Silvia Dumitrache

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Un „nimeni” mare. „Am ales să fiu «nimeni». Memoriile unui tenismen”

Pentru unii, destinul este unul strălucitor, oferindu-le o viaţă de vedetă, punându-i permanent sub lumina reflectoarelor. Pe alţii însă îi lasă mai în umbră, deşi poate au un talent cel puţin la fel de mare. Rolul lor rămâne altul, eventual de a-i îndruma pe alţii, de a reprezenta un model de urmat. Dacă Ilie Năstase şi Ion Ţiriac sunt numele la care se gândeşte toată lumea când vine vorba despre tenisul românesc, acest domeniu mai conţine şi alte figuri, la fel de interesante, care însă, dintr-un motiv sau altul, au rămas în planul secund. Printre ele, se numără Sever Dron, congener cu Ilie Năstase şi cu Ţiriac şi care a pus pe hârtie experienţa sa în „sportul alb”, în România şi în afară: Am ales să fiu "nimeni". Memoriile unui tenismen, publicată la Editura Pandora M, în 2013. Citeşte tot articolul

Şi scriitorii gătesc. „Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete”

Dacă v-aţi întrebat vreodată ce fac scriitorii în afară de a scrie, cum îşi petrec timpul liber, atunci când nu caută subiecte pentru scris, răspunsul e că, printre altele, mai şi gătesc. De altfel, acesta este şi scopul volumului Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (coordonat de Ioana Pârvulescu, cu ilustraţii de Mihail Coşuleţu), de a-i scoate pe intelectuali din norişorul lor sau poate din turnul de fildeş în care mai degrabă noi, cititorii, avem tendinţa să-i vedem, şi să-i aducă într-o altă lumină, mai pământească, şi anume… la cratiţă. Citeşte tot articolul

O nouă întâlnire cu Pascal Bruckner şi o nouă abordare în literatura sa – thrillerul

N-au trecut nici trei luni de când s-a aflat în România, pentru premiera spectacolului după romanul său Hoţii de frumuseţe, şi Pascal Bruckner s-a reîntors, de această dată, pentru lansarea unui nou roman, la Editura Trei, Casa îngerilor. Lansarea a avut loc la Cărtureşti Verona, pe 4 aprilie, iar evenimentul, la care au participat, alături de Bruckner, Magdalena Mărculescu (directoarea Editurii Trei), Luca Niculescu şi Simona Sora, a fost întâmpinat ca de obicei cu mare entuziasm de publicul român, care se pare că-i rămâne în continuare fidel. Mansarda de la Cărtureşti aproape că a fost neîncăpătoare, iar coada pentru autografe de după lansare arată că Bruckner este, cel puţin în România, foarte popular și iubit. Citeşte tot articolul

„Fata babei şi fata moşului” – o interpretare postmodernă la Teatrul Țăndărică

Cred că ştiţi cu toţii povestea – poate nu toate chiar încercările prin care trec personajele, dar măcar ideea principală, construită, ca în orice basm, în jurul dihotomiei bine-rău, reprezentate de două fete – una blondă şi suavă, cuminte şi harnică şi alta urâtă şi rea, leneşă şi vanitoasă. Povestea lui Ion Creangă mizează pe o morală destul de simplă: dacă eşti bun şi cinstit, vei avea numai de câştigat, dacă însă te împiedici în propria mândrie şi răutate, vei sfârşi umilit şi înfrânt (ce bine ar fi să fie şi în realitate aşa!). Adaptarea de la Teatrul Ţăndărică, în regia lui Daniel Stanciu, păstrează această tematică, dar îmbracă povestea tradiţională în mijloace vizuale extrem de moderne, traducând în limbaj contemporan o poveste ce este, în definitiv, general valabilă. Citeşte tot articolul

O poveste de dragoste dulce-amăruie. Sau când Vestul se ciocneşte cu Orientul

În luna în care se vorbeşte mai des decât oricând despre renaştere şi dragoste, despre optimism şi feminitate, cred că poveştile de dragoste au mai multă căutare decât oricând. M-am oprit şi eu la o poveste de iubire, dar nu acel gen – pentru mine destul de enervant şi chiar puţin tezist – cu... shiny happy people, cu floricele pe câmpii, aşa ca în basme. În luna martie, m-am delectat cu o poveste dulce-amăruie, a lui Kurban Said, Ali şi Nino, un roman în care istoria şi dragostea se împletesc până în punctul în care orice alegere devine dramatică. Citeşte tot articolul

Ce facem cu timpul nostru? Musai List de Octavian Pantiș

Simţiţi uneori că nu puteţi să vă prioritizaţi opţiunile, energia, timpul? Și noi.  Musai List, cartea lui Octavian Pantiş, managing director al firmei TMI şi profesor de time management, câştigător al premiului Trainer of the Year în 2010, încearcă să ne ajute să ne punem ordine în viaţă şi să ne facă să ne întrebăm dacă suntem pe drumul cel bun şi dacă munca în care suntem angajaţi chiar merită toate sacrificiile pe care le facem. Pornind de la ideea că timpul este singura resursă care este distribuită în mod egal fiecărui om, Octavian Pantiş îşi propune să ofere câteva sugestii pentru a reuşi să ne gestionăm mai bine timpul şi să ştim cum să căutăm şi altceva într-un job decât recompensele financiare. Citeşte tot articolul

O cameră separată. Identităţi feminine

Pentru că luna martie este, nu-i aşa, o perioadă dedicată femeii şi feminităţii, Librăria Humanitas (Cişmigiu) s-a gândit să realizeze o serie de evenimente ce au ca punct de plecare chiar această tematică (evident, în reprezentarea ei în literatură). Primul eveniment de acest tip, sub genericul „O cameră separată”, a avut loc pe 5 martie, cu dezbaterea „De ce ai nevoie ca să scrii bine”, cu Ioana Pârvulescu, Annie Bentoiu, Gabriela Creţia şi Astrid Cambose. Pentru a înţelege de ce titlul generic este „O cameră separată”, să ne uităm la ce scria Ioana Pârvulescu în România literară, în 2009, amintind de Virginia Woolf şi de răspunsul dat unor tinere cu aspiraţii de romanciere, de la Cambridge: poate surprinzător, răspunsul ei a fost că, pentru a scrie bine, o femeie are nevoie de o cameră a ei, în care să nu fie deranjată de nimeni şi în care să se retragă atunci când trebuie să se aşeze la masa de scris. Citeşte tot articolul

Anna Karenina, filmul. Un exemplu de „Aşa nu”

Fără să știe una de alta, Silvia și Evelina au scris separat despre filmul Anna Karenina. Evelina îl laudă, Silvia îl critică. Ne-am gândit: de ce să nu publicăm ambele opinii? Voi ce credeți? Nu mai e nici un secret că Oscarurile sunt politizate şi, dacă în listă este şi un film cu subiecte care ating probleme sensibile, gen terorismul şi Irak, nici nu mai contează cât de bine realizate şi de estetice sunt celelalte, că Premiul pentru Best Motion Picture e deja adjudecat.  Aşa că nu m-a surprins deloc când am văzut pe listă filme precum Argo sau Zero Dark Thirty. Dar nu ele au fost marea dezamăgire, ci un film de la care aveam aşteptări destul de mari: ecranizarea după romanul Anna Karenina, în regia lui Joe Wright. Dar ştiţi cum e cu pomul lăudat… Citeşte tot articolul

Scriitorii şi femeile din umbra lor – sau „În spatele oricărui mare bărbat stă o femeie”

Suntem în luna în care, mai mult decât în orice perioadă a anului, suntem bombardaţi cu clişee despre „misterul feminin” şi despre ce înseamnă, în general, imaginea femeii: delicată, fragilă etc. Şi cum astfel de caracterizări nu au făcut, de-a lungul timpului, decât să ţină femeile captive în statutul lor de cetăţean de rangul al doilea, voi evidenţia acum, la începutul lunii dedicate femeii, o serie de portrete de femei care au rămas în umbra artistului, sacrificându-şi propria lor ascensiune şi afirmare. Cred că este un omagiu mult mai frumos adus femeii decât să vorbeşti în cuvinte mari şi, de fapt, lipsite conţinut, despre cât de misterioasă şi de neînţeles este Femeia. Citeşte tot articolul

Povestea din spatele cuvintelor – Cabaretul cuvintelor de Matei Vișniec

Fascinat de cuvinte, de aceste „monade ale comunicării”, Matei Vişniec a încercat, în acest volum, să realizeze un soi de dicţionar subiectiv, pornind de la ideea că fiecare cuvânt presupune un proces mai complicat, aproape alchimic, care duce la forma finală: „Fiecare cuvânt are o poveste, o istorie, vine dintr-o întâlnire a culturilor şi dintr-un efort dramatic al omului de a se apropia de adevăr”. Citeşte tot articolul

Poezie şi dulceaţă, la „Joia linguriţelor”, cu Nora Iuga și Andra Rotaru

La Humanitas Kretzulescu s-a lansat un nou concept de organizare a întâlnirilor de poezie: îndulcite cu dulceaţă, care e servită alături de apă rece, ca pe vremuri. La ediţia de joi, 21 februarie, în timp ce savuram nişte dulceaţă de mure, am ascultat două poete din generaţii diferite, Nora Iuga şi Andra Rotaru, citind din poezia lor care se întâlneşte pe o linie comună dată de îmbinarea dintre tensiunea sobrietăţii şi autoironia sincerităţii. Un eveniment la care s-a citit, s-a povestit, s-au depănat amintiri, s-a glumit şi s-a vorbit sincer şi care nu a fost dominat de o atmosferă înţepenită, dimpotrivă, empatia cu publicul a fost vizibilă; şi, mai mult de atât, m-a bucurat faptul că în public s-au aflat şi doi traducători precum Sorin Mărculescu  şi Constantin Abăluţă, care s-au implicat şi ei în discuţie. Citeşte tot articolul

Cu Harap Alb, Flămânzilă şi Dragobete

Poveştile nu se opresc niciodată, chiar şi după ce închidem cartea şi am parcurs până la final istoria personajelor ei. De-acum, personajele ne aparţin şi putem să le punem în ce context vrem noi, să le facem să treacă prin şi mai multe aventuri şi, eventual, să dezvoltăm ceea ce credem că autorul a lăsat abia schiţat sau sugerat. Un astfel de exerciţiu imaginativ a fost concretizat de echipa de la Harap Alb continuă, proiect iniţiat de Mihai Ionaşcu, alături de Octav Ungureanu, redactor, şi Andrei Moldovan, ilustrator. Dincolo de a broda pe tema basmului iniţial, acest proiect îşi propune să reflecte şi o parte din istoria ilustrată a acestei cărţi, din 1910 până acum. Citeşte tot articolul