Silvia Dumitrache

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


„Dacă părinții mei n-ar fi fugit de comunism, cu siguranță n-aș fi fost astăzi scriitor“. Interviu cu Michael STAVARIČ

Michael Stavarič, invitat la evenimentul „Trei ţări, aceeaşi limbă”, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest, a emigrat împreună cu familia din Cehia în Austria, de când avea şapte ani, şi a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori austrieci (printre cele mai cunoscute romane ale sale, se numără Stillborn şi Magma). Am stat de vorbă cu el despre condiţia scriitorului emigrat, despre comunism şi abordarea trecutului, despre libertate şi ironie. Citeşte tot articolul

„Îmi pare bine că am cunoscut şi România socialistă, pentru că mă ajută să înţeleg mai bine România de astăzi”. Interviu cu Jan Willem Bos

Prezent în ţară pentru lansarea cărţii sale Suspect. Dosarul meu de la Securitate, apărută la Editura Trei, Jan Willem Bos – traducător în olandeză a aproximativ 25 de cărţi din română şi autorul antologiei de proză română modernă Moderne Roemeense Verhalen (Editura Atlas) – a vorbit despre experienţele sale din România comunistă (în anii ’70, ca student, şi în anii ’80, ca lector la catedra de olandeză a Universităţii Bucureşti), despre frica şi paranoia instaurate de Securitate, dar şi despre reminiscenţe ale epocii comuniste în prezent. Povestea urmăririi sale de către Securitate nu a devenit dramatică, în primul rînd datorită faptului că era străin şi apoi, datorită prieteniei sale cu Doru, cel care oferea notele informative către Securitate. O cronică a cărţii puteţi citi aici.   Citeşte tot articolul

„Conta mai mult «ce» erai decât «cine» erai”. Interviu cu Saša Stanišić

În cadrul programului-eveniment al ediţiei din 2013 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, „Trei ţări, aceeaşi limbă”, unul dintre invitaţii de onoare a fost Saša Stanišić, scriitor cunoscut romanul său Cum repară soldatul gramofonul (Polirom, 2007) - cronică aici, o relatare emoţionantă şi umană a războiului din fosta Iugoslavie. Saša Stanišić a emigrat în 1992 din Visegrád (acum în Bosnia), cu părinţii, şi s-a stabilit în Germania. Şi-a asimilat atât de bine limba de adopţie, încât romanul său a fost nominalizat la prestigiosul Deutscher Buchpreis, pe 2006. Am stat de vorbă cu Saša despre experienţa războiului şi despre influenţa acestuia în formarea sa ca scriitor. For the English version of the interview, please click here. Citeşte tot articolul

În vizorul Securităţii. Jan Willem Bos, „Suspect. Dosarul meu de la Securitate”

Au trecut peste douăzeci de ani de la căderea comunismului şi încă mai sunt multe de aflat, de discutat, de înţeles. Ca să nu mai vorbim despre faptul că un adevărat proces al comunismului (aşa cum se întâmplă după înlăturarea unui sistem opresiv, abuziv) încă îşi mai aşteaptă rândul şi, dacă e să fim realişti, probabil că e puţin cam târziu. Şi cu toate acestea, încă mai ies din ruine semne ale vechiului regim, încă mai apar suprize în legătură cu diverse personaje ale vieţii politice şi nu numai. Unul dintre cele mai controversate aspecte legate de perioada comunistă la noi este activitatea Securităţii, acel organ de control ce oferea iluzia omniprezenţei. Din când în când, mai răsare câte un dosar de informator al unei personalităţi pe care nu ne-o închipuiam făcând acest pact, se face puţină vâlvă, apoi totul se linişteşte (suntem un popor iertător, după cum spune, pe jumătate glumind, Jan Willem Bos). Ipocrizia este poate trăsătura cea mai pregnantă atunci când se vorbeşte despre condamnarea comunismului, căci tocmai persoanele care sunt cele mai „vocale” sunt, de fapt, cele cu un trecut incert, aşa că nu e surprinzătoare neîncrederea tot mai accentuată faţă de luările de poziţie împotriva vechiului regim. Citeşte tot articolul

Fotografia, mai mult decât point-and-shoot. Michael Freeman, „Manual de fotografie digitală”

Indiferent de direcţiile inovatoare pe care digitalul le-a adus în domeniul fotografiei, de la uşurinţa de manevrare până la oportunităţile de ajustare a imaginii, şi indiferent de cât de simplu a devenit să manevrăm rezultatele, întotdeauna fotografii profesionişti vă vor spune că nu contează nici aparatura (deşi nu ştiu cât de credibili pot fi ei, care lucrează cu aparatele din vârful gamei pro...) şi nici programul de editare. Şi Michael Freeman, în Manual de fotografie digitală, pune accentul în primul rând pe importanţa găsirii subiectului şi a viziunii proprii, aşa că dacă sunteţi la început în arta fotografică, dar şi dacă practicaţi deja fotografia, dar simţiţi că sunteţi într-un moment mai puţin inspirat, cartea lui Michael Freeman vă poate ajuta să vă (re)descoperiţi entuziasmul. Citeşte tot articolul

Presiunea lui „a face ce trebuie”. Zadie Smith, „Nord-Vest”

Cea mai frecventă descriere a romanului Nord-Vest de Zadie Smith pe care am întâlnit-o e că are o structură joyceană. O descriere care nu face neapărat un serviciu cărţii, sunt sigură că mulţi potenţiali cititori sunt descurajaţi de o astfel de caracterizare, amintindu-şi de dificultăţile întâmpinate la lectura lui Joyce. E drept, există la Zadie Smith un anume flux al conştiinţei, cu salturi în timp şi spaţiu, cu glisări bruşte de la o stare la alta, dar, dincolo de asta, există o anume structură a romanului, o anume coerenţă a limbajului care îl fac mult mai „friendly” la lectură decât bine-cunoscutul experiment literar al lui Joyce, în Ulysses sau în Finnegan’s Wake. Oricât de mult şi-ar fi dorit poate Zadie Smith să facă un roman de această factură, s-a îndepărtat de el tocmai prin rigoarea construcţiei care se observă, e adevărat, abia spre finalul cărţii. Cu atât mai departe de Joyce este Zadie Smith atunci când respectă convenţiile limbajului, care, la Joyce, sunt eliminate în acel flux al conştiinţei în care se amestecă amintirile, descrierile, dialogul etc. Citeşte tot articolul

Refugiul în poveste. Saša Stanišić, „Cum repară soldatul gramofonul”

Dacă la noi, anii ’90 au însemnat o schimbare de regim politic, în alte zone balcanice, acea perioadă a presupus o transformare şi mai dramatică, anume dezintegrarea teritorială, aşa cum s-a întâmplat în Iugoslavia. Despre ce a însemnat acest lucru, nu numai pe plan politic, economic, ci şi la nivel identitar vorbeşte Saša Stanišić în romanul Cum repară soldatul gramofonul (Polirom, 2007, în traducerea Gabriellei Eftimie). Nu este însă un roman neapărat istoric, miza lui nu este de a evoca, rece şi faptic, evenimentele, de multe ori dramatice, crude, prin care oamenii din fosta Iugoslavie au trecut, ci este o relatare emoţionantă, umană, caldă, din perspectiva unui copil, care vede cum lumea aşa cum o ştiuse până atunci se destramă. Citeşte tot articolul

Estetica decăderii. Pascal Bruckner, „Casa îngerilor”

Ştiţi de cât de puţin e nevoie pentru a decădea şi a-ţi pierde statutul pe care îl consideri cât de cât sigur? Nu luni, nu ani, ci doar câteva zile. Ne uităm la cerşetorii de pe străzi şi poate ne imaginăm că au ajuns acolo în urma unui lung proces de pierdere a legăturii cu sistemul social în care trăim. Dar nu, dacă nu te naşti în asemenea condiţii, poţi totuşi oricând, într-un complex de împrejurări nefericite, să ajungi pe stradă. Şi picătura care umple paharul este nu neapărat o situaţie financiară deplorabilă, cât mai degrabă ajungerea în acel punct în care nu îţi mai pasă de propria persoană. Despre aceste aspecte vorbeşte, în ultimul său roman, Casa îngerilor, Pascal Bruckner (la lansarea căreia, în România, a participat şi autorul – puteţi citi aici despre eveniment). Aşadar, să nu vă aşteptaţi la acel Bruckner din Luni de fiere, de pildă, căci în acest nou roman al său, focusul nu este pe problemele de cuplu sau din dragoste (şi cât de rare sunt astfel de romane!), ci pe o problemă cu o accentuată tentă socială: cerşetorii, mai exact cerşetorii Parisului. Citeşte tot articolul

Dumnezeu explicat într-o cursă de taxi – de citit în taxi (sau în autobuz, metrou, acasă)

Dacă eşti un bookaholic înrăit, probabil că nu ratezi nici un moment pentru a citi – de ce să pierzi două ore pe zi, dus-întors, în transportul în comun, aşteptând enervat să treci de stopul ăsta, apoi de următorul, şi tot aşa, când ai putea să mai citeşti vreo douăzeci de pagini dintr-o carte? Recunosc că eu aşa fac, sunt acel gen care citeşte chiar dacă am loc în autobuz sau nu, dacă am de ce bară să mă ţin sau nu (da, ştiu, poate că e cam enervant pentru alţii). Evident, nu citesc cărţi de filosofie, dar o carte de beletristică mă relaxează întotdeauna în miniexcursia pe care o fac zilnic din cartierul meu până în centru. Recent, mi-a atras atenţia un titlu, care părea parcă destinat acestui tip de cititor: Dumnezeu explicat într-o cursă de taxi, de Paul Arden (cu ilustraţii de Mark Buckingham), apărut la Editura Art, în 2012. Citeşte tot articolul

Scriitorii şi religia (II). Credincioşii

Pentru că vorbeam în articolul anterior despre scriitori şi raportul lor în mare parte negativ cu religia, am zis să văd ce e şi de partea cealaltă, adică legătura strânsă dintre scriitori şi religie. Am descoperit cu surprindere afinităţi religioase la scriitori care nu arătau că ar fi fost prea ataşaţi de latura religioasă. Citeşte tot articolul

Scriitorii şi religia (I). Ateii şi scepticii

Că tot se apropie o perioadă în care oamenii tind să se gândească mai mult la transcendenţă şi la divinitate, am citit diverse fragmente despre religie ale unor scriitori celebri şi am vizionat videoclipul realizat de Jonathan Pararajasingham (neurochirug care trăieşte în Londra), cu 30 de scriitori vorbind despre Dumnezeu, pentru a vedea în ce raport se situează unii scriitori cu divinul. Este o compilaţie exhaustivă, adunând păreri exprimate de scriitori celebri, în diverse emisiuni, dezbateri sau interviuri, despre Dumnezeu şi divinitate. Printre cei prezenţi, se numără Arthur C. Clarke, Nadine Gordimer, Arthur Miller, Philip Roth, Salman Rushdie, Martin Amis, Harold Pinter. Videoclipul, inititulat chiar 30 Renowned Writer Speaking About God  (despre care v-am mai povestit aici), scoate la lumină păreri mai puţin “ortodoxe” ale scriitorilor, fiind, în definitiv, un omagiu adus raţiunii şi toleranţei. Citeşte tot articolul

„Esenţa vieţii e mişcarea”. Interviu cu Olga TOKARCZUK

Prezentă pentru a treia oară în România, Olga Tokarczuk, o pasionată călătoare, pentru care călătoria reprezintă o experienţă esenţială a scriiturii, a primit, pentru romanul Rătăcitorii, cel mai prestigios premiu din Polonia, Nike, romanul fiind tradus apoi în peste douăzeci de limbi. Am stat de vorbă cu Olga Tokarczuk (la bază psiholog), despre condiţia femeii ca scriitor, despre sensul metaforic al călătoriei şi despre o anume psihologie a călătoriei. Citeşte tot articolul

„Suntem condamnaţi la felul nostru de a fi”. Interviu cu Florin IRIMIA

Am stat de vorbă cu Florin Irimia despre cel mai recent roman al său, O fereastră întunecată, apărut la Editura Polirom, în 2012. Romanul oferă o imagine destul de sumbră asupra prezentului şi viitorului României, văzută într-un mediu distopic, dezumanizant. Florin Irimia – asistent doctor la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, colaborator la diferite reviste literare, precum Dilemateca, România literară sau Suplimentul de cultură şi debutând în 2011 cu romanul Defekt (Brumar) – oferă, în cel de-al doilea roman al său, o viziune crudă asupra României, care poate fi văzută şi ca un semnal de alarmă. Citeşte tot articolul

Scriitori fotografiaţi în ipostaze amuzante

Cu siguranţă şi scriitorii – sau poate tocmai ei – au nevoie de momente de defulare, când nu vor să facă altceva decât să se relaxeze. Şi nu o fac doar prin băutură sau petreceri, ci şi pozând caraghios. Am făcut o listă cu 13 scriitori, surprinşi în ipostaze amuzante, adesea surprinzătoare pentru imaginea pe care poate avem despre ei. Citeşte tot articolul