aştepta să fie deschisă.

Şi-am descoperit, cu ocazia aceasta, că lista de posibile învinuiri e lungă, că s-ar putea să descoperiţi că, din cele cincizeci de obiceiuri, vă faceţi „vinovaţi” de cel puţin treizeci, că de altele m-aţi putea acuza în vreme ce m-aţi recunoaşte, că la unele aţi putea tresări surprinşi că nu v-aţi recunoscut până acum în ele.

N-am vrut nici să încropesc vreun portret exhaustiv de bookaholic fiindcă ştiu prea bine că suntem atât de diferiţi, dar atât de diferiţi, căci niciodată nu vom găsi două biblioteci care să semene între ele. Dar sper să vă convingeţi, totuşi, că cele de mai jos sunt toate lucruri pe care numai un bookaholic veritabil le poate face ca la carte:

1. Dacă lumina nu e cea potrivită, bookaholicul nu poate citi.
2. Dacă un bookaholic nu are semnul de carte potrivit, nu va deschide cartea până nu va găsi unul.
3. Dacă bookaholicul îşi pierde semnul de carte preferat, merge imediat să caute un semn de carte nou şi, pe cât se poate, perfect.
4. Bookaholicul îşi alege cu grijă şi din timp alimentele pe care le va consuma în timpul lecturii unei cărţi pe care o aşteaptă de mult timp. Un meniu pe măsură pentru o carte pe măsură.
5. Revelionul unui bookaholic înseamnă reeditarea unei cărţi pe care nu o mai găsea cu niciun preţ. Şi, implicit, un final de an fericit, singur acasă.
6. Un bookaholic nu pleacă niciodată de acasă fără o carte.
7. Un bookaholic nu se întoarce niciodată acasă numai cu o carte.
8. Bookaholicul visează că citeşte şi regretă la trezire că nu a pus semn acolo unde a rămas.
9. Un bookaholic adoarme întotdeauna citind şi întotdeauna regretă că n-a citit mai mult.
10. Bookaholicul setează alarma cu o jumătate de oră mai devreme ca să aibă mai mult timp de citit.
11. Bookaholicul nu e înţeles de absolut niciun alt om care preferă să doarmă încă trei ore după ce a sunat alarma.
12. Un bookaholic are cel puţin trei insigne pe care scrie că e Bookaholic.
13. Un bookaholic nu va dărui aproape niciodată altceva în afară de cărţi.
14. Bookaholicii cărora nu le plac pisicile sunt priviţi ca excepţii, dar primiţi în comunitate şi iubiţi în egală măsură.
15. Puterea unui bookaholic se măsoară în lista de cărţi citite.
16. Lista unui bookaholic se măreşte de la un an la altul, căci bookaholicul e în întrecere cu el însuşi.
17. Bookaholicul va ajunge să poarte ochelari de vedere mai devreme sau mai târziu. Şi-i va alege în funcţie de personajul preferat.
18. Un bookaholic nu crede că va ajunge să poarte ochelari de vedere mai devreme sau mai târziu.
19. Bookaholicul te va convinge întotdeauna să cumperi cartea în loc să vezi filmul.
20. Pentru orice bookaholic şi fără excepţie cartea va bate filmul.
21. Un bookaholic ajunge mai devreme la orice întâlnire ca să aibă timp să citească în timp ce „aşteaptă”.
22. Timpul unui bookaholic se împarte între familie, cărţi, prieteni şi lansări de carte.
23. Timpul petrecut cu prietenii e cel rămas după lansările de carte.
24. Unui bookaholic i se iartă lipsa de ieşiri suficiente cu prietenii.
25. Un bookaholic nu merge la cumpărături, ci la vânătoare de titluri.

26. Raiul unui bookaholic e un outlet de cărţi.
27. Raiul unui bookaholic e o librărie deschisă recent.
28. Raiul unui bookaholic e un anticariat cu preţuri şi oferte incredibile.
29. Raiul unui bookaholic e făcut din cutiile doldora de cărţi la doi lei ale vânzătorilor care nu ştiu ce vând.
30. La reuniunea de liceu, un bookaholic nu-şi întreabă colegii ce-au mai făcut, ci ce cărţi au citit în ultimii zece ani.
31. Un bookaholic nu judecă după aparenţe, ci după biblioteca pe care o ai în casă.
32. Un bookaholic pleacă înarmat la orice târg de carte cu rucsacul de munte, două genţi şi trei sacoşe de pânză, plus un prieten sau o prietenă care să ajute la cărat.
33. Cu această ocazie, se testează prieteniile care au şanse să dureze în timp.
34. O vacanţă înseamnă pentru orice bookaholic zero activităţi fizice şi sută la sută citit.
35. Bookaholicii ştiu că pe plajă nu poţi citi prea bine, aşa că se închid în casă, trag jaluzelele, dau drumul la duş şi citesc în timp ce-şi imaginează că afară plouă.
36. Un bookaholic nu-ţi va ţine întotdeauna minte numele, dar va şti dacă ai uitat să-i returnezi vreo carte.
37. Când sunt daţi dispăruţi, se descoperă că doar îşi rearanjau biblioteca.
38. Bookaholicul se întristează numai dacă primeşte o carte pe care o are deja.
39. Un bookaholic va dori să colecţioneze toate ediţiile diferite ale aceleiaşi cărţi favorite.
40. Orice bookaholic e fie mare amator de cafea, fie mare amator de ceai. A treia variantă e rară, dar excepţiile sunt acceptate în comunitate şi iubite în egală măsură.
41. Indiferent ce cadou decideţi să îi faceţi unui bookaholic, adăugaţi şi o carte.
42. Un bookaholic va suferi enorm dacă va descoperi o zgârietură pe coperta preferată sau dacă rupe accidental vreo pagină dintr-o carte.
43. Bookaholicul ţine minte cărţile copilăriei şi, pe cât posibil, va dori să le aibă din nou în bibliotecă.
44. Un bookaholic nu cere niciodată cu împrumut unui alt bookaholic cartea preferată a acestuia din urmă.
45. Bookaholicii pot fi văzuţi uneori adulmecând coperţile noilor apariţii editoriale. Surprinşi asupra faptei, vor spune că nu văd de la distanţă.
46. Un bookaholic va recunoaşte întotdeauna în mulţime un alt bookaholic.
47. Bookaholicii nu preferă torturile sub formă de cărţi, ci cărţile sub formă de teanc.
48. Un bookaholic va crede pentru totdeauna că o librărie e locuinţa ideală.
49. Fiecare bookaholic îşi doreşte o bibliotecă până în tavan.
50. Un bookaholic nu dezvăluie niciodată finalul unei cărţi pe care o citeşte şi cel mai bun prieten.

Sursă imagine principală

Redactor literar, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și masteratul de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București. A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *