Irina Dumitru

Irina Dumitru

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Cărţile în miniatură din casa păpuşilor – creaţiile lui Lauren Delaney George

Nu se poate să nu îndrăgeşti minunatele şi delicatele cărţi în miniatură, pe care parcă nu-ţi vine nici să le atingi, de teamă să nu se deterioreze. Nu vorbesc azi despre cele care reprezintă o adevărată provocare, căci pentru a le citi e nevoie de răbdare, ochi ageri şi o lupă puternică. Ochelaristă fiind încă din copilărie, numai gândul acesta îmi provoacă ameţeli. O să vă arăt însă câteva astfel de mici bijuterii decorative. Cristina şi-a declarat dragostea pentru ele în articolul despre miniaturile Elsitei, mă declar şi eu absolut fascinată de aceste minunăţii şi vă aduc în atenţie adevărate decoruri cu cărţi mici, mici create de Lauren Delaney George. Citeşte tot articolul


Literatură şi tocuri înalte – pantofi inspiraţi de cărţi

E un lucru bine ştiut de toată lumea că doamnele şi domnişoarele au o adevărată pasiune pentru pantofi. De toate formele şi culorile, cu tocuri înalte sau talpă plată, pantofii umplu până la refuz dulapurile multora dintre noi, spre disperarea soţilor. :D

Nu ştiu sigur care e originea acestei pasiuni uneori transformată în adevărată boală, eu fiind mai degrabă obsedată de genţi. Să aibă oare legătură cu povestea Cenuşăresei, în care pantoful joacă un rol extrem de important, schimbându-i viaţa eroinei şi aducându-i prinţul? Cert este că literatura s-a strecurat uşor şi în acest domeniu şi au început să apară pantofi special creaţi pentru cele care iubesc cărţile la fel de mult şi îşi doresc o legătură între cele două pasiuni ale lor. Citeşte tot articolul


Biblioteca ADN, spirala cărţilor din casa noastră

Atunci când cititul e un lucru adânc înrădăcinat în felul nostru de a fi şi ajunge să constituie o parte importantă a identităţii noastre, ies la iveală idei interesante care dezvăluie lumii întegi legătura indisolubilă dintre noi şi cărţile pe care le iubim.

De exemplu, o astfel de idee era reprezentată de amprentele literare create de Cheryl Sorg, pe care vi le-am prezentat aici. Ele reflectau imaginea unică a fiecărui pasionat de literatură.

De data aceasta, iată că din podea se înalţă semeaţă spirala de ADN, substanţa esenţială pentru identitatea oricărui organism. Aşa cum vă puteţi imagina, nu este vorba despre o lecţie de genetică sau vreun SF, ci despre o inedită bibliotecă, ce va fi în mod sigur punctul de atracţie al oricărei camere. Citeşte tot articolul


Frumuseţe şi fragilitate în sculpturile din cărţi realizate de Karine Diot

Admir de fiecare dată cu multă plăcere sculpturile realizate din cărţi, chiar dacă mă încearcă şi un strop de invidie pe talentul şi îndemânarea celor care le creează, căci tare mult mi-ar fi plăcut ca din mâinile mele să poată ieşi asemenea bijuterii. Dar mă resemnez destul de repede cu gândul că nu a fost să fie, până la urmă ştiu să cos nasturi, e şi asta ceva, nu?

Revenind la paginile de carte transformate în mici şi delicate sculpturi, le admirăm azi pe cele create de Karine Diot sau Anemya - numele folosit pentru blogul său şi pe site-urile de artă - o franţuzoaică pasionată de artă, atrasă de fotografie şi care s-a îndrăgostit la prima vedere atunci când a descoperit lucrul cu cărţile. Citeşte tot articolul


Hemingway Look-Alike Society – Papa e cu noi, în Key West

Când vine vorba despre preţuirea, pasiunea sau obsesia pentru un anumit scriitor, fiecare se manifestă în felul său. Unii cumpără toate ediţiile posibile ale cărţilor scrise de preferatul lor, alţii participă la licitaţii în speranţa că vor putea achiziţiona obiecte personale ale scriitorului pe care îl îndrăgesc, iar alţii înfiinţează societăţi de…sosii.

Ei bine, da, există o astfel de societate în Key West, Florida şi membrii ei sunt nişte domni tare simpatici, cu părul alb, bărboşi şi rotofei. Greu de identificat cu cine se aseamănă? Nicidecum, sunt sigură că v-aţi dat seama că e vorba de Papa Hemingway. Numele acestei organizaţii spune oricum totul: Hemingway Look-Alike Society. Citeşte tot articolul


Ţara minunilor în alb şi negru – ilustraţiile lui Poonam Mistry

Fac ce fac şi revin la Alice in Wonderland, iar motivul îl constituie faptul că, pe lângă frumuseţea ei, povestea reprezintă şi o nesecată sursă de inspiraţie pentru multe alte lucruri interesante. Mereu se găseşte cineva talentat care să creeze bijuterii, accesorii, haine, genţi sau diverse forme de artă plecând de la peripeţiile lui Alice. Unii chiar aleg tema cărţii lui Lewis Carroll pentru petreceri, fie ele pentru copii sau de nuntă, aşa cum v-am arătat în câteva ocazii. Şi cum eu îmi doresc să vă prezint mereu cele mai reuşite creaţii care au legătură într-un fel sau altul cu o carte, iată astăzi nişte ilustraţii deosebit de interesante create pentru a exprima vizual povestea din Ţara minunilor. Citeşte tot articolul


Invitaţie la o carte bună şi un whiskey vechi în Wigtown, oraşul scoţian al cărţilor

Nu ştiu cum se întâmplă (dar ce mai contează?) ca tocmai în luna octombrie să-mi vină cheful de a vă propune o plimbare prin Scoţia. Anul trecut invitaţia a fost pentru oraşul literaturii din patrimoniul UNESCO, Edinburgh, unde am vizitat Muzeul scriitorilor. Anul acesta mă gândesc la o altă călătorie interesantă, într-un oraş frumos plin de cărţi, artă şi peisaje minunate: Wigtown. Aşa că, pregătiţi-vă kilturile şi haideţi să cutreierăm oraşul naţional al cărţilor din Scoţia! Citeşte tot articolul


Vrăjitoriile animate ale lui Harry Potter

Recunosc că nu am citit niciuna dintre cărţile seriei Harry Potter, iar în ceea ce priveşte adaptările cinematografice, am văzut un singur film. N-aş vrea să înţelegeţi de aici că nu-mi plac cărţile din genul fantastic, e vorba doar de faptul că au apărut prea târziu pentru mine, la vârsta pe care o aveam la momentul publicării lor nu prea mă mai simţeam atrasă de poveşti cu copii vrăjitori. Citeşte tot articolul


Octavio, perdeaua de versuri creată de Olga Ziemska

Melancolia de toamnă, metroul cu poezie sau simpla plăcere pentru acest gen literar ne-au adus mai aproape de versuri zilele astea. Şi, dacă tot ni s-a redeschis apetitul pentru poezie, ce ziceţi nu doar să citim, ci să privim un poem, să-l întoarcem pe toate părţile, căutându-i noi sensuri?

Ne ajută să facem asta Olga Ziemska, o artistă care locuieşte în Ohio şi creează în studioul ei aflat pe malul Lacului Erie. Citeşte tot articolul


Blues Bayou – aventuri, prietenie şi muzică bună, într-o carte pentru copii

Mi-au plăcut întotdeauna cărţile pentru copii care abordează subiecte un pic diferite de ceea ce te-ai aştepta să găseşti în paginile dedicate celor mici. Mă refer aici la cărţile fără prinţese, zmei şi spiriduşi, dar cu aspecte din viaţa reală, prezentate delicat, frumos şi simplu, care îi ajută pe copii să perceapă şi să înţeleagă lumea în care trăiesc, cu bune şi rele.

Este şi cazul cărţii pe care v-o supun atenţiei azi: Blues Bayou, scrisă de Benjamin Lacombe şi ilustrată de Daniela Cytryn. Citeşte tot articolul


Campanii publicitare pentru audiobook-uri, ingenioase şi amuzante

Pe o vreme ca cea de afară, cu vânt şi ploi interminabile, cărţile rămân de departe varianta cea mai bună de petrecut timpul, iar audiobook-urile par acum mai potrivite ca oricând (şi avem de unde alege). E tare plăcut să lenevim cocoţaţi în vârful patului, savurând un ceai aromat şi ascultând pe cineva spunându-ne poveşti. Vocea blândă sau puternică din boxe sau căşti ne poartă în mijlocul aventurii, iar noi ne vom putea simţi din nou copiii cărora li se citea înainte de culcare. Sau poate nu chiar, căci acum avem voie să citim – în cazul nostru să ascultăm - cărţi cu subiecte controversate sau mai deocheate, care ar fi făcut-o pe bunica să roşească şi să dea în bâlbâială. Citeşte tot articolul


Câini sculptaţi din file de carte de Lorraine Corrigan

Azi revin la tema câinilor, dar nu pentru vreo dezbatere, ci pentru sa vă prezenta câteva exemplare canine frumoase, jucăuşe şi nu pline de purici, ci de cuvinte. Şi asta pentru că sunt create din pagini de carte. Nu ştiu dacă atunci când se scutură sau zburdă fericiţi pe…rafturi le cade vreo consoană sau virgulă, dar cred că sunt cei mai deştepţi câini din lume, doar sunt plini de idei. :) Citeşte tot articolul


Parfumul vremurilor de odinioară – decoruri cu cărţi de anticariat

Mi-am îmbogăţit deunăzi colecţia cu câteva cărţi şi albume de anticariat, din acelea care, pe lângă conţinutul minunat, îţi încântă aproape toate simţurile. În primul rând privirea, pentru că sunt atât de frumos copertate, chiar dacă uşor roase pe la capete şi fiecare început de capitol are câte o ilustraţie şi o majusculă bogat ornamentată. Apoi e vorba de miros, căci toate au o aromă dulceagă de vanilie şi de…pudră. Ştiu, poate părea curios, dar atunci când le deschid, am senzaţia că lângă mine, o doamnă elegantă de prin anii ’30 tocmai şi-a desfăcut pudriera aurie, ca să-şi coloreze uşor obrajii. Şi nu în cele din urmă, simţul tactil e gâdilat de fineţea paginilor şi de senzaţiile plăcute resimţite atunci când mângâi coperta mătăsoasă. Citeşte tot articolul


Bijuteriile-poveşti create de Anne-Julie Aubry

Am văzut zilele trecute câteva variante de haine livreşti numai bune pentru a fi purtate toamna aceasta. Dar cum o ţinută nu e completă până nu îi asortăm şi o bijuterie, ce ziceţi să pornim în căutarea celor mai potrivite? Acestea sunt, fără doar şi poate, cele inspirate din cărţi sau confecţionate din ele. Şi cum ultima oară am admirat delicate bijuterii făcute din pagini de carte, azi ne oprim atenţia asupra unora a căror sursă de inspiraţie se află între coperte.

Ele aparţin lui Anne-Julie Aubry, o tânără artistă franţuzoaică, absolventă a Şcolii de artă din Épinal în specializarea ilustraţii. Citeşte tot articolul


Real Gabinete Português de Leitura – literatură portugheză în Brazilia

Anul trecut am trecut pragul unei librării deosebit de frumoasă situată în Porto, i-am admirat arhitectura şi interiorul fastuos, colecţia de cărţi. Şi pentru că ne-a plăcut foarte mult, m-am gândit să mergem azi tot pe urmele portughezilor, dar în Brazilia de data asta.

Vom vedea o bibliotecă, Real Gabinete Português de Leitura din Rio de Janeiro, fondată în 1837 de un grup inimos de imigranţi portughezi refugiaţi politic, care şi-au dorit să promoveze cultura în cadrul comunităţii lor. Citeşte tot articolul